La Costinesti, tristetea este strict interzisa!

TIPĂREȘTE

Sunt amintiri ce nu pier, vorbe ce nu se uită şi prieteni pe care ţi-i vei aminti întotdeauna cu nostalgie chiar dacă viaţa te-a îndepărtat de ei. Sunt zile în care cel mai important lucru este să prinzi răsăritul şi apoi, cu picioarele goale, să colinzi ţărmul pustiu, însoţit doar de pescăruşii ce nu au somn nici ei. Şi apoi, seara, să sfidezi întunericul şi răceala nopţii şi să te avânţi din nou, în valuri. Iar singura bogăţie cu care te mândreşti este o scoică uriaşă prin care să poţi asculta marea. Nu îţi dai însă seama, atunci, cât de preţioase sunt aceste clipe şi cât de dor ţi se va face mai apoi şi treci mai departe nepăsător, convins fiind că ce e frumos nu va piere niciodată. Anii trec, însă "te lupţi cu rele şi-adesea oboseşti…/Şi când ai câte-o clipă răgaz să-ţi aminteşti/Revezi cu ochii umezi bătrânul Costineşti”

Costineşti are acel „vino-ncoa” care te face să revii cu drag şi care şi-a păstrat spiritul tânăr deşi vântul schimbării a bătut şi pe aici. „The fun starts here” eşti avertizat chiar de la intrare, un mod mai modern de a spune „Tristeţea este interzisă în Costineşti”. Ploua în neştire când am ajuns, dar floarea soarelui zâmbitoare de pe panoul de la intrarea în localitate şi care ura poligloţilor, Welcome m-a înveselit pe dată. Din acel moment, ploaia nu a mai contat pentru mine şi am privit cu indiferenţă stropii grei ce îşi făceau de cap. Un sentiment plăcut mă cuprinsese şi priveam cu nesaţ în jur, încercând să recunosc peisajul de altădată. Nu mai recunoşteam mai nimic dar aveam acea senzaţie de déjà-vu şi, sigură pe mine, îmi îndeplineam cu conştiinciozitate rolul de copilot: “uite gara, gata, mai avem puţin până în centru” unde am recunoscut cu uşurinţă, pe partea stângă a drumului pensiunea Casa Ancora şi unde am petrecut 5 nopţi frumoase despre care am scris aici click aici

În prima zi soarele nu s-a arătat deloc, dar ploaia s-a oprit după-amiaza, astfel încât am plecat nerăbdători să explorăm staţiunea. Am fost plăcut surprinsă de casele îngrijite, cu multe flori şi, la tot pasul, vedeam pensiuni frumoase, nou-construite sau anunţuri de cazare. Vremea tristă îşi spunea însă cuvântul şi, deşi pensiunea unde eram cazaţi era plină, zonele mai puţin centrale păreau să ducă lipsă de turişti. Treptat, străzile au început să se populeze de grupuri de tineri care trăgeau cu sârg, după ei, geamantane uriaşe, semn că un tren tocmai sosise. Erau toţi veseli, gata de distracţia ce era anunţată de la boxele unei maşini 4x4 în culori cazone şi care colinda staţiunea dintr-un capăt în altul, abordându-ne cu un ton familiar, prietenesc, acelaşi pe care îl simţisem aici în urmă cu aproape 15 ani. Se anunţa o noapte fierbinte în Clubul Imperio din apropierea lacului, cu multe surprize şi voie bună. Am făcut o poză tânărului din maşină şi mi-a făcut cu mâna, invitându-mă, şi pe mine, la marea petrecere.

În zona plajei era mai multă animaţie. Era înnorat, puţin rece afară, dar apa era limpede şi caldă şi mă uitam cu jind la temerarii ce se scăldau fără nicio grijă, amintindu-mi de vremurile când temperatura mării era, şi pentru mine, un detaliu nesemnificativ. Din fericire, vorba că “Vremea este şi după sufletul omului” s-a adeverit şi următoarele zile a apărut şi soarele iar Plaja la 10 steaguri a devenit, la orele amiezii, neîncăpătoare. Aici nisipul este fin, intrarea în apă este lină o porţiune dar apoi se adânceşte brusc. Nisipul în apă este fin, nu sunt pietre. Apa a fost destul de curată la sfârşit de iunie, eu nu am văzut alge, erau şi valuri, numai bune pentru talasoterapie. Mergând spre Epavă, plaja se îngustează, apar şi pietrele, în special în apă, valurile mi s-au părut mai mari şi apa mai rece, dar poate a fost doar o impresie. Aici plaja este mai puţin aglomerată şi găseşti mult mai uşor un loc liber. În apropierea plajei există grupuri sanitare, 1 leu intrarea, am văzut şi ceva duşuri dar nu păreau funcţionale.

Un şezlong cu umbrelă se puteau închiria la 10 lei, acestea împânziseră pur şi simplu plaja în weekend, chiar dacă multe rămâneau goale, oamenii preferând să se aşeze direct pe nisip. Cu greu am găsit atunci un loc liber pentru că întotdeauna mi-a plăcut să mă întind pe nisipul fierbinte, lucru pe care doar la mare îl pot face… Aşa se face că mulţi se aşezau pe culoarul special creat pentru salvamari care erau zilnic la datorie în număr destul de mare şi, dacă depăşeai geamandura, aveau grijă să te avertizeze. Am observat că exista şi personal responsabil cu ordinea şi care interzicea accesul vânzătorilor ambulanţi pe plajă, un lucru foarte bun. Plaja era curată dimineaţa dar seara îşi făceau apariţia tot felul de semne ale “civilizaţiei” deşi existau tomberoane de gunoi, pe categorii: plastic, hârtie, metal.

Preţurile la mâncare sunt în staţiune în general convenabile, un meniu fix costând în jur de 15-20 lei, o ciorbă de la 5 lei, mie mi-a plăcut cea de văcuţă de la terasa de pe partea stângă cum cobori spre plajă, lângă o clădire frumoasă cu balcoane din fier forjat şi multe muşcate, vedeţi foto. Servirea a fost promptă, personalul amabil iar porţia mai mult decât generoasă. În zonă erau deschise mai toate terasele şi punctele alimentare, o pizza costa 15-19 lei, porumbul copt 4 lei, hamsiile 4 lei 100 grame sau 2, 5 fără pâine, la un local situat cam la 5 minute de plaja principală, mergând înspre epavă dar care erau mai bune şi mai proaspete decât cele din bazar. Îngheţata costa în jur de 3 lei, un pahar de bere de la 3, 5 lei, o sticlă de apă de 2l era 3 lei sau 5l, 4-5 lei, covrigii 1 leu la chioşcul de vizavi de Casa Ancora. Recomand şi eu patiseria din capătul străzii care coboară spre plajă, Cuptorul Fermecat , unde produsele sunt foarte proaspete şi bune la preţuri între 3-4 lei, în special brânzoaica şi gogoaşa cu vanilie. Alături este şi un magazin cu gogoşi. Vizavi, poţi cumpăra de la Ismail, kebab sau baclava. Şi, pentru că reclama este sufletul comerţului, mai toţi vânzătorii încercau să îşi pună în valoare marfa cu sloganuri amuzante de genul “Poftiţi la porumb cu unt şi sare/Cea mai ieftină mâncare” sau doar te pofteau amabil, de îndată ce te apropiai mai mult de standul lor. Iar la Ismail, într-o seară, pentru a-şi atrage clienţii, personalul a încropit Dansul Pinguinului, spre încântarea trecătorilor.

Magazinele cu suveniruri şi produse de plajă au marfă din abundenţă iar preţurile sunt chiar mai mici decât în Braşov, de exemplu: 10 lei o pereche de ochelari de soare, 4-5 lei un magnet, un prosop de plajă de la 10 lei, 2 lei un colier de scoici, 1 leu o brăţară, 5 lei un breloc personalizat cu litoralul, la fel ca cel de la pensiune şi din care am ţinut neapărat să îmi cumpăr şi eu unul. Este bine să aveţi mărunţiş, mi s-a întâmplat de mai multe ori să nu aibă să dea rest de la o hârtie mai mare, turiştii nu se înghesuiau totuşi, în special în zona mai îndepărtată de plajă, către lac. Aici erau şi multe terase şi localuri închise.

Pentru cumpărături noi am mers în Mangalia, ocazie cu care am revăzut şi oraşul. Din hala centrală am cumpărat şi carnea pentru grătar la preţuri convenabile, la fel şi fructele şi legumele, doar citricele mi s-au părut extrem de scumpe, 8-9 lei lămâile. Pe strada Vasile Pârvan, o stradă frumoasă cu tei, aproape de mare, am descoperit un restaurant pescăresc şi vânătoresc unde am mâncat guvizi foarte buni, 5 lei 100g, pe care i-am servit cu multă lămâie, un borş de peşte 5 lei şi preferata mea, ciorba de văcuţă, 5 lei, totul deosebit de gustos. Este un local mic, simplu, cu băncuţe din lemn afară şi câteva mese înăuntru, probabil am fi trecut mai departe dacă un domn aşezat la o masă nu ne-ar fi spus că el a fost foarte mulţumit de ce a comandat. Şi noi am fost, iar preţul mai mult decât convenabil, 30 lei în total pentru amândoi. Cu siguranţă vom reveni când se va mai ivi ocazia.

Zona de Nord a Costineştiului este mult schimbată, au apărut clădiri noi, pensiuni cochete cu vedere spre mare unde am observat că erau cazate multe persoane trecute de vârsta a doua. Pe plajă erau şi familii cu copii mici, deci staţiunea se adresează tuturor categoriilor de vârstă.

Am revăzut cu emoţie Obeliscul, simbolul staţiunii Costineşti, în alt loc decât unde îl lăsasem eu, dar la fel de frumos. Era, pe atunci, cel mai căutat loc de plajă, acum mi se pare puţin izolat, străjuit doar, pe malul mării, de stabilopozii ce stau acum stavilă în faţa mării. Farmecul său a rămas şi acum şi poţi zări seara îndrăgostiţii ce vin aici să îşi şoptească legăminte doar de ei ştiute. Mi-am pus şi eu în gând o dorinţă şi m-am îndreptat spre un nou punct de interes din Costineşti, canalul care leagă lacul de mare, construit în urma inundaţiilor din 2005. De pe lac se pot închiria hidrobiciclete pentru 25lei ora, bărci- 20 lei, caiace -15 lei şi de la Debarcader am făcut o plimbare pe mare cu vaporaşul L’Ozana până la Epavă pentru 10 lei/persoană, o experienţă interesantă pe o recomand în special celor cu spirit de aventură pentru că nu te simţi chiar în largul tău când vaporaşul te clatină zdravăn în mijloc de mare. Mie mi-a plăcut, dar cu vestă de salvare.

Cel mai mult îmi doream să revăd căsuţele de piatră pe care le-am găsit îngropate în iarbă şi scufundate în tăcere. Aici stătusem timp de 10 zile, într-o căsuţă modestă cu mai multe paturi şi fără alt mobilier, având “all-inclusive” la cantina din apropiere şi apă caldă cu porţia la duşurile comune. Căsuţa se afla chiar lângă Discoteca Ring care acum era închisă. Îmi amintesc nopţile zgomotoase când nu era cu putinţă să te odihneşti din cauza muzicii date la maxim (dar cine dorea asta?) şi ne drămuiam fiecare bănuţ doar pentru a dansa, seară de seară în ring, alături de noii prieteni. M-am dus, apoi, la Teatrul de Vară dar şi acesta era căzut în uitare. Sper ca în plin sezon să fie mai animată această zonă atât de frumoasă cu multă verdeaţă, pentru că în vilele din apropiere erau cazate numeroase grupuri de tineri ce păreau veniţi în tabără.

Timpul a trecut însă pe nesimţite şi, mult prea repede, a trebuit să-mi iau rămas bun de la Costineşti. Despărţirea nu a fost însă, uşoară şi, nu am putut pleca dimineaţa, după cum plănuiam. Am stat pe plajă până după-amiaza şi, la plecare, aş fi vrut să iau tot soarele cu mine şi marea cu pescăruşii ei gălăgioşi cu tot, pentru că acum ştiu că timpul trece şi este bine să ştim să ne bucurăm de fiecare clipă.

Fiţi fericiţi, cu toţii şi, nu uitaţi, bucuria vine din suflet şi din lucrurile mărunte.

Pe curând, Costineşti!

Rog să se ataşeze imnul vechi al Costineştiului, mulţumesc click aici

---

VIZUALIZĂRI: 4189 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI