Luxor (partea a II-a) – măreție antică și mizerie contemporană în același loc

TIPĂREȘTE

Aerul devenise aproape dens și greu de respirat chiar și pe malul Nilului, iar soarele încălzea cu 42 de grade C când am părăsit restaurantul răcorit de aerul condiționat. Am avut totuși norocul să străbatem doar vreo 50 de m până la locul în care ne-am urcat pe barca ce ne-a traversat fluviul, pentru următoarele obiective turistice.

La debarcaderul de pe mal, era un dute-vino de bărci decorate în culori vii şi înzestrate cu măsuţe şi banchete garnisite cu perne, totul pentru confortul turiştilor. Călătoria a fost foarte scurtă, apoi autocarul ne-a dus la următorul punct de interes al excursiei noastre.

Atelierul de alabastru este un alt pretext de vizită turistică, de fapt un magazin cu vânzare de obiecte décorative prelucrate în piatră, sub formă de statuete, obeliscuri, piramide, vaze sau chiar corpuri de iluminat, precum şi bijuterii sub formă de coliere, cercei sau inele.

Totuși, am avut parte de o prezentare interactivă amuzantă, un” moment artistic” în care o gaşcă de meşteri egipteni îți arată modul de prelucrare a obiectelor expuse în magazin. Câţiva tineri şi copii din grup au fost invitaţi pe rând să învârtă, ajutaţi de expertul echipei, un sfredel acţionat manual care săpa într-un bulgăre de alabastru, în timp ce toţi ceilalţi ţineau isonul cântând şi bătând din palme sau în tamburine.

Am aflat că cel mai pur alabastru este alb și oarecum translucid, un material minunat pentru sculpturi delicate. Asemănător cu marmura când este finisat până la luciu, dar cu o duritate mult mai scăzută - de aceea ușor prelucrabil, nu este de mirare că vechii egipteni au ales alabastrul pentru a sculpta sfincși sau obiecte decorative. La fel ca și marmura, alabastrul poate conține impurități (oxid de fier sau rugină) care dau vene și firișoare ce pot fi evidențiate excelent prin finisare.

Prezentarea s-a încheiat cu aceeaşi recomandare primită și la magazinul de papirus, adică să nu cumpărăm suvenire din alabastru de la vânzătorii stradali care ne pot fenta cu falsuri, apoi am fost invitaţi în magazin, în speranţa că vom contribui şi noi la rotunjirea veniturilor proprietarilor.

Obiectele din alabastru nu erau ieftine, iar negocierea pornea de la sume mai mult decât duble faţă de preţul pe care îl acceptau în final. Preţurile variau de la 5-10 euro/dolari pentru un inel, până la câteva zeci de euro pentru o vază sau o statuetă. Oferta era destul de bogată, astfel că dacă îţi doreai neapărat o Cleopatră, o Nefertiti, un scarabeu, o piramidă sau un obelisc, toate în miniatură, acesta era locul în care le puteai găsi.

La plecare, gaşca de meşteri din pragul magazinului, sare şi ea pe tine încercînd să-ţi îndese în mână bucăţi de pietre neprelucrate, ca fiind un dar special din partea lor, pentru care evident aşteaptă ceva bănuţi. Pentru că îmi plac pietrele (am o colecție mică adunată de prin vacanțe) am acceptat 3 bucăți de culori diferite, conta unei bancnote de 50 egp.

Tot evenimentul s-a consumat în circa 45 de minute şi am pornit din nou la drum, cu scopul precis de a ajunge la următorul obiectiv.

Valea Regilor – am întâlnit-o mai întâi la o scară foarte mică, într-o machetă din policarbonat transparent și baghete metalice, amplasată în centrul de informare pentru turiști, la intrarea în obiectiv. Macheta 3D reprezintă dispunerea mormintelor în vale, precum și orientarea tunelelor și camerelor mortuare așa cum sunt ele săpate în stâncă (vezi P05 și P06), o chestie ingenioasă și edificatoare asupra întregului ansamblu funerar al faraonilor.

Un trenuleț electric galben-canar ne-a scutit de o plimbare fierbinte și prăfuită, de la intrare până la morminte.

Din cele 63 de morminte descoperite, doar 18 se pot vizita de public și acestea sunt deschise alternativ, deoarece se încearcă pe cât posibil atenuarea efectelor distrugătoare ale turismului asupra încăperilor funerare. În prețul excursiei au fost incluse doar 3 morminte (240 egp/persoană). În plus, pentru doritori, vizitarea mormântului lui Tutankhamun a fost la preț de 400 egp/persoană (se pare că abia acum se amortizează investiția faraonilor!).

Mormintele faraonilor egipteni, săpate adânc în dealurile stâncoase ce înconjoară valea, sunt adevărate monumente în care au fost găsite comori nebănuite. Climatul din aceste camere mortuare, nedescoperite secole de-a rândul, au făcut ca obiectele, picturile și hieroglifele de pe pereți să se păstreze în stare perfectă până ce arheologii din sec. XIX le-au adus la lumină. Cu toate că obiectele au fost mutate în muzeul de egiptologie din Cairo sau chiar au părăsit Egiptul, fiind expuse în galeriile de artă ale muzeelor din alte țări, mormintele fascinează prin construcția lor și prin decorațiunile și picturile murale.

Vizita noastră a inclus mormintele KV11, KV17, KV6, iar opțional - KV62.

Mormântul KV11 – Ramses al III-lea este lung de 180 m, compus din trei coridoare; în el se coboară pe o rampă din lemn cu traverse anti-alunecare și balustrade. Pereții sunt decorați cu picturi care întruchipează scene din texte funerare și religioase și sunt protejați pe alocuri cu ecrane de sticlă. În camera funerară lipsește sarcofagul din cuarțit roz care se găsește expus la Louvre, iar capacul la Muzeul Fitzwilliam din Cambridge.

Mormântul KV17 – Sety I (tatăl lui Ramses al II-lea) a fost descoperit în 1817 de exploratorul venețian Giovanni Belzoni și este considerat a fi cel mai lung și mai adânc mormânt. Se coboară prin mai multe zone cu trepte, coridoare și pasaje de trecere. A căpătat denumirea de mormântul Apis întrucât într-o camera laterală a fost găsit un taur mumificat. Pereții sunt decorați cu hieroglife și picturi complexe, o carte imensă de simboluri, încărcată pe un suport durabil. În camera funerară, susținută de șase stâlpi, tavanul este boltit și pictat cu așa numita Cartea Cerurilor. Sarcofagul original este expus în Muzeul lui Sir John Soane din [url=https://ro. wikinew. wiki/wiki/London]Londra[/url].

Mormântul KV6 – Ramses al IX-lea, a fost deschis încă din antichitate, dar se pare că la moartea faraonului a fost decorat doar pe jumătate. Accesul este ușor întrucât coridorul de trecere nu coboară foarte adânc. Picturile reprezintă animale, șerpi – simbol al faraonului și demoni din Cartea morților. În camera furnerară tavanul boltit este pictat cu scene ale zeiței Nuca – zeița cerului. Sarcofagul lipsește, iar mumia a fost găsită în anul 1881 într-una dintre camerele secrete din templul reginei Hatshepsut.

Mormântul KV62 – Tutankhamon, este cel mai cunoscut dintre toate. Descoperit în 1922 de arheologul britanic Howard Carter, mormântul a devenit celebru datorită bogățiilor neașteptate găsite aici și este considerat cea mai faimoasă descoperire arheologică din toate timpurile. Picturile sunt limitate la camera funerară și în comparație cu alte morminte, sunt destul de sărace. În camera funerară se află mumia și sarcofagul din material lemnos împodobit cu foiță de aur, care a fost restaurat în anul 2019. Capacul original a fost” pierdut” și a fost înlocuit cu un capac rupt, din granit roșu.

Astăzi, obiectele găsite (cca. 5.000), inclusiv fabuloasa mască mortuară, pot fi văzute în Marele Muzeul Egiptean din Cairo (mutat în Complexul Piramidei din Giza).

După o scurtă pauză de hidratare la terasa umbrită de la răspântia din centrul văii regale (băuturile sunt contr-cost, la doză, de la frigider), am făcut cale întoarsă cu titcarul galben, pentru a merge la ansamblul architectonic de la Der Al-Bahari, unde se află și templul mortuar al reginei Hatshepsut (preț bilet – 140 egp/persoană).

Templul reginei Hatshepsut, unica femeie-faraon, cea dintâi dintre femeile nobile - cum se tălmăcește numele Hatshepsut, a adus glorie și prosperitate Egiptului, astfel că a rămas în istorie.

Templul funerar zidit în întregime din piatră, impresionează prin măreția și așezarea lui la poalele munților pe care se profilează. Ansamblul văzut de departe atrage prin armonie și copleșește prin proporțiile coloanelor și zidurilor pe măsură ce te apropii. Sculpturile, basoreliefurile și picturile evocă nașterea reginei asistată de către divinități, dar și expedițiile cuceritoare petrecute în timpul domniei sale. Deși s-a încercat distrugerea templului după moartea faraoanei, se pot vedea și astăzi dovezile impresionantei lucrări arhitecturale.

Monumentul exprimă în toate formele orgoliul și mândria reginei, care cu trufie se descria pe ea însăși astfel:” Majestatea Sa a devenit mai însemnată decât oricare alta. Ceea ce avea era har dumnezeiesc şi dumnezeieşti erau toate câte le făcea. Mintea ei era divină. Majestatea Sa, ca fată tânără, frumoasă şi desăvârşită, era îndrăgită de zeiţa Uto, care-i admira trupul divin. Ea este acum o femeie cu aer distins.”

La întoarcerea de la templul faraoanei, am trecut prin același mini-bazar de la intrare, în care îi refuzasem pe toți vânzătorii care se țineau ciucure după noi, recitând textele de înduplecare a turiștilor, în funcție de țara de proveniență a fiecăruia. Ca să ne convingă să cumpărăm obiectele vestimentare, le puneau pe lângă noi, insistând că sunt chiar măsura potrivită. Am reușit cu greu să ne strecurăm către autocar.

În drumul spre insula bananelor, am oprit pentru câteva minute la coloșii lui Memnon, gemenii uriași de la poarta de intrare în ceea ce a fost templul memorial al faraonului Amenhotep al III-lea, construit ca cel mai mare și mai opulent templu din Egipt. Astăzi, din mare templu au rămas în picioare doar cele două statui gigant.

O altă felucă ne aștepta ca să ne ducă într-o mică plimbare pe Nil, cu un popas de vreo patruzeci de minute pe insula pe care am vizitat o plantație de bananieri, doi crocodili inerți închiși într-un bazin, o familie de maimuțe într-o cușcă cu zăbrele duble și la final, o gospodărie autentică.

Vizitarea gospodăriei a fost absolut răscolitoare (vedeți poze) și senzația cu care pleci este de năuceală și tristețe adâncă. O familie cu trei femei (probabil soțiile) și mai mulți copii de toate vârstele, trăiesc la olaltă într-o casă pământie și mizeră, în mare parte fără acoperiș. Prin cotloanele din curțile separate de pereți cu treceri înguste, unele cu uși, altele fără, sunt înghesuite în colțuri și pe lângă pereți lucruri și obiecte de toate felurile. În prima încăpere te izbește un puternic miros de usturoi dat de legăturile atârnate pe pereți. În curtea următoare, cele trei femei au ieșit în întâmpinarea noastră cu câteva lipiuțe mici, din care au rupt bucăți pe care ni le-au împărțit, apoi s-au înghesuit să strângă bănuții care dispăreau repede prin niște buzunare ale rochiilor lor lungi până-n pământ. Copiii în picioarele goale și cu haine sumare, se încurcau printre picioarele adulților. Bunica unei familii din grup a fost așa de impresionată, că a scos o bancnotă de 200 Ron și a întins-o uneia dintre femei. N-am zăbovit decât câteva minute lungi și am ieșit prin aceeași curte usturoiată, dar imaginile ni s-au impregnat pe creier. Nu le-au șters nici oferta sucurilor fresh pe care puteai să ți le cumperi ulterior, contra a 5 euro/dolari și nici fructele proaspete (banane, căpșuni, pepene galben și roșu) servite de barcagiu și fiul acestuia în barcă, pe drumul de întoarcere pe malul estic al fluviului.

Era trecut de ora 16:30 când ne-am urcat pentru ultima dată în autocar și cu toate că unii din grup l-au rugat pe ghid să ne conducă la un magazin de bumbac egiptean, acesta i-a refuzat politicos explicîndu-le că o întârziere în Luxor peste ora 17:00 ne-ar obliga să plătim o taxă suplimentară de ședere, dar le-a indicat celor interesați adresa unui magazin de încredere din Hurghada.

Deșertul ne-a luat din nou în primire, în timp ce gândurile îmi zburau la momentele trăite în Luxor, cu sentimentul că în acea zi am trecut de mai multe ori printr-un portal al timpului între două lumi, una fascinantă, aurită și încărcată de mister, alta tulburător de săracă și aflată în derivă.

Dacă m-aș întoarce în Luxor? Ooo, da! Mi-au rămas atâtea lucruri de văzut, iar excursia asta abia ce mi-a deschis apetitul de a descoperi civilizația egipteană.

******

P. S.

1. Pe drumul de întoarcere, ghidul ne-a întrebat dacă dorim să contribuim cu câte un mic tips pentru șofer, dar am discutat între noi și pentru că toți au fost de acord, am strâns ceva și pentru ghid.

2. Am ajuns în resort cu jumătate de oră mai târziu decât era programat, dar totuși la timp pentru a prinde o cină ușoară și un pahar de vorbă la barul de lângă piscină.

Toate intrările la obiectivele culturale trec în mod strategic printr-un mini bazar cu suvenire și obiecte vestimentare. Vânzătorii sunt extrem de inisitenți, chiar agresivi. Dacă nu doriți să cumpărați ceva este bine să-i ignorați și să nu începeți conversații cu ei;)

O excursie cu vizite în locuri cu atracții diferite, cu încărcătură culturală și spirituală, cu informații noi sau utile, cu întâmplări amuzante sau triste, deci mai degrabă lungă și obositoare decât relaxantă.

---

VIZUALIZĂRI: 1863 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI