ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.10.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
SEP-2020
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Rădăuțeana Șuiorului

TIPĂREȘTE URM de aici

Pentru utilitate și actualizare informații despre acest loc, am să scriu câteva cuvinte despre acest restaurant, rog fără puncte, mulțumesc.

Așa cum vă povesteam în celălalt articol, am ajuns la cota 1000 pentru a ne relaxa la înălțime, noi suntem turiști liniștiți, nu urcăm pe munți cu picioarele noastre, nu ne obosim. Ne-au cărat în cârcă scaunele plimbărețe de la Complexul Șuior.

Doream musai să mâncăm sus și astfel am profitat de vremea călduroasă și-am poposit pentru leneveală la acest restaurant.

Construit în vârful muntelui, rusticul ăsta e foarte elegant, decorul este unul de poveste, în interior dar și-n exterior.

Restaurantul are o capacitate de 100 locuri în interior, 40 locuri pe terasa laterală și 60 locuri pe terasa plutitoare.

Ambele terase sunt acoperite, mobilierul este din lemn, nu lipsesc nici florile, peste tot e foarte curat, la intrarea in restaurant sunt dispensere cu dezinfectant, ospătărițele purtau măști și dezinfectau fiecare masă după ce plecau clienții.

În interior totul sclipea de curățenie, bârnele alea folosite la decor și construcție m-au încântat peste măsură. Mobilierul de acolo era mai elegant decât afară, tot din lemn, culoarea închisă contrasta cu pereții, efectul vizual era foarte plăcut. Nu lipseau ștergarele de pe pereți, câteva televizoare subțirele, un bar bine aprovizionat. Lustrele erau niște roți ornate cu fier forjat, ingenioase, la fel ca și șemineul de la parter.

Wi-fi funcționa ok dar aveam și semnal la telefon. Se putea plăti și cu cardul.

Toaletele erau curate, aveau și consumabile.

Restaurantul are și etaj, terasa de sus e îngustă dar foarte șic.

Am înțeles că sub restaurant e un bar cu o capacitate de 100 persoane, bar folosit mai mult iarna de schiori, în incintă se pot consuma și preparate fast-food, nu numai băuturi. Bine, asta în vremuri normale pentru omenire…

Noi am fost acolo în vremuri virusate, zona nu era deloc aglomerată, nu aveam ce distanțare să păstrăm deoarece nu prea erau turiști.

Astfel încât am fost foarte încântați de personalul aferent, de prețurile foarte prietenoase (având în vedere unde ne aflam), de preparate, de servicii și facilități.

Meniul era simplu, „brodat” pe margini cu motive geometrice, oferta nu era super bogată dar aveam de unde alege. O să pun poze cu prețurile și cu meniul, să vedeți că nu-s prețuri exagerate, mai ales că porțiile sunt foarte mari. Ciolanul de porc însoțit de fasole și ceapă, 1km de haleală, costa 72 lei, ceafa și cotletul de porc rumenite la grătar constau 26 lei porția, „o gustare” , adică un platou de 550 gr plin cu brânzică, ceafă, șunculiță și legume costa 50 lei. Rezonabil, din punctul meu de vedere.

Noi am comandat câte o ciorbă rădăuțeană de pui, costa 12 lei/porția, 400 ml de ciorbă/persoană, abia a putut să o dovedească soțul meu. Băuturicile le aveam deja plătite, erau incluse în plimbarea cu telescaunul, am cerut pâinică și ardei iute, ne-am forțat ca să golim ceaunele pline cu ciorbă.

Demențială a fost ciorbița, divină, un gust desăvârșit, sățioasă, am fost foarte încântată. Pentru soțul meu a fost o premieră ciorba asta, el nu comandă decât ceea ce mânâncă de obicei la restaurante, acum a mers pe mâna mea. Ba mai mult, el comandă mereu două feluri de mâncare, acum l-am convins că una este suficient, văzusem porțiile uriașe pe masa la altor turiști.

Așadar, două ciorbe, trei felii de pâine de casă și doi ardei iuți murați au costat 37 lei. A fost foarte ieftin, nu ieftin. Plus că am scăpat de... carne friptă (nu prea o agreez), burțile fiind pline nu a mai comandat nimeni nimic. E drept că nu am consumat deloc alcool iar cafeluța o băusem la Baza Șuior, poate și de-aia am fost mirată de costul nesemnificativ. Eu consider că am mâncat acolo gratis.

Noi am fost foarte încântați de acest Șuior, a fost exact ceea ce căutam: liniște, distanțare, peisaj, odihnă, plimbare cu telescaunul, mâncare bună, ieftină și îndestulătoare, a fost o zi perfectă și încă nu se terminase, aveam să descoperim un alt loc de poveste, doar ne aflam în Maramureș.


despre SERVICII

Timpul de servire a fost mic, personalul foarte amabil, totul a fost excelent. Nu erau decât câțiva turiști, perfect pentru distanțare.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Prețuri bune, ciorbița delicioasă, porțiile mari


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Cadrul natural e minunat, totul verde, lacul artificial era curat, peștii au fost tare amuzanți, întreg peisajul este splendid

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de krisstinna in 21.10.20 10:31:24
Validat / Publicat: 21.10.20 11:06:04
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ȘUIOR/MOGOȘA.

VIZUALIZĂRI: 1295 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Lacul și fântâna
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59202 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

Dana2008PHONE
[21.10.20 11:18:35]
»

@krisstinna:  Să vă fie de bine!

Ceaunele cu ciorbă arata delicios. Da, porțiile sunt într-adevăr mari.

Este foarte frumos acolo, dar fotografia Nr 15 este cea mai frumoasă! Pune în valoare complexul Șuior cu frumusețea ta.

Foarte bună recomandarea!

Felicitări pentru articol și fotografii!

Călătorii plăcute! Sănătate! Numai bine!????????

webmaster
[21.10.20 11:20:42]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

ANILUPHONE
[21.10.20 12:21:11]
»

Să vă fie de bine!

Foarte frumoasă zona Șuior!

Mi-a plăcut plimbarea cu telescaunul, restaurantul arată tare bine, peisaj verde și cel mai important ați avut o zi superbă de toamnă și nu a fost aglomerat!

Îmmiii... ce bine arată ciorba!

E ora prânzului așa că îmi pun și eu o farfurie de ciorbă... nu am ceaun cum ați avut voi!!!

Toate cele bune! ​​​​​

krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[21.10.20 16:13:41]
»

@Dana2008:  Toate cele bune vă doresc și eu, să auzim numai de bine! ​​

​​Mulțumesc!

​​

krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[21.10.20 16:14:34]
»

@webmaster:  Ești drăguț, mulțumesc!

krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[21.10.20 16:22:09]
»

@ANILU:  Zona e superbă, așa e. De mult timp doream sa ajung acolo, in loc de Egipt am ajuns la Șuior ​​

​​Bănuiesc eu că ai mâncat deja, să îți fie de bine! ​​​​

 -

Azi am gatit toată ziulica, placinta cu gutui e încă in cuptor, ciorbița de lobodă e acrita cu corcodușe, sarmalele sunt cu carne de văcuță (ca de obicei), șnițelele vieneze din carne de văcuță si buletele din cașcaval le-am pitit - sunt pentru cei care mănâncă seara ​​

-

Recomand zona Șuior, este accesibila tuturor

​​

Mihai18
[21.10.20 16:56:35]
»

Cunosc că scrieți rewivuri frumoase, de aceea nu-mi scaspă niciunul. Despre zona vizitată nu pot să adaug nimic. Pot scrie altceva. Vă apreciez pentru că prin rewievurile dv. mențineți AFA în viață. Cu admirație.

krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[21.10.20 17:27:52]
»

@Mihai18:  Dragul meu coleg, îți mulțumesc pentru frumoasele cuvinte adresate-mi, ești tare amabil.

Trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, suntem marcați zi de zi de ceea ce se întâmplă in lumea toată.

Unii sunt afectați grav financiar, alții și-au pierdut viața sau sănătatea, sunt oameni care încearcă să își mențină moralul, să iasă din cotidian, să călătorească un pic tocmai pentru a se detașa de necazuri sau de frici.

E drept că unii oameni adoptă o teorie a conspirației, nu vreau să comentez aici acest aspect.

Încă de la începutul pandemiei au fost și sunt colegi de pe AFA care scriu despre călătoriile lor, toți sunt de apreciat, prin poveștile lor, prin ecouri, cu ajutorul pozelor, au reușit cu toții să mențină continuitatea poveștilor de călătorie, mai puține  ca in alți ani dar totuși, citind scrierile lor am avut parte de drumeții frumoase, de plaje spectaculoase, de muzee, de cazări, de terase, de multe recomandări excelente dar si de sfaturi deloc de neglijat in vremurile actuale.

Având in vedere că vine frigul și pandemia va mai dura cel puțin un an, trebuie să ne facem timp și pentru deconectare, cei care au călătorit ne vor povesti pe AFA, așa cum voi face și eu când voi avea o fereastră liberă.

Sper că sunteți bine, m-a bucurat ecoul tău, aveți grijă de voi, protejați-vă cât se poate de mult!

Sănătate vă doresc, toate cele bune!

Mulțumesc frumos!

mishu
[21.10.20 20:34:20]
»

@krisstinna:  Inghit in sec! O ciorbita radauteana, bun, bun, la noi in casa se face si este apreciata de toti ai casei.  

Daca as fi luat asa o portie de ciorba in mod sigur nu as fi dus-o la capat​, asa ca de obicei sotul meu ia o ciorba iar eu iau cateva linguri de la el si felul doi in comandam amandoi, asa toata lumea e multumita.

Ma gandeam acum la hotelieri, cabanieri, restaurante si sunt putin egoista, desi nu este bine pentru afacere, mie imi place asa mai fara multa lume, iar asa cum vad pozele tale m-as fi simtit extraordinar.

Minunate poze, felicitari, votat cu mare drag. ​​

krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[21.10.20 20:44:16]
»

@mishu:  Ideea e ca și mie îmi place tare mult dar ai mei băieți vor ciorbița rosie, nu albă. Dacă uneori gătesc ciorbă de burtă doar pentru domnul soț, cu rădăuțeana nu mă complic, ce îmi place doar mie nu prea gătesc. ​​

​​Astfel încât comand ce nu gătesc, acolo unde găsesc, ca de exemplu bamele pe care le ador dar nu le suportă nimeni altcineva in afara de mine. ​​

​​El ar fi comandat un platou cu carne, ca acela comandat de noi la prima noastră intalnire Îți mai amintești cum am savurat amândouă mâncarica in timp ce beam bere și povesteam?  Ce vremuri frumoase... ​​

​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mihai18
[21.10.20 20:55:42]
»

    Bună seara.

    Draga Krisstinna e​coul tău mi-a plăcut foarte mult pentru că este bine ancorat în realitatea zilelor noastre. Rewievurile tale și ale altor colegi sunt o doză de oxigen pentru AFA. Se știe că nu mai putem călătorii în alte țări ca în alte vremuri, dar putem povesti pe unde am călătorit.   De exemplu, apreciez abnegația colegei @Nicole care este omniprezentă pe situl AFA. Eu sunt restanțier la rewievuri. Eu am vizitat 23 de orașe din Europa dar numai 1/3 dintre acestea acestea au fost povestite prin rewivuri. Cândva, am vrut să ies de pe AFA pentru că din stângăcie făceam gafe care perturbau situl AFA și am primit un cartonaș galben. Tu mi-ai explicat clar unde greșesc și astfel am revenit asupra deciziei de retragere. Dacă acum pot să scriu acest ecou este datorită ajutorului și îndemnului tău. Mulțumesc din suflet și o seară bună.

krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[21.10.20 21:31:57]
»

@Mihai18:  Of, m-ai emoționat cu ecoul tău ​​

Cu drag am făcut-o atunci, o fac și acum, profită de “gura de oxigen” dăruită de colegii noștri până or veni și vremuri mai zâmbarețe. Călătorește virtual cu noi toți, scrie ecouri colegilor și privește-le pozele, unele sunt de excepție.  

Toți am făcut și facem greșeli, important este să învățam ceva din ele, să nu le repetăm.  

Toleranța ar trebui să existe in fiecare dintre noi, eu așa cred. Altfel nu vom putea comunica civilizat și ne încărcam negativ fără niciun rost.

O noapte liniștită îți doresc, să ne “auzim” cu bine!

Mulțumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[21.10.20 21:47:52]
»

@krisstinna:  Acea intalnire nu o pot uita, a fost de poveste! Cat despre ciorbe, sotului nu ii place ciorba de burta, dar o suporta pentru ca ne plac noua, dar ciorba radauteana este unanim placuta in familie, iar bamele ne plac tuturor pentru ca si in familia mea si in a lui se mancau bame, asa ca si baietii s-au obisnuit cu ele de la inceput si chiar le plac. Sa ne auzim de bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33
[22.10.20 08:37:13]
»

@krisstinna:  

Să vă fie de bine!

Ai ales din nou extrem de inspirat. Ciorba rădăuţeană arată extraordinar, iar porţiile sunt cu adevărat generoase.

​Chiar dacă sunt fan declarat al ciorbei de burtă, am descoperit ciorba rădăuţeană abia în ultimii ani şi am considerat-o un "înlocuitor​​" la nevoie al ciorbei de burtă, fiind asemănătoare şi aproape la fel de săţioasă ca aceasta.

Mă bucur pentru voi că aţi reuşit să aveţi două vacanţe deosebite în ţară în acest an nefericit. Cred că documentarea temeinică a fost cheia succesului. Eu nu am avut curaj şi nici perioada concediului planificat nu a fost în avantajul meu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[22.10.20 12:14:47]
»

@nicole33:  Cu această "asemănare" l-am convins pe C. să comande o ciorbiță, el e înnebunit după ciorba de burtă ​​

Ideea e că e obișnuit sa comande doua feluri de mâncare, la Floare de Colț a văzut că e mai bine să comanzi doar una și dacă nu te saturi mai poți comanda ulterior și altceva.

Păcat de mâncarea rămasă și de banii aruncați, nu de puține ori a rămas in farfurie o mâncare gustoasă.

De data asta m-a ascultat și mi-a dat dreptate, a fost multumit de ciorbiță.  

Ei, noi nu am avut curaj sa plecăm din țară, puteam pleca la greci fără test la început de Iulie sau la turci la final de septembrie și astfel am privit harta României și am intuit cam pe unde ar evada bucureștenii noștri (ca sa fug de ei) și am ales ori zone rurale, ori îndepărtate (am evitat cabanele și apartamentele pe care oricum nu le suport), am ales cazări mai scumpe sau mai izolate, in funcție de regiune/oraș. Am avut noroc, atâta tot

Nașpa e ca mai avem zile de concediu, destule, habar nu am ce o sa facem, nu iubim munții, frigul și zăpada, aș fugi intr-o țara caldă

Și mai greu ne va fi sa stabilim concediul de la anul, ca și la tine, noi suntem obligați să alegem lunile și zilele încă din noiembrie, anul in curs, pentru anul următor care va fi și el virusat

Măcar să scăpam nevirusati, e tot ce pot spera!

Toate cele bune vă doresc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33
[23.10.20 00:03:02]
»

@krisstinna:  

Ei, noi nu am avut curaj sa plecăm din țară, puteam pleca la greci fără test la început de Iulie sau la turci la final de septembrie ​

Eu nu am avut curaj să plec prin ţară şi nici perioadele de concediu alese cu gândul la alte mări şi oceane​ nu mi-au lăsat prea multe opţiuni.

În mai când trebuia să merg în Egipt era stare de urgenţă şi nu am putut ieşi din casă. Primele două săptămâni din iunie, alese cu gândul la o plajă exotică cu nisip alb, au fost din nou ratate, graniţele erau încă închise, la Marea Neagră era încă friguţ şi puţine hoteluri erau deschise​, iar o plimbare prin ţară ar fi echivalat cu o cură drastică de slăbire , deoarece dimineaţa şi seara era prea frig să poţi mânca afară la terase, iar varianta de a mânca doar conserve sau salam cu pâine pe-un ziar în camera de hotel nu era acceptabilă pentru mine.

Toată vara am muncit şi m-am îngrozit de ce vedeam la televizor de la marea noastră când nu mai vedeam marea din cauza numărului mare de turişti​ aflaţi simultan în apă. Nu aş fi putut ajunge la mare decât în weekend, adică taman când era aglomeraţia mai mare. Iar despre preţurile aberante nici nu vreau să-mi aduc aminte.

Şi aşa a venit toamna, după un an foarte greu în care nu plecasem nicăieri, dar îmi blocasem/pierdusem mulţi bani în vacanţe anulate/amânate pentru 2021, cu multă oboseală, mult stres şi frustrare.

​Ce variante mai aveam să văd şi eu marea anul ăsta la sfârşit de septembrie? Am riscat şi am plecat în Turcia, vacanţă rezervată încă din ianuarie, chiar dacă simţeam că nici turcii nu stau tocmai pe roze în pofida raportărilor. Am avut încredere că hotelurile alese de mine cu mare grijă îmi vor oferi confortul, siguranţa şi relaxarea de care aveam atâta nevoie. Ce nu am luat în calcul a fost faptul că restul turiştilor vor fi mai relaxaţi decât era cazul în acest an virusat, dar eu nu am lăsat garda jos şi am evitat cât a depins de mine situaţiile delicate.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Mihai18, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Șuior-Mogoșa?:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.080489873886108 sec
    ecranul dvs: 1 x 1