ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.10.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2020
DURATA: 1 zile
Cuplu
PREȚ zero lei
FĂRĂ transport
Raport PREȚ/CALITATE: EXCELENT
"ECHIPA" A INCLUS:
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Sălciua

NB: Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

Cascada Șipote, accesibilă tuturor turiștilor

TIPĂREȘTE URM de aici

Pe valea râului Arieș, în munții Trascăului, la doar 2 km de comuna Sălciua, după trecerea peste calea ferată a Mocăniței, la marginea DN 75 am oprit la cascada Șipote.

Noi am vizitat doar partea de jos a acesteia, acolo unde apa cade în Arieș.

Pentru iubitorii de drumeții montane, la 700 m altiudine se poate vedea șirul de cascade. Din centrul comunei Sălciua, înspre Huda lui Papară, după doar 2 km este o potecă, cu marcaj roșu.

Cum unii dintre noi nu sunt iubitori de cruci sau triunghiuri colorate:(, nu ne-am avântat sub stânca Bedeleului să vedem complexitatea fenomenului carstic, am admirat doar partea inferioară a acestuia.

Sus am fi văzut un bazin de colectare a apei, 3 izbucuri și grupurile de travertin, adică baraje formate din depunerile de calcar.

Pentru cei ca noi (oameni obișnuiți), pentru cei mulți care nu urcă pe poteci alunecoase, am să detaliez un pic despre ceea ce poți vedea/face la baza cascadei Șipote.

Pârâul Șipote adună apele din trei izvoare de sub un perete stâncos și, ca un veritabil trei intr-unul transformă apa într-o atracție turistică, demnă de admirat, de lăudat.

Pe drumul Lunca – Turda, într-o curbă largă este amenajată o parcare mare, gratuită, spre deosebire de cascada Bigăr aici poți petrece chiar și câteva ore, peisajul este spectaculos, mașina e în siguranță iar dotările, amenajările de acolo îți asigură o bună relaxare, nu stai cu grijă în ceea ce privește autoturismul parcat.

Pe malul apei este o fântână cu apa din cascadă, apă direcționată peste râul Arieș, printr-o țeavă. Izvorul ăsta împrovizat oferă posibilitatea de a gusta apa rece și limpede a cascadei Șipote, ingenioasă idee de a aduce apa cascadei la marginea șoselei.

Câteva mese și bănci din lemn masiv sunt numai bune pentru odihnă sau picnic, pentru contemplarea peisajului apos și muntos.

Din trunchiurile buștenilor au fost încropite câteva ghivece pentru flori, o inimă uriasă din lemn a completat imaginea locului, iar ursul sculptat s-a lăsat fotografiat, a fost foarte... amabil și zâmbăreț.

Pe fundalul acestor decorațiuni vedeam pădurea deasă și stâncile golașe ale munților, pesisajul este odihnitor. Timp aveam berechet să admir echilibrul creat de apă, stânci, pădure și soare, am savurat imaginea petecelor de umbră așternute peste copacii împodobiți de frunze dar și chipul blajin al muntelui alb care-mi zâmbea de după verde.

N-am legende de împărtășit, mă așteptam să aud povești despre prințese îndrăgostite și neîmplinite, aruncate de pe munți :(, despre izvoare răsărite din iubire :). La Șipote nu s-au inventat, la Șipote am găsit un loc vesel în care se poate poposi exact ca la un muzeu în aer liber, exponatele fiind copiii naturii.

La picioarele cascadei se vede tuful calcaros, acesta se folosește de obicei în construcțiile ornamentale.

Apa Arieșului avea culori deosebit de frumoase, m-am minunat când am văzut nuanțe de smarald, probabil din cauza pietrelor și-a soarelui care-și arunca lumina peste apa curgătoare.

Cu privirea pironită la râu dar și la cascadă, cuvintele mele au fost întâmpinate zgomotul căderii apei, n-am irosit timpul degeaba, m-am plimbat pe malul râului, m-am odihnit pe băncuță, cred că se și putea traversa pentru a ajunge în buza căderii de apă dar era totuși toamnă și temperatura apei era destul de scăzută și singură nu mă avânt aiurea.

Pentru iubitorii de drumeții, satul Sălciua este un foarte bun punct de plecare, deloc aglomerat, te poți „pierde” pe cărările marcare, traseul se numește „Pietrele Vorbitoare” , către partea superioară a cascadei, către Poarta Zmeilor furăcioși care răpeau fetele din sate, către cătunul Sub Piatră și peștera Huda lui Papară sau către Vânătările Ponorului și cascada Dâlbina.

Rezervația Huda lui Papară are legende despre balauri fioroși, sătenii credeau că în peșteră sunt balauri care trimit apele ploilor peste sate pentru a îi inunda.

Numele satului Sălciua vine de la numărul mare de salcii pitice care creșteau pe malul Arieșului, ramurile acestora fiind folosite la împletirea unor frumoase coșuri.

Cu îndemnul de a nu ocoli această zonă a Apusenilor, vă invit să includeți în traseul vostru și cascada Șipote, pentru picnic sau pentru un puțină de relaxare pe malul râului Arieș. Noi am găsit locul liber, curat și bine întreținut, le-am mulțumit în gând celor care se ocupă de el. Singurul minus ar fi lipsa unui wc dar am trecut cu vederea acest amănunt.

Sincer, mi-a plăcut mai mult decât la Bigăr unde n-am putut poposi prea mult din cauza lipsei de parcare.

Citește și CONTINUAREA aici

---
Trimis de krisstinna in 15.10.20 09:54:20
Validat / Publicat: 15.10.20 10:25:24
VIZUALIZĂRI: 196
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50100 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

mishu [15.10.20 10:33:03] »

@krisstinna:  Vai @krisstinna, nici o legenda? Nu se poate 😉, in fine cred ca ați supraviețuit acestei dezamăgiri pentru ca v-ati bucurat de ce ați văzut, și așa cum se vede din poze, locul chiar este unul frumos și relaxant. ​​​​

Cred ca pana la urma trebuie sa ne bucuram de ceea ce ne face pe noi fericiti, și pot spune ca m-as fi simțit la fel de bine ca tine sa ma aflu acolo. ​​

​​Pozele spun totul, felicitari, votat cu mare drag.

​​

krisstinna [15.10.20 11:16:44] »

@mishu:  Urmează o poveste despre 240.000 euro, are și legendă, e tot despre o drumeție ușoară, pentru cei cărora nu le place uțupeala de pe munți.

De altfel, eu promovez doar drumețiile ușoare, știi doar că n-am șanse să urc pe munți prin propriile forțe, din diferite motive...

Vin în ajutorul celor care nu pot sau refuză urcușul și/sau cărările abrupte.  

Mulțumesc de vizită

ANILUscris / TELEFON [15.10.20 11:30:10] »

Te înțeleg perfect privind traseele montane!

Îi admir pe cei ce pot urc​a pe munte și noi ca și voi facem doar trasee ușoare...

Frumos la Sipote!

Și apropoo de Bigăr, am văzut-o când am fost la întâlnirea AFA de la Herculane, este amenajată o parcare generoasă puțin mai sus de cascadă și mergi puțin pe jos până la cascadă. Noi am găsit-o cu un volum mare de apă dar nu arată ca în pozele de pe net...

Reclamă ce să-i faci... !!!

Aștept continuarea plimbării voastre! ​​​​

krisstinna [15.10.20 12:07:15] »

@ANILU:  Puțin mai sus poate însemna deja mult pentru unele persoane, știi despre ce vorbesc

Și eu îi admir pe cei care urcă pe munți, le citesc scrierile cu interes, mă minunez de pozele lor frumoase dar... eu sunt nevoită să caut trasee ușoare, dacă se poate până în buza obiectivului să mergem cu mașina, e excelent.

De-aia vin cu recomandări pentru cei ca noi, am fost acolo pentru cătunul adorabil Sub Piatră, pentru restaurant și pentru cascada Șipote. Au fost singurele obiective pentru care nu mă bombănea domnul C., drept urmare a fost foarte, foarte încântat.

Știu, noi ne potrivim perfect la drumeții, cârciumi și cazări, ne adaptăm puterilor noastre și alegem doar ceea ce ni se potrivește când e vorba despre vacanțe.

Și da, voi continua să povestesc despre traseu, îmi place să păstrez ordinea firească a vizitelor, altfel m-aș pierde în descrieri. Sau,   măcar încerc să nu amestec drumețiile

Mulțumesc de vizită

webmaster [15.10.20 12:46:35] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

krisstinnascris / TELEFON [15.10.20 14:06:41] »

@webmaster

Zoazore [16.11.20 08:15:49] »

@krisstinna:  Pentru cei ca noi  (oameni obișnuiți),  pentru cei mulți care nu urcă pe poteci alunecoase

Aici ma includ!

Si daca nici eu nu pot urca foarte sus, ma bucur de privelistea de jos. Acum doar din pozele voastre.

Si ce poze! Ce culori frumoase peste tot, ce peisaje marete! Iar P09 (perfecta incadrare) si P12 m-au fascinat!

Multumesc pentru plimbare!

krisstinnascris / TELEFON [16.11.20 14:36:53] »

@Zoazore:  Cu drag

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂ:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0665860176086 sec
ecranul dvs: 1 x 1