Cu barca pe cel mai lung râu subteran din Europa (Peștera Sant Josep)

TIPĂREȘTE

Despre Peștera Sant Josep eu nu auzisem la data planurilor noastre de vacanță în Valencia și împrejurimi. Pe listă a pus-o unul dintre prietenii de călătorie și a ținut cu dinții de ea. Noi doar ne-am conformat, el s-a informat și tot el s-a ocupat de toate.

O minimă prezentare a trebuit să ne facă ca să ne atragă și ne-a spus că ne vom plimba cu barca pe cel mai lung râu subteran din Europa, cu o adâncime de la 2 la 11 m, într-un parc natural, unde sunt Peșterile San Jose sau Sf Iosif sau Coves de Sant Josep, în valenciană, Patrimoniu Mondial UNESCO din 1998.

Să facem asta din Valencia era cea mai bună soluție pentru că distanța până în Vall d' Uixó, un orășel lângă Castellón, unde erau peșterile, cel mai mare sistem de peșteri din regiune, era de aprox 45 de km. Nu mai aveam nevoie de altceva, a fost suficient să știm atât, iar mai multe abia așteptam la fața locului.

El a continuat să se omoare cu documentarea și cu procurarea biletelor pentru că să navighezi pe un râu într-o peșteră nu faci chiar de capul tău.

Tururile în peșteră sunt la anumite ore, iar rezervările și achiziția de bilete se fac online, se cumpără bilete; i la fața locului dar mi se pare cam riscant în perioade aglomerate turistic. Noi nu eram într-o asemenea perioadă dar tot ne-ar fi prins bine să ne știm cu biletele în buzunar.

Intrarea la obiectiv era 14 EUR de persoană la data aceea, dar s-a nimerit să fim în vacanță în perioada 6-20 iunie, perioadă care coincidea cu Zilele Mondiale ale Peșterilor, când accesul era gratuit, iar noi ne propusesem peștera miercuri, 14 iunie. Am sărit în sus de bucurie și imediat băieții au transpus economia asta în beri.

Prietenul nostru a făcut ceva săpături până s-a prins cum e cu gratuitul ăsta pentru că nu ne-am dat seama dacă gratuitatea era doar pentru spanioli sau pentru toate națiile. Nu ne era de bani, eram dispuși să achităm biletele, ne gândeam doar că fiind gratuit o fi mare îmbulzeală și nu mai apucăm să intrăm.

Saitul pe care trebuia făcută rezervarea n-a fost prea prietenos, nu ne-am prins care a fost regula, câte bilete se eliberau gratuit, dacă era bine ce făcusem noi, cum am completat acolo, nu am avut un feedback, dar am reușit să printăm până la urmă niște bilete de acces, cu numele noastre pe ele, pe care nu am dat nici un ban. Cred că să intri gratuit a fost posibil doar dacă urmai pașii aceia online, pentru că în aceeași zi cu noi am văzut oameni care își cumpărau bilete la intrare, de la casa de bilete, cu toate că eram într-o zi din perioada cu intrare gratuită. Odată rezolvată problema am stat cu emoții și am așteptat ziua cu pricina și vedeam noi dacă și intram sau doar făceam o plimbare cu autobuzul până în orășelul acela.

Am plecat cu primul autobuz din Valencia, la 7,45 de la autogară, direcția Vall d' Uixó, orășelul de lângă Castellón. Am mers cu compania AVSA și cel mai nashpa autocar cu care am mers noi prin Spania. Nu considerați că era nenorocirea de pe lume, ci doar prin comparație cu super autocarele cu care am mai mers a fost altfel. Călătoria a costat 9,60 EUR pe sens pentru 2 persoane.

De unde ne-a lăsat autobuzul, de la autogara din Vall D’uixo până la peșteră am mers pe jos pentru că distanța nu a fost mare și voiam să ne familiarizăm puțin și cu orașul, mai ales că biletele noastre erau pentru prima intrare în peșteră, cea de la ora 10 și aveam timp. Cred că a fost ușor peste 2 km.

Am mers în jur de jumătate de oră pe bulevardul principal al orașului, destul de lung, iar în capătul lui, acolo unde este un sens giratoriu am făcut la dreapta. Sunt și indicatoare ajutătoare, nu se pierde drumul.

Am ajuns la parcarea obiectivului, foarte mare, care era aproape goală când am ajuns și am văzut câteva mașini când am plecat. Presupun că din cauza lipsei turiștilor și punctul infoturistic din parcare era închis.

Nu știu câtă aglomerație este la acest obiectiv dar dacă judecăm după mărimea parcării trebuie să fie îmbulzeală mare. La data vizitei noastre nu a fost vorba deloc de aglomerație și pentru că am ajuns înainte de ora de deschidere am băut o cafea la o terasă foarte drăguță, ne-am plimbat prin zona înconjurătoare, amenajată pentru picnic și zone pentru grătar și am participat la o lecție de Zumba care avea loc pe platoul de la intrare. Era prea de dimineață dar în zonă sunt restaurante foarte arătoase dar și un loc de joacă pentru copii. Timpul a trecut foarte ușor și cu spor.

La ora 10 ne-am îndreptat cu emoție spre intrarea în peșteră, am prezentat tot cu emoție biletele, controlorul nu a zis nimic și am răsuflat ușurați. Urma să avem parte de o experiență pe care nu am mai avut-o, să ne plimbăm cu barca pe un râu, într-o peșteră. Am mai intrat cu barca în peșteri dar nu era vorba de navigat, ci de intrat în zona în care apa invadase peștera.

Imediat după intrare un fotograf făcea poze celor care voiau pe care urma să le regăsim la ieșire după tipicul obișnuit. Ne-am regăsit și noi, poza costa 6 EUR, nu prea merita, ne-am câcâit ceva, dar până la urmă am luat-o.

Vizita prin peșteră a durat o oră, este un traseu de aprox 2 km și a fost împărțit în 3 etape. Ni s-a spus că urma să începem cu o tură cu barca, apoi pe jos, prin galerii, cu ghid, aprox 300 de m și apoi altă tură cu barca. Temperatura este întotdeauna constantă, 20 grade, nu aveam voie să intrăm cu mâncare sau băutură și nu am avut voie să facem poze, absolut deloc. Debarcaderul pentru prima tură cu barca a fost la câțiva pași după intrare.

Fiind opt persoane în barcă, noi 6 și încă o pereche, nu prea aveam cum să mai furăm câte o poză pentru că nenea barcagiul era tot timpul cu ochii pe noi. Chiar dacă ne-a fost ciudă am înțeles și ne-am bucurat de ce vedeam.

Cât timp ochii erau ca girofarele în toate direcțiile, nenea barcagiul ne mai spunea și câte ceva, în spaniola lui, binențeles. Unele lucruri le-am mai dedus, pe cele mai multe nu le-am înțeles, dar toate s-au clarificat în etapa doi când am mers pe jos, prin galerii, iar ghidul ne-a povestit în engleză. Apropo de traseu, mai ales partea aceasta prin galerii poate reprezenta o problemă pentru claustrofobi.

Nu se știe originea râului sau sfârșitul Peșterilor San Jose. Aproape 3 km de traseu face ca Peștera Sant Josep să fie cea mai lungă peșteră din provincia Castellón și a doua din Comunitatea Valenciană. Dar sunt zone care nu sunt accesibile publicului larg.

Apa râului este adâncă de la 2 la 11 metri, foarte limpede și foarte rece. Am traversat multe săli frumoase, ne-am minunat de forma stalactitelor și stalagmitelor care simbolizau diverse forme de animale, am remarcat cum acestea erau atent illuminate astfel încât să impresioneze la maxim vizitatorul, picturile rupestre de la început, declarate Patrimoniu Mondial, Lacul Diana ne-a lăsat fără grai, la fel Sala Liliecilor, Catedrala. Cel mai fain a fost când barca s-a oprit într-o sală, toate luminile s-au stins, s-a făcut întuneric beznă, n-am mai văzut absolut nimic preț de câteva minute și apoi a început un spectacol de sunet și lumini, cu accente pe formațiunile deosebite din acea sală, care ne-a lăsat cu gura căscată, efectiv.

După ce am plecat de acolo, în mărinimia lui, barcagiul nostru ne-a permis vreme de câteva minute să facem poze, dar nu au ieșit prea reușite pentru că nu aveam voie cu blitz, iar lumina în zona aceea nu era tocmai bună pentru poze. Știa el ce știa…. Câteva am reușit și eu, sper să vă ajute să vă faceți o idee. Dar cu poze sau fără eu vă recomand să mergeți acolo.

Am ieșit din peșteră super entuziasmați. Lângă ea era o altă peșteră mică, Cova Dels Órguens, pe care o văzusem de la intrare, spre care ne tot îndemnau acum doi băieți tineri. Intrarea era 2 EUR și i-am dat ca să vedem o galerie de 60 de m și o stâncă pe care se depune calcar. Cred că este mai mult o chestie comercială, pentru că înăuntru sunt expuse mai multe lucruri de vânzare, în special tablouri. Dar a meritat, este o mică peșteră naturală frumoasă.

Dacă tot am ajuns în zonă și aveam timp ne-am propus să-i dedicăm o oră-două și orășelului Vall d' Uixó. Ne-am întors pe jos prin localitate și primul popas l-am făcut la o terasă-cafenea pentru că lumea se deshidratase din cauza căldurii dar și pentru că de când băusem cafeaua valenciană cremaet, la Albufera, am întrebat de ea peste tot, fără să o mai găsim, iar la terasa asta ni s-a spus că fac. Este o terasă de pe la mijlocul bulevardului principal din Vall d' Uixó, foarte drăguță, am cerut și de ronțăit ceva ca să meargă berea, dar cremaet-ul nu avea nici o legătură cu minunăția băută la Albufera.

De la terasă ne-am îndreptat spre Parcul Arheologic cu cele 2 viaducte, Alcudia și San José. Parcul este întreținut doar în zona de acces de la șosea în rest este lăsat cam de izbeliște. Noi am urmat o potecă venind dinspre peșteră și am umblat prin bălării, dar am ieșit prin zona amenajată și am coborât până sub apeducte.

Am mai trecut pe lângă două biserici dar ambele închise și după aprox două ore prin Vall d' Uixó, am luat autobuzul de 13,50 înapoi și la 14,50 eram în Valencia, după o altă experiență pe care o s-o ținem minte în veci și pe care v-o recomand cu drag.

---

VIZUALIZĂRI: 3340 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI