Mănăstirea Mera - ctitoria Cantemireștilor

TIPĂREȘTE

E greu să ajungi la Mănăstirea Mera. E greu chiar și numai să afli că există pentru că Mănăstirea Mera - singura ctitorie religioasă a familiei Cantemir, nu figurează în circuitele turistice românești.

La fel ca și altădată, în drum spre Moldova, am încercat să descoperim obiective pe care nu le-am mai vizitat. Cineva din partea locului ne vorbise cândva despre ctitoria vrânceană a familiei domnitoare Cantemir, așa încât am considerat că a sosit momentul să o și vizităm. Știam că de la Focșani, prin Odobești, după aprox. 25 km ajungi în comuna Mera. GPS-ul însă ne-a jucat feste. Urmându-i indicațiile ne-am pomenit pe drumul spre… Mănăstirea Cotești. Acest lăcaș nu era pe lista noastră (să nu credeți că îmi propun să vizitez chiar toate lăcașurile de cult pe lângă care trec), dar dacă am ajuns în preajma lui… de ce nu? Asta însă este o altă poveste. Să revenim la Mănăstirea Mera!

Cum am ajuns la Mănăstirea Mera

Fără a vedea vreun indicator spre lăcașul căutat, rătăcind pe drumurile Coteștiului - destul de proaste și cotite de te amețesc - soțul meu este sunat de un prieten din Focșani. Duhul sfânt l-a îndemnat. Bineînțeles, în afară de informațiile amănunțite, am primit și propunerea de a ne întâlni și de a ne arăta drumul cel bun. Conducându-ne o bună parte din drum, nu mai aveam cum rata obiectivul.

De la Focșani, spre Odobești, continuând apoi spre comuna Mera, sunt aprox. 25 km. După intrarea în comuna Mera, cam la o jumătate de kilometru, din drumul național se desprinde la dreapta o ramificație în pantă, cârpită pe ici pe colo, dar practicabilă - Strada Mănăstirii.

La bifurcație există o troiță, un bun punct de reper. După câteva sute de metri zărești zidurile fortificate, ruinate, ale Mănăstirii Mera - singura ctitorie bisericească a familiei domnitoare Cantemir.

Succinte date din istoria Mănăstirii Mera

Boierul Ioan Moțoc din Odobești, cu binecuvântarea și cu sprijinul Episcopului Ioan al Romanului, a încercat să ctitorească pe platoul de pe malul stâng al Milcovului un mic schit cu biserică din lemn și cu câteva chilii pentru călugări. Moartea boierului survenind înainte ca schitul să fie gata, pentru că nu putea susține financiar construcția, soția sa, jupâneasa Ursa a cedat lui Constantin Vodă Cantemir dreptul de ctitorie "să o istovească, să o facă măria sa monastire mare ce se zice monastire domnească".

Prima biserică, din lemn, a fost înălțată de Constantin Cantemir în anul 1688, ceva mai la nord de locul actualei biserici. Biserica pe care o vedem și noi astăzi este ctitorită de fiul lui Constantin Cantemir - Antioh Cantemir (1695-1700 și 1705-1707). Pe lângă biserica de piatră, acesta înalță o clopotniță monumentală, zid de incintă prevăzut cu turnuri de apărare, chilii, precum și o casă domnească având trei nivele, beciuri și alte acareturi.

La vremea ei, Mănăstirea Mera era una dintre cele mai puternice cetăți mănăstirești din țară, scopul construirii ei fiind acela de a fi necropolă domnească a Cantemireștilor.

Cronicile spun următoarele: "Iară când au fost veleatul 7201 (1693) în luna Martie în 17 zile, au murit și Cantemir-vodă, după ce au domnit opt ani, fără trei luni, și l-au astrucat cu mare cinste în biserica cea domnească a lui Ștefan-vodă cel bun, unde este hramul Sfântului Nicolae... Iară, dacă au venit la Domnie fiul său Antioh-vodă, mutatu-i-au oasele la a lor sfântă mănăstire ce-i făcută de Cantemir-vodă, pre anume Mira, ce este pe apa Milcovului, la ținutul Putnei. "

În 1716, în urma războiului ruso-turco-austriac, cetatea a fost ocupată de austrieci, mormântul a fost vandalizat, iar osemintele domnitorului-ctitor au fost aruncate în apa Milcovului. Doi ani mai târziu, într-o scrisoare, domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir comunica țarului Rusiei că "mănăstirea noastră a fost stricată și oasele părintelui nostru scoase și pângărite".

Ca majoritatea vechilor așezăminte monahale, Mănăstirea Mera a avut atât perioade de prosperitate cât și perioade de decadere. În 1717 a fost adăpost pentru armata habsburgică și loc de pornire a atacurilor din sudul Moldovei, apoi a trecut prin dezastrele provocate de turci și a trebuit să facă față jafurilor tătarilor și rușilor.

Sub fanarioți a fost închinată Mănăstirii Vatoped, iar secularizarea averilor mănăstiresti a dus la pustiirea așezământului, călugării plecând, iar biserica devenind biserică parohială, situație care a rămas aceeași până în zilele noastre.

Ce am văzut la Mănăstirea Mera

În incintă se pătrunde printr-o poartă de lemn, pe sub Turnul clopotniță construit pe latura vestică a zidului fortificat. Poarta este scundă, obligându-te să te apleci. Nu știu dacă se poate urca în turn. Fiind preocupată să fotografiez biserica și incinta văzute de sub bolta intrării, nu am observat.

Biserica și ceea ce a mai rămas din vechile construcții acum năpădite de iarbă sunt înconjurate de un zid înalt, din cărămidă și bolovani de râu, prevăzut cu guri de tragere. Încă se mai văd rămășițe ale vechiului drum de strajă.

Incinta are formă de patrulater și este străjuită la fiecare colț de turnuri - două hexagonale, mai înalte, cu câte două rânduri de guri de tragere și altele mai mici, unul pătratic și altul rotund. Trebuie să spun că în turnul rotund, din colțul sud-estic, în ianuarie 2012, a fost inaugurat Centrul de Informare Culturală, Istorică și Religioasă "Cantemir", primul dintr-o serie de centre prin care Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național Vrancea și-a propus să promoveze și să salveze memoria locurilor. O măsură foarte binevenită. Din păcate, după toate aparențele, pe acolo nu a mai trecut nimeni de ani buni. Iarba crește haotic și nu se zărește urmă de cărare spre scara de la intrare.

În partea opusă intrării principale, se afla o a doua poartă care duce spre vechiul cimitir monahal. În afară de biserică și de zidurile ruinate, parțial refăcute pe latura vestică, în incintă nu s-au mai păstrat decât urme ale fundațiilor stăreției, casei domnești și chiliilor.

În partea de nord a bisericii, pierdute în iarba înaltă, am zărit niște trepte de piatră. Coborând, am ajuns la izvorul amenajat de vechii călugări, cu un bazin subteran, din piatră și cărămidă, sursa secretă de apă în timpul asediilor. Se spune că dincolo de ușa pe care am văzut-o încuiată ar fi un tunel care duce la apa Milcovului sau în pădurile din Măgura Odobeștilor.

Biserica vechii Mănăstirii Mera este acum doar biserică parohială. Dacă vrei să o vezi în interior trebuie să vii sâmbăta, duminica sau în zilele cu mari sărbători religioase, atunci când se oficiază slujbe.

Amplasată în centrul incintei, biserica închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, cu pridvor inițial deschis (în prezent închis cu geamuri), are deasupra intrării - într-o firidă - icoana praznicului.

Se pare că nu acesta a fost hramul inițial, stabilit de ctitorii familiei Cantemir, ci "Buna Vestire" icoană descoperită într-o firidă dreptunghiulară înfundată până la cutremurul din 1977. Pisania originală, păstrată până astăzi, scrisă în două limbi (chirilică și greacă) este considerată de mare valoare. Tot foarte valoroasă este considerată și fresca originală de pe peretele vestic al pronaosului, în partea stângă, care-i înfățișează pe ctitori - Ursa și Ioan Moțoc, Constantin Cantemir și fiul său Antioh, precum și Episcopul Ioan al Romanului.

Specialiștii spun că "iconostasul, sculptat în lemn de tei, ornamentat cu motive vegetale și florale este o piesă deosebit de valoroasă ce îmbogăţeşte decoraţia artistică a interiorului bisericii monument istoric". În registrele superioare, panourile conțin medalioane ovale, pictate inițial. În registrul central icoanele sunt bine păstrate și permit datarea iconostasului în cea de-a doua jumătate a sec. XVIII și începutul sec. XIX. Din aceeași perioadă datează și jilțul arhieresc sculptat tot în lemn de tei și bogat decorat cu motive ornamentale vegetale.

Chiar dacă nu este tocmai la îndemână a ajunge la fosta Mănăstire Mera, pentru valoarea și pentru importanța sa istorică, merită un drum până acolo.

---

VIZUALIZĂRI: 733 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI