ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.07.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.07.21
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 6 nopți
Familie
2 AD. + 2 COPII -- v: 7
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 2 MIN

Complex de 5 stele cu băuturi la dozator

TIPĂREȘTE

Am plecat din București sâmbătă 10 iulie 2021 orele 10 și am ajuns la hotel in jur de ora 16. Am stat putin la vama... circa 25 de minute.

Drumul a fost bun mai puțin ultimii 15 km... am luat o după Waze care ne a băgat pe un drum cu petice pe asfalt. Foarte prost drumul pe bucata asta


despre SERVICII

La capitolul servicii cea mai mare problema e parcarea. Când am ajuns nu s a spus din start că nu mai sunt locuri niciunde și să ne descurcăm. Adica sa parcam in afara complexului in camp. Care era deja plin de mașini.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camera de calitate... singura obiecție e la toaleta. E o ușă de sticla care nu se închide etanș... se trage doar. Pe langa faptul că se vede in interior se și aude tot.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

In opinia mea este inadmisibil ca la un hotel de 5 stele sa nu ai băuturi de calitate. Suc la dozator? Pe bune? Nu exista sucuri sau băuturi la sticla... chestia cu băuturile locale m i se pare o țeapă de toată frumusețea... tot ceea ce e de bătut la ultraallinclusiv sunt niste chestii dubioase care imita băuturile cunoscute. Gen adidas adibas... nu au nici un gust.

Deci la capitolul băuturi este horor... asta este unul din motivele pt care nu as mai veni aici.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Plaja e mica, Pietroasa și în pantă. In afara de primul rand de șezlonguri restul sunt în pantă... nu e deloc comod. Dimpotrivă.

Marea e fost cu alge in prima zi după care a fost ok. Apa calda.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

E un complex de venit cu copii. multe piscine, loc de joaca. Partea buna e că au și piscina doar pt adulți. Se intra in locație doar daca ai peste 16 ani.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Imb2021 in 12.07.21 15:02:15
Validat / Publicat: 12.07.21 18:19:36
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Albena, Reina del mare

VIZUALIZĂRI: 3814 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

27 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Imb2021); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7200 PMA (din 9 voturi)

ECOURI la acest review

27 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[12.07.21 15:07:00]
»

@Imb2021: bun-venit pe AmFostAcolo.ro.

Te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

-

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... 03849&hid=26398.

Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat pe acolo, ar fi zuper-util — link încărcare video.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[13.07.21 06:51:19]
»

@Imb2021:

Suc la dozator? Pe bune? Nu exista sucuri sau băuturi la sticla...

Constat cu surprindere că turistul român devine tot mai pretenţios pe zi ce trece, ceea ce nu ar fi un lucru rău, însă cu condiţia să fie şi INFORMAT, ceea ce nu pare să fie cazul aici.

O simplă informare în legătură cu ceea ce include sau nu conceptul ultra all inclusive de la Wave, ar fi fost cât se poate de edificatoare şi ar fi pemis evitarea oricăror surprize odată ajuns la destinaţie.

All drinks are served by glass. No bottle service.

Am citat de pe saitul oficial al hotelului. waveresort.bg/en

chestia cu băuturile locale m i se pare o țeapă de toată frumusețea... tot ceea ce e de bătut la ultraallinclusiv sunt niste chestii dubioase care imita băuturile cunoscute. Gen adidas adibas... nu au nici un gust.

Deci la capitolul băuturi este horor... asta este unul din motivele pt care nu as mai veni aici.

Ţeapă? Nicidecum. Eu aş spune doar lipsă de informare.

Era suficient să ai curiozitatea să intri pe saitul oficial al hotelului şi găseai detaliat conceptul UAI. Citeai şi apreciai singur dacă acesta se ridică la nivelul pretenţiilor tale. Evident, ÎNAINTE de a rezerva

În realitate, "chestiile dubioase" sunt doar băuturi locale. Atât. Ţi se pot părea "horror", nicio problemă, însă aveai la dispoziţie o gamă largă de băuturi de import din care puteai alege. Acestea erau însă în marea lor majoritate CONTRA COST. Totuşi găseai şi băuturi de import gratuite la Lobby Bar. Totul este să ştii ce să cauţi, eventual să întrebi.

singura obiecție e la toaleta. E o ușă de sticla care nu se închide etanș... se trage doar. Pe langa faptul că se vede in interior se și aude tot.

Cum arată baia foarte modernă puteai afla vizionând pozele de prezentare, nefiind niciun secret. Dar ajungem iar la problema lipsei de informare. Offf...

FlorrisPHONE
[13.07.21 09:42:47]
»

@nicole33: bună dimineața! Băuturile cu care este aprovizionat minibarul zilnic, sunt la cutie: Coca-Cola, bere, sucul acela fara acid.

Baia eu am găsit-o interesanta si cred ca aceasta este trend-ul, pentru ca la Riu Palace - Sunny Beach, hotel deschis tot in 2019 ca si Wave, baia este exact la fel,compartimentata în 3 zone . Zona cu lavoar si oglinzi, si cele doua încăperi, una in care este dușul si cealaltă wc. In felul asta, in timp ce unul face duș, altul se poate spala pe dinți ????

Poate nu se inchid usile acelea etanș, însă ele sunt din geam sablat si nu se vede nimic dincolo de el, poate doar umbra celui din interior, daca este aprinsa lumina .

Evident, gusturile nu se discută si ceea ce eu gasesc interesant poate sa nu placa celuilalt.

Zi frumoasa!! ????

nicole33PHONE CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[13.07.21 11:01:22]
»

@Flr flr:

Si mie mi-au completat in fiecare zi corect minibarul.

Evident, gusturile nu se discută si ceea ce eu gasesc interesant poate sa nu placa celuilalt.

De acord, gusturile sunt diferite, configurația familiilor este diferită. Ceea ce nu deranjează un cuplu fără copii, poate fi apreciat diferit de o familie cu copii. Important este faptul ca ventilația este eficientă și silențioasă atât in zona toaletei, cât și a dușului.

Insa detaliile referitoare la aspectul băilor puteau fi cunoscute dinainte.

Cu parcarea in plin sezon mai tine și de noroc. Nu am întâlnit încă vreun hotel, indiferent de țara, care sa asigure atâtea locuri de parcare câte camere are. Cei care parcau pe câmp sau pe marginea drumului de acces in resort economiseau 15 leva pe zi , și am văzut și mașini noi și pricopsite parcate in afara resortului

Imb2021AUTOR REVIEW
[13.07.21 11:36:20]
»

@nicole33:

Perfect de acord... vina este a mea pt ca nu m-am informat suficient... dacă aș fi fost mai dilgent nu aș fi fost dezamăgit de lipsa bauturilor la sticlă sau de abundența băuturilor locale care încearcă sa imite cele cunoscute...

anul trecut am fost la reina del mar (tot 5 stele-Bulgaria) unde bautura era din plin si de calitate. Precizez faptul că NU beau deloc alcool ca să nu se înteleagă ca sunt dezamagit din considerente personale.

Am scris acest review pt aceia ca mine (lipsiți de diligență) care consideră din start ca un hotel de 5 stele presupune si băuturi de calitate. Recunosc că nu mi-am putut imagina că va trebui sa beau suc la dozator (apropo are un gust groaznic). De asemenea nu mi-am putut imagina ca la 5 stele colegii mei nu pot bea un aperol sau un pahar de vin doar contra cost.

Întradevăr, e subiectiv totul. De la parcare la ușa de la toaletă. Intenția mea nu a fost aceea de a arunca în derizoriu anumite aspecte. Am spus doar ce cred eu subiectiv. Cu siguranță pe viitor îmi voi păstra opiniile exclusiv pentru mine. Vă doresc o vacanță placută tuturor.

webmasterX
[13.07.21 12:23:16]
»

@Imb2021:

anul trecut am fost la reina del mar (tot 5 stele-Bulgaria) unde bautura era din plin si de calitate

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[14.07.21 00:17:51]
»

@Imb2021:

Am scris acest review pt aceia ca mine (lipsiți de diligență) care consideră din start ca un hotel de 5 stele presupune si băuturi de calitate. Recunosc că nu mi-am putut imagina că va trebui sa beau suc la dozator (apropo are un gust groaznic). De asemenea nu mi-am putut imagina ca la 5 stele colegii mei nu pot bea un aperol sau un pahar de vin doar contra cost.

Tocmai de aici pleacă dezamăgirile şi confuziile. Sunt mulţi cei ca tine care se cramponează de stelele afişate sperând că vor găsi/primi ceea ce cred ei că ar trebui să găsească/primească, iar realitatea cel mai adesea îi contrazice. Contează şi stelele afişate, nu contest, dar simpla alegere a unui hotel de cinci stele nu-ţi garantează nimic. Vei primi exact ceea ce îţi promit ei că oferă. Nimic mai mult.

De aceea este important să te informezi, să citeşti conceptul hotelului, de unde vei afla exact ceea ce este inclus şi ce se plăteşte extra şi apoi să decizi dacă hotelul respectiv îţi satisface propriile dorinţe şi aşteptări. Eu aşa procedez şi mă bucur de vacanţe pe gustul meu, fără dezamăgiri.

Evit în general discuţiile despre mâncare şi băutură, aici gradul de subiectivitate fiind maxim, gusturile oamenilor fiind mult diferite, dar în acest caz nu voi spune decât că am băut şi Coca Cola şi Schweppes şi mie mi-au plăcut. Cu vinurile bulgăreşti nu m-am omorât niciodată. Berea a fost ok după spusele soţului. Sucurile necarbonatate de la dozatoarele din restaurantul Salt and Pepper NU erau din prafuri, nu erau nici 100% naturale, dar calitativ erau în genul sucurilor Santal sau Cappy de la noi, deci acceptabile din punctul meu de vedere. Sucul de mere chiar i-a plăcut soţului meu, amintindu-i de celebrul suc de mere din Albena.

Mi-ar plăcea să-ţi citesc impresiile de la Reina, un hotel pe care îl urmăresc încă dinainte de a fi fost finalizat, dar la care nu am reuşit să ajung.

Vacanţe aşa cum îţi doreşti!

ceasornicarul
[17.07.21 11:49:10]
»

@Imb2021: Avand in vedere esecul privind parcarea (lipsa locurilor de parcare) si o anumita nesiguranta privind autoturismul propriu restul poate fi roz si frumos ca, intotdeauna vei gasi chichite legate de locul cazarii.

Sunt sigur ca, nemultumirea din prima zi ti-a afectat restul impresiilor legate de acest superb resort.

Recunosc pentru mine parcarea in siguranta a autoturismului propriu este esentiala in alegerea unei eventuale cazari.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
rentea
[17.07.21 12:28:43]
»

@Imb2021: Stii care este ideea? Intr-adevar, simpla alegere a unui hotel de 5 stele (mai ales daca are regimul acesta, Allinc, sub totate formele de merketing: ultra, giga, super trooper) nu iti garanteaza DELOC ca vei manca si vei bea ceva calumea. Iti poate asigura, in multe cazuri, o cazare decenta, niste facilitati ok... DAR mancarea si bautura de calitate COSTA mult, oriunde in lume, mai ales atunci cand ar trebui sa fie nelimitata, conform conceptului. Asadar, ca sfat pentru viitor, intitdeaunca, cand vei alege ceva similar, ORIUNDE in lume, fie scrie-le un mail celor de la hotel, fie citeste niste review-uri despre ceea ce te intereseaza in acest domeniu. Nu spun sa intrebi agentia de turism pentru ca in 90% din cazuri sunt muuuuult mai varza decat un turist obisnuit care cumpara pachetul, deci mai mult te-ar induce in eroare.

De altfel, si pretul este un indicator foarte important. Cred ca la Reina ai platiti totusi mult mai mult...cel putin asa imi arata mie acum daca as face o comparatie cu o perioada disponibila...

Daca imi permiti o scurta remarca, era unu' pe site,pe-aici, care era nemultumit rau de tot de micul dejun de la H. Opal din Cap Aurora, de la noi, in conditiile in care platise 200 de lei pe noapte pentru 2ad si 1 copil. Desi eu i-am spus ca la acest hotel era un raport caitate pret excelent, printre cele mai bune de pe litoralul nostru, pe nisa low-cost, omul era in continuare foarte vocal, ca nu a putut manca nimic, ca erau numai sucuri mizerabile, ca omleta era din prafuri etc. desi platise 200 de lei pe noapte la un hotel amplasat fantastic, pe malul marii, cu conditii decente, dar care, in mod evident, nu putea sa ofere un MD de aceeasi factura..Trebuie sa fim realisti, ieftin si bun nu exista...

Imb2021AUTOR REVIEW
[17.07.21 15:03:48]
»

@rentea: m-a certat deja dra Nicole 33 așa că sunt deja resemnat E greșeala mea de informare, am recunoscut.

Ca să fiu bine înțeles nu am ales Wave pentru că aveam intenția de a devasta barul și bucătăria. Eu personal nu beau alccool. Am venit pt copii, 3 familii fiecare cu copii (mai precis m-au atras toboganele din poze). Nu sunt cu pretenții de lordul evelyn de rothschild dar banii plătiți pe sejur nu au fost chiar puțini. Stiu ca tendința este aceea de a critica un lucru prost sau mai putin bun chiar dacă sunt 16 excelente. Resortul este fără îndoială foarte bun și l-aș recomanda unor prieteni cu copii.

Singura chestiune care mi-a s-a părut ciudată a fost cea legată de băutură dar nu pe considerente de interes personal ci pe aspectul unei discrepanțe între ceea ce te aștepți să primești și ceea ce ți se oferă în realitate.

Ca si paranteză, ultimele 2 zile am stat seara pe terasa de et. 1 afară unde e și barul. În momentul în care soția a comandat aperol spritz iar cumnata campari orange Ospătara care ne servea a intrebat:„de care doriți, originale sau cele care imită„? Ideea era simplă, dacă voiai campari orginal sau aperol original plăteai. Dacă voiai free primeai imitații. Ca și idee sticla de aperol bulgăresc era albastră . M-am dus la bar și am discutat cu barmanul. La fel si cu martini. Unul original alb era 8 leva parcă. Cel care era imitație se nume... ciociosan„si era gratis . Asta ne-a amuzat pe toți dar în același timp ne-a ridicat si un semn de întrebare legat de oferta ultra all inclusive 5 stele.

Nu sunt cârcotaș și nici nu caut nod în papură, dar mi s-a părut totuși cam deplasată chestiunea cu„băuturile locale”. Am vrut doar să semnalez faptul că la Wave există în opinia mea subiectivă o posibilă nemulțumire legată de așteptarea vizavi de bauturile de calitate. Ca și idee vă puteți uita cat vreți pe site-ul lor că nu scrie niciunde că vinul e vărsat . Repet, nu mă aștept să primesc Château Lafitte dar nici vin vărsat la sticlă la un hotel de lux 5 stele. (am poze )

Dacă vrea cineva pot să postez un review de acum 2 saptămani de la Royal Paradise 5 stele Thassos. Acolo cred că aș putea scrie un roman la cate chestii nu sunt la locul lor. Totul subiectiv, desigur.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[17.07.21 15:11:19]
»

@rentea:

Intr-adevar, simpla alegere a unui hotel de 5 stele... nu iti garanteaza DELOC ca vei manca si vei bea ceva calumea. Iti poate asigura, in multe cazuri, o cazare decenta, niste facilitati ok... DAR mancarea si bautura de calitate COSTA mult, oriunde in lume, mai ales atunci cand ar trebui sa fie nelimitata, conform conceptului.

Ştii care este culmea? La Wave eu am fost absolut încântată de calitatea şi varietatea mâncării, de modul în care aceasta a fost gătită, prezentată şi servită. Aici am mâncat cel mai bine comparativ cu toate hotelurile vizitate în Bulgaria în ultimii trei-patru ani şi nu am ales niciodată hoteluri ieftine.

Am găsit şi băuturi de import gratuite chiar dacă cele de firme mai renumite erau contra cost, iar pentru cât beau eu a fost mai mult decât suficient. Am învăţat de-a lungul anilor că un barman talentat poate face un cocktail excelent şi cu ingrediente locale, în timp ce un novice poate da rateuri chiar folosind cele mai scumpe ingrediente.

Eu am prins şi loc în parcarea din interior, evident, am plătit în plus pentru asta, cu card, am primit şi factură. Însă nu cred că ar fi fost o tragedie nici dacă parcam pe câmpul din stânga hotelului, alături de alte 40-50 maşini, puneam alarma şi un blocator de volan, am şi asigurare..., dar aşa am stat mai liniştită.

Am avut şi o cameră mai spaţioasă şi mai scumpă decât cele standard, cu vedere laterală la mare şi frontală la fântânile muzicale, iar curăţenia a fost fără reproş.

Pentru mine Wave a fost o surpriză plăcută şi îmi doresc să revin cât mai curând.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[17.07.21 15:25:28]
»

@Imb2021:

m-a certat deja dra Nicole 33 așa că sunt deja resemnat. E greșeala mea de informare, am recunoscut.

Offf... nu am vrut să sune chiar aşa, dar am vrut să subliniez cât de important este să te informezi înainte. Ulterior, citind articolul tău de la Reina, am înţeles de ce ai avut aşteptări similare, însă, pentru mine, dacă Reina costă cu 30% mai mult, este clar că îmi va oferi ceva mai mult decât Wave.

Dacă vrea cineva pot să postez un review de acum 2 saptămani de la Royal Paradise 5 stele Thassos. Acolo cred că aș putea scrie un roman la cate chestii nu sunt la locul lor. Totul subiectiv, desigur.

Sigur, eu chiar te rog. Mulţi sunt interesaţi de hoteluri de top pe o insulă unde acestea sunt mult prea rare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmasterX
[17.07.21 15:26:40]
»

@Imb2021:

Dacă vrea cineva pot să postez un review de acum 2 saptămani de la Royal Paradise 5 stele Thassos

Cum adică „dacă vrea cineva” - e ca și aia cu „vrei calule ovăz” ?

Bineînțeles că am vrea. Și ar fi, probabil, de ajutor MULTORA

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

ceasornicarul
[17.07.21 15:36:52]
»

@Imb2021: Ciociosan este un vermouth bulgaresc de buna calitate aproape la fiecare deplasare in tara vecina cumpar.

Este marca lor de vermouth, asa cum la noi este Angelli.

Daca nu se numeste Martini ori Cinzano nu inseamna ca, este prost ori contrafacut.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
FlorrisPHONE
[17.07.21 15:50:53]
»

@ceasornicarul: nu știu dacă este din cauza ca eu nu prea beau alcool, dar uneori aveam impresia ca adăugau destul de mult Ciociosan ????, pentru ca băuturile erau destul de concentrate.

In alta ordine de idei, si la Reina del Mar aveau băuturi locale, nu toate erau premium. Există poza de la pool bar cu băuturile locale, în review-ul postat de mine, in 2019, primul review postat despre acest hotel, pe AFA.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
FlorrisPHONE
[17.07.21 15:54:03]
»

@nicole33: mergi si la Reina del Mar, ca sa poți face comparație ????

Te salut, de pe plaja Grifid Hotels, un pic în stânga fața de balconul pe care l-ai avut în primăvara ????????

renteaPHONE
[17.07.21 16:34:30]
»

@Imb2021: da, asa este, nu e normal sa pe primesti o mizerie vrac de vin, "la 10 lei kilu' ", cand te duci la un hotel de 5stele, e aiurea. Review-ul tau este foarte util pentru un potential turist... uite, eu stau in mari dubii daca sa aleg wave sau reina pentru o viitoare mica vacanta luna viitoare... si, Datorita tie, stiu ca la reina e mai ok, parca...

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[17.07.21 17:10:09]
»

@rentea:

Review-ul tau este foarte util pentru un potential turist... uite, eu stau in mari dubii daca sa aleg wave sau reina pentru o viitoare mica vacanta luna viitoare... si, Datorita tie, stiu ca la reina e mai ok, parca...

Facilităţile pentru copii sunt mai ok la Wave decât la Reina. Reina stă chiar slăbuţ la capitolul ăsta, dar foloseşte facilităţile de la Miramar Club 4*, aflat chiar alături, probabil cu aglomerarea de rigoare.

Plaja este mai frumoasă la Obzor.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[17.07.21 17:20:57]
»

@Florris:

mergi si la Reina del Mar, ca sa poți face comparație

Am vrut să merg deja de două ori până acum, dar... nu s-au aliniat astrele .

Am vrut în mai 2019, dar Reina şi-a amânat deschiderea din motive de şantier, în iarnă apărea şi dispărea la fel de repede de pe saituri, ba se chema Miramar Deluxe, ba Reina del Mar, astfel că am mers din nou la vechiul Miramar Club. A fost ok, nicio surpriză, doar că la alt nivel.

Am vrut din nou în mai 2020, dar nu era deschis la data dorită de mine, astfel că am ales Vistamar. Apoi a venit pandemia şi vacanţa s-a amânat pentru 2021, când am legat şi Paştele şi 1 Mai-ul de anul trecut şi am bifat şi Wave-ul amânat.

Nu cred că voi ajunge nici anul acesta pentru că nu am concediu pe timpul verii, iar în toamnă am ales deja Turcia la care nu vreau să renunţ pentru Obzor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Imb2021AUTOR REVIEW
[17.07.21 18:36:02]
»

@ceasornicarul:

Nu vreau să intru în polemică, respect fiecare opinie și evident că gusturile sunt subiective. desigur că nu orice lucru scump e si de calitate dar in opnia mea comparatia intre martini si ciociosan sub aspectul calității e greu de făcut. Adică nu aș zice că vermutul bulgăresc de de bună calitate . Mi-e greu să cred ca Bulgarii produc vermut la fel de bun italienii (care îl produc de la 1850) sau că nemții produc un rom la fel de bun ca Jamaica sau America de sud. Așa cum mi-e greu sa cred ca romanii produc coniac la fel de bun ca cel franțuzesc. Dar, fiecare bea ce vrea iar gusturile nu se discută... Pe considerentul asta data viitoare îmi cumpăr Dacie in loc de Volvo. Adică dacă e produsă în Romania asta nu inseamnă ca e proastă.

O sa scriu review-ul despre Royal Paradis Beach din Thassos că poate nu se mai păcălesc și alții.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mariuscp
[17.07.21 18:58:29]
»

Am citit cu atentie toate review-urile avand in vedere ca am rezervat intre 13-20 august 2021 camera DUBLA STANDARD SIDE SEA VIEW (All inclusive). M-ar interesa niste detalii in plus la cele semnalate.

Exista taxiuri in cazul in care vreau sa merg la Sunny Beach sau Nessebar sau transport local?

Parcarea se plateste pe toata perioada sejurului (15*7 zile)?

Ca restaurante ce imi recomandati din cele 3 restaurante?

Personalul este amabil sau daca stie ca esti roman mai stramba din nas (am patit-o la Hrizantema in Sunny Beach sau Belek in Turcia).

Multumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[17.07.21 20:11:45]
»

@mariuscp:

Exista taxiuri in cazul in care vreau sa merg la Sunny Beach sau Nessebar sau transport local?

Taxiuri nu am văzut niciunul, dar era afişat ceva la Guest Relations în legătură cu programul unui autobuz. Nu am dat importanţă, preferând să mă plimb cu maşina personală.

Parcarea se plateste pe toata perioada sejurului (15*7 zile)?

Da.

Plăteşti pentru parcare doar dacă parchezi dincolo de bariera de acces în resort. Eu am plătit imediat după check in, cu card bancar şi am primit factură şi un carton cu numărul maşinii, perioada sejurului şi ştampila PAID, pe care l-am arătat atât la ieşirea cu maşina din resort, cât şi la întoarcerea din plimbări. La plecarea spre casă, nu poţi ieşi din resort dacă nu dovedeşti că ai plătit parcarea.

Ca restaurante ce imi recomandati din cele 3 restaurante?

Nu am mâncat decât la restaurantul principal şi pentru mine a fost suficient.

Personalul este amabil sau daca stie ca esti roman mai stramba din nas

Nu am avut niciodată asemenea probleme şi nici aici la Wave. Puţin probabil să ţi se întâmple cât timp resortul este plin de români.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Imb2021AUTOR REVIEW
[18.07.21 09:51:59]
»

@rentea: După părerea mea este mai ok Reina. Dar, repet, e chestie subiectivă. Eu personal aș alege clar reina del mare deși dacă citesc alte păreri lumea e super încântată de wave. Aș alege reina pt că e mai puțin aglomerat (e și mai mic desigur), mancarea mi s-a părut mai bună, plaja mai bună (la wave e in pantă rău si nisipul nu e de cea mai bună calitate) iar băturile mai de calitate (mult peste). Cofetăria a cantărit mult pentru copii. (la reina au așa ceva) Parcarea e gratuită și nu sunt așa mulți țânțari. Poate părea o fiță dar la wave nu am putut sta afară seara fără autan, explicabil zic eu avand în vedere că hotelul este în camp lângă un fel de mlaștină (mult zis mlaștină). Să nu fiu înțeles greșit, nu dau cu bâta în wave, e doar o chestie de opțiune personală. Evident că wave are multe lucruri care nu sunt la reina (piscine mai multe, tobogane mari sau zona exclusiv pt adulți). Si mai e ceva. La wave ziua bubuie muzica la piscină tare as zice eu. (bazinul semi-olimpic). Nu e vorba de un background discret care să zumzăie pe fundal, e un zgomot serios, posibil incitant și motivant pt unii dar pe noi ne deranja, astfel că am stat cat mai departe de bazinul mare semi-olimipic.

Si incă ceva. Răman la părerea că vermutul bulgăresc este o porcărie (ciociosanul), la fel si aperolul albastru (tot bulgăresc). ))

Nu mai am curaj să zic multe de rău despre wave că iar îmi sare lumea în cap că sunt cârcotaș și neinformat

mariuscpPHONE
[18.07.21 11:04:47]
»

@nicole33: Mulțumesc mult. Am întrebat de taxi având în vedere ca dacă ieși cu mașina găsești cu greu loc de parcare. O singura întrebare dacă se mai poate. Noi suntem doua familii și s-ar putea trei. De la agenție ne-au spus ca nu ne pot asigura camerele una lângă alta sa cer celor din resort. Aplic metoda românească cu "fițuici" în pașaport ???????????????? sau sa insist? Mulțumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ceasornicarul
[18.07.21 11:08:41]
»

@mariuscp: Sunt taxiuri, legat de camere te sfatuiesc sa trimiti un mesaj (cu numarul rezervarilor, agentia care intermediaza) celor de la hotel si mai mult ca sigur vor gasi o solutie.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[18.07.21 13:47:24]
»

@mariuscp:

De la agenție ne-au spus ca nu ne pot asigura camerele una lângă alta sa cer celor din resort. Aplic metoda românească cu "fițuici" în pașaport sau sa insist?

Nici agenţia şi nici hotelul nu-ţi pot garanta că vei primi trei camere una lângă alta dacă hotelul va fi plin la data sejurului tău şi sunt mari şanse să fie full în perioada respectivă.

Poţi trimite un mail la hotel rugându-i să-ţi îndeplinească dorinţa. Până la urmă şi dacă primeşti camerele în aceeaşi aripă a hotelului şi pe acelaşi etaj tot este ok.

Metoda românească merge cu cei de aceeaşi factură.

Mie cei de la Wave mi s-au părut oameni serioşi şi corecţi, astfel că s-ar putea să cotizezi degeaba .

Am întrebat de taxi având în vedere ca dacă ieși cu mașina găsești cu greu loc de parcare.

Eu am ieşit să mă plimb cu maşina chiar a doua zi de la sosire, dar ştiam că mulţi români vor pleca acasă în acea zi şi nu am avut niciun fel de emoţii.

Numărul locurilor de parcare din interiorul resortului este limitat, dar nu cred că din moment ce ai plătit pentru toată perioada îţi pierzi locul. Ar fi cam aiurea.

Dar şi mai aiurea mi s-ar părea să mă plimb cu autobuzul pe căldurile astea şi în pandemie când am propria maşină cu climă şi tot confortul.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
black_mamba
[22.08.21 21:51:38]
»

Proaspat intors dupa 10 zile la Wave Resort, so shoot!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
black_mamba, ceasornicarul, Florris, Imb2021, mariuscp, rentea
Alte impresii din această RUBRICĂWave Resort [Aheloy]:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073006153106689 sec
    ecranul dvs: 1 x 1