Ceahlăul, pe alte cărări

TIPĂREȘTE

Ceahlăul, muntele vrăjit, muntele adolescenței mele!

De obicei, în grup, noi escaladam Ceahlăul în 4 ore pornind de la Izvorul Muntelui spre Cabana Dochia, aproape de Vârful Toaca - cel mai înalt.

Ne petreceam prima noapte la Dochia, apoi, pe celălalt versant, începeam coborârea. Nu înainte însă de a urca pe Toaca, la stația meteo. Îmi plăcea acest loc pentru că îmi oferea prilejul de a vedea în zilele senine cerul curat și de a scruta zările până hăt, departe. Ni se spusese că atunci când atmosfera este foarte limpede, la orizont se vede Marea Neagră. Iluzie sau adevăr? După urcarea pe scara de lemn, defectă pe alocuri, ajungeam pe o pajiște cu vegetație specifică, scundă, aflată permanent în bătaia vântului de înălțime. Acolo am văzut pentru prima oară Floarea de Colț - gingașă și catifelată - în mediul ei natural.

La Cabana Fântânele (oficial - în epoca de tristă amintire - cabana s-a numit “7 Noiembrie” ) poposeam încă o noapte nu pentru că traseul era lung sau prea greu, ci pentru că voiam să vedem iar și iar - ca în fiecare an - Cascada Duruitoarea. De la cabană și până la cascadă drumul prin pădure era frumos și fără dificultăți pentru noi, iar cascada cu susurul apelor culese din munte era un motiv în plus pentru care nu voiam să ratăm drumeția.

Coboram cu ușurință de la Fântânele la Durău, pe aceeași cărare pe care, cu cai, se făcea și aprovizionarea cabanei cu cele necesare. Acolo exista un bar și o bucătărie unde se găsea oricând o ciorbă sau un ceai cald. Prețurile erau mai mari decât în vale, dar turistul flămând și obosit, nu ținea cont de asta. La Durău, după un scurt popas în poiana pe atunci numai cu flori, fără nici o vilă, coboram în satul Ceahlău de unde luam un autobuz care ne ducea la Piatra Neamț. De la coada lacului de acumulare, uneori luam vaporașul care ne plimba până la barajul Bicaz urmând apoi a lua trenul sau autobuzul până acasă.

Așa decurgeau 3 zile din lungile noastre vacanțe de vară în perioada liceului. După plecarea din Neamț, am revăzut Ceahlăul mai rar, în scurte popasuri, doar la poale.

Anul acesta, de ziua mea de naștere, nepotul și familia mi-au oferit un dar neașteptat. E adevărat că, de vreo doi ani, la fiecare întâlnire, mă întrebau: “Când mergem pe Ceahlău?” . Nu mai aveam curaj. Nu mai aveam vârsta de atunci, nici energia, nici suflul… Doar dorința de a escalada muntele din nou.

În masivul Ceahlău, în prezent, sunt amenajate și omologate 7 trasee turistice, cu durate și cu distanțe de parcurs diferite și, bineînțeles, cu grade de dificultate diferite.

Traseul 6 (zona de SV a masivului Ceahlău): Bicazul Ardelean (580 m) - Telec (680 m) - Curmătura Stănile (1420 m) - Cabana Dochia (1750 m) , cu o diferență de nivel de 1170 m, marcaj bandă albastră pe fond alb, este cel mai lung dintre cele 7 trasee amenajate și omologate. Cu cei 17 km de parcurs estimativ în 7-8 ore, traseul este apreciat ca având un grad mare de dificultate. Descurajant la prima vedere, în special pentru mine, dar vestea bună era că cea mai mare parte din traseu se poate parcurge cu mașina (mai recomandat un 4x4), pe un drum forestier. Așadar, cel mai lung traseu din Ceahlău devine automat cel mai scurt dacă vrei să-ți supui mașina la grele încercări.

Cu mașina, urmezi până la capăt drumul forestier ce șerpuiește de-a lungul pârâului Bistra Mică, într-un peisaj fermecător. Drumul de 16 km din Bicazu Ardelean prin Telec, asfaltat în prima parte, apoi forestier (la început mai bun, apoi tot mai prost - bolovănos, îngust, cu gropi și multe curbe) trece prin Poiana Stănilelor. Aici, la 1400 m altitudine, se află Schitul Stănile cu hramul “Sfântul Antonie cel Mare” , un lăcaș de călugări aparținând administrativ de mănăstirea de pe muntele Ceahlău.

Schitul Stănile a fost înființat în anul 1998, primul adăpost fiind un fost canton al Ocolului Silvic. Ulterior, aici s-a înălțat o frumoasă biserică din lemn. Dacă faci un popas în poiană, de lângă absida altarului poți vedea “Turnul lui Butu” , iar în stânga acestuia “Colții Mistrețului” și încă alte stânci.

De la Schitul Stănile, drumul forestier mai continuă vreo 3,5 km și se oprește într-o poiană, în coasta muntelui. O troiță și un izvor cu apă bună marchează locul. Am văzut aici și corturile celor care au preferat o noapte de odihnă în mijlocul naturii sălbatice.

Din acest loc începe și urcușul spre platoul de pe Ceahlău. Prin pădurea de brazi, cărarea cu câteva puncte mai abrupte, nu este tocmai dificilă. Vă spune o persoană aflată la a treia tinerețe. Cu mici popasuri pentru respiro sau pentru o gură de apă, încurajată de elanul celor mai tineri, eu am învins urcușul. Pe primul platou, săgețile indicatoare ne trimit la stânga spre Stațiunea Durău și spre Cascada Duruitoarea (un traseu mai dificil, închis iarna și nerecomandat chiar și vara, pe timp de ploaie) sau la dreapta, spre Cabana Dochia. Cărarea ce duce la Cabana Dochia, printre tufe de jnepeni, trece pe lângă o stâncă izolată, cu o legendă a ei, “Piatra Lăcrimată” . Ceva mai departe, o troiță marchează cărarea care duce printre jnepeni, la Mănăstirea de pe Ceahlău, iar cu cât te apropii de Cabana Dochia vei vedea tot mai deslușit Vârful Toaca în stânga și Bâtca Ghedeon în dreapta.

La Mănăstirea de pe Muntele Ceahlău se poate ajunge nu doar pe acest traseu, ci şi pe altele, cele mai accesibile fiind: Staţiunea Durău - Cabana Fântânele - Cabana Dochia - Mănăstirea Ceahlău (traseu de făcut la pas) și Cabana Izvorul Muntelui - Curmătura “Lutu Roşu” - Piatra cu Apă - Detunatele - Cabana Dochia - Mănăstirea Ceahlău (traseu de făcut la pas, recomandat pentru cei care vor să urce la mănăstire și iarna).

Pe Ceahlău, la o altitudine de 1770 m, nu departe de Cabana Dochia și de Stația meteorologică de pe Vârful Toaca, în 1992, Î. P. S. Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a decis înființarea unei mănăstiri. Biserica finalizată un an mai târziu, are ca zile de hram Schimbarea la Faţă (6 august) şi Ştefan cel Mare şi Sfânt (2 iulie).

Cunoscând cât de cât muntele, știind cât de anevoios se făcea aprovizionarea cabanelor, am fost curioasă să știu cum de s-a reușit ducerea la bun sfârșit a lucrărilor la mănăstire în numai un an de zile. Iată ce am aflat: “Materialele care au fost folosite la construcția mănăstirii au fost transportate cu ajutorul elicopterului pe cheltuiala Armatei Române și a prințului Dimitrie Sturdza. Sculpturile si icoanele care împodobesc biserica au fost făcute pe cheltuiala Arhiepiscopiei Iașilor și a familiei Dr. Lancrăjan Popescu din Basel-Elveția, dar și din donațiile mai multor credincioși. Echipa prof. Alexandru Huțanu este cea care a executat sculptura în timp ce icoanele au fost pictate de Arhimandritul Vartolomeu Florea. Clopotul bisericii a fost donat de Mănăstirea Sihăstria, iar de partea de electricitate a mănăstirii s-a ocupat ing. Constantin Apostol.”

Cabana Dochia a fost pentru mine o surpriză. Prea puțin mai seamănă cu cabana pe care o știam eu din tinerețe și care mă găzduise și pe mine câteva nopți în acei ani.

Cabana Dochia situată pe platou, este principala cabană din Ceahlău, singura construită la o altitudine atât de mare (1750 m). Cabana Dochia, prima cabană turistică construită în Carpaţii Răsăriteni (în 1913) a fost extinsă, reparată și renovată de mai multe ori.

Terasa cu deschidere largă spre vale este pietruită și dotată cu mese lungi, gata să primească pe drumețul obosit. Atunci când am fost noi acolo, la mijlocul lunii iulie, termometrul montat pe zidul exterior al cabanei arăta 8̊ C. Din cer picura ușor, iar vântul bătea ca întotdeauna acolo, pe platou.

Pe geamul unuia dintre chioșcurile exterioare, pe mai multe file, sunt afișate informații de interes pentru turiști. Redau în continuare câteva dintre ele. Cazare: check-in - 14.00, check-out - 10.00, camera pentru 4 persoane, cu baie proprie - 280 lei/noapte, camera cu mai multe paturi - 60 lei/noapte/persoană. Program bucătărie: 07.30 - 20.00. Program bar: 07.00 - 21.00.

Se pot comanda ciorbe, tochitură cu mămăliguță, mici, păstrăv, cartofi țărănești și alte garnituri, precum și câteva deserturi simple, toate la prețuri rezonabile.

La mesele de pe tarasa descoperită sau la cea acoperită, de la etaj, câțiva drumeți scoseseră merindele din ruxacii uzi de ploaie și se ospătau. Cu măsurile de igienă impuse de pandemie (sunt afișate peste tot), pe scara care duce la etaj, se poate pătrunde în cabană și la toaletele din interior.

În stânga cabanei există un izvor cu apă bună, dar în condițiile de atunci eu am preferat un ceai cald, din plante de pe munte (3 lei/pahar de 250 ml). Ca băuturi, se mai poate comanda cafea, ciocolată caldă, apă plată, bere, sucuri, vin și diverse tării. Cea mai solicitată de către bărbați era palinca cu schinduc (7 lei/50ml).

Fac aici o paranteză pentru că trebuie neapărat să spun ce este această băutură pe care - mărturisesc - eu nici nu am gustat-o. Se spune că țuica cu schinduc este o băutură cu proprietăţi miraculoase a cărei rețetă este păstrată în secret de călugării de pe Ceahlău. Considerat a fi Athosul României, Muntele Ceahlău ascunde în locuri doar de călugări știute, schinducul - o plantă adusă de călugări din Athos şi aclimatizată pe Ceahlău. Ceahlăul este, se pare, singurul loc din România unde poate fi găsit schinducul. Călugării pun această plantă la macerat (doar rădăcina şi o mică parte din tulpină, fără frunze şi fructe) în ţuica de prune, băutura devenind astfel un întăritor al organismului. Ţuica cu schinduc, de culoare gălbuie, cu gust deosebit, se face - zice-se - numai în mănăstiri și nu se găseşte în comerţ. A nu se face confuzie între schinduc și schinduf (vezi wikipedia).

Revenind la plimbarea noastră pe Ceahlău, trebuie să mai spun că la câteva sute de metri de Cabana Dochia se poate și campa. Am văzut acolo mai multe corturi.

Odihniți, refăcuți după prima etapă a traseului, tot sub amenințarea ploii, am pornit spre Toaca.

Vârful Toaca (1904 m) este al doilea ca mărime din masivul Ceahlău, după Vârful Ocolaşul Mare (1907 m). Deşi nu este punctul cel mai înalt din munte, acest vârf este principala atracţie din masiv. Datorită formei sale piramidale, precum și datorită înălțimii mari, Toaca este locul care oferă fascinante imagini panoramice. Pe Vârful Toaca se află Staţia meteorologică la care noi urcam de fiecare dată când mergeam pe Ceahlău. Pe vremuri se putea ajunge acolo pe o scară de lemn, tot mai deteriorată cu fiecare an care trecea. Noi urcam când pe scară, când pe alături, pe pământ, mai privind în zare, mai admirând regina plantelor din Ceahlău - Floarea de Colț. Nici prin gând nu ne trecea să numărăm treptele până sus pentru că de fiecare dată ne-ar fi ieșit altceva la numărătoare. Acum, când Vârful Toaca se escaladează pe o scară nouă, metalică, pot spune că până în vârf ai de urcat 523 de trepte. Numărătoarea îi aparține nepoatei mele de zece ani care a făcut acest traseu de nenumărate ori. Așa încât, pregătiți-vă și dozați-vă energia dacă vreți să ajungeți acolo!

La Toaca, pe acoperișul lumii, trăiești senzații noi, necunoscute. Peisajul este greu de descris în cuvinte, dar pentru că nori grei, tot mai întunecați se preumblau pe deasupra noastră, picături mici și răzlețe amintindu-ne că pentru seara acelei zile se anunța ploaie, am grăbit coborârea.

Legenda Stănilelor

Dacă urmezi traseul marcat cu bandă albastră, cel prin Bicazu Ardelean - Curmătura Stănilelor - Jgheabul lui Vodă spre Cabana Dochia, după ce treci de Curmătura Stănilelor, vei vedea o potecă în urcuș ușor, prin pădure, care duce în poiana Stănilelor Mici. Panorama care se deschide privirii de aici, cu abrupturi uluitoare, este unică.

Ceahlăul este muntele românesc cu cele mai multe și cu cele mai frumoase legende. Ele sunt transmise din generație în generație, sunt culese și făcute publice și pe alte căi, inclusiv prin plasarea de panouri pe cărările muntelui. Pentru cei care vor să afle legenda Stănilelor, am fotografiat, apoi am transcris textul. Citiți-l doar dacă vă plac legendele!

” Stănilă era ultimul dintre cei cinci feciori ai unei femei din satul Pintec, care nu apucase să-şi vadă pe niciunul însurat, patru dintre ei au murit de moarte năprasnică, iar cel mic era încă nevârstnic. Li se spuneau ai lui Stănilă, căci erau înalţi şi vânjoşi ca nişte stane de piatră. Îi mai rămăsese femeii doar un singur fecior care să-i aline bătrâneţile şi văduvia.

Flăcăul s-a tocmit slugă la arendaşul grec Hagi-Paraschiv de pe moşia Hangu a Mănăstirii Buhalniţa şi fu trimis la oi, căci ştia meşteşugul lor de la tatăl său pe care-l însoţea când era mic, cu turmele, pe munţi. Avea şi el 20 de oi şi le alăturase turmei grecului. Arendaşul avea trei fete, una mai frumoasă ca alta, iar cea mai mică dintre ele îl cam petrecea cu privirea pe tânărul cioban atunci când acesta venea la curte, căci flăcăul era tare chipeş, după cum spune povestea. Şi lui Stănilă cel mic îi plăcea fata, căci nu se putea altfel, dar nu cuteza să ridice ochii spre odrasla bogatului grec. Fata făcu primul pas şi flăcăul îi răspunse spre o dragoste nevinovată. Grecul nici nu voi să audă despre o astfel de însoţire, dar la plânsul fetei îndrăgostite răspunse cu şiretenie. Îi ceru lui Stănilă să plece şi să facă avere, măcar atâta cât era zestrea fetei şi abia atunci va fi vrednic să-i fie ginere. Părăsi flăcăul curtea şi se întoarse în sătucul său, cu singura sa avere, cele 20 de oi. Urca adesea pe obcină, pe la Scaune şi prin Jgheabul Gardurilor până sus, pe platoul Ceahlăului. Îşi pusese în cap să caute una dintre comorile despre care spuneau bătrânii că au fost ascunse pe Ceahlău şi s-a apucat de săpat undeva la capătul jgheabului, sub gardul de stânci ce se întindea până sus, pe tăpşan. Săpa cu vrednicie, dar nici urmă de comoară. Când îşi pierdea nădejdea, urca sus lângă oi, deasupra gardului de stânci şi-şi zbuciuma gândurile spre a afla un mijloc de înavuţire. Dar timpul trecea şi averea nu părea a se strânge. Într-o zi, veni veste din sat că grecul îşi trimisese fata la Iaşi să se mărite cu un negustor avut din neamul lor. De neputinţă şi de durere, Stănilă se aruncă de sus, de pe stânci, înspre gropile ce el însuşi le săpase. Până jos se zdrobi de stânci şi ajunse fără suflare.

Bătrâna mamă, văzând că fiul ei nu se mai întoarce acasă, deşi trecuse aproape o lună, a pornit pe urmele lui, spre Ceahlău. A găsit oile sus, pe platou, iar ţipătul vulturilor bărboşi i-a arătat unde era hoitul. A strâns grămada de oase ce prinseră a se albi şi le-a urcat până la Fântâna Mitropolitului, unde le-a spălat cu apa sfinţită de pustnicii muntelui. Le-a îngropat lângă o stâncă ciudată aflată nu departe de izvor şi a pus o cruce la căpătâi. N-a mai coborât în sat, a rămas cu oile pe munte şi stâncile şi vietăţile Ceahlăului îi ştiau cu toate plânsul ei de mamă îndurerată. Dar, la o vreme, geamătul ei nu s-a mai auzit. I-au mai rămas doar lacrimile, care se scurg din stânca ce-a primit-o înăuntrul ei. Şi bătrâna mamă mai plânge şi astăzi, căci din stâncă se mai preling lacrimi. Oamenii i-au zis stâncii, ce semăna cu o babă, Piatra Lăcrămată, iar stâncilor, de pe care s-a aruncat feciorul ei, le-au spus Gardul lui Stănilă sau Stănilele.”

Încheiere

O drumeție pe Ceahlău, pe traseul descris de mine, se poate face și într-o singură zi. Primele condiții sunt să ai o mașină care suportă drum forestier lung, destul de prost și să ai un șofer răbdător pentru că gropile și șleaurile drumului trebuie abordate cu atenție.

Bagaje? Nu ai nevoie de prea multe. O gustare, ceva dulciuri dătătoare de energie și mai ales apă. Dar nici aceasta prea multă pentru că sus, la Dochia, la izvor, îți poți împrospăta provizia pentru întoarcere.

Încălțămintea trebuie să fie adecvată pentru munte. Adaugă un tricou de schimb (se mai transpiră la urcuș chiar dacă e mai frig) și neapărat o pelerină sau o jachetă antivânt, potrivită și pentru ploaie. Nu cred că am urcat vreodată pe Ceahlău fără să fim udați, măcar stropiți de o ploicică ușoară.

Și, nu uitați, intrarea în Rezervația Naturală Muntele Ceahlău este de 6 lei/persoană - adulți și 3 lei/persoană - elevi și studenți. De la barieră, de la punctul de intrare în rezervație, până la Schitul Stănile sunt 7 km, iar până la Mănăstirea Ceahlău sunt 15 km.

P. S. Ceahlăul - unul dintre cele mai frumoase masive din România - a fost declatat arie protejată în 1955, iar mai târziu, când a devenit sit Natura 2000, a fost clasificat drept parc național.

---

VIZUALIZĂRI: 3006 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI