ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.09.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUL-2020
DURATA: 1 zile
Prieteni
4 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Popas la Târgu Neamț

TIPĂREȘTE URM de aici

Încheiam articolul precedent - La Humuleștii copilăriei lui Creangă - cu mențiunea că nori negri, amenințători, ne-au făcut să grăbim vizita la Muzeul Memorial “Ion Creangă” și să renunțăm pentru moment la deplasarea în comuna Petricani, la Târpești, pentru Muzeul de Artă Populară “Nicolae Popa” .

Din Humulești, am plecat către oraș în ideea că vom găsi mai ușor un loc în care să ne adăpostim, dar ploaia nu a mai avut răbdare. Repezită, cu stropi mari, ploaia ne-a prins în mașină. Staționați pe una dintre cele mai vechi străzi ale orașului - Strada Ștefan cel Mare - am așteptat ca furia naturii să se potolească, să putem ieși pentru planificata noastră incursiune în oraș.

Târgu Neamț este un oraș liniștit, animat din când în când de turiștii atrași de cetatea de pe culmea Pleșu și de faima mănăstirilor din zonă. Este locul din care pornesc mai multe trasee turistice tematice: traseul cultural-istoric (cu Cetatea Neamț și Monumentul Vânătorilor de Munte din dealul Pleșu), traseul religios (cu lăcașurile monahale Neamț, Agapia, Văratec, Secu, Sihăstria, Sihla, Horaița și încă altele), traseul scriitorilor (incluzând casele memoriale ale lui Ion Creangă, Veronica Micle, Alexandru Vlahuță și Mihail Sadoveanu), traseul ariilor și rezervatiilor naturale (Codrii de Aramă, Pădurea de Argint, Rezervația de stejari Dumbrava, Rezervația de zimbri “Dragoș Vodă” ). Practic, e imposibil să cuprinzi toate aceste obiective într-un singur tur. De-a lungul vremii, fără a avea în vedere o temă anume, noi am vizitat multe dintre acestea.

În luna iulie a acestui an, vizita noastră la Târgu Neamț nu s-a supus nici unui plan, nici măcar celui întocmit de noi, cu atâta meticulozitate, înainte de plecare. Vorba aceea: “Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg” . Cu cea din Târgul Neamțului nici atât.

Citisem că Regulamentul Organic (1832) obliga Mănăstirile Neamț și Secu să construiască în Târgu Neamț “un spital, o spițerie și o școală cu internat, cu toate atenansele trebuitoare fiecăreia din ele.” Se pare că realizarea celor trei obiective ar fi scutit cele două mănăstiri de secularizare, proiect despre care deja se discuta în acea vreme. Oare să mai fi rămas ceva din vechiul spital, din școala domnească și din spițeria de atunci?

Muzeul de Istorie și Etnografie - Târgu Neamț

Muzeul de Istorie și Etnografie - Târgu Neamț situat pe Str. Ștefan cel Mare, nr. 37, (Program de vizitare: 10.00-18.00 în aprilie - septembrie și 09.00-17.00 în octombrie - martie, luni închis. Taxe de vizitare: 16 lei/persoană - adulți, 4 lei/persoană - preșcolari și elevi, 8 lei/persoană - studenți și adulți în grup. Taxă de fotografiere sau filmare - 10 lei), are în curte, aproape de intrare, un panou mare pe care scrie: “Școală publică a cărei piatră de temelie s-a pus de preaînălțatul domn Grigore Alexandru Ghica Voievod, zidindu-se prin sârguința preacuviosului arhimandrit Neonil, starețul Mănăstirilor Neamț și Secu în anul 1852, octombrie 16 (cf. Pisaniei).

Din 1977, aici funcționează „Muzeul de Istorie și Etnografie…”

Așadar, clădirea fostei Școli Domnești a devenit gazda primei expoziții muzeale din Târgu Neamț (înființată în 1940 ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate la Cetatea Neamț, risipită în perioada războiului, apoi reorganizată și completată).

În prezent, în primele două săli, muzeul expune mărturii arheologice din preistorie (din paleolitic până în epoca bronzului), reprezentative tuturor culturilor arheologice atestate în zona de nord-est a judeţului Neamţ, precum și obiecte de ceramică, arme, podoabe și elemente de arhitectură datând din perioada medievală, provenite de la curți boierești și în special de la Cetatea Neamț.

Următoarea sală ne prezintă meșteșugul prelucrării lemnului în Neamț începând cu tăierea arborilor și încheind cu construirea de locuințe din lemn, cu decoruri caracteristice, precum și cu confecționarea diferitelor obiecte din lemn - butoaie, roți de care, etc… Nici meșteșugul prelucrării lânii nu a fost uitat. O sală întreagă este alocată țesăturilor și portului popular local în care un loc important îl ocupă bundițele și cojocelele.

De menționat că fosta Școală Domnească din Târgu Neamț i-a avut ca elevi pe Ion Creangă - marele nostru povestitor, pe Vasile Conta - filozof, precum și pe Nicodim - Patriarh al României.

Spitalul Orășenesc “Sfântul Dimitrie” - Târgu Neamț

Pe aceeași stradă cu Muzeul de Istorie și Etnografie - fosta Școală Domnească - alături, la numărul 35, se află spitalul. Spitalul Orășenesc “Sfântul Dimitrie” - Târgu Neamț, cu paraclis, a fost construit în perioada 1847-1851 de Mănăstirea Neamț, din resurse proprii, îndeplinind astfel - așa cum am mai menționat - una dintre impunerile Regulamentului Organic din Moldova. Spitalul a fost inaugurat la 16 octombrie 1852, în prezența domnitorului Grigore Alexandru Ghica, a Mitropolitului Moldovei - Sofronie, a starețului Mănăstirilor Neamț și Secu - Neonil Buzilă și a altor persoane oficiale. La festivitate a participat și Ion Creangă, pe atunci doar un copil. Mai târziu, rememorând momentul, în “Amintiri din copilărie” marele povestitor va scrie:

” La 1852, în ziua când s-a sfinţit paraclisul spitalului din Târgul-Neamţului şi s-a deschis şcoala domnească de acolo, eu, împreună cu alţi băieţi, isonari ai bisericii, stam aproape de Ghica-vodă, care era faţă la acea serbare, înconjurat de o mulţime de lume, şi nu ne mai săturam privindu-l. Şi el, frumos la chip şi blând cum era, văzându-ne pe mai toţi de-a rândul, îmbrăcaţi cu cămeşuice cusute cu bibiluri şi albe cum e helgea, cu bondiţe mândre, cu iţari de ţigaie şi încălţaţi cu opincuţe, spălaţi curat şi pieptănaţi, cu ruşinea zugrăvită pe faţă şi cu frica lui Dumnezeu în inimă, aruncă o privire părintească spre noi şi zise:

- Iată, copii, şcoala şi sfânta biserică, izvoarele mângâierii şi ale fericirii sufleteşti; folosiţi-vă de ele şi vă luminaţi, şi pe Domnul lăudaţi!

Aceste vorbe, rostite de gură domnească, au brăzdat adânc inima norodului adunat acolo, şi fără întârziere şcoala s-a umplut de băieţi doriţi de învăţătură, între care eram şi eu, cel mai bun de hârjoană şi slăvit de leneş; leneş fără pereche mă făcusem, căci mama, după câtă minte avea, nu se îndura să mă mai trimită acum nici la o cofă de apă, numai să învăţ carte şi să mă fac popă, ca părintele Isaia Duhu, profesorul nostru.”

Este interesant de știut că până în 1918 spitalul a funcționat cu medici instruiți în străinătate, la Viena, Paris sau Berlin. Primul medic - Dr. Fleislen - a fost angajat de Mănăstirea Neamț, pe 10 ani, prin contract încheiat mai înainte ca spitalul să fie dat în folosință, la 13 ianuarie 1851. Contractul prevedea ca “Orânduiala să fie după pilda spitalelor din Europa” , iar salariul medicului să fie de 10.000 lei pe an, plătit în două rate. Pe lângă leafa anuală plătită din fondurile Primăriei, personalul medical primea lemne de foc și locuință în spital, precum și fân pentru calul de serviciu.

Spitalul Orășenesc “Sfântul Dimitrie” - Târgu Neamț a fost una dintre primele unități sanitare din Principatul Moldova și chiar din România. Construcția a fost executată după planurile arhitectului Ioan Fux, iar lucrările au fost înfăptuite sub supravegherea directă a paharnicului Alexandru Costinescu. În timpul celor două războaie mondiale, spitalul din Târgu Neamț a funcționat ca spital militar.

Se înțelege că nu am vizitat spitalul în interior. L-am privit doar din stradă, dar mi-a făcut plăcere să încerc a afla cât mai multe despre clădirea marcată cu plăcuță de monument istoric pe care este înscrisă data inaugurării - 16 octombrie 1852.

Casa Memorială “Veronica Micle”

Casa memorială "Veronica Micle" este situată tot pe Str. Ștefan cel Mare, la numărul 33, vis-à-vis de Muzeul de Istorie și Etnografie și de Spitalul Orășenesc “Sfântul Dimitrie” .

Condițiile de vizitare sunt aceleași ca la Muzeul de Istorie și Etnografie, adică, program de vizitare: 10.00-18.00 în aprilie - septembrie și 09.00-17.00 în octombrie - martie, luni fiind închis. Taxe de vizitare: 16 lei/persoană - adulți, 4 lei/persoană - preșcolari și elevi, 8 lei/persoană - studenți și adulți în grup. Taxă de fotografiere sau filmare - 10 lei.

Casa în care a locuit Veronica Micle în Târgu Neamț a fost construită în 1834 de călugării de la Mănăstirea Neamț și cumpărată mai târziu de mama poetei, Ana Câmpeanu, refugiată în 1850 de la Năsăud din cauza prigoanei austro-ungare.

Clădirea din lemn și cărămidă este casa copilăriei Veronicăi, totodată zestrea primită de aceasta la căsătorie, în anul 1864.

Retrasă la Mănăstirea Văratec, în 1886, Veronica Micle a donat mănăstirii casa din Târgu Neamț. Iată spicuiri din actul de donație: ” Eu subsemnata Doamnă Veronica Micle cu domiciliul în Sf. Măn. Varatic (...) donez de a mea bună voie Sf. Măn. Varatic (...) casa mea mobilată, cu toate atenansele situată în Târgu Neamț pe Ulița Mare (...) în bună stare de locuit, în curtea casei se află fântână cu apă, beci, grajd și locul cu pomi fructiferi, împrejmuit cu gard de scândură, după întinderea și stăpânirea veche și actuală. Casa o am proprietatea mea ca zestre și moștenire de la defuncții mei părinți (...) Iar pe peretele casei să fie afișat o placă de marmură pe care va fi scris pentru pomenire de generația actuală și viitoare “Casa Veronica Micle” (...) Semnat proprie de mine Veronica Micle. Făcut la Măn. Văratic, anul 1886 octombrie 12.”

Metoc al Mănăstirii Văratec, prin amplasamentul său favorabil (vis-à-vis de Spitalul Orășenesc “Sfântul Dimitrie” ), casa a fost folosită de maicile bolnave care veneau să se trateze în oraș. Mai târziu, casa a fost vândută, a avut mai mulți proprietari, ajungând ca în decurs de 100 de ani să se ruineze complet. Trecută în 1982 în administrarea Complexului Muzeal Județean Neamț, declarată monument istoric, casa a fost reconstruită după planul original, doi metri mai departe de stradă.

Expoziția permanentă amenajată ulterior prezintă fotocopii, manuscrise, cărți, obiecte personale (trei oglinzi, una de birou și două de perete, din cristal, cufărul de călătorie, un scrin, o călimară, un suport pentru cărți și prima ediție a singurului volum de poezii publicat). Dacă nu ați văzut încă masca mortuară din ceară a poetului Mihai Eminescu la Muzeul Literaturii Române din Iași, puteți vedea o copie a acesteia (din ipsos) la Casa memorială "Veronica Micle" din Târgu Neamț.

În fața casei memoriale puteți admira un bust de bronz al Veronicăi Micle, sculptură executată de Damian Popa, fiul cunoscutului meșter popular Nicolae Popa din Târpești.

Alături de Casa memorială "Veronica Micle" se află o clădire veche pe care scrie Sala de Sport a Școlii Domnești. Nu am aflat nimic despre această construcție din centrul vechi al orașului, așa încât nu vă pot spune nimic despre ea.

După popasul în Str. Ștefan cel Mare, cu obiectivele amintite, intenționând să ajungem la cetate, am scrutat cerul să vedem dacă nu ne mai paște vreo repriză de ploaie. Urcând pietonal pe dealul cetății, ar fi fost neplăcut să ajungem murați la cel mai important obiectiv din oraș - Cetatea Neamțului.

De la Casa memorială "Veronica Micle", înainte, pe Str. Ștefan cel Mare, intrând apoi pe Str. Cetății, continuăm până la Casa Arcașului situată vis-à-vis de Pensiunea “La Cetate” . Un Popas la Casa Arcașului, pe terasă, la o cafea dătătoare de noi puteri, a fost binevenit pentru noi. Odihniți, revigorați și cu speranța că ploaia nu ne va ajunge din urmă, pietonal, în urcuș, am urmat Str. Arcașului, iar după aprox. 1 km, eram la porțile fortăreței cu interior renovat și cu multe atracții pentru vizitatori.

Cetatea Neamțului construită de Petru I Mușat și întărită de Ștefan cel Mare, principala fortificație care apăra dinspre sud capitala Moldovei - Suceava, merită un articol separat. Spun doar că o vizită acolo împreună cu copiii școlari este o frumoasă lecție de istorie pentru ei.

Program de vizitare: 10.00-18.00 în aprilie - septembrie și 09.00-17.00 în octombrie - martie, luni închis. Taxe de vizitare: 24 lei/persoană - adulți, 6 lei/persoană - preșcolari și elevi, 12 lei/persoană - studenți și adulți în grup. Taxă de fotografiere - 20 lei, taxa de filmare - 25 lei.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 04.09.20 09:11:08
Validat / Publicat: 04.09.20 10:53:32
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÎRGU NEAMȚ.

VIZUALIZĂRI: 615 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Târgu Neamț - Parcul Tematic "Ion Creangă" Humulești.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmasterscris / TELEFON [04.09.20 10:58:23] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Târgu Neamț și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.66312408447266 sec
    ecranul dvs: 1 x 1