Colegiul Național din Iași

TIPĂREȘTE

Apar multe articole despre biserici – văzute nu doar ca locuri de închinare, ci ca obiective turistice de interes. Dar nu am văzut niciodată o prezentare a vreunei școli, deși multe dintre ele ar merita cu vârf și îndesat; probabil nu dorim să răscolim amintiri care dor ????. Încerc să sparg gheața (în această zi caniculară).

Iașul nu duce lipsă de școli impozante și importante: monumente de patrimoniu care, în același timp, reprezintă instituții în care și-au desăvârșit educația mari personalități ale trecutului și unde acum învață viitoarele elite (era să spun ale patriei, dar din păcate mai curând ale Europei, Marii Britanii și Statelor Unite ☹).

Încep cu prezentarea Colegiului Național din Iași. Din motive obiective (este cea mai veche, cea mai bună și cea mai frumoasă școală din oraș), dar și subiective (aici a învățat copilul meu). Am spus că e cea mai bună școală din târg, dar e cam cea mai bună din țară: în clasamentul liceelor din România admitereliceu.ro/top-licee a ocupat primul loc în 2020 și nu a coborât niciodată din Top 3 de când se face acest clasament.

ISTORICUL ȘCOLII

Prima școală din capitala Moldovei a fost cea înființată de Vasile Lupu pe lângă Mănăstirea Trei Ierarhi, ctitorie a sa, pe la 1640 – cunoscută sub numele de Colegiul Vasilian. De-a lungul timpului, acesta a cunoscut perioade mai bune sau mai proaste, ca toate zidirile românești. Domnii de pe tronul Moldovei s-au schimbat (prea) des. Unii, destoinici, au adus dascăli pricepuți și inimoși; alții, au lăsat școala de izbeliște. Elevii - când erau căutați în toate straturile sociale și primeau ajutor pentru a învăța, când lipseau cu desăvârșire. Boierii aduceau adesea perceptori particulari pentru odraslele lor, boicotând învățământul public. Molimele și năvălirile au închis școlile ani în șir; nu Covid-ul are întâietate în acest domeniu, și nici măcar războaiele moderne.

Dar, cu toate sincopele oarecum inevitabile în acest colț de lume, Colegiul a supraviețuit timpului, modernizându-se permanent. După reorganizări succesive, a purtat diverse denumiri: Școala Domnească din 1714 (Nicolae Mavrocordat), Academia Domnească din 1764 (Grigorie al III-lea Ghica). În sec. XVII, predarea se făcea în latină și slavonă. În sec. XVIII, greaca a devenit limba dominantă, apoi franceza a fost adusă de armata rusă ???? în sec. XIX. Programa a variat, și ea, în funcție de nevoi și de profesorii existenți. În esență, școala primară a fost mereu activă, dar au existat și cursuri de nivel mai înalt în anumite perioade.

Punctul de cotitură a apărut în 1828, odată cu înființarea de către Gheorghe Asachi a Gimnaziului Vasilian, prima „școală înaltă” cu predare în limba română din Moldova. În 1835, cursurile academice au fost separate de cele elementare, același Gh. Asachi, împreună cu mitropolitul Veniamin Costachi, convingându-l pe domnul țării, Mihail Sturdza, de necesitatea înființării unei instituții de învățământ superior. Astfel a luat naștere Academia Mihăileană, unde au predat Eftimie Murgu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Ion Cîmpineanu, Christian Flechtenmacher, Dimitrie Gusti, Ion Ionescu de la Brad și mulți alții. Dar în Academie se țineau și cursuri de nivel gimnazial și liceal, neexistând o altă școală care să îi pregătească pe tineri dincolo nivelul scris-citit-socotit.

Amănunte despre evoluția învățământului ieșean se pot găsi, de exemplu, la adresa recreatiimatematice.ro/ar ... ologic.html?i=1

În 1860, Alexandru Ioan Cuza înființează Universitatea din Iași, care astăzi îi poartă numele, preluând unii profesori ai Academiei Mihăilene, pe care îi mută într-un nou local (în care astăzi funcționează Universitatea de Medicină și Farmacie). În clădirile Academiei rămân, din 1860, gimnaziștii și liceenii, plus o parte dintre vechii profesori, formând școala care avea să devină Liceul Național. Legea privind instrucțiunea publică, promulgată în 1864 de Cuza, reorganizează oficial școlile existente în Principate, prevăzând existența a șapte (!) licee, între care și Liceul din Iași (și chiar așa avea să i se spună în următorii 30 de ani: Liceul, cu articol hotărât ????); celelalte erau în București (două), Craiova, Botoșani, Bârlad și Focșani.

Din 1864 începe istoria modernă a Colegiului Național din Iași – care, totuși, se revendică de la momentul 1828, urmând a își sărbători bicentenarul peste nu mulți ani. Din vechiul Regat, doar Colegiul Sf. Sava din București este mai vechi. Între timp, prin băncile sau pe la catedrele școlii au trecut personalități uriașe ale culturii române: Titu Maiorescu (director în 1863), Petru Poni, Nicolae Iorga, Dimitrie Pompeiu, Mihail Sadoveanu, Grigore T. Popa, Alexandru Philippide, Nicolae Labiș și mulți, mulți alții.

La început, liceul a funcționat în casele Cazimir și casele Voinescu. Cele din urmă au fost demolate în 1890, lăsând locul actualei clădiri – construită în numai patru ani și dată în folosință în 1894. Aceasta a avut de suferit în Primul Război Mondial, când a fost ocupată de Crucea Roșie și transformată în spital militar; majoritatea profesorilor au fost mobilizați, unii având să nu se mai întoarcă niciodată. A fost reparată în anii următori. Mai mult, în 1926 s-a dat în folosință internatul, actualul Corp B al liceului.

A scăpat ca prin minune de bombardamentul sovietic din 1944. Anii 50 ai secolului trecut au fost tulburi, școala schimbându-și de mai multe ori denumirea; vreo 25 de ani, până în 1978, la aniversarea a 150 de ani, a purtat numele unui ilustru fost elev, alintat al regimului comunist: Mihail Sadoveanu. Deși în perioada interbelică era liceu mixt, de fete și băieți, a redevenit pentru câțiva ani liceu de băieți. A existat o vreme în care cursurile au fost de doar 11 ani, tot pe model sovietic. Iar în anii 80, jumătate dintre clase au căpătat profil industrial, conform directivelor cârmaciului.

Dar toate au trecut. Și, între 1993-2010, clădirile școlii au fost restaurate exemplar; acum arată cu adevărat bine. Mai multe detalii despre istoria și prezentul liceului se pot afla de pe site-ul acestuia, national.is.edu.ro/index. ... d=89&Itemid=112

CE AM PIERDUT ȘI CE PUTEM VEDEA

În sec. XIX, Academia Mihăileană și, ulterior, Liceul Național au funcționat în două case boierești, cumpărate de la spătarul Cazimir în 1834 și de la moștenitorii serdarului Voinescu în 1837. Dintre acestea, prima clădire era cea spectaculoasă, remarcându-se prin cupola turco-bizantină. Pentru a facilita accesul între cele două corpuri, în 1845 s-a construit un arc de legătură, care a rămas în memoria ieșenilor – în prezent, strada care pleacă din Piața Unirii către vest se numește Strada Arcu, iar liceul se află la numărul 4. Ansamblul poate fi admirat în pozele de epocă pe care le-am atașat și aici.

Casele Voinescu și arcul au fost dărmate în 1890, pentru a face loc noii clădiri a școlii. Casele Cazimir, vechea Academie, au căpătat alte destinații: Şcoală de Belle Arte şi Pinacotecă în perioada interbelică, sediul Filialei Iași a Academiei Republicii Populare Române după război. Către 1960 a început sistematizarea zonei. Multe clădiri din Piața Unirii și din împrejurimi au pierit în bombardamentele rușilor din 1944, prilej de reconfigurare a străzilor. În imediata vecinătate a Academiei s-a construit Cinematograful Victoria (în P5 e cel din stânga, primul plan, peste stradă de Hotel Traian), iar Academia nu respecta noul aliniament. Prin urmare, în 1963 a fost demolată – o tragedie pentru aspectul Iașului. Mai ales că în locul său s-a ridicat un monstru, așa numitul „bloc Tarom” . Amănunte despre demolare se pot afla din articolul hui.uaic.ro/hui/HUI.3.2012.175-198.pdf

Au rămas, totuși, două urme. În 1936, în Parcul Expoziției (cel din dreptul Grădinii Botanice), la intrarea dinspre Stadion, a fost reconstruit, la scară redusă, arcul care lega vechile case boierești; rezistă până în ziua de azi, este cel din P6-P7 (poze care nu îmi aparțin).

Și chiar în fața liceului, într-o mică zonă verde, a fost ridicată, în 1995, o placă memorială, cea din P8-P9. În P8 se vede, în fundal, principalul centru de analize la cerere pentru Covid; orice pasionat de turism a trecut pe acolo în ultimul an. Interesant de aflat câți știu de existența acelei plăci memoriale ????, lânga care au stat măcar o jumătate de oră.

Academia fiind dusă, ne rămâne să admirăm clădirile actualului Colegiu Național. Pe dinafară - dar și pe dinăuntru, cu subînțelese restricții. Din motive de siguranță a copiilor, accesul în școală este strict interzis în timpul orelor de curs. În afara acestora, însă, se pot găsi variante de a face un tur al liceului (pe principiul Vorba dulce mult aduce) – în vremuri normale, pentru că actualele condiții anti-Covid sunt cele care sunt. De asemenea, în prima zi de școală, și la fel în ultima, porțile sunt oficial deschise.

Corpul principal este format din patru aripi care înconjoară o curte interioară, pe modelul arhitecturii academice de la sfârșitul sec. XIX. Și, oricât de impunător arată de afară, interiorul este și mai impresionant.

Pe holul cancelariei se remarcă două lucrări enorme ale pictorului Nicolae Popovici-Lespezi, din 1927-28: o hartă a României întregite în 1918 (care a stat acolo inclusiv în timpul regimului comunist, nu îmi dau seama cum) și o frescă reprezentând momentul inaugurării Academiei Mihăilene. Tot pe acest hol se află busturi ale unor foști profesori ai școlii, tablele șefilor de promoție, un mozaic cu figura lui Mihail Sadoveanu, vitrine în care se pot vedea exemplare din revistele realizate de elevii liceului (într-o asemenea revistă a debutat și Sadoveanu). De remarcat tavanele îmbrăcate cu lemn. La parter se mai află laboratoarele de fizică, chimie și biologie și, nu în ultimul rând, superba sală de festivități (care ocupă două nivele ale clădirii) și sala de sport.

La primul etaj, trebuie pomenită înainte de toate biblioteca, elegantă și conținând cărți de mare valoare; poartă numele unuia dintre primii directori ai școlii, Titu Maiorescu. Apoi, holul bibliotecii găzduiește Galeria Personalităților: am atașat câteva poze, pentru a vă putea face o idee. Evident, aceste spații sunt în mod asumat grandilocvente – menirea lor este aceea de a impune, de a face ca trecutul glorios al instituției să înalțe spiritul tinerilor. De multe ori, chiar funcționează.

Sălile de clasă sunt, ele însele, superbe: tavanul e la cinci metri înălțime, fiecare sală are suprafața de 60-80 de metri pătrați, mobilierul arată impecabil. Mai există o a doua sală se sport, la primul etaj, precum și două amfiteatre în turnul din partea stângă.

Pe lângă corpurile A și B (fostul internat), liceul a preluat, în anii 1980, o veche școală Haret (construită în 1898) aflată în spatele Bisericii Tălpălari, lângă Academia de Arte „George Enescu” . Merită o privire și această clădire, de asemenea recent restaurată.

---

VIZUALIZĂRI: 1434 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI