Un castel din basme

TIPĂREȘTE

Cu gândul încă la frumusețea formațiunilor calcaroase ale peșterii „Postojna” și – mai ales – la micuța „șopârlă transparentă” din acvariul ei, cu o culoare de un alb-lăptos, numită „olm” și despre care am scris impresii aici, am plecat cu microbuzul, spre cel de-al doilea obiectiv de vizitat din acea zi, care este puțin mai la nord-vest de peșteră, cam la vreo 8 sau 9 km, pe șosea. Se numește

PREDJAMA CASTLE care - privit de departe – pare a fi un castel de jucărie ce iese dintr-o stâncă, sau, cu puțin efort, poți să-ți imaginezi că un copil-uriaș a încercat să-și ascundă „căsuța-jucărie” acolo, în coasta stâncii, care – deopotrivă – o protejează dar se și sprijină pe ea. Este unul din puținele castele rupestre pre-alpine din lume și cel mai bine păstrat, el reprezentând o mărturie asupra lumii evului mediu, a felului cum se construia, în funcție de nevoile oamenilor acelor vremuri.

Prețul de 38,5 euro/pers/adult pentru vizitarea castelului l-am plătit „la pachet” cu vizitarea peșterii „Postojna” , preț cumulat al variantelor 1 + 4, afișat pe panoul de dinaintea intrării la casa de bilete.

Microbuzul ne-a lăsat în parcarea din capătul drumului amenajat de dinaintea castelului. Înaintea intrării propriu-zise am pășit pe un pod de lemn rabatabil care, pe vremea de după ce a fost construit, se închidea pentru a nu lăsa intrușii să pătrundă în castel. Am luat de la intrare câte un audio ghid, să auzim informațiile referitoare la traseul pe care urma să-l vizităm, fiecare alegând limba în care voia să fie îndrumat - engleză, franceză, italiană, slovenă sau germană, dar - din păcate – nu și în limba română. Am cumpărat, la finalul vizitei, o carte-broșură, pe care am consultat-o acasă și din care am obținut mai multe informații, din care vă împărtășesc câteva aici.

Începutul construcției castelului a fost în secolul al XIII-lea, pe la 1274, și s-a realizat într-o largă cavitate a unei stânci, la 123m deasupra unei prăpastii carstice, pentru a îngreuna accesul la castel și a descuraja pe nepoftiți să urce până acolo. Stilul arhitectural de început al construcției a fost „gotic” și, ulterior, în urma modificărilor și adăugirilor de reconstrucție a devenit „baroc” , pentru ca, la final, să semene cu cel „renascentist” . A fost proprietatea nobilei familii Luegg, cunoscută și sub numele de „Cavalerii din Adelsberg” . (Adelsberg fiind numele german al localității Postojna; pentru că tot am făcut o paranteză, adaug că: etimologia numelui „Predjama” vine de la „pred” = „în fața” și „jama” = „stâncă” , ambele din limba slovenă).

De-a lungul timpului castelul a avut mai mulți proprietari, dar cel mai cunoscut a rămas cavalerul-brigand Erazem din Predjama. Acesta a locuit în castel aproape un an de zile, până la moartea sa, ascunzându-se de stăpânirea habsburgică, ca să scape de pedeapsă. Ce făcuse :-???!

Se pare că acesta, în 1483, l-a ucis pe Marshall Pappenheim, comandantul armatei imperiale austriece care era chiar o rudă a împăratului Frederich al III-lea, de la curtea vieneză, în timpul unei dispute cu acesta. Pappenheim a ofensat onoarea prietenului său, un anume Andreas Baumkircher, de la Vipava. În urma acestei întâmplări Erasmus s-a ascuns în castelul Predjama, unde ar fi fost urmărit de răzbunarea lui Frederich, prin intermediul guvernatorului Triestei, un anume Gaspar Ravbar. Tot atunci brigandul Erasmus s-a aliat cu regele Ungariei, nimeni altul decât Matei Corvin și a început să atace orașele, satele și moșiile din provincia Carniola, ale imperiului habsburgic. Guvernatorul Gaspar Ravbar a asediat castelul Predjama și a încercat să-l ucidă pe Erasmus prin înfometare, suprimând căile de acces cu produse alimentare, însă acestea i-au fost livrate de apropiați printr-un tunel secret al sistemului de galerii și peșteri, de sub castel. Cu toate acestea, legenda spune că, unul dintre oamenii lui l-ar fi trădat, avertizând asediatorii că se află în singurul loc din raza de acțiune a armelor, (ghiulele) și anume latrina de la etajul unu și că ar fi fost ucis aici, în 1484.

Timpul și condițiile climatice au afectat castelul și - chiar dacă numele castelului este asociat mai des cu cel al lui Erasmus, în castel au locuit și alți proprietari. După ce a căzut și a fost aproape distrus în urma asediului ce viza moartea lui Erasmus, în anul 1511 castelul a fost reconstruit, dar, la puțin timp după aceea, în urma unui cutremur, s-a prăbușit. A urmat altă reconstrucție, cea de-a treia, în 1576.

Ca proprietari s-au succedat mai multe familii, însă penultimul, în 1810, a fost contele Coronini Michael von Cronberg, care l-a vândut familiei Windischgratz, în 1846. Aceștia au fost proprietarii castelului până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, după care a fost naționalizat de comuniștii noului regim, în Iugoslavia, fiind transformat în muzeu.

Aspectul actual al castelului se datorează lucrărilor de renovare făcute în stilul „renascentist” , efectuate în secolul al XVI-lea (1570) de Gallemberg Kobenzl, proprietarul său la acea vreme. Apoi, în secolul al XVIII-lea, urmașii lui Kobenzl preferau castelul doar ca reședință de vară și de vânătoare. Printre ei s-a numărat și Philipp von Cobenzl, om de stat și celebru colecționar de artă, dar și contele diplomat Ludwig von Cobenzl, care au locuit aici și s-au bucurat de liniștea și de ambianța medievală a castelului.

Construcția se află la nivelul de mijloc al peșterii, cel mai înalt nivel al platoului fiind, de fapt, o intrare secretă, folosită de Erazem și de servitori pentru intrarea/ieșirea din castel, astăzi acoperită cu pietre. Nivelul subteran este inundat de apele râului Lovka, al cărui susur – dacă este liniște în castel – se poate auzi, întregind atmosfera de liniște, de stare de bine.

Castelul este alcătuit din trei părți, dispuse în forma unui triptic bisericesc deschis: are o parte centrală și două aripi pe ambele părți, cea dinspre est fiind puțin mai lungă și mai nouă decât cealaltă. Are un număr de 15 încăperi dispuse pe patru etaje, iar cel de-al cincilea este, de fapt, partea de peșteră a castelului, ascunzătoarea cavalerului brigand.

De la parter spre etajele superioare se poate ajunge pe câte două rânduri de scări, depărtate una de cealaltă, iar la nivelul cel mai înalt, către intrarea în peșteră, se urcă pe o scară și pe un podeț, ambele de lemn. De fapt tot din lemn sunt și podelele și tavanul încăperilor, iar holurile au podelele placate cu piatră.

Pentru o mai bună înțelegere a etapelor și felului cum a fost construit castelul, de la începuturi până la final, a destinațiilor încăperilor și dependințelor lui, am fotografiat - din cartea cumpărată acolo – schițele etajelor și le-am atașat lângă fotografiile făcute atunci. O schiță a castelului era afișată pe unul din pereții holului de la intrare, însă este întoarsă cu 180° față de poziția reală a castelului.

Urcând spre fiecare nivel m-a surprins cât de bine se întrepătrund zidurile construite de om cu pereții naturali ai peșterii-stâncă. Sunt, însă, și câteva locuri prin care pătrunde lumina – mai ales în dreptul scărilor – și care arată că acolo chiar nu s-au putut ajunge ca să fie închise golurile. Pe ansamblu, însă, contopirea construcției cu stânca este foarte bine făcută.

Camerele castelului aveau destinații precise: salonul sau camera de zi, bucătăria, dormitoarele, capela, sala de justiție, sala de tortură, (la subsol), temnița etc., iar manechinele așezate în unele dintre ele nu fac decât să ne ducă cu gândul la momente ale vieții de zi cu zi la castel. Trebuie să menționez și sala armelor, reconstruită la mansarda principală, cu exponate pe care le foloseau „ostașii” acelor timpuri, de fapt replici de: lănci, halebarde, săbii, ciocane de luptă, arbalete, coifuri și armuri.

Aspectul general din interior este aproape cazon, mobilierul din încăperi este unul simplu, conform cu necesitățile obișnuite: paturi, mese, scaune, dulapuri și alte obiecte din lemn, frumos sculptat. Pe holuri și la bucătărie sunt vase sau obiecte din piatră, un fel de cisterne de acumulare și păstrare a apei, însă, cel mai mult m-a impresionat bucătăria, unde am văzut un fel de hotă pentru fum, aflată deasupra vetrei unde se pregătea mâncarea și un fel de chiuvetă – tot din piatră – amplasată sub geam, din care apa era evacuată afară printr-un jgheab.

Cel mai impresionant loc este, de departe, sala cu cel mai mare număr de exponate, anume „camera cavalerului” , iar în sala renascentistă de la etajul trei am putut vedea trofeele de vânătoare ale ultimului proprietar, Prințul Windischgrätz, unele dintre ele fiind foarte valoroase prin vechimea lor. De asemenea, lângă peretele de stâncă erau o mulțime de bile de piatră, folosite, probabil, ca ghiulele de tun. De la ultimul nivel, printr-o deschidere în zid, am putut admira valea ce se deschide la poalele castelului, un peisaj aproape mirific. Tot aici se afla un mic clopot, pe care l-am bătut și noi, cum făceau și ceilalți turiști, dar ce semnifică acest lucru, nu am aflat.

Chiar dacă aspectul general al interiorului este unul cazon, se pare că obiectele ascunse și găsite după câteva secole – mai precis în 1991, în pivnița castelului - te duc cu gândul la gusturi mai rafinate ale celor ce au trăit în castel. Ele alcătuiesc o mică comoară, fiind făcute din argint aurit, și sunt obiecte de veselă pentru mic dejun sau cină: o ceașcă mică, trei cupe, un potir de băut cu capac, o salieră, o pereche de sfeșnice, etc., bogat decorate cu modele florale, în total zece articole care aparțin - prin forma și stilul lor – ultimului sfert de veac al XVI-lea - începutului celui de-al XVII-lea. Despre ele am aflat din broșura cumpărată acolo, dar – din păcate – nu le-am putut admira pentru că nu se află în castel, ele se pot vedea doar la „Notranjski Muzej Postojna” .

Unicitatea castelului nu a scăpat de atenția industriei cinematografice și a servit frecvent ca platou de filmare. Unul din filmele care s-au turnat aici este „Armor of God” , cu simpaticul actor Jackie Chan, pe care nu l-am văzut, dar pe care mi-am propus să-l văd, din dorința de-a revedea imagini cu castelul.

Vizitarea castelului nu ia mai mult de o oră, dar este interesantă și de neuitat, pentru că-ți faci o părere despre felul cum se construia, cum se trăia și ce preocupări aveau oamenii evului mediu și de mai târziu. Este un obiectiv „must see” , dacă ajungeți în Slovenia!

Vă invit acum să vedeți pozele atașate, care – sper - vor „umple” golurile articolului de față! :)

---

VIZUALIZĂRI: 2488 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI