ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.06.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAY-2021
DURATA: 1 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Mănăstirea Ștefan cel Mare și Sfânt - Slănic Moldova

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Nu știu dacă este realitate sau doar legendă faptul că Ștefan cel Mare a înălțat câte o biserică după fiecare bătălie purtată în lunga sa domnie, dar cert este că unele lăcașuri au fost înălțate pentru pomenirea celor căzuți în lupte și drept mulțumire pentru anumite biruințe. Pisaniile păstrate îl atestă pe Ștefan cel Mare drept ctitor al mai multor biserici.

Mai nou, după canonizarea sa, au început să apară lăcașuri care îi sunt închinate. Unul dintre acestea este Mănăstirea Ștefan cel Mare și Sfânt de pe Muntele Bolovanu de lângă Slănic Moldova. S-a spus chiar că aceasta ar fi singura mănăstire închinată Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare, dar eu știu că în Moldova mai sunt și altele.

În programul săptămânii de odihnă și relaxare la Slănic Moldova, nu se putea să nu includem și o vizită la mănăstirea de pe Muntele Bolovanu.

Localizare și acces

Pe drumul Slănic Moldova - Târgu Ocna, la doar câțiva kilometri, în localitatea Cerdac, un drum lateral dreapta - drumul care duce și la Ferma Stâna Dacilor, marcat ca traseu turistic - duce la Mănăstirea Ștefan cel Mare. Există și clasicul indicator maro, cu săgeată, care informează că până acolo sunt 6 km, dar acesta poate fi văzut doar dacă vii din sensul celălalt. Dacă vii dinspre Slănic Moldova, singurul indicator vizibil este bucata mare de lemn pe care scrie Ferma Stâna Dacilor cu mențiunea (foarte mărunt înscrisă dedesubt) Mănăstirea Ștefan cel Mare.

Drumul de 6 km (care n-ar trebui să ne sperie prin lungimea sa) este foarte greu chiar și pe timp frumos. Este un drum forestier, șerpuit, în pantă, cu pietre, șleauri și gropi. Trebuie să circuli cu viteză mică, să ai o mașină de teren și… un șofer răbdător. Drumul este și îngust așa că nu-i prea plăcut să întâlnești o altă mașină. Acestea sunt rare, dar sunt. Pentru cei interesați de starea drumului, voi încerca să atașez un mic film.

Aproape de vârf, într-un larg luminiș, o ramificație spre stânga duce la Ferma Stâna Dacilor. Nu am fost tentați să facem un popas acolo. Poate… altădată!

Trebuie să spun că drumul până la fermă sau până la mănăstire (după interesul pe care îl ai) este un traseu de drumeție, marcat ca atare chiar de la început, din localitatea Cerdac. Cu ceva condiție fizică și cu mai mult timp la dispoziție, pe timp frumos, în grup, cred că merită o astfel de drumeție. Atenție însă! În zonă se semnalează adesea prezența ursului.

În fața intrării în sfântul lăcaș, lângă clopotniță, păștea liniștit un cal. Se poate parca și acolo, dar pentru că am văzut că drumul duce în curtea așezământului, am avansat și noi și am parcat în incintă.

Câteva date istorice

Sunt puține lucruri de spus la acest capitol și asta pentru că Mănăstirea Ștefan cel Mare și Sfânt este un lăcaș nou, foarte nou.

Începuturile mănăstirii datează din 1999 când Vasile Gavrilă, un credincios din Borzești stabilit în America, reîntors în România, a avut inițiativa înălțării unui sfânt lăcaș aici, pe coama Muntelui Bolovanu. Mica obște de călugări, sub îndrumarea duhovnicească a starețului Protosinghel Daniel Leonte, a pus bazele noului lăcaș. Cu animale, pe drumul anevoios al muntelui, au fost cărate materiale și s-au realizat primele construcții - un mic paraclis și o căsuţă pentru monahi.

Înălțarea bisericii mari a început în anul 2003 și s-a încheiat trei ani mai târziu. La 2 iulie 2006, la prăznuirea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare și Sfânt, biserica a fost sfințită stabilindu-se această zi ca zi de hram.

Finanțarea lucrărilor de construcție a fost făcută în bună parte din contribuția familiei Catinca și Vasile Gavrilă, dar și din contribuția credincioșilor din satele învecinate și a vizitatorilor ocazionali.

În anul 2003, după decesul soţiei sale, ctitorul Vasile Gavrilă s-a călugărit aici primind numele Veniamin. În 2006, când și el a trecut la cele veșnice, a fost înmormântat în pronaosul ctitoriei sale, alături de soție.

La Mănăstirea Ștefan cel Mare - Slănic Moldova se prăznuiesc două hramuri: "Sf. Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt" (2 iulie) - hramul bisericii mari și "Buna Vestire" (25 martie) - hramul paraclisului.

Vizita noastră

N-aș fi crezut că aici, într-un loc atât de izolat de lume, poți găsi atâta frumusețe, atâta ordine și atâtea flori. Sunt și foarte mulți pomi, dar - mănăstirea fiind de dată mai recentă - aceștia sunt încă mici. Abia peste câțiva ani ne vor binecuvânta cu umbra loc. Peisajul verde din jur, culmile acoperite cu păduri care se profilează în zare sunt răsplata celui care s-a ostenit până aici.

Turnul clopotniță, hexagonal, este susținut de o bază de piatră străbătută de un gang cu poartă de fier. De o parte și de alta a turnului principal mai există două turle mai mici, toate fiind înconjurate de un balcon. Aleea pietonală care pornește de sub clopotniță conduce spre biserica aflată pe partea stângă. Pe partea dreaptă este corpul de chilii care are la unul dintre capete paraclisul. Paraclisul în care am intrat mai întâi are un pridvor închis, cu un lung pomelnic al ctitorilor și binefăcătorilor lăcașului pictat pe unul dintre pereți. Naosul și altarul cu catapeteasma sunt pictate.

Am fost conduși la biserica mare. Cu o singură turlă așezată pe naos, cu un șir de ocnițe pictate așezate sub conișă și cu un altul înconjurând baza pătratică a turlei, biserica domină incinta. Intrarea se face prin latura vestică, urcând o scară cu trepte de marmură. Pridvorul este închis și are geamuri mari care permit o bună iluminare naturală.

Deasupra intrării (cu chipul lui Ștefan sculptat în lemn, cu sceptrul într-o mână și cu chivotul bisericii în cealaltă), pisania informează - între altele - că "… ziditu-s-a această sfântă biserică întru cinstea și pomenirea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt … Sfințitu-s-a biserica aceasta în ziua pomenirii Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt - Anul mântuirii 2006 de către P. S. Arhiereu Ioachim Băcăoanul" .

În pronaos, de o parte și de alta, lângă intrare sunt mormintele ctitorilor - Vasile Gavrilă și soția sa Catinca. În afară de catapeteasmă, strane și jilțul arhieresc frumos sculptate în lemn de stejar, pe catapeteasmă, alături de celelalte icoane (Mântuitorul, Maica Domnului cu Pruncul și Sf. Ierarh Nicolae) se poate remarca icoana Sf. Ștefan cel Mare.

Alături de jilțul arhieresc, în argint, voievodul moldovean este reprezentat încoronat, în picioare, cu sceptrul într-o mână și cu sabia în cealaltă.

Persoana care ne-a condus - o femeie care lucrează la bucătărie - ne-a făcut o prezentare frumoasă a sfântului lăcaș. Regreta că nu mai au pliante de prezentare, dar ea ne-a povestit totul cu lux de amănunte. Ne-a mai spus că sâmbăta, după slujbă, toți credincioșii sunt învitați la masă și că Mănăstirea Sfântului Ştefan cel Mare dispune și de locuri de cazare pentru pelerini.

Mai trebuie să spun că la Mănăstirea Ștefan cel Mare încă se mai lucrează la pavaje și prin alte părți, de aceea nu trebuie să vă mire dacă veți vedea movile de materiale la intrare sau prin curte. Foișorul cu chipul domnitorului moldovean la exterior, probabil un viitor altar de vară, în prezent adăpostește de intemperii mai mulți saci cu ciment.

În urma vizitei, chiar dacă am fost zdruncinați pe drum, iar mașina a fost pusă la grea încercare, concluzionăm că popasul la așezământul monahal construit în mijlocul pădurii, într-un cadru natural de excepție, a meritat din plin.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 06.06.21 13:33:15
Validat / Publicat: 06.06.21 14:41:37
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SLĂNIC MOLDOVA.

VIZUALIZĂRI: 2768 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Mănăstirea Ștefan cel Mare - Slănic Moldova. De la clopotniță, aleea spre biserică și paraclis.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31200 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

iulianicAUTOR REVIEW
[06.06.21 14:02:23]
»

Webmaster, vă rog atașați:

https://www.youtube.com/watch?v=YjBhMaUsSxk

Este filmarea întregului drum, din localitatea Cerdac până pe munte, la Mănăstirea Ștefan cel Mare - Slănic Moldova.

webmasterX
[06.06.21 14:38:38]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

-

Mutat în rubrica "Mănăstirea (Schitul) Sfântul Ștefan cel Mare, SLĂNIC MOLDOVA" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmaster
[06.06.21 14:51:55]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

iulianicAUTOR REVIEW
[06.06.21 17:09:10]
»

@webmasterX: Da, poziționarea pe hartă este OK!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea (Schitul) Sfântul Ștefan cel Mare:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057054996490479 sec
    ecranul dvs: 1 x 1