O vizită la Pompei și alta ratată la Herculaneum (I)

TIPĂREȘTE

Martie 2016. Golful Napoli, Campo dei Flegri, Vezuviul și la o ușoară voltă, chiar insula Capri se desenează prin hubloul avionului. Încă din prima zi a călătoriei la Napoli ne-am urcat în Circumvezuviana, linia feroviară ce face legătura cu Pompei. Am validat tichetul de 2,60 euro numai pentru o călătorie și am coborât la Pompei Scavi. Villa dei Misteri.

În spatele gării se află pavilionul administrativ unde se pot lăsa bagajele, se pot lua informații și documente, o librărie, toaletă, carabinieri, bancomat, poștă și biglietteria de unde am luat bilet în valoare de 11 euro, preț pentru seniori. Accesul în sit se face prin Porta Marina.

Pompei este așezarea care a dezvăluit omenirii autenticul vieții în perioada romană, așa cum se desfășura ea, zi de zi, într-un oraș bine dezvoltat economic datorită comerțului pe mare. Locuințele luxoase, casele, termele, templele, forumul, amfiteatrul, magazinele, lupanarele și tavernele, toate sunt înșirate pe străzile orașului așa cum au fost, până la momentul 24 august 79 e. n. când, dezastrul s-a produs.

Cercetări recente spun că locuitorii din Pompei și Herculaneum, cele mai apropiate de vulcanul Vezuviu, au avut parte de un final mult mai rapid față de cum se credea. Se pare că nu asfixierea cu gaze a fost cauza morții lor, ci temperaturile extrem de ridicate, (până la aprox. 300 grade) a cenușii și lavei, temperaturi ce au făcut ca lichidul din corp să fie vaporizat instantaneu. Se crede că erupția a emis o energie termică de 100.000 ori mai mare decât cea emisă de bombele lansate la Hiroshima și Nagasaki din 1945. Și tot August era! În urma erupției întregul Pompei a fost îngropat sub 7m de material piroclastic și Herculaneum sub 10-11 m. Și au stat așa, două milenii.

Cu rucsăcel în spinare, apă și ceva hrană la noi, cu harta sitului într-o mână, cu broșura-ghid în alta, cu aparatul foto în alta și pune ochelarii/scoate ochelarii cu alta, am stat 5 ore, fără a vedea multe din obiectivele menționate în ghid și fără a ne teme de „monstrul” de lângă noi.

Termele suburbane

Primul obiectiv, unde am făcut precum pelerinii care veneau din afară și se îmbăiau în terme, am făcut baia de mulțime, turiști din toată lumea, care după trecerea Porții Marina, fiecare se răzlețea.

Termele au fost descoperite târziu, în 1958. Așezate în pantă și terasate, ele păstrează câteva mozaicuri de paviment, un sanctuar dedicat zeului Apollo, o parte din ziduri și opt fresce cu temă erotică în fostele, să le zicem vestiare. După care, am urcat în oraș prin

Porta Marina, una din cele opt porți care trecea pe sub unul din cele 13 turnuri găsite până acum. Este poarta de intrare dinspre mare și se prezintă ca un donjon cu două intrări. Una mai largă, destinată carelor.

Imaginile unui oraș pustiu sunt cutremurătoare! A fost cel mai mare dezastru natural din istoria Europei.

Bazilica

Un edificiu impozant, ridicat în sec. al II-lea î. e. n. un spațiu larg destinat justiției civile, un tribunal al magistraților, așa cum au stabilit istoricii. Numele derivă de la un grafitty din cele aflate pe zidurile rămase în picioare.

Oricum, impactul a fost devastator sub ploaia de bolovani și bucăți de rocă fierbinte.

Via Marina pe care o străbatem este pavată cu pietre mari, cu făgașe adânc săpate de roțile carelor și din loc în loc alte pietre de legătură între trotuare, probabil treceri de pietoni.

Greu de imaginat cum lava fierbinte a cuprins străzi, ziduri, temple și oameni. Cum, timp de o zi și o noapte a fost îngropat un oraș de 20-30.000 locuitori.

Intrăm în Foro.

Acesta a fost centrul vieții publice, deși nu se află în centrul suprafeței decapate. Înconjurat de foste clădiri guvernamentale, religioase și sociale, se mai păstrează doar urme de ziduri, pietre, bucăți de marmoră și coloanele pe jumătate îmbrăcate în lava solidificată.

Pe latura lungă dinspre vest se află Santuario di Apollo și fostul Granai del Foro (Depozitul de grâne) care în momentul erupției era un șantier. Acum sunt depozitate uneltele de lucru ale arheologilor și obiecte găsite în sit. O „mumie” în gips, de fapt un trup ghemuit încercând să-și apere fața, conducte de apă caldă, amfore, mobilier din epoca romană, postamente și coloane din marmoră, o sobă metalică, un car și multe altele.

Totul merită fotografiat din orice unghi. Vezuviul urmărește atent cohortele de turiști și se bagă în fiecare cadru.

Pe latura de nord a forumului se păstrează Terme del Foro, Tempio di Giove (Templul lui Jupiter) și două Archi Onorari.

Pe latura vis-a-vis, cea de sud, găsim trei edificii publice ocupate de edilii orașului și Comitium, un sediu electoral.

Pe latura lungă dinspre est a forumului se află o Macellum-hală cu rol de piață în care se vindeau cărnuri, edificiul Tempio di Vespasiano aflat în lucru la momentul dezastrului. Se păstrează un altar din marmoră, un altorelief cu scene de sacrificiu și o coroană din frunze de stejar. Urmează Edificio di Eumachia un sediu al vânzătorilor de lână și textile. Acesta din urmă a fost un impozant edificiu cu frize sculptate în marmoră pe portalul de intrare. Aici exista un urinoir în care se strângea urina utilizată apoi la albirea pânzeturilor. Într-o absidă se află statuia Eumachia, preoteasă a cultului din Pompei, patroană a țesătorilor.

Ne-am plimbat, am admirat elegantele reședințe, ne-am întristat de soarta brutarului care tocmai își scosese pâinea din cuptor, pâine găsită întreagă, dar carbonizată. Am făcut fotografii unui oraș fără viață, fără niciun locuitor, fără niciun animal.

După ce am terminat cu Foro am luat drumul pe sub Archi Onorari am ieșit pe Vicolo di Forum apoi pe Via di Mercurio și am ajuns la

Casa del Fauno

Cu inscripția Have pe mozaicul de la intrarea principală, este una din cele mai mari și mai importante case din Pompei. Are un atrium și un peristil dublu cu 26 coloane din tuf vulcanic. Pe una din laturile sale a fost descoperit celebrul mozaic Bătălia de la Issos (păstrat la Muzeul de Istorie și Arheologie din Napoli). Mozaicul, reprodus pe locul de unde a fost scos, atât cât a rămas din el, prezintă bătălia dintre Alexandru cel Mare și Darius, luptă din care Alexandru iese victorios. Fotografia o aflăm în cărțile de istorie ale elevilor.

Casa a fost construită în sec, al II-lea î. e. n., iar numele îi vine de la un faun ghiduș dansând, lucrat în bronz aflat în bazinul de colectare a apelor din atrium. Casa mai păstrează și alte coloane din tuf și mozaicuri cum e cel cu o pasăre ce întinde un șirag de perle, ziduri cu fresce și cerul liber deasupra capului.

Situl se întinde pe 66 ha, din care, în jur de 45 ha sunt escavate. Trecem pe lângă clădiri luxoase, case elegante cu atrium și peristil, curți interioare și bazine de apă, case modeste înconjurate de ateliere și prăvălii, lupanare, terme, fântâni și chiar un loc unde se „afișau” direct pe perete problemele zilnice, informații, știri, un fel de mică publicitate. Din loc în loc, pe ziduri se văd urme de fresce în roșu. Orașul își arată extraordinara sa bogăție artistică prin acest,

Roșul pompeian

Cu o gamă variată de nuanțe căpătate în urma temperaturilor înalte din timpul erupției. Pigmentul de bază era Cinabrul, un mineral pe bază de mercur. Romanii îi cunoșteau toxicitatea, motiv pentru care în minele respective erau trimiși numai sclavi.

Am făcut o scurtă pauză pentru odihnă în atriumul unei case în care crescuse iarba. Locul era liber vizitatorilor, așa că ne-am așezat pe niște bolovani. Am avut sentimentul că gazdele erau cu noi, bucuroși de musafiri. Ne-am întreținut, subconștientul comunica perfect. Nicio forță din natură nu poate influența sau distruge spiritul omului. Ne-am luat arrivederci lăsându-i în carcasa lor istorică, în grija „monstrului” care ne urmărea!

Ne vom mai întâlni și cu alți ponpeieni.

Întregul complex, la un moment dat, deprimă.

---

VIZUALIZĂRI: 973 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI