Exotica insuliță Elafonisos

TIPĂREȘTE

Cu Elafonisos treaba stă așa: beculețul ???? mi s-a aprins în urmă cu ceva vreme, când am citit pe AFA un review pe tema asta, am văzut pozele și ochii mi s-au bulbucat în cap. Și printr-un capriciu al memoriei, memorie care pare să aibă uneori, în chip inexplicabil????, o agendă personală, el (beculețul) a rămas clipind difuz în mintea mea ani la rând, până ce, în septembrie 2021, alegând Peloponezul ca loc de vacanță, s-a reaprins și a pornit să strălucească de zici că era un pom de Crăciun. ????

Nu, exclus să ratez Elafonisos!

Chiar dacă nu era „în drum” - ba mai mult decât atât, ocolul era destul de lung și presupunea o noapte de cazare în plus: alți bani, altă distracție!

Hei, da’ ce nu face omu’ pentru o baie în ape turcoaz și o parcelă de nisip roz?!! ????

Așadar, în dimineața cu pricina am pornit la drum voinicește din Kalamata, urmând pentru a treia oară drumul spre Areopolis (45 km) făcut cu două zile înainte, când vizitaserăm Peninsula Mani vezi impresii. Iar din Areopolis am cotit spre est către Gytheio (27 km), despre care am făcut vorbire în același review. Până aici toate bune și frumoase, sunt două șosele lătuțe și bine întreținute, deși cam virajate pe porțiunea de până la Areopolis. Din Gytheio mai aveam însă vreo 90 km până la locul de îmbarcare pe feribot, în satul Pounta/Vigklafia, un fel de suburbie a orășelului Neapolis, aflat la câțiva kilometri distanță, la care n-am ajuns - pentru că nu aveam de ce.

Acești ultimi 90 km ne-au cam creat probleme, mă rog, e un fel de-a spune „ne-au” , căci greul l-a dus șoferul... Avantaj eu! ???? Ieșind de pe o șosea principală și pătrunzând pe una secundară, am sesizat imediat diferența: lipsă marcaje, asfalt crăpat, indicatoare derutante. Am traversat un singur oraș - Skala -, apoi am luat-o spre sud, rulând în apropierea țărmului estic al Golfului Laconian prin mai multe sate.

Ocupația de bază a locuitorilor din Peninsula Malea, cel mai estic din cele trei „degețele” care împung marea în partea de sud a Peloponezului, este agricultura, și în drum ne-am intersectat cu tractoare pline cu un soi de portocale mici dar foarte zemoase. Habar n-aveam că există portocale care se recoltează în septembrie, dar uite că am mai aflat ceva, și drept dovadă, am fotografiat o livadă cu pomi plini de fructe coapte.

În zonă sunt însă și multe plaje, unele din ele chiar amenajate, din câte am izbutit să întrezăresc. Îndrăznesc însă să-mi dau cu presupusul că partea asta din Peloponez situată pe țărmul estic al Golfului Laconian nu e deloc turistică iar plajele sunt frecventate de localnici și de puținii cunoscători. Așa că dacă vă doriți o evadare deplină din lumea dezlănțuită, acolo e de voi! ????

Nu și de noi; deși ne plac sătucele mai ferite de hoarde, pustiul absolut nu ne atrage. Așa că îi dăm bice: între Kalamata și Pounta nu sunt în total decât cca. 160 km, dar reușim să ajungem la locul de îmbarcare abia după ora 1, și asta cu un singur popas tehnologic și de hidratare la o cafenea din satul Elika. V-am spus și mă repet: în Peloponez nu-i bine să îți faci traseul numai în funcție de distanțe, trebuie studiat relieful și văzut dacă drumul nu e sinuos.

În fine, dă Dumnezeu și ajungem în micul Pounta, pe care îl străbatem cât ai clipi din ochi pentru că șoseaua duce direct către debarcader. De pe feribot am totuși timp să arunc o privire înapoi spre plaja satului, o întindere lungă de nisip mărginită de dune. Citesc și că în imediata apropiere a țărmului se află situl arheologic al orașului scufundat numit Pavlopetri, adică „stânca lui Pavel” , cu referire la unul dintre apostolii lui Iisus. Se pare că așezarea, descoperită în 1967, datează din mileniul al V-lea î. Hr., fiind cel mai vechi „oraș pierdut” din apele Mediteranei, care l-ar fi înghițit prin jurul anului 1000 î. Hr.

De la ghișeul situat la intrarea la debarcader cumpărăm biletele: 11 euro mașina, câte 2 euro de persoană. În total 15 euro. Pe sens! Scump, dom’le, scump! ???? Dar mdeh!

Între Pounta și insula Elafonisos feriboturile circulă pe timp de vară din 30 în 30 de minute între orele 9-23 iar în weekend începând de la 7 dimineața. În extrasezon cursele sunt mai rare. Traversarea nu durează decât 10-12 minute, distanța fiind de numai 500 m. Timp este însă suficient pentru a admira nuanțele superbe de bleu-turcoaz ale mării. Și pentru a te bucura, pe măsură ce te apropii, de priveliștea satului, singurul de pe insulă, și de cea a bisericii Agios Spyridon, „trântită” în capătul unui promontoriu îngust, legat de uscat printr-un pod. Albă cu acoperiș roșu, biserica e nemaipomneit de instagramabilă... Oare de ce bănuiesc că grecii, abili comersanți, precum îi știm, au ridicat-o taman acolo ca să dea bine profilată pe albastrul cerului și al mării și să atragă turiștii?!! ????

Bravo lor, băieți isteți! ????

Hai să vă zic și câteva vorbe despre insulă, ca nu cumva să vă închipuiți, Doamne ferește! că nu m-am documentat.

Deci, Elafonisos are 19 kmp și vreo 300-350 de suflete rezidente, fiind cea mai populată insulă din arhipelagul Peloponez. Mai zice tanti Wiki (pedia) că pe timpul verii cca. 3.000 de turiști năvălesc zilnic aici. Băștinașii se ocupă - evident - cu turismul, dar în mod cert și cu pescuitul.

Locuită încă din neolitic, regiunea - care se chema la acea vreme Voia - este descrisă de Herodot ca fiind de mare importanță comercială pe rutele maritime din Mediterana de Est, statut pe care și l-a păstrat până în prezent.

Potrivit mai vechiului nostru prieten Pausanias, ajuns pe aceste meleaguri pe la jumătatea veacului al II d. Hr., locul ce face tema prezentului review era o peninsulă - Onou Gnathos, adică „falcă de măgar” , probabil asemănătoare ca formă cu respectiva parte din corpul simpaticului dar încăpățânatului animal domestic. În urma cutremurului din 375 d. Hr. care a separat și Monemvasia de continent, marea a despărțit bucata de uscat de țărm, luând naștere insula.

N-am izbutit să aflu de când datează denumirea Elafonisos, care înseamnă „insula cerbilor” , însă legenda spune că Artemis ar fi vânat aici astfel de animale iar Pausanias menționează existența unor altare închinate zeiței. Venind mai aproape în timp, merită poate subliniat că bizantinii, care au ocupat-o în secolul al VII-lea, au construit o fortăreață, distrusă mai apoi de sarazini, și că, în afară de a fi miza unor lupte nesfârșite între venețieni și otomani, insula a adăpostit între secolele XV-XVII pirați. Începând de prin 1850 s-a încercat popularea Elafonisului, cu rezultatele prezentate mai-sus.

Dar pun pariu că mulțimea de excursioniști cu care ne-am înghiontit pe feribot nu pentru istorie a făcut drumul până aici, și nici pentru vegetația sărăcăcioasă, formată cu precădere din arbuști și buruieni amărâte și uscate, răspândite pe micile movile. Ci pentru plajă!

Iar la acest capitol Elafonisos stă foarte bine. Pe țărmul vestic, de pildă, se află plajele Panagitsas și Aglyftis. Însă nu spre ele ne îndreptăm, ci în direcția opusă, luându-ne, imediat după debarcare, după un indicator (ce raritate! ????) care ne îndrumă către Simos, a mai grozavă arie de bălăceală, din câte citisem. În drum trag cu ochiul și la Lefki, o plajă ce se ivește de după un dâmb presărat cu tufișuri de scaieți.

În capătul asfaltului crăpat, după ce trecem de o altă plajă pe nume Sarakiniko, ajungem la destinația noastră. Lăsăm mașina în parcarea de pământ, ignorăm cele două taverne cu terasă de lângă și ne grăbim spre podețele de lemn care duc până aproape de țărm.

Nisipul galben-auriu e gros de tot, la început mai grunjos, tot mai fin și rozaliu la culoare pe măsură ce ne apropiem de mare. Plaja lungă e în formă de potcoavă și stă culcușită într-un golfuleț încadrat de maluri înalte. În larg se văd câteva vase cu vele. Exact genul de peisaj pe care îl iubesc! ????

Iar apa, Doamne, e limpede-limpede, cu nuanțe de bleu-turcoaz încântătoare. Remarc posturi de salvamar, coșuri de gunoi și cabine de schimb, dar nu și dușuri sau toalete. Sub umbrele stau adăpsotite două șiruri de șezlonguri cu saltele - ce răsfăț! - și ne repezim să ocupăm unul din ultimele rămase libere. Un tânăr se înființează mintenaș ca să ne ia cei 25 de euro și oftez cu ciudă: e singurul loc din Peloponez unde am fost nevoiți să plătim pentru confort, în rest nu trebuia decât să facem o consumație, oricât de mică... Dar ce să-i faci, Elafonisos e o insulă, așa că nu-i nimic surprinzător în asta. ????

Nu ne miră nici prețurile afișate în fața colibei de stuf care servește drept bar: frappeul costă 5 euro, sucul tot atât. Zicem pas, ne vom răcori în apa care se adâncește treptat. Pe fund e numai nisip fin, valurile lipsesc cu desăvârșire, condițiile sunt ideale pentru înot sau doar plutit pe spate, cu ochii ațintiți în sus pe cerul minunat de senin. Parcă am fi în Caraibe!

Ajunși pe plajă pe la ora 2, în cea mai fierbinte perioadă din zi, facem o baie lungă, ieșim să ne odihnim puțin și să ne distrăm privindu-i pe copiii care fac la mal castele și cozonaci din nisip. Aici e raiul pentru ei! Încă o baie, apoi încă una, ne zvântăm un pic, ne schimbăm hainele și pe la 5 și ceva o luăm din loc.

Revenim în port ca să privim bărcile pescărești și feriboturile ancorate. Dar înainte de a ne îmbarca facem un scurt tur al satului, format din ulițe înguste și fără semne de circulație, de-a lungul cărora se înșiră mici vile cu camere de închiriat și curți umbrite de flori de hârtie. Se pare că pe insulă există și un camping, presupun că se află în partea vestică, unde n-am ajuns, dar am văzut câteva rulote și corturi amplasate probabil ilegal în apropierea plajei Lefki.

Pe Elafonisos nu circulă autobuze și nu există centre de închiriere biciclete sau ATV-uri. Atmosfera e liniștită și tihnită, pe țărm se înșiră câteva magazinașe, cafenele și taverne, și la una din ele ne oprim pentru o cafeluță grecească, un suc și un frappe. Găsim terasa aproape goală: e 5:30, prea târziu pentru prânz, prea devreme pentru cină, dar seara localurile probabil că se mai animă.

Nu cred însă că foarte tare: insula e tare mică, în afară de plajă și baie nu prea ai ce să faci, și eu una recunosc că după 2-3 zile m-aș plictisi. Dar pentru câteva ore de soare și mare s-a dovedit a fi perfectă! ????

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3819 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI