La Vitrine - scump, dar bun!

TIPĂREȘTE

Restaurantul La Vitrine este unul dintre cele 2 restaurante din incinta Hotel Club Caro (Bd. Barbu Văcărescu 164 A, sector 2, București; www.lavitrine.ro; program (nevirusat): L-V 12:00 – 15:00 și 18:00 – 22:00; S 12 – 22; D 12 – 21:00; informații și rezervări la tel. 0747111967 și 0212086100). Pe TripAdvisor, din 134 de utilizatori, 122 l-au notat cu calificativul „excelent” – asta spune ceva... În ceea ce ne privește, fiind cazați la Hotel Caro, evident că La Vitrine a fost prima noastră opțiune, cel puțin pentru prima masă. Dacă ne-o plăcea, om reveni; dacă nu, căutăm altceva...

Oricine poate lua masa La Vitrine, nu-i musai să fii cazat la hotel. Totuși, hotelul oferă deseori pachete avantajoase, merită să aruncați o privire pe site-ul lor (hotelcaro.ro). De exemplu, noi am avut inclus câte un voucer de 120 lei/zi de cazare în cazul în care optam pentru cină sau prânz la La Vitrine. Presupun că în vremuri nevirusate, mai ales în sezonul cald, locul e foarte vânat; când am fost noi acolo, la început de octombrie, n-a fost însă nici o problemă să găsim masă liberă.

Nu-mi plac toate site-urile de prezentare ale hotelurilor și restaurantelor pe care le cercetez, în unele cazuri chiar mă minunez cât de puerile și neconvingătoare pot să fie! Frate, dacă aș deține așa o afacere, aș ști ce să scriu acolo pentru a atrage clienții sau măcar aș angaja pe cineva care s-o facă așa cum se cuvine! Cei de la Caro & La Vitrine au mers pe mâna profesioniștilor, se vede treaba, site-ul lor e un exemplu de „așa da” . În consecință, n-are rost să mă chinui (decât parțial) și voi cita esențialul:

„Inaugurat în toamna anului 2015 cu un design inspirat din natura ce îl înconjoară, albastrul cerului, culorile calde de pământ și lumina soarelui, La Vitrine Restaurant & Lounge este fereastra care se deschide către Lacul Tei, pe malul căruia se află. De cum treci pragul La Vitrine, pătrunzi într-o atmosferă destinsă, completată de o muzică ambientală care îți va da starea ideală pentru a te bucura de momentul mesei alături de cineva drag sau la un prânz de afaceri. Meniul atent selecționat oferă preparate din bucătăria mediteraneană, reinterpretate de bucătarul chef.”

Sau, cu alte cuvinte, într-un ritm fracționat, ceva mai alert (așa cum sunt amărâtele noastre vieți...): „Design minimalist cu accente turcoaz. Atmosferă de lounge. Priveliștea încântătoare a lacului. Un meniu care se citește ca un ziar, pentru că aduce noutăți. Ingrediente speciale, în combinații surprinzătoare. Vedete ale bucătăriei internaționale.” Nu scrie niciunde, dar cred că încap vreo 100-120 de oameni (de unde se vede că autorul prezentării este, cu adevărat, un poet). Tot de pe site aflăm că, imediat ce dă firul ierbii, se deschide și terasa („oaza de zen” ), adăugând încă 50 de locuri; cât de fain trebuie să fie, deja visez!...

Să fi fost vreo 7-7:30 când am ajuns în prima seară. Așa cum se întâmplă de obicei, în zilele în care călătorim nu prea ne arde de mâncat la prânz; numai bine ca să ne scoatem pârleala seara, la destinație! (De aceea pentru noi e important ca locul de cazare să fie completat de mâncătorie – proprie sau măcar pe undeva, prin preajmă...).

Precum vă spuneam, restaurantul era aproape gol, am găsit una sau două mese ocupate. Am fost invitați să ne așezăm unde dorim, am remarcat din mers că toate mesele erau frumos aranjate, cu tot ce trebuie, de parcă tot restaurantul ar fi urmat să se umple în câteva minute. Am ales o masă lângă una din ferestrele ce dau spre lac; doar așa, de pamplezir, că fiind noapte, mare lucru nu se vedea oricum...

Mi-a plăcut lumina caldă, discretă, mi-au plăcut scaunele-fotolii gri-turcoaz, foarte comode, faptul că bucătăria era „la vedere” ... Am primit imediat meniuri; precum scrie în prezentare, acestea imită o gazetă de pe vremuri; și asta mi-a plăcut (deși nu-i chiar o idee originală, am mai întâlnit-o). Am comandat pentru început câte o halbă de bere (12 lei); până aceasta va fi venit, ne-om hotărî și ce-om mânca. Am studiat meniul, nu-s multe preparate, înțeleg că nu dă bine să înșiri ditamai pomelnicul. Mai bine mai puțin și făcut cum trebuie. Precum îi stă bine unei gazete, sunt și câteva fotografii ici-colo, alb-negru (sepia, mai degrabă), mai mult cu rol de reclamă.

Am baleiat printre aperitive, salate, preparate cu carne sau pește, la cuptor sau la grătar, „italian corner” și câteva deserturi. Prețuri măricele, dar nah, nu mâncăm în fiecare zi La Vitrine! Ne-am decis repejor: eu am luat piept de rață la grătar cu sos de mango (63 lei), iar Tati file de butterfish (59 lei). Am primit și un coș cu chifle fierbinți, în care bineînțeles că n-am rezistat să nu ne înfigem...

Preparatele au venit după un timp rezonabil, foarte frumos prezentate, bibilite cu dâre de reducții și tot felul de micro-ierburi. Rața mea înota fericită într-un sos delicat, dulce-acrișor, atent supravegheată de o grămăjoară de cartofi aurii, iar peștele lui Tati se odihnea pe un pat de vânătă coaptă, îmbăiat și el din abundență cu sos de lămâie și capere. Rața mi s-a părut delicioasă, peștele un pic sărat, dar per total ne-am declarat mai mult decât mulțumiți.

Pentru că porțiile n-au fost imense (dar nici mici), am decis c-a mai rămas loc de desert. Eu pusesem ochii deja pe parfait de migdale (23 lei), ospătarul ne-a recomandat prăjitura casei (20 lei), până la urmă le-am luat pe amândouă. Alegerea mea s-a dovedit inspirată, ne-a plăcut amândoura, în schimb cealaltă nu chiar – prea aromată pentru gustul nostru.

Am pus nota pe cameră (de obicei o pozez, acum am uitat, dar se poate calcula), am „mulțumit” separat ospătarului pentru profesionalism și amabilitate.

A doua zi la prânz am primit vizita unei prietene vechi și dragi, care locuiește în București și pe care n-o mai văzuserăm de mult. Evident, am invitat-o la masă. Și pentru că experiența serii precedente era mai degrabă pozitivă și era frig tare și n-avea rost să mergem în altă parte, ne-am dus tot La Vitrine. La fel, în afară de o masă de vreo 10-15 persoane ce păreau să sărbătorească un bebeluș (botez?!), restul erau neocupate. Ne-am dus la aceeași masă, cu vedere la lac (de data asta, chiar am putut să ne delectăm cu priveliștea).

Am luat câte o bere nefiltrată (15 lei) pentru mine și Anca, le-am epuizat stocul, dar n-a fost bai, că Tati nu se-nnebunește după berile dulcege, el și-a luat un Ursus (12 lei). Din oferta solidă, eu am ales o salată caldă cu creveți, dovlecei și nuci (51 lei) și o porție de orez basmatic (6 lei), Tati ciolan de purcel la cuptor (72 lei) cu cartofi cu rozmarin (14 lei) plus salată de ardei copți (12 lei), iar prietena noastră ficat de vițel Lion (39 lei) și aceiași cartofi cu rozmarin. De data asta, nimeni n-a avut nici cea mai mică reclamație, totul a fost demn de un restaurant de clasă!

Ne-am întins mult cu poveștile, nu puteam să stăm pe uscat, așa că am mai șeruit o sticlă de vin merlot (110lei; divin!) și, desigur, ceva apă și cafele la final. Total-general, aproape 400 lei; cu plata am procedat ca în seara precedentă.

Nu ne venea să ne despărțim, ne-am plimbat prin zonă, am mai stat puțin în cameră și... s-a făcut vremea de cină! Nu ne era prea foame, dar nici să sărim peste masă n-ar fi fost indicat... Vorba aceea: să mâncăm așa, preventiv... Evident, tot La Vitrine, pe care l-am găsit un pic mai animat, masa noastră ocupată, ne-am așezat la alta, alăturată.

Am convenit să împărțim un platou cu fructe de mare (180 lei) și 2 porții de cartofi cu rozmarin; ospătarul ne-a asigurat că nu avem nevoie de salată, deoarece platoul e bogat în legume și chiar așa a fost. Am luat o sticlă de roze (100 lei) și alta de apă minerală (17 lei). La fel, foarte, foarte bun totul; în sinea mea am avut ceva emoții în ceea ce privește fructele de mare, m-am bucurat că s-au dovedit nefondate.

În concluzie, recomand La Vitrine mai degrabă pentru o experiență deosebită, mai „de fițe” , pentru o ocazie sau un eveniment ce se vrea memorabil. Țineți cont de faptul că prețurile nu-s mici deloc; dar nah, domnia se plătește (câteodată se mai plătesc și altele, dar nu-i cazul în exemplul de față ????).

---

VIZUALIZĂRI: 711 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI