ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.10.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
OCT-2020
DURATA: 3 nopți
Familie
2 AD. + 1 COPII -- v: 16
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 27 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 10 MIN

După 10 ani la Valea Măriei

TIPĂREȘTE

Mi-am dorit să fug câteva zile pentru o tură foto prin locurile din România care îți permit șă te relaxezi surprinzând magia naturii în toate culorile si formele posibile, departe de telefoane, net si știri malefice ale posturilor tv. Octombrie este o lună specială la munte, când ceața în depresiuni oferă imagini unice, când copacii se îmbracă în nuanțe arămii, când poți prinde bruma dimineții pe frunzele grăbite să părăsească copacii, când poți găsi toate anotimpurile într-o singură zi. Câte și mai câte poți fotografia toamna, în România.

Am ales Rânca fiind punctual de plecare, la sud, pe Transalpina, o șosea unică pe care am dorit să calc de acum câțiva ani și Pensiunea Valea Măriei care oferă imagini de vis asupra văilor Parângului. Imagini unice care voi încerca să vi le arăt și vouă.

De ce “După 10 ani la Valea Măriei?”

Poate nu mă credeți, însă încă de acum 10 ani, la puțin timp după terminarea sejurului despre care am scris atunci mi-am dorit să revin, pentru gura de bucurie sufletească care te înconjoară aici. La pachet cu satisfacția unor servicii de calitate.

N-am să revin asupra detaliilor care deja le-am consemnat în urmă cu 10 ani, voi detalia câteva impresii care mie mi-au bucurat sufletul si mă determină în continuare să doresc să revin.

Am realizat rezervarea telefonic, după ce am consultat site-ul pensiunii, dar si a altor agenții de turism și am decis să rezerv 3 nopți cu demipensiune, mi se părea oferta cea mai avantajoasă și n-am dat greș. Mă bucuram că este una dintre puținele pensiuni de top care acceptă animale de companie, iar pentru mine acesta era un criteriu important. În urmă cu 10 ani, am fost gazduiți cu 2 copii si un cățel. Între timp, copilul cel mare și cățelul de atunci si-au luat zborul către alte plaiuri românești, iar noi am rămas cu copilul mic, devenind mare si noua achiziție de cățel, un bichon havanez, încă pui. Cazarea pentru 3 adulți cu demipensiune, 3 nopți a costat 1020 lei, achitați acolo. Pentru această sumă am primit factură și bon fiscal.


despre SERVICII

Din primul moment, de la apelul telefonic si până la despărțirea de gazde, m-am sințit ca făcând parte din familia Valea Măriei, am avut lângă mine prieteni care mi-au vorbit cu căldură, care mi-au răspuns la întrebări de tot felul legate de drumeții, Transalpina, bucătărie și preparate culinare, practic m-am simțit acasă si cred că acesta este punctul de plecare pentru o vacanță reușită. Dacă stau să mă consum privind către orice lucru care mi-ar putea strica vacanță, ar însemna să nu-mi doresc relaxare si bucuria unor zile bine-meritate de concediu. Dar noi am privit doar lucrurile frumoase, pentru că doar ele asigură satisfacția vacanței. Pensiunea mi s-a părut foarte ok, una dintre cele mai de top pensiuni din Rânca, personalul este atent la nevoile noastre, este curat, măsurile anti covid se resprectă, mâncarea este multă și preparată cu suflet, am beneficiat de soare, aer curat și o panoramă uimitoare. Ce-ți poți dori mai mult? A... apa de la Valea Măriei pe care o consider unică! Parcă așa s-a numit si primul meu articol de aici.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Am beneficiat de camera numărul 7 la etajul 2, vedere excepțională asupra munților Parâng, nu vreau să insist foarte mult, însă aici trebuie să remarc în primul rând articolele de toaletă din băi. Este un criteriu al grijei pentru turiști. Săpun, cască de păr pentru dus, ac și atâ de cusut, pieptăn, periuță de dinți, lamă de bărberit cu spumă, dischete demachiante, gel și șampon de duș. Am întâlnit hoteluri de top de 4 stele care nu aveau toate aceste ustensile de unică folosință. În plus, oaspeții au la dispoziție feon, papuci de baie, burete pentru curățat pantofii, câte 3 prosoape pentru fiecare oaspete. Si cred că mai era ceva, dar îmi scapă acum. Oricum, atenția pentru detalii este importantă, iar gazdele m-au convins de acest lucru.

În cameră descoperim un termometru digital care ne spune în permanență temperatura din cameră, în nici un moment nu a scăzut sub 24,5 grade, în ultima seară am dormit cu geamul întredeschis pentru că devenise prea cald... Chiar si Maya, cățelușa noastră s-a întins pe gresia din baie.

Apă fierbinte și cu presiune, în permanență.

Același mobilier de calitate, lenjerie nouă, curată, călcată și frumos mirositoare, saltele moi odihnitoare, mocheta întreținută, fără praf pe tv sau mobilier.

TV led smart diagonală mare cu mai multe programe digitale, nu l-am folosit decât în ultima zi, la plecare să ne uităm la meteo. Semnal wi-fi destul de bun, pe el mergea mai mult fii-mea, eu m-am obișnuit să utilizez mai des datele mobile.

Punctul forte este balconul, cu un hamac, de fapt cred că se numește air-chair, care în prospect spune că nu ține mai mult de 100 de kg, deci eu nu l-am încercat, dar pentru fete a fost o modalitate de relaxare. În plus, pe balcon se găsește un ansamblu de 2 fotolii cu măsuță, prinse între ele, pe care eu le-am întrebuințat din plin, cu privirea rătăcită în zare după spectacolul naturii.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Aici este de povestit, pentru că dacă vrei să ții cură sau să slăbești, n-ai nici o șansă. Poate doar dacă aș fi ales micul dejun și n-aș mai fi mâncat nimic toată ziua, însă și așa cred că mi-aș fi păstrat kilogramele.

Deci, cam totul de aici este din ferma proprie sau de la producători locali, mâncarea este de calitate, cu ingrediente ecologice, este îndestulătoare si foarte variată. Dacă privești la gramajul din farfurie și guști preparatele, prețul nu este deloc mare, în plus, beneficiezi de un desert cum doar la Valea Măriei se poate servi. Îmi spunea cineva pe facebook că papanașii de acolo sunt cei mai delicioși. Eu cred că totul preparat acolo este delicious. O să las și poze pentru a vă convinge.

Preparatele si preturile acestora sunt pe site-ul pensiunii, sunt la vedere și corespund cu realitatea, nu are rost să le dau copy-paste aici, eu am luat doar legume tradiționale la garniță, tochitură și mușchiuleț, iar fetele salate si pui, în toate formele de preparare. Aproape...

Așa cum v-am povestit am ales varianta demipensiunii, dimineață la micul dejun ne exprimam dorințele pentru prânz, dacă am fi dorit sau cină. Se poate pregăti orice îți dorești, important este să comunici ospătarului comanda si ora la care dorești să servești. Eu am avut poftă și de o ciorbă de fasole cu afumătură la prânz, fiind pe deplin răsfățat.

As mai vrea să menționez faptul că la fiecare masă, dimineață sau seara primeam o carafă de suc din brad, rece, cu lămâie, foarte gustos si revigorant. Dar apa... apa de la Valea Măriei este unică. Doar fii-mea încă nu s-a obișnuit, fiind învățată doar cu cea îmbuteliată.

Să vă povestesc despre micul dejun... În prima zi ni s-a adus cafeaua binemeritată și sucul din brad, apoi dulceața de casă și untul cu brânză topită și apoi farfuriile cu câte un ou prăjit si pâinea de casă. Am privit bosumflați unii la alții... Doar atât, spuneau privirile noastre? Însă în scurt timp, doamna ospătar ne-a adus două platouri mari, pline cu bunătăți din cămara de la Valea Măriei... șuncă țărănească, slănină, salată de vinete și zacuscă, dovlecei, chifteluțe, check aperitiv, roșii, castraveți, telemea, cașcaval afumat, kaizer, două tipuri de salam, ciuperci cu cascaval, măsline. Platoul era pentru 2 pers, iar noi am beneficiat de 2 platouri. Multă mâncare, foarte bună, de calitate și proaspătă. În diminețile următoare am primit același platou grozav de preparate, însă în loc de ou prăjit am primit omletă cu brânză si cascaval sau omletă cu cascaval si bacon.

Seara ne-am răsfățat cu vinul casei, alb sau rose de foarte bună calitate.

Despre restaurant aș vrea să remarc mobilierul, este de foarte bună calitate, din lemn masiv, decorat cu motive populare, mesele asezate corespunzător, astfel încât să se respecte distanțarea fizică dintre ele, din nou am rămas impresionat de spațiul dedicat fumătorilor, acolo unde ai o panoramă grozavă asupra munților. Si nu in ultimul rând profesionalismul ospătarilor care ne-au recomandat cele mai bune preparate. Nu am stat foare mult timp în restaurant, deși ne-ar fi plăcut să stăm la o poveste admirând peisajul, comanda a venit rapid si am înțeles că trebuie să mâncăm repejor pentru a lăsa și pe altcineva, pensiunea fiind plină când am fost noi. Era si mai safe, așa că ne-am luat carafa de vin în cameră si am stat la povești în cameră.

Am stat de vorbă cu cea care gătește, am ținut să-i mulțumim pentru modul în care prepară hrana, am întrebat-o de anumite preparate și rețete și cu drag ne-a răspuns.

La plecare am luat 4 sticle mari cu apă de la Valea Măriei. Am băut din ea și mi-a dat sănătate în Cluj, Sibiu si Brașov, astfel încât atunci când am ajuns acasă n-am mai avut nici un strop.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Am dorit să ajung în Rânca pentru a străbate Transalpina. Stiam că se va închide marți, iar eu plecam luni, deci puteam să o prind deschisă. Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu ce am găsit acolo, sâmbătă seara a nins puternic la cote mari si autoritățile au decis închiderea ei, după ce un autoturism a rămas prins acolo. Eu m-am pregătit cu cauciucuri de iarnă, știam că voi prinde temperaturi negative, dar nu mă așteptam să inchidă șoseaua. Norocul meu a fost că sâmbătă am urcat către Păpușa și am fost până la limita județului Vâlcea, am întâlnit zăpadă si un utilaj de la desăpezire curăța șoseaua. În curbele periculoase se cobora sau rca pe un singur fir, norocul nostru a fost ca in acele porțiuni nu ne-am întălnit cu nimeni din față. Dar erau destule mașini, motocicliști si ATV-uri care au străbătut șoseaua. Noi am făcut o bulgăreală, apoi ne-am intors, cu gândul că luni vom parcurge toată distanța. Însă duminică la prânz Transalpina s-a închis.

La Valea Măriei te poți relaxa maxim. Eu prin relaxare înțeleg liniște, aer curat și peisaje care îți taie răsuflarea. Dar există o sală de fitness, un teren de fotbal sau tenis, se pot închiria biciclete, vara este funcțională păstrăvăria si locul de belvedere, există loc de joacă cu tobogane.

Parcarea este una dintre cele mai generoase din stațiune si este gratuită.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Am făcut multe poze din toate unghiurile, ne-am plimbat pe jos către Păpușa, către centrul stațiunii, pârtia de tubbing era închisă, telescaunul nu funcționa, singura modalitate de distracție era parcul de aventuri din apropierea pensiunii Valea Măriei și închirierea de ATV-uri sau biciclete, pe care nu le-am folosit.

Am preferat ca după aceste plimbări la picior, să lenevim pe terasa noastră cu imagini uimitoare.

Despre Valea Măriei pot afirma multe, dar am sintetizând închei prin a spune că am fost într-un loc special, unde mă simt ca acasă, printre prieteni cu suflet.

Mulțumim pentru ospitalitate, Valea Măriei!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 24.10.20 15:13:27
Validat / Publicat: 24.10.20 19:24:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂNCA.

VIZUALIZĂRI: 1096 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Transalpina cu o zi înăinte de închidere
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 27.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    1 ecouri scrise, până acum

    Aurici
    [30.10.20 12:40:24]
    »

    Am fost la Rânca acum mai mult de 10 ani, cred, și a fost unul dintre cele mai nashpa concedii de care îmi aduc aminte. Nu ne-am informat cum trebuie pe vremea aceea, văzusem doar niște poze spectaculoase, alesesem cel mai grozav loc de cazare... dar am nimerit într-un șantier, cu o bocăneală și un praf de nedescris. Erau primii ani ai stațiunii și am fost oripilați de debandada în care se întâmplau lucrurile acolo.

    Am mai traversat Rânca de vreo 2 ori dar nu ne-am mai oprit.

    Visez de ceva vreme măcar la 2-3 zile de relaxare. Să mă opresc puțin din goană și să nu fac absolut nimic, doar să stau pe un balcon, să citesc și să privesc. Mi-a plăcut cum ai descris balconul de la Valea Măriei și toată locația, de altfel. Papa bun și oamenii calzi sunt alte argumente că Valea Măriei poate fi un loc de relaxare și pentru mine, așa că l-am notat, mulțumim.

    Mai avem o lună de toamnă. Chiar dacă nu este octombrie cea spectaculoasă, sper să mai prinzi din culorile toamnei și să împărtășești cu noi.

    Numai bine! ​​

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Aurici
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Valea Mariei [Rânca]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070621013641357 sec
    ecranul dvs: 1 x 1