ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.08.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2020
DURATA: 2 zile
Familie
2 AD. + 1 COPII -- v: 10 ani
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

La plimbare prin Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița; obiective vizitate

TIPĂREȘTE

Aflat în partea de sud-vest a României, Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița a reprezentat una dintre destinațiile de pe lista noastră pentru concediul din luna iulie. Acest parc național ocupă o suprafață de peste 36000 de hectare și atrage vizitatorii prin câteva obiective de o frumusețe aparte, dintre care pot fi oricând amintite: Cascada Bigăr, Cheile Nerei, Ochiul Bei, Cascadele Beușniței sau Lacul Dracului.

Am ajuns în acea zonă în timpul săptămânii, propunându-ne să vizităm lacul Ochiul Bei (sau Ochiul Beiului). Văzusem diferite emisiuni la tv care promovau acest obiectiv, citisem și câteva informații pe internet, așa că am vrut neapărat să ajungem acolo, fiind fascinați de culoarea ireală a lacului.

 

Acces - Din DN 57 (mergând inițial spre Oravița) am virat pe DJ 571, îndreptându-ne spre satul Potoc. Această primă parte a drumului are vreo 15 kilometri și este asfaltată, dar are porțiuni cu găuri, motiv pentru care am mers destul de încet. Ajunși în localitatea Potoc, am urmat un indicator și am intrat pe DJ 571K, continuând până la Podul Bei pentru încă 5 kilometri. Această a doua porțiune de drum (Potoc - Podul Bei) are asfaltul bun, dar este îngustă și sinuoasă; trebuie condus cu atenție pentru că sunt porțiuni unde încape o singură mașină, iar vizibilitatea este redusă din cauza curbelor și a vegetației.

La plecare, am revenit în satul Potoc și am plecat direct către Oravița, mergând pe DJ 571C (am trecut prin satele Socolari și Ilidia); porțiunea are 15 kilometri, asfaltul este destul de bun.

 

Podul Bei (sau Podul Beiului) este un loc de întâlnire a trei trasee distincte:

- spre dreapta se intră în zona” La tunele” . Venind dinspre Potoc nu este nevoie să traversezi podul. Poteca pornește imediat în dreapta și trebuie urmărit marcajul” bandă roșie” .

- tot spre dreapta, dar după ce traversezi podul, începe traseul spre Cantonul Damian și mai departe către Lacul Dracului (Dana 2008 a scris recent un articol excelent despre acest traseu vezi impresii).

- spre stânga, după ce traversezi podul, intri pe valea pârâului Bei (sau Beu), traseu de-a lungul căruia pot fi vizitate Cascada Văioaga, Ochiul Beiului sau Cascadele Beușnița. Drumul forestier de pe această vale poate fi parcurs cu mașina până ajungi la o păstrăvărie și un canton silvic. Sunt vreo 5 kilometri de drum forestier denivelat (noi am ajuns după o ploaie, așa că gropile de pe forestier erau pline cu apă, iar mașina arăta într-un mare fel când am sosit la păstrăvărie).

 

Obiective pe care noi le-am vizitat în zonă:

1. Lacul Ochiul Beiului a fost prima noastră țintă. Întrucât rămăsesem peste noapte în apropiere (voi detalia în următorul articol), ne-a fost ușor să plecăm dimineața, pe la ora 09.00, către obiectivul nostru. De la păstrăvăria” Valea Bei” începe poteca marcată cu” bandă galbenă” către lacul Ochiul Bei. Cei aproximativ 2 kilometri până la obiectiv i-am parcurs pe o potecă lată (în fapt, un drum forestier prin pădure, urmând valea pârâului Bei). Conform indicatorului, până lângă lac vei ajunge în 45 de minute, timp în care ne-am încadrat și noi. Această porțiune de traseu este foarte ușoară, trebuie puțină grijă la început, atunci când poteca urcă prin stânga pentru a ocoli perimetrul păstrăvăriei. De altfel, atenția sporită este necesară pe toate traseele din zonă, existând numeroase atenționări cu privire la prezența viperelor (totuși noi nu am întâlnit niciuna).

Lacul Ochiul Beiului se află lângă intrarea pe valea Beușniței și te atrage de prima dată când l-ai zărit printre copaci. Colorat în nuanțe albăstrui și verzui, lacul are aproape 4 metri adâncime și diametrul de circa 20 de metri. Pe unele panouri informative amplasate în zona Podului Bei am citit faptul că acest lac nu îngheață niciodată întrucât apa este împrospătată permanent de un izbuc.

Ajunși acolo, am făcut o pauză de circa 10 minute pentru fotografii, urmărind totodată cu privirea peștișorii care înotau prin apa limpede.

În partea unde apa lacului se transformă într-un pârâu există o punte de lemn care îți îndrumă pașii către valea pârâului Beușnița. Pe acolo am continuat traseul.

2. Cascada Beușnița a fost următorul nostru obiectiv. De la Ochiul Beiului am urcat pe potecă preț de câteva minute, apoi urcușul s-a domolit. Pe această vale pot fi admirate mai multe căderi de apă, Beușnița fiind foarte generoasă din acest punct de vedere. La un moment dat, am observat un pui de șarpe care a fugit repede din calea noastră, dar nu era viperă (am reușit să îl” prind” într-o fotografie).

Intrând pe Valea Beușnița marcajul s-a schimbat, observând de această dată atât marcajul” cruce roșie” , cât și pe cel” triunghi albastru” . Oricum, este foarte simplu de ajuns la cascadă, trebuie doar să urmezi poteca principală pe lângă pârâu.

După vreo 15 minute (de la Ochiul Bei) am intrat într-o poiană (a Beușniței) pe care am traversat-o, acela fiind singurul loc unde soarele ne-a amintit că este totuși vară; restul traseului este doar prin pădure. Peste alte 10 minute am ajuns la cascadă. Această cădere de apă aflată la 410 metri altitudine are înălțimea de 15 metri și seamănă oarecum cu Bigărul. Apa se prelinge peste stâncile îmbrăcate cu mușchi, iar la baza cascadei există mici grote.

Pe un panou informativ din apropiere am citit faptul că aceste căderi de apă ale Beușniței” s-au format prin depunerea carbonitului de calciu peste resturile vegetale” . Au luat naștere astfel mai multe bazine și cascade care dau unicitate acestei frumoase văi.

Pășind pe pietrele alunecoase de la baza cascadei am făcut mai multe fotografii, răcorindu-ne sub perdeaua de stropișori. Am zăbovit vreo 20 de minute în acest loc, hotărându-ne cu greu să pornim înapoi.

Poteca înapoi până la păstrăvărie am parcurs-o într-o oră și câteva minute, iar întreaga noastră plimbare la Ochiul Beiului și Beușnița a durat circa 3 ore.

Lecturând informațiile prezentate pe diferitele panouri informative din arealul parcului național, am găsit o legendă referitoare la cele două interesante obiective: ” Se spune că în timpul stăpânirii turcești a Banatului, un bei foarte bogat a fost la vânătoare prin aceste meleaguri. Ajuns în Poiana Beușniței, o fată ce își păștea oile l-a făcut să se oprească. Pe loc, beiul s-a îndrăgostit foc de ea și venea deseori s-o întâlnească părăsind Cetatea Terezia ridicată de către turci, ale cărei ruine se mai văd și azi pe Dealul Cetății. Cum a aflat tatăl beiului de dragostea dintre cei doi, a hotărât să-i despartă. În grabă a trimis un călău să omoare fata ce îi sucise mințile fiului său. Tânărul bei și-a găsit iubita înjunghiată în locul unde este acum lacul Ochiul Beiului și a vărsat multe lacrimi, după care și-a înfipt hangerul în inimă.

Din lacrimile lui s-a format izvorul care îi poartă numele (Ochiul Bei).

Legenda mai spune că apa învolburată a cascadei Beușnița din apropierea Ochiului Beiului reprezintă voalul de mireasă al ciobăniței care fusese omorâtă de către oamenii beiului, voal pe care ea nu a mai apucat să-l poarte niciodată.

3. Cascada” La văioagă” a fost următorul obiectiv pe care l-am vizitat, pe drumul de întoarcere de la păstrăvărie spre Podul Beiului. Această cascadă se află lângă drumul forestier, trebuind totuși să fii atent la coborârea scurtă, dar destul de abruptă către ea.

Am ajuns în apropierea cascadei, mirându-ne de cât de spectaculoasă este. Apa se aruncă vijelioasă printre stânci, iar picurii se preling pe mușchiul din lateral, întregind un tablou natural superb. Deși are doar 5-6 metri înălțime, această cădere de apă ne-a impresionat. În partea de jos a cascadei se formează în albia râului câteva bazine unde apa are culoarea smaraldului.

În ceea ce privește distanțele,” La văioagă” se află cam la jumătatea drumului forestier dintre Podul Beiului și păstrăvărie; un indicator micuț anunță prezența cascadei, dar poți trece fără să observi asta dacă nu ești atent. Cascada nu este vizibilă din drum, mai ales dacă mergi acolo cu mașina.

4.” La tunele” a fost ultima zonă pe care noi am explorat-o în acea zi. Am oprit mașina într-un loc mai larg imediat după ce am traversat podul, apoi am pornit către intrarea pe poteca marcată cu” bandă roșie” . În câteva minute am ajuns la primul tunel, acesta fiind cel mai lung dintre cele pe care le-am explorat noi. În total am trecut prin cinci tuneluri, apoi ne-am întors întrucât aveam mulți kilometri de parcurs în acea zi până la următoarea noastră destinație.

Am citit că pe această potecă ar fi în total șase tuneluri, despre care se spune că au fost săpate în timpul stăpânirii turcești a Banatului. Locuitorii din Sasca Romană au săpat aceste galerii pentru a ajunge mai repede la morile din Potoc, reușind astfel să scurteze distanța cu circa 20 de kilometri.

Având cam 165-170 de centimetri înălțime, aceste tuneluri permit cu greu trecerea a două persoane una pe lângă cealaltă, așa că este de preferat să aștepți la capăt până când cealaltă persoană iese din tunel. Din loc în loc, între galerii, se deschid priveliști frumoase spre albia Nerei, râul aflându-se la vreo 20 de metri mai jos.

Pe stâncăriile din zonă trăiesc vipere, așa că este bine să faceți zgomot și să fiți atenți la acest lucru. Noi nu le-am întâlnit nici” La tunele” , dar asta nu înseamnă că ele nu sunt acolo.

5. Cascada Bigăr este un alt obiectiv aflat în arealul Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița. Am vizitat anul trecut frumoasa cascadă, anul acesta am ajuns din nou pe acolo, fără a mai avea suficient timp pentru parcurgerea potecii tematice vezi impresii.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Ne-au impresionat obiectivele din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, motiv pentru care vom reveni acolo în următorii ani. Ne-ar plăcea să mai vizităm Lacul Dracului, Cheile Nerei sau Cheile și Cascada Șușara, așadar au rămas suficiente motive pentru a ne întoarce pe acele meleaguri.

Toate cele bune!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 04.08.20 18:41:48
Validat / Publicat: 04.08.20 19:24:48
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în SASCA MONTANĂ

VIZUALIZĂRI: 2052 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Beiul - o minunăție de apă curgătoare.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42500 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[04.08.20 21:28:03]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dana2008PHONE
[05.08.20 17:30:03]
»

@Crazy_Mouse:  Felicitări pentru alegerea destinației și pentru articol!

​Noi am stat 5 zile acolo în Sasca Montană și am vizitat multe obiective din zonă, printre și cele aflate pe lista ta programare pentru viitor.

Am făcut și noi cascadele Beusnitei pe jos și am continuat ​vu tunelurile romane. Apoi am continuat traseul spre Sasca Romana și am ajuns la Sasca Montană unde aveam cazarea.  

Total 20 km.

O zi superbă!

Călătorii plăcute!

Sănătate! Numai bine! ​​​​

Floryn81AUTOR REVIEW
[05.08.20 17:56:48]
»

@Dana2008:  Noi am ajuns seara în zonă, fără cazare și fără prea multe informații. Știam doar că există zone de campare în incinta Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița. Așa că am oprit mașina, am butonat telefoanele și am aflat că la păstrăvăria de pe Valea Beiului este un camping. Ei bine, chiar acolo ne-am petrecut noaptea, la câțiva metri de apa Beiului care a susurat întruna.  

În concediul din acest an am umblat prin mai multe locuri din țară și de câteva ori am apelat la cort. Am avut la noi saltea, pilotă, perne, măsuță, scaune... tot confortul pentru viața la cort. În plus, Darius este foarte încântat de această modalitate de cazare.

Sănătate multă și vouă!

Mika
[05.08.20 18:55:57]
»

@Crazy_Mouse:  Foarte frumoase locuri, am auzit de ele mai ales in scurta tură din Munții Cernei. Intreaga zonă are foarte multe locuri frumoase, care merită văzute Sper să mai ajung și eu prin zonă. Felicitări pentru frumoasa vacanță!

Floryn81AUTOR REVIEW
[05.08.20 21:40:52]
»

@Mika:  Mulțumim! Banatul montan ascunde numeroase locuri deosebite, doar că zona se află foarte departe de noi, din acest motiv nu am ajuns până în această vară pe acolo! Oricum, ne-am propus deja să revenim în următorii ani, mai avem locuri de explorat. Dacă ar fi să enumăr acum alte câteva obiective unde ne-ar plăcea să ajungem, acestea ar fi: Lacul Dracului, Cascada Șușara, Cheile Carașului sau chiar Peștera Comarnic.

În plus, drumul pe lângă Dunăre de la Drobeta până la Moldova Veche a fost foarte frumos, iată încă un motiv să revenim pe acele meleaguri!

Mulțumesc pentru lectură și pentru ecou! Numai bine! ​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Aurici
[05.08.20 21:57:56]
»

Deasupra cascadei Beușnița, la 10-15 minute de mers, pe o potecă nemarcată, este o altă cascadă, căreia i s-a spus Beușnița 2, care nouă ni s-a părut mai spectaculoasă parcă și unde am putut să facem poze în voie, pentru că spre deosebire de Beușnița 1, acolo nu ne-am întâlnit cu nimeni. Poteca este nemarcată, cum spuneam, dar urmează cursul apei, nu ai cum să te rătăcești. Urcușul este puțin mai solicitant dar merită efortul. Dacă tot ai o listă viitoare adaug-o și pe ea.

Și nouă ni s-a făcut poftă de cort, trecând pe lângă camping-ul de la păstrăvărie și încercăm să ne facem curaj. N-am mai fost cu cortul de când erau copiii mici.

Ai dreptate, frumoase meleaguri! Noi am stat 7 zile în zonă​ și cu toate că am cam bifat tot ce era de făcut, parcă tot mi-ar plăcea să mă mai pierd prin păduri și să umblu prin apa rece a Beu-lui.

Lyssys
[06.08.20 10:30:59]
»

La întoarcerea  acasă, nu cred că ați ratat vizitarea morilor de apă!?

Din traseul review-ului dv, noi am ratat Cascada Beușnița - am parcurs decât jumătate din drum, pentru că se apropia înserarea, iar vederea mea nu mai prea făcea față atenției cerută de relieful traseului... Și noi am mers cu mașina până la păstrăvărie, și-am cam cam zgâlțâit-o și pe ea, dar mai ales pe noi, mai ales la întoarcere, că se înserase de-a binelea! Traseul tunelurilor l-am făcut a doua zi, cu plecare tot de acolo, fără însă să-l parcurgem per-pedes până la capătul celălalt, că... trebuia să ne recuperăm mașina!

Am avut cazare în Sasca Montană - nu mai rețin numele pensiunii, dar era vizibilă din șosea. Am dormit, la întoarcerea de pe traseu, în camera încălzită rapid, de soba de teracotă în care gazda ne-a lăsat pe noi de ne-am aprins focul!...

Am fost primăvara trecută, iar în ultima zi am făcut și traseul pe Cheile Șușarei, inclusiv Cascada Șușarei, un traseu facil dar foarte pitoresc!

Este o zonă de vizitat de către românii din orice regiune a țării!

PS La întoarcere, Lacul Ochiul Beiului avea alte culori, cel puțin atunci, în seara aceea de sfârșit de primăvară!

mprofeanu
[06.08.20 21:57:05]
»

@Crazy_Mouse:  Citit cu plăcere și cu mare atenție acest articol! Frumoase și sugestive și pozele! Văd că mulți afa-iști se îndreaptă în această zonă atât de frumoasă și pentru mine nouă!  

Noricka
[11.08.20 14:29:41]
»

Buna ziua, foarte fain articolul, demult voiam sa ajung in zona. Informatia pe care nu o gasesc pe net este in ce localitate ar fi cel mai potrivit sa cazam incat sa putem face cat mai multe trasee. Nu mergem cu cortul, deci am nevoie de o cazare. Si nu stiu care ar fi localitatea cea mai potrivita pentru plecare pe trasee si intoarcere seara. Din articolele postate ar parea sa fie Sasca Montana. M-ar bucura un feedback inainte de a decide. Vreau sa plec luni deci daca raspunde cineva destul de repede ar fi minunat. Pentru pensiunea Cheile Nerei nu prea am gasit review-uri bune, nu as vrea sa mai traiesc o dezamagire. (tocmai am experimentat una in Constanta, pentru ca am luat de bune review-urile de pe booking   Multumesc frumos!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Aurici
[11.08.20 16:19:55]
»

@Noricka:  Pentru că am crezut că ești soră-mea care și-a făcut cont pe AFA , dar n-am eu norocul ăsta, îți răspund și eu și sunt convinsă că o s-o facă și colegii mei.  

Eu m-am întors de nici 2 săptămâni din zonă, am plecat acolo spontan, pentru 7 zile, fără să am cazare și la fața locului nu am găsit nimic. Până la urmă am fost norocoși și am stat în Sasca Montană dar îți spun că posibilitățile sunt limitate. Pentru drumeții în Cheile Nerei neapărat în cele 2 Sasca: Romană sau Montană, localitățile sunt aproape unite.   Sunt doar 8-9 pensiuni, poate 10, în ambele localități, cele mai multe cu doar câteva camere, deci posibilități reduse, iar nouă ni s-a spus că totul este ocupat până în septembrie.

Ai făcut simulare și ai găsit undeva locuri, lăsând la o parte comentariile pozitive sau mai puțin?

Nu-ți recomand împrejurimile. Așa mă gândisem și eu că nu găsesc la Sasca, stau în Oravița, unde se găsea cazare, și fac în fiecare zi drumul dus-întors spre intrarea în trasee (30 km*2), dar drumurile sunt proaste și nu vrei să faci asta.

Fă simulare să vezi dacă găsești ceva liber și dacă mai ai nevoie de info îți stăm la dispoziție.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
NorickaPHONE
[11.08.20 16:23:43]
»

Multumesc frumos, da, tocmai am sunat peste tot si totul este ocupat. Mai astept un raspuns de la cineva... ce rau imi pare. Imi trecea prin minte sa cazez in alte sate apropiate dar daca spuneti ca nu e indicat, mai caut tot aici. Multumesc din suflet!

Floryn81AUTOR REVIEW
[11.08.20 17:31:19]
»

@Noricka:  Chiar dacă noi am stat o noapte cu cortul, dacă ar fi să mai ajungem în zonă probabil că tot către Sasca Română ori Sasca Montană ne-am îndrepta. Trecând prin satul Potoc (mai sunt vreo 5 kilometri până la Podul Beiului, un punct în care se întâlnesc unele trasee), am văzut niște afișe de promovare a Pensiunii Dady. Chiar am sunat atunci, dar nu era nimic disponibil. Nu pot să recomand pentru că nu m-am cazat acolo, dar puteți căuta niște păreri despre ei pe internet și apoi ați putea face o încercare.

În ceea ce privește drumurile în zonă, impresia noastră a fost că sunt înguste și stricate, în mare parte.

​​

NorickaPHONE
[12.08.20 00:21:45]
»

Multumesc foarte mult. Cam toti spuneti ca drumurile nu sunt chiar ok in zona, in Sasca Montana nu e nimic, s-ar putea sa fie ceva dar la vreo 16 km distanta in Ilidia... mai caut, daca nu gasesc atunci aman drumul in zona pentru anul viitor.  

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, Lyssys, Mika, mprofeanu, Noricka
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Cheile Nerei:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061441898345947 sec
    ecranul dvs: 1 x 1