ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.12.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
LUNA
OCT-2020
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
88.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

„Ariciu” Restaurant în Balcic

TIPĂREȘTE URM de aici

În Balcic îmi propusesem să mergem la Terasa Bistro Kestena (Chestnut) de pe Ulitsa "Akad. Daki Yordanov", nr. 1, strada ce duce la intrarea în Grădina Botanică și Castelul Reginei Maria, terasă aflată la mai puțin de 10 minute de mers pe jos de Apartments in Princess Residence, vezi impresii, cazarea noastră din Balcic. De la Princess Residence am plecat pe faleză, am mers până la niște scări ce urcau spre terasă, tocmai coborau niște tineri, pe care am urcat până în strada Yordanov, destul de întunecată când am ajuns acolo, cu un magazin deschis deși era duminică și trecut de ora 19, cu terasa căutată de noi închisă.

Vizavi, la numărul 25, se vedea luminat restaurantul Ariciu, așa că nu am mai căutat altceva, avusesem o zi plină, era ultima seară în Bulgaria, oboseala se făcea simțită, așa că….

Ресторант Таралеж, „Ariciu Restaurant” , cum scrie pe firmă, are pe Tripadvisor 3,5 puncte din peste 110 recenzii, este poziționat în prima treime a restaurantelor din Balcic și în prima jumătate a celor ce oferă fructe de mare, pe site-ul pe FB se găsesc informații despre el, cele mai multe bune, unele mai puțin bune, dar am decis să rămânem acolo, despre părerea mea voi vorbi în continuare….

Prima impresia a fost una bună, câteva mese pe trotuar și mai multe în sală își așteptau musafirii, puțini musafiri și pe terasă și în interior, se vedea preocuparea pentru protejarea cerută de această perioadă, mese distanțate, dezinfectanți... Terasa de la etaj era închisă și întunecată, Am Fost Acolo seara când deja se întunecase….

Iluminat discret restaurantul ne-a atras așa că am luat loc la o masă, un tânăr ne-a întâmpinat cu un „Bun venit!” în limba română, știam că personalul vorbește limba noastră, și cu Meniuri în bulgară și română.

Oferta Ariciului

Ariciu oferă între orele 10 dimineața și 10 seara bucate bulgărești sau europene, grătare, băuturi diverse. Sunt preparate Fripturi la grătar, de pui, de vită, de porc precum și Platouri cu file de porc la grătar, de pui, cu cârnați, cu murături, bacon, mozzarella, diferite Mâncăruri tradiționale bulgărești cu carne de porc, de pui sau combinate, Sosuri, de iaurt, smântână, usturoi, sos BBQ, sos de chili și mai multe tipuri de Salate, Șopska, a Ciobanului, Caprese Bulgărească ce au în compoziția lor roșii, castraveți, ceapă, brânză, și alte ingrediente, măsline, ciuperci, șuncă, ouă, mozzarella, combinații diferite la fiecare tip de salată.

Ariciu este cunoscut și pentru oferta lui marină, Fructele de mare, creveți, languste, stridii, calmari, homari, scoici, sepii, preparate ca salate sau în feluri, dar oferă și Deserturi, Băuturi. Altcineva este amator de desert-bere, aveau draft și la sticlă, bulgărească și import, aveau și vinuri, apă plată sau minerală, tării...

Decizia a fost ușoară, mâncare tradițională bulgărească, „Salată Shopska” și „Saci de porc” pentru mine, „Salata Ciobanului” și „Lutika de pui” pentru soț, el a dorit o „Lipie” și o „Bere” , după care ne-am început activitățile specifice; eu la pozat restaurantul destul de gol la acea oră și pe terasă și în sală, doar câteva persoane, mai târziu au mai venit și alții, turiști sau localnici, barul fără barman, etajul întunecat, …, soțul la butonat telefonul, adaug, restaurantul avea Hi-Fi bun.

Personalul a fost foarte operativ, „Berea draft” indigenă a venit aproape instant, urmată la câteva minute de cele două salate.

„Salată Shopska” , salata națională conține roșii, castraveți, ceapă, ardei, sirene (brânză albă de saramură) și pătrunjel, ingrediente alese și pentru culorile lor, roșu, verde, alb, culorile tricolorului bulgar, era bine asezonată cu ulei și oțet iar sirenele rase deasupra o făceau plăcută și ochiului și gustului, plăcută a fost și „Salata Ciobanului” cu roșii, castraveți, ceapă, ciuperci, cașcaval, brânză și ou și amândouă răcoritoare după o zi de plimbare prin soarele de toamnă. O mică observație legumele erau tăiate cam mari, nu se întrepătrundeau gusturile. La Sozopol, vezi impresii am mâncat o salată Shopska mult mai bună!!

Au sosit rapid și felurile principale, „Saci de porc” , un fel de tocană, aș zice eu, preparată direct într-un vas special ce poartă același nume și care se poate pune atât pe flacără cât și pe masă, cu carne tăiată în bucăți nu prea mici, cu cașcaval și diverse legume, ceapă, ardei gras, dovlecel, morcov, roșii, ciuperci și „Lutika de pui” , tot o tocăniță cu piept de pui, ardei, roșii, usturoi. Mi-au plăcut amândouă, deși nu sunt amatoare de pui.

„Lipia” a fost normală, a fost mai bună cea cu usturoi, iar „Berea” nu m-a interesat, gustasem berea bulgară….

Avusesem o zi plină, plecasem de vreo zece ore din Nessebar, oprisem în mai multe locuri, eram plecați din țară de câteva zile, simțeam ceva oboseală, așa că masa a fost bine venită, am mai spus-o dar o repet, mi-a plăcut și îmi place în continuare mâncarea bulgărească...

Concluzii

A sosit și Nota de plată, 53 leva, circa 135 lei, un cost bun, zic eu, pentru ce a oferit, am achitat-o cash dar sunt acceptate și cardurile, i-am mulțumit tânărului care ne-a servit, ne-a mulțumit și el și am plecat spre cazarea noastră pentru odihnă, a doua zi având un program tot la fel de încărcat.

Mai spun doar că Ariciu merită aprecierile ce i s-au făcut pe diferite site-uri și vă invit să-i treceți pragul sau să stați pe una din terasele lui pentru mâncare și răcorire...

Concluzii 2020

2020 a fost un an mai puțin bun călătoriilor, sper și doresc tuturor cititorilor acestui review, tuturor AFA-iștilor, user-i, web-i, administrator ca anul care vine să aducă în familiile lor cât mai multe excursii, numai sănătate, multe împliniri și bucurii!!!

LA MULȚI ANI 2021!!!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 27.12.20 16:48:36
Validat / Publicat: 27.12.20 17:41:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 11966 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Balcic, Restaurantul „Ariciu”, Salata Ciobanului, bună...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 37100 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

Aurici
[27.12.20 20:35:35]
»

Am mâncat și noi la Ariciu, la unul din drumurile la Balcick, cred că fructe de mare. Era pe la începuturile noastre prin Bulgaria și îmi amintesc că ne-au impresionat cu modul de adresare în română și cu țuica din partea casei, era ceva wow pentru noi, la vremea aceea. Atunci ne-a plăcut dar, ulterior, am descoperit alte locuri în Bulgaria, unde am mâncat mult, mult mai bine ca la Ariciu, așa cum ai constatat și tu. Și când am mai trecut pe lângă ei nu mi s-a mai părut wow insistența cu care voiau să ne atragă în localul lor, dar nu pot să spun că a fost o experiență rea.  

Să se ducă anul ăsta și să ne reluăm drumurile cât mai curând. ​ La mulți ani, cu multă sănătate și călătorii cât pentru doi ani!

DB-01-VINPHONE
[28.12.20 08:28:18]
»

Rememorez "amintiri" culinare frumoase de acolo. La mulți ani! ????????

iulianic
[28.12.20 10:09:25]
»

Mulțumim pentru prezentare! Pentru noi, cei care am ratat minivacanța din acest an la Balcic (sperăm să o putem face anul viitor), recomandarea este cât se poate de binevenită. Mulțumim din nou!

Pentru urările de la final mulțumim în mod deosebit. Chiar avem nevoie cu toții. Și noi vă dorim sănătate, bucurii și cât mai multe călătorii frumoase în anul care vine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuAUTOR REVIEW
[28.12.20 10:48:30]
»

@Aurici:  A fost prima mea experiență, excursie în Bulgaria, mi-a plăcut mâncarea lor, am mâncat în mai multe locuri și acum cât de cât pot face o mică diferență... dar mai am de lucru la acest capitol...

Mulțumesc frumos pentru ecou și pentru urări, dacă ar fi după mine mi-aș dori și ți-aș dori călătorii însutite!!! 

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuAUTOR REVIEW
[28.12.20 10:51:00]
»

@DB-01-VIN:  Mulțumesc frumos pentru ecou și pentru urări!!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[28.12.20 10:53:55]
»

@iulianic:  Sigur veți ajunge acolo în anul ce va veni! Mulțumesc frumos pentru ecou și pentru urări!!   

Dan&EmaPHONE
[28.12.20 13:08:26]
»

De Balcic imi amintesc cu mare drag. Am ajuns aici cand @Maria55 ne-a strans in Eforie. ​​​​

Mi-a placut cuibul reginei si tot domeniul de la malul Marii Negre. Cat s-a bucurat Denisa de covoarele de flori! ​​

​​Iar eu stiu si acum in acea zi am mancat trei portii de scoici, din care una in Balcic! ​​

Felicitari pentru articol si numai bine! ​​

​​Sarbatori fericite! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuAUTOR REVIEW
[28.12.20 15:57:21]
»

@Dan&Ema:  Sunt convinsă că Denisa se va mai bucura de covoarele de flori din domeniul reginei de la Balcic...  

Mulțumesc frumos pentru ecou și urări! ​

Mika
[31.12.20 12:22:14]
»

@mprofeanu:  In Balcic am fost de două ori și aș mai, merge cel puțin incă de două ori. Am citit cu plăcere și acest review la fel ca multe altele pe care le-ați scris. Am vizitat astfel locuri unde nu știu sigur dacă voi ajunge vreodată. Vă doresc un an nou mai bun, multă sănătate,   multe călătorii frumoase!

mprofeanuPHONEAUTOR REVIEW
[31.12.20 19:13:28]
»

@Mika:  Multumesc frumos pentru ecou si pentru urari! Cu mare drag  !

⭐ValentinB_88⭐
[03.01.21 17:21:51]
»

Buna. Referitor la iesirile in Bulgaria, exista restrictii acum? Ai idee? Adica sa te oblige sa stai in carantina cand intri acolo, sau invers, cand te intorci in Romania? Multumesc.

mprofeanuAUTOR REVIEW
[07.01.21 15:33:35]
»

@Maskatu:  Nu există interdicție de a intra în Bulgaria, fără testare PCR...

La întoarcere la fel Bulgaria este pe lista verde, deci fără izolare...imperatortravel.ro/2021/0 ... -carantina.html

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, Dan&Ema, iulianic, Mika, mprofeanu, ⭐ValentinB_88⭐
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Balcic şi împrejurimi?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052045106887817 sec
    ecranul dvs: 1 x 1