La plimbare prin Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița; obiective vizitate

TIPĂREȘTE

Aflat în partea de sud-vest a României, Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița a reprezentat una dintre destinațiile de pe lista noastră pentru concediul din luna iulie. Acest parc național ocupă o suprafață de peste 36000 de hectare și atrage vizitatorii prin câteva obiective de o frumusețe aparte, dintre care pot fi oricând amintite: Cascada Bigăr, Cheile Nerei, Ochiul Bei, Cascadele Beușniței sau Lacul Dracului.

Am ajuns în acea zonă în timpul săptămânii, propunându-ne să vizităm lacul Ochiul Bei (sau Ochiul Beiului). Văzusem diferite emisiuni la tv care promovau acest obiectiv, citisem și câteva informații pe internet, așa că am vrut neapărat să ajungem acolo, fiind fascinați de culoarea ireală a lacului.

Acces - Din DN 57 (mergând inițial spre Oravița) am virat pe DJ 571, îndreptându-ne spre satul Potoc. Această primă parte a drumului are vreo 15 kilometri și este asfaltată, dar are porțiuni cu găuri, motiv pentru care am mers destul de încet. Ajunși în localitatea Potoc, am urmat un indicator și am intrat pe DJ 571K, continuând până la Podul Bei pentru încă 5 kilometri. Această a doua porțiune de drum (Potoc - Podul Bei) are asfaltul bun, dar este îngustă și sinuoasă; trebuie condus cu atenție pentru că sunt porțiuni unde încape o singură mașină, iar vizibilitatea este redusă din cauza curbelor și a vegetației.

La plecare, am revenit în satul Potoc și am plecat direct către Oravița, mergând pe DJ 571C (am trecut prin satele Socolari și Ilidia); porțiunea are 15 kilometri, asfaltul este destul de bun.

Podul Bei (sau Podul Beiului) este un loc de întâlnire a trei trasee distincte:

- spre dreapta se intră în zona” La tunele” . Venind dinspre Potoc nu este nevoie să traversezi podul. Poteca pornește imediat în dreapta și trebuie urmărit marcajul” bandă roșie” .

- tot spre dreapta, dar după ce traversezi podul, începe traseul spre Cantonul Damian și mai departe către Lacul Dracului (Dana 2008 a scris recent un articol excelent despre acest traseu vezi impresii).

- spre stânga, după ce traversezi podul, intri pe valea pârâului Bei (sau Beu), traseu de-a lungul căruia pot fi vizitate Cascada Văioaga, Ochiul Beiului sau Cascadele Beușnița. Drumul forestier de pe această vale poate fi parcurs cu mașina până ajungi la o păstrăvărie și un canton silvic. Sunt vreo 5 kilometri de drum forestier denivelat (noi am ajuns după o ploaie, așa că gropile de pe forestier erau pline cu apă, iar mașina arăta într-un mare fel când am sosit la păstrăvărie).

Obiective pe care noi le-am vizitat în zonă:

1. Lacul Ochiul Beiului a fost prima noastră țintă. Întrucât rămăsesem peste noapte în apropiere (voi detalia în următorul articol), ne-a fost ușor să plecăm dimineața, pe la ora 09.00, către obiectivul nostru. De la păstrăvăria” Valea Bei” începe poteca marcată cu” bandă galbenă” către lacul Ochiul Bei. Cei aproximativ 2 kilometri până la obiectiv i-am parcurs pe o potecă lată (în fapt, un drum forestier prin pădure, urmând valea pârâului Bei). Conform indicatorului, până lângă lac vei ajunge în 45 de minute, timp în care ne-am încadrat și noi. Această porțiune de traseu este foarte ușoară, trebuie puțină grijă la început, atunci când poteca urcă prin stânga pentru a ocoli perimetrul păstrăvăriei. De altfel, atenția sporită este necesară pe toate traseele din zonă, existând numeroase atenționări cu privire la prezența viperelor (totuși noi nu am întâlnit niciuna).

Lacul Ochiul Beiului se află lângă intrarea pe valea Beușniței și te atrage de prima dată când l-ai zărit printre copaci. Colorat în nuanțe albăstrui și verzui, lacul are aproape 4 metri adâncime și diametrul de circa 20 de metri. Pe unele panouri informative amplasate în zona Podului Bei am citit faptul că acest lac nu îngheață niciodată întrucât apa este împrospătată permanent de un izbuc.

Ajunși acolo, am făcut o pauză de circa 10 minute pentru fotografii, urmărind totodată cu privirea peștișorii care înotau prin apa limpede.

În partea unde apa lacului se transformă într-un pârâu există o punte de lemn care îți îndrumă pașii către valea pârâului Beușnița. Pe acolo am continuat traseul.

2. Cascada Beușnița a fost următorul nostru obiectiv. De la Ochiul Beiului am urcat pe potecă preț de câteva minute, apoi urcușul s-a domolit. Pe această vale pot fi admirate mai multe căderi de apă, Beușnița fiind foarte generoasă din acest punct de vedere. La un moment dat, am observat un pui de șarpe care a fugit repede din calea noastră, dar nu era viperă (am reușit să îl” prind” într-o fotografie).

Intrând pe Valea Beușnița marcajul s-a schimbat, observând de această dată atât marcajul” cruce roșie” , cât și pe cel” triunghi albastru” . Oricum, este foarte simplu de ajuns la cascadă, trebuie doar să urmezi poteca principală pe lângă pârâu.

După vreo 15 minute (de la Ochiul Bei) am intrat într-o poiană (a Beușniței) pe care am traversat-o, acela fiind singurul loc unde soarele ne-a amintit că este totuși vară; restul traseului este doar prin pădure. Peste alte 10 minute am ajuns la cascadă. Această cădere de apă aflată la 410 metri altitudine are înălțimea de 15 metri și seamănă oarecum cu Bigărul. Apa se prelinge peste stâncile îmbrăcate cu mușchi, iar la baza cascadei există mici grote.

Pe un panou informativ din apropiere am citit faptul că aceste căderi de apă ale Beușniței” s-au format prin depunerea carbonitului de calciu peste resturile vegetale” . Au luat naștere astfel mai multe bazine și cascade care dau unicitate acestei frumoase văi.

Pășind pe pietrele alunecoase de la baza cascadei am făcut mai multe fotografii, răcorindu-ne sub perdeaua de stropișori. Am zăbovit vreo 20 de minute în acest loc, hotărându-ne cu greu să pornim înapoi.

Poteca înapoi până la păstrăvărie am parcurs-o într-o oră și câteva minute, iar întreaga noastră plimbare la Ochiul Beiului și Beușnița a durat circa 3 ore.

Lecturând informațiile prezentate pe diferitele panouri informative din arealul parcului național, am găsit o legendă referitoare la cele două interesante obiective: ” Se spune că în timpul stăpânirii turcești a Banatului, un bei foarte bogat a fost la vânătoare prin aceste meleaguri. Ajuns în Poiana Beușniței, o fată ce își păștea oile l-a făcut să se oprească. Pe loc, beiul s-a îndrăgostit foc de ea și venea deseori s-o întâlnească părăsind Cetatea Terezia ridicată de către turci, ale cărei ruine se mai văd și azi pe Dealul Cetății. Cum a aflat tatăl beiului de dragostea dintre cei doi, a hotărât să-i despartă. În grabă a trimis un călău să omoare fata ce îi sucise mințile fiului său. Tânărul bei și-a găsit iubita înjunghiată în locul unde este acum lacul Ochiul Beiului și a vărsat multe lacrimi, după care și-a înfipt hangerul în inimă.

Din lacrimile lui s-a format izvorul care îi poartă numele (Ochiul Bei).

Legenda mai spune că apa învolburată a cascadei Beușnița din apropierea Ochiului Beiului reprezintă voalul de mireasă al ciobăniței care fusese omorâtă de către oamenii beiului, voal pe care ea nu a mai apucat să-l poarte niciodată. ”

3. Cascada” La văioagă” a fost următorul obiectiv pe care l-am vizitat, pe drumul de întoarcere de la păstrăvărie spre Podul Beiului. Această cascadă se află lângă drumul forestier, trebuind totuși să fii atent la coborârea scurtă, dar destul de abruptă către ea.

Am ajuns în apropierea cascadei, mirându-ne de cât de spectaculoasă este. Apa se aruncă vijelioasă printre stânci, iar picurii se preling pe mușchiul din lateral, întregind un tablou natural superb. Deși are doar 5-6 metri înălțime, această cădere de apă ne-a impresionat. În partea de jos a cascadei se formează în albia râului câteva bazine unde apa are culoarea smaraldului.

În ceea ce privește distanțele,” La văioagă” se află cam la jumătatea drumului forestier dintre Podul Beiului și păstrăvărie; un indicator micuț anunță prezența cascadei, dar poți trece fără să observi asta dacă nu ești atent. Cascada nu este vizibilă din drum, mai ales dacă mergi acolo cu mașina.

4.” La tunele” a fost ultima zonă pe care noi am explorat-o în acea zi. Am oprit mașina într-un loc mai larg imediat după ce am traversat podul, apoi am pornit către intrarea pe poteca marcată cu” bandă roșie” . În câteva minute am ajuns la primul tunel, acesta fiind cel mai lung dintre cele pe care le-am explorat noi. În total am trecut prin cinci tuneluri, apoi ne-am întors întrucât aveam mulți kilometri de parcurs în acea zi până la următoarea noastră destinație.

Am citit că pe această potecă ar fi în total șase tuneluri, despre care se spune că au fost săpate în timpul stăpânirii turcești a Banatului. Locuitorii din Sasca Romană au săpat aceste galerii pentru a ajunge mai repede la morile din Potoc, reușind astfel să scurteze distanța cu circa 20 de kilometri.

Având cam 165-170 de centimetri înălțime, aceste tuneluri permit cu greu trecerea a două persoane una pe lângă cealaltă, așa că este de preferat să aștepți la capăt până când cealaltă persoană iese din tunel. Din loc în loc, între galerii, se deschid priveliști frumoase spre albia Nerei, râul aflându-se la vreo 20 de metri mai jos.

Pe stâncăriile din zonă trăiesc vipere, așa că este bine să faceți zgomot și să fiți atenți la acest lucru. Noi nu le-am întâlnit nici” La tunele” , dar asta nu înseamnă că ele nu sunt acolo.

5. Cascada Bigăr este un alt obiectiv aflat în arealul Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița. Am vizitat anul trecut frumoasa cascadă, anul acesta am ajuns din nou pe acolo, fără a mai avea suficient timp pentru parcurgerea potecii tematice vezi impresii.

Ne-au impresionat obiectivele din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, motiv pentru care vom reveni acolo în următorii ani. Ne-ar plăcea să mai vizităm Lacul Dracului, Cheile Nerei sau Cheile și Cascada Șușara, așadar au rămas suficiente motive pentru a ne întoarce pe acele meleaguri.

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 2052 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI