ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.10.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Cluj-Napoca
ÎNSCRIS: 05.06.17
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2020
DURATA: 5 zile
Cuplu
PREȚ . lei
FĂRĂ transport
Raport PREȚ/CALITATE: EXCELENT
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Nisa şi împrejurimile

Startul Turului Frantei 2020 și minunatul oraș Nisa

TIPĂREȘTE URM de aici

După cele 3 nopți petrecute în Cannes, a venit vremea să mergem spre obiectivul principal al vacanței noastre, startul Turului Franței 2020 din Nisa.

Porniți in jur de ora 12:00 din Cannes, după o călătorie cu trenul care a durat aproximativ 40 de minute și a costat 7.20 euro/persoană, am ajuns în gara din Nisa. Cazarea am avut-o la L' Alcove Hoel în cartierul Gambetta, la câteva minute de celebra Promenade des Anglais și de plajă (vezi impresii). Cum distanța dintre hotel și gară a fost doar de 2 km, am decis să o luăm pe jos, și în aproape 20 de minute deja eram la hotel.

Ajunși în jur de ora 13:00 la hotel și camera nefiind gata, ne-am lăsat bagajele la recepție, și am plecat spre plajă să stăm la soare vreo 2 ore. Ieșind pe Promenade des Anglais, deja am fost uimiți de peisajul minunat, cu magnificul bulevard acompaniat de palmieri, cu faleza generoasă pentru plimbare și marea de un albastru pe care nu l-am mai văzut pe Coasta de Azur, demn de numele pe care această parte minunată a Franței îl poartă.

Având parte de o vreme minunată, fără niciun nor și o căldură numai bună de plajă (în jur de 28-29 C), ne-am îndreptat spre malul mării să facem o baie. Spre deosebire de plajele din Cannes, care nu sunt așa generoase cu mirifica culoare a mării, dar care au un nisip fin și placut, aici plaja este pietroasă, fără gram de nisip. De asemenea, intrarea în apa este mult mai abruptă, după câțiva metri, adâncimea apei crește considerabil. Pentru o experiență plăcută, recomand folosirea încălțămintei de apă sau o salteluță, prosop mai gros, altfel e destul de incomod. Dar cum pentru noi plaja a fost un obiectiv secundar, nu ne-a deranjat deloc.

După o baie binemeritată în mare, și ceva timp petrecut la soare, ne-am îndreptat spre hotel să ne luăm camera. După formalitățile de check-in nu am mai pierdut timpul și am mers spre centrul orașului, în Place Massena, pentru a repera locul de unde se dă startul Turului Franței 2020.

Acolo era amenajat un Fun Park dedicat turului, cu 3 zone mari în care se găseau toți sponsorii turului cu diferite standuri, magazin de suveniruri cu tricouri, șepci și tot felul de accesorii de ciclism, activități dedicate turului, materiale promoționale împărțite, cam tot ce împărțea caravana pe parcusul turului găseai aici. FunPark-ul a fost deschis 3 zile, așa că am trecut aproape zilnic pe acolo.

Seara am petrecut-o hoinărind prin orașul vechi, Vieux Nice, pe străzile înguste pline de restaurante și terase chic, cafenele și boulangerii care te îmbie cu aromele specifice zonei Provence. Locul nostru preferat din această zonă a fost Place du Palais de Justice, unde în fiecare zi am revenit să savurăm o bere rece la amiază și să privim oamenii și orașul, să ne bucurăm de feeling-ul de vacanță.

A doua zi am dedicat-o în întregime Turului Franței, fiind etapa de debut. De dimineață ne-am dus în Place Massena, am dat o tură pe la Fun Park, ne-am plimbat pe lângă autocarele echipelor, i-am vazut și pe cicliști cât ne-a permis distanțarea, am văzut bicicletele de zeci de mii de euro, am strigat și noi împreună cu fanii columbieni veniți special pentru favoriții lor din tur :).

Cum la startul turului nu a fost permis accesul publicului datorită pandemiei, am mers pe Promenade des Anglais să așteptăm plutonul care trebuia să treacă de două ori. Vremea nu a fost foarte bună în prima zi, a început o ploaie măruntă pe la amiază, o ploaie venită după câteva luni de secetă, și datorită prafului de pe carosabil care s-a adunat în timp, apa nu a făcut altceva decât să formeze o mâzgă alunecoasă care a făcut destul de multe victime printre cicliști, fiind o zi cu multe căzături.

Între cele două treceri ale plutonului, am luat masa la un sushi-restaurant în Gambetta, la 2 minute de Promenade des Anglais, Oceanosa Sushi pe care îl recomand, sushi foarte gustos!

După finalul etapei, vremea s-a făcut frumoasă din nou, așa că am luat-o din nou la pas pe Promenade des Anglais spre vechiul oraș. Țin să precizez că am folosit în fiecare zi sistemul de bike-sharing din Nisa, velo-blue, care are peste 170 de stații de biciclete în Nisa, și practic poți să ajungi în orice loc cu bicicleta. Înregistrarea se face online, tariful e de 1.5 euro/zi sau 5 euro/săptămână și poti să folosești bicicleta 30 minute gratis (după tariful e de 1 euro/oră) de câte ori dorești pe zi. Oricum, în 30 de minute cu bicicleta faci câțiva kilometri buni, noi nu am depășit niciodată timpul alocat gratis.

Seara am luat cina la un resturant foarte chic, Le Panier, din orașul vechi, cu specific franțuzesc și mediteraneean, printre preparate gustând rață, caracatiță și pește proaspăt din Mediterană.

Următoarea zi am început-o cu o binemeritată baie în mare și cateva ore de plajă în apa albastră a Coastei de Azur, iar apoi am luat-o la plimbare pe malul mării spre Colline du Chateau, o fortăreață din secolul al XI-lea și un punct de belvedere faimos care te răsplătește cu o priveliște minunată peste toată Nisa. De asemnea se află și un frumos parc, precum și o cascadă care este pur și simplu splendidă!

Dupa amiază turul a trecut din nou pe Promenade des Anglais, de data aceasta au fost 3 treceri, ne-am bucurat din nou de spectacolul oferit de cicliști și de trecerea caravanei, i-am aplaudat și am fluturat steagul românesc.

Pe lângă faptul că Promenade des Anglais e un loc excepțional de plimbare care în orice parte a zilei te răsplătește cu priveliști minunate, arhitecura clădirilor e pur și simplu excepțională. Dar una dintre cele mai frumoase clădiri de pe această faimoasă stradă este Hotel Le Negresco. Puțină lume știe că această magnifică clădire a fost fondată de fiului unui hangiu din București, pe numele său Alexandru Negrescu. Istoria lui este impresionantă, recomand tuturor să o studieze, un hotel de lux care a fost spital de campanie în Al Doilea Razboi Mondial precum și loc de triaj al victimelor în sangerosul atentat din 2016, în lobby-ul principal are un candelabru cu 16.800 de cristale de Baccarat, un restaurant cu o stea Michelin, sunt doar câteva din curiozitățile acestui loc.

Următoarea zi am dedicat-o unei excursii în Menton și Monte Carlo, orașe aflate la 30 de minute cu trenul din Nice, care trebuie neapărat văzute și despre care o să revin cu impresii separate.

Seara am ajuns din nou în Nice, am luat cina la un resturant din orașul vechi, LES GARÇONS, unul dintre puținele resturante bune deschise și lunea în Nisa. De menționat că exista o mulțime de restaurante, dar recomand un mic research deoarece sunt și multe tourist trap-uri, iar mâncarea este excepțională dacă alegi restaurante bune cu mâncare locală. De asemnea, peste tot este nevoie de rezervare, în astfel de restaurante.

Ultima zi nu ne-a mai oferit mult timp în oraș, dimineața am făcut o ultima baie în marea azurie, apoi ne-am îndreptat cu tramvaiul 2 spre aeroportul din Nice, o călătorie de aproximativ 20 de minute, și ne-am îmbarcat în zborul spre casă.

Cam aceasta a fost excursia noastră de câteva zile în Nisa, obiectivul principal fiind Turul Franței, dar pe lângă am ajuns să ne bucurăm de acest minunat oraș, care ne-a ajuns la inimă și în care ne-am promis că o să revenim.


---
Trimis de cata2106 in 25.10.20 20:13:29
Validat / Publicat: 25.10.20 22:38:33
VIZUALIZĂRI: 164INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cata2106); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17100 PMA (din 19 voturi)
INFO: membrii AmFostAcolo beneficiază - in cadrul sistemului de Privilegii - de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii sau cu proprietarii.
  • Verifică: solicită o ofertă personalizată

  • ECOURI la acest articol

    2 ecouri scrise, până acum

    Dana2008scris / TELEFON [26.10.20 07:44:54] »

    @cata2106:  Felicitări! Minunat!

    cata2106 [26.10.20 12:59:44] »

    @Dana2008:  Multumesc mult!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    cata2106, Dana2008
    Alte impresii din această RUBRICĂ:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

    [C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
    pagină generată în 0.0810198783875 sec
    ecranul dvs: 1 x 1