Ghețar

TIPĂREȘTE

Ghețarul de la Scărișoara e localizat în Apuseni, Cătunul Casa de Piatră, în Bihor-Vlădeasa, la altitudinea de 1.165 metri, de fapt – în peștera cu același nume. S-a încetățenit să gândim la peșteră când auzim denumirea aceasta însă nu rezultă din context, nu se subânțelege decât prin cutumă – folosirea repetată dar nu și prin semantică.

Accesul se face din localitatea Gârda de Sus, de pe Valea Arieșului, din DN75 care leagă Alba Iulia de Beiuș, din sud – estul Parcului Natural Apuseni spre nord – vest. Mergând spre Beiuș, din centrul localității Gârda se face secundar asfaltat pe dreapta, către Valea Ordâncușei apoi cătun Mununa și, în final cătunul Casa de Piatră.

Cătunul Casa de Piatră e un mix original între tradiții și nou. Multe pensiuni au apărut în zona asta în ultima vreme, ca răspuns la interesul turistic pentru zonă. Încă se mai construiesc. Locuitorii tradiționali, însă, s-au împuținat foarte mult, astfel, în prezent mai sunt cam 15 gospodării tradiționale în zonă. Oamenii evită să se stabilească aici deoarece, fiind altitudine ridicată, iernile sunt grele iar condițiile de trai sunt dificile. Teren arabil nu prea este ci doar fânețe și, multă vreme, cătunul a fost destul de izolat iar accesul se făcea cu greu. Din centrul localității Gârda de Sus sunt 23 de kilometri pe drum asfaltat și aproximativ 10 kilometri pe poteci de munte.

Peștera Ghețarul de la Scărișoara a primit această denumire deoarece, la vremea aceea, zona aparținea administrativ de localitatea Scărișoara. Când vii din Alba Iulia, întâi treci prin localitatea Scărișoara iar abia apoi intri în localitatea Gârda de Sus pe unde se face accesul către Peștera Ghețarul de la Scărișoara.

Prezența ghețarului a adus foarte multă popularitate zonei. Astfel, a devenit zonă turistică și construcțiile de pensiuni au luat amploare. Locul a devenit extraordinar de cunoscut prin specificul său respectiv prezența ghețarului. Popularitatea mare a atras turiștii pentru că este (se spune) singurul ghețar permanent din România. De fapt este singurul doar teoretic. Practic, tot în Apuseni, pe Platoul Lumea Pierdută, pe lângă Cetățile Ponorului există Avenul Borțig care menține o lentilă de gheață (nu prea mare, adevărat, dar este) permanentă, fie iarnă, fie vară, chiar la lumina zilei și uneori chiar sub razele soarelui pentru că Avenul Borțig este, practic, o groapă înierbată adâncă și largă și cu gheață la adîncime. Apusenii predispun la astfel de fenomene.

În vecinătatea ghețarului de la Scărișoara, spre Poiana Călineasa, există Peștera Ghețarul de la Vârtop, uneori numită și Peștera Minunată în care s-au găsit cele mai vechi urme ale omului de Neanderthal în România. Vârtop înseamnă dolină adică groapă rezultată din prăbușirea tavalului unui gol subteran și reprezintă indicator carstic.

Pe abruptul Mununei există un complex carstic de excepție numit Ghețarul de sub Zgurăști care are nenumărate săli, avene, pasaje de trecere, sifoane, formațiuni carstice subacvatice și patru lacuri mari subterane dintre care cel mai mare, numit Minunea Mununei are peste 80 metri diametru și 12 metri adâncime. Nu este accesibil turiștilor. Se poate pătrunde doar cu echipament specific și în anumite condiții. Este o zonă complexă și primejdioasă, spre deosebire de Peștera Scărișoara care (chiar, realmente) este micuță și nu prezintă dificultăți și nici conexiuni majore cu alte goluri subterane.

Ghețarul de la Scărișoara este mai mare, foarte vechi și, prin structura sa, oferă informații despre schimbările climatice anuale pentru o perioadă de minim 4000 de ani anteriori. Pe viitor, om trăi și-om vedea.

Pe timpul verii, ghețarul se topește pe dedesupt iar pe timpul iernii mai prinde încă un strat de gheață deasupra deci este într-o permanentă transformare.

Grota în care se află nu e prea mare. Începe cu un aven pe care mulți l-ar numi groapă (dar tot aven este) foarte larg și cu vegetație consistentă pe abrupt – majoritatea arbori masivi. Pe zona asta sunt montate scări metalice, în mai multe tronsoane.

La baza scărilor, substratul devine orizontal și pătrundem într-o grotă cu tavan înalt care, în partea opusă intrării găzduiește celebrul ghețar pe lângă care sunt montate platforme pentru vizitatori, după ce ai străbătut peștera tot pe poduri metalice, amenajate astfel încât să parcurgi un traseu circular.

Ghețarul propriu-zis poate fi atins dar nu călcăm pe el și mare parte este sub stâncă, într-o zonă unde tavanul grotei coboară mult. De pe podul de metal admirăm dantelăriile efemere, stalagmite din gheață care nu rezistă mai mult de un an după care se formează altele, într-o permanentă metamorfoză.

Fiind atât de celebru, ghețarul este și foarte mult tranzitat, nu știu iarna cum e și dacă sunt permise vizitele dar vara este aglomerație mare. Grupurile se formează la aproximativ 30 de minute și sunt numeroase. Nu este permis accesul unui nou grup până când cel din peșteră nu a ieșit deja pentru a nu se intersecta pe scările metalice. La capătul scărilor există poartă și gard metalic iar după asta este capătul drumului de acces către peșteră unde este și căbănuța cu bilete, pliante info și hărți pe panouri pe pereți. Drumul ăsta de acces vine, pe sub brazi, prin pădure, de la intersecția de drumuri unde sunt plăcinte moțești de cumpărat. Atunci erau 4 lei, acum sunt 5. Tot în intersecția aia este și cabana cu suveniruri de tot felul și produse bio locale – dulcețuri, pălincă, altele.

Măsuțe montate pentru vânzare de produse bio sunt din loc în loc din intersecția asta până la intrarea în peșteră dar erau toate nefolosite, poate abandonate, poate nu li se permitea. Tot pe același drum, pe sub brazi, un indicator turistic indică o potecă la vale, perpendiculară pe drum unde spune că până în Arieșeni se fac 4 ore și jumătate de drumeție. Aș fi mers dar nu era momentul.

Din intersecția cu plăcinte, mai jos un pic este tăpșanul cu parcarea.

Ceva cabane cu turiști sunt râspândite prin zonă: Cabana Ghețari, Cabana Casa de Piatră, Pensiunea Poarta lui Ionele deși Peștera Poarta lui Ionele este mult mai la vale, și multe altele.

Un indicator, la răscruce de drumuri, ne arată direcția spre Poiana Călineasa, și biserica Muntele Călineasa, la 10 kilometri, în continuarea drumului pe care am venit de la vale.

Este o zonă carstică foarte cunoscută, cu amplă dezvoltare a golurilor subterane care formează, în fapt, o rețea care a fost studiată prin analiza hidrografiei zonei, analizând traseul apei care tot dispare în subteran prin ponoare și reapare, din loc în loc, prin cine știe de izbuc. Zona de altitudine a Munților Apuseni, în Parcul Național, e toată un șvaițer.

În apropiere se află Avenul din Șesuri, Izbucul Tăuz e ceva mai la vale apoi Avenul cu două intrări, Pojarul Poliței, Izbucul Poliței din care izvorăște râul Polița, Izbucul de la cotețul Dobreștilor și multe altele.

Tot în zonă este peștera Coiba Mare care are accesul prin cel mai larg portal de intrare în peșteră, din țara noastră. În apropiere de Coiba Mare este și Coiba Mică unde avem un frumos loc de belvedere.

Peștera Poarta lui Ionele este mai la vale, lângă Ghețarul de sub Zgurăști, deasemenea, celebră, amenajată cu poduri și scări metalice cu ceva ani în urmă. Este mult mai aproape de centrul comunei Gârda de Sus, pe Valea Ordâncușei aproape de cursul râului.

La Ghețar am fost cu Moș Crăciun care este doctorul din Gârda de Sus. Ne-a făcut multe poze și filme și am plecat de acolo cu multe materiale despre Apuseni și Alba. Nu-ș câți ani are dar e acolo de o viață deși a terminat Medicina în București, cu 10, evident - primul pe listă - și putea alege orice post din România, orice spital – așa era atunci, înainte de ’90. El a ales creierii munților Apuseni și, de-o viață stă acolo. O vreme, și-a amenajat priciuri în dispensarul medical și primea, peste noapte, turiști (mai mult amici) care aveau chef de drumeție cu peștereală prin Apuseni.

După 10 zile de stat în Apuseni, ne-am întors acasă și ne-am văzut la televizor pentru că Moș Crăciun are colaborare cu 3 trusturi de televiziune: antenele, pro și nu mai știu care, a zis el dar eu nu am ținut minte. A luat interviuri unora din grup – care au vrut – și apoi i-am văzut la TV.

Proiectul în care am fost, pe toamnă, a fost așa apreciat încât a câștigat nu-ș ce concurs de societate civilă și, totodată o grămadă de bani pentru proiecte similare pe anul următor. Păcat numa’ că douăzeci douăzeci s-a dus pe apa sâmbetei și nu-ș ce s-a mai ales de banii ăia. Eu, dintr-un început, nu eram hotărâtă dacă să particip sau nu. Mi-au spus:

- Vino acum că anul viitor nu se știe.

Era 2019. Dumnezeule, câtă dreptate au avut...

Vedem ce-o fi cu următoarele proiecte...

Superb, aici totul este la superlativ,

Totul e minunat.

---

VIZUALIZĂRI: 1723 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI