ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.09.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Roșiori de Vede
ÎNSCRIS: 16.04.13
STATUS: CONSUL
LUNA
SEP-2020
Familie
2 AD. + 1 COPII -- v: 19
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Restaurant „La Lițoi” - mâncare foarte bună la prețuri fără concurență

TIPĂREȘTE

La întoarcerea către casă, după 2 zile petrecute la pensiunea Izvorul Muntelui din Moieciu de Sus, am ales să mergem pe alt traseu, și la sensul giratoriu din comuna Valea Mare Pravăț am „cârmit-o” către Târgoviște, intrând pe DN72 A, cu scopul clar de a opri în comuna Voinești, pentru a cumpăra fructe, suc de mere sau dulcețuri, la prețuri mai mici decât la Bran sau în alte locuri cu pretenții.

Mai aveam însă un scop pentru care am ales această variantă: pe drumul prăfuit, la aproximativ 3 km de fabrica de ciment, pe partea dreaptă, se află un loc care a crescut ca Făt-Frumos, într-un an cât alții în zece, numit Restaurant Ferma Musceleană „La Lițoi” . Numele restaurantului vine de la proprietarul său, crescător de animale recunoscut, care în urmă cu aproape 4 ani a deschis un mic magazin, în care vindea produse lactate și produse din carne.

Afacerea a luat avânt, iar în prezent, pe lângă magazinul cu produse alimentare funcționează un restaurant, unde ne-am oprit și noi pentru a ne potoli foamea. Să nu aveți așteptări prea mari la prima vedere, sala restaurantului nu e mare, 7-8 mese, nu e wow, e doar un loc unde să mănânci și apoi să-ți continui drumul. Fiind destul de cald, toată lumea sta pe terasă, la fel procedând și noi.

Ce nu mi-a plăcut e faptul că aveau doar o ospătăriță, biata de ea nu știa la care să se ducă mai repede, la mese erau destui clienți, din mers lăsându-ne pe masă 3 meniuri. Cei care doresc să mănânce aici au de unde alege, nu sunt mâncăruri sofisticate, de masterchef, dar poți alege din câteva variante de ciorbe, specialitățile casei, fripturi sau salate. La loc de cinste, și din ce am înțeles, cel mai solicitat e ciolanul afumat, cu varză sau cu fasole. Cum ospătărița tocmai mergea la altă masă cu câte o porție din cele 2 variante, care arătau tare bine, n-am mai putut suporta supliciul și am cerut și eu un ciolan cu varză și mămăligă, Ninoașca mea a cerut același lucru, iar feciorul nostru a optat pentru ciolan cu fasole, plus o băutură răcoritoare fără zahăr.

Ce-i drept, am cam așteptat, să tot fi fost 35-40 de minute, dar a meritat din plin așteptarea. Nu am reușit să dovedim porțiile uriașe, dar gustul preparatelor ne-a mers la suflet, mâncare simplă și bună, cu produse proaspete, din ferma proprie. Aș îndrăzni să spun că nota de plată a fost piesa de rezistență, pentru consumația noastră plătind doar 51 de lei, dovadă că prețurile sunt mult mai mici decât în alte locuri.

De menționat faptul că drumeții care opresc să mănânce la acest restaurant au posibilitatea să cumpere din magazin diverse tipuri de brânzeturi sau produse din carne de oaie, porc sau vită, ferma unde sunt crescute sute de animale fiind în imediata apropiere a restaurantului. De asemenea, cei interesați pot opta și pentru cazare, având ocazia de a petrece un week-end la stână, unde pot vedea cum sunt produse brânzeturile pentru care proprietarul fermei deține 5 certificate de produs tradițional.

Cam atât ar fi de spus despre restaurantul „La Lițoi” , un loc unde ai posibilitatea să mănânci mâncare proaspătă și sănătoasă, ca la mama acasă, pe care îl recomand cu toată convingerea!

Vacanțe frumoase vă doresc!


[fb]
---
Trimis de Safta Radu in 18.09.20 15:15:31
Validat / Publicat: 18.09.20 15:49:53
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CÂMPULUNG-MUSCEL.

VIZUALIZĂRI: 3727 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Safta Radu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Ciolan afumat cu varză.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42950 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

tata123 🔱
[18.09.20 16:07:55]
»

@Safta Radu:  Ce tare! Chiar prețuri greu de găsit în această perioadă Să vă fie de bine! În această vară întorcându-ne de la Moieciu pe varianta Târgoviște (DN 72A) am observat imediat după fabrica de ciment aglomerația de mașini și oameni din jurul acelei clădiri de lemn. Chiar mă întrebam ce se înghesuie atâția oameni la acel popas nu foarte atrăgător! Uite cum imaginea poate să te înșele!

Numai bine! ​

Safta RaduAUTOR REVIEW
[18.09.20 18:13:35]
»

@tata123:  Nu știi niciodată de unde sare iepurele!

     Într-adevăr, prețurile sunt foarte mici, dar fără a afecta calitatea produselor, de aceea ai văzut aglomerația de mașini și oameni în acel loc, au cam înțeles cum stau lucrurile și vin în număr din ce în ce mai mare. În ultimele luni, pe unde am fost, eu nu am mâncat ciolan afumat cu varză sau cu fasole sub 25-27 de lei. Și încă un amănunt, pe care am uitat să-l menționez, se poate opta și pentru meniul zilei, diferit de la o zi la alta, la prețul de 13 lei. Din ce am văzut cât am stat acolo, mulți preferau meniul zilei, iar porțiile erau destul de consistente.

    Mulțumesc pentru ecou și pentru vot. ​

Zoazore
[18.09.20 22:14:17]
»

@Safta Radu:  Aș îndrăzni să spun că nota de plată a fost piesa de rezistență, pentru consumația noastră plătind doar 51 de lei, dovadă că prețurile sunt mult mai mici decât în alte locuri.

Și porții mari! Adevărul e că nici nu contează cât de sofisticat e localul! Important e să fie curat și mâncarea să fie gustoasă​. Iar la ce porții ați avut voi... Mă așteptam ca tu să iei varză cu ciolan!   Mâncăruri simple dar gustoase.

Și totuși nu arată rău nici localul! E curățel, simpluț, dar eficient! Cred că se va extinde în viitor, ​

Safta RaduPHONEAUTOR REVIEW
[18.09.20 22:25:54]
»

@Zoazore:  Vezi cum e când citești pe sărite? Exact varza cu ciolan am luat eu, Nina la fel, Octav a luat cu fasole. Porțiile sunt imense, crede-mă ca nu le-am dovedit, mâncarea însă e adevărată, cu gust. Restaurantul nu e unul cu pretenții, cum ai spus și tu e simplut, dar curat, un local mai ca la tara.

​    Mulțumesc pentru ecou și pentru vot.  

Zoazore
[18.09.20 22:45:41]
»

@Safta Radu:  Mă așteptam ca tu să iei varză cu ciolan! = e o afirmație = Eram sigură că vei lua varză cu ciolan! M-am mirat că n-ați luat papanași!

Porțiile sunt imense, crede-mă ca nu le-am dovedit = aici e intr-adevăr un motiv de mirare. Pe Nina o cred, dar tu și Octav...​

De prin magazin, ceva brânzeturi luarăți și voi? Carne, ceva? Că sigur e marfă de calitate!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Safta Radu, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Câmpulung și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.088819980621338 sec
    ecranul dvs: 1 x 1