ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.07.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 26.08.23
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2024
DURATA: 1 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Vacanță în Maramureș - partea 1

TIPĂREȘTE URM de aici

Vizitasem această spectaculoasă regiune a României în urmă cu 8 ani, iar în această vară (la începutul lui Iulie), ne-am propus să revenim. Dacă prima dată am fost cazați în comuna Poienile Izei, acum am ales satul Breb, sat cu o faima care tot crește - și -după constatările noastre - pe bună dreptate.

Cum drumul este de aproape 600 Km, am decis să luăm și la dus și retur o cazare intermediară. În acest fel nu mai ești așa stresat cu șofatul (în cazul nostru conduce doar soția), și poți descoperi și alte zone frumoase.

Am plecat pe la ora 9 dimeneața din București și am urmat traseul Pitești, Râm. Vâlcea, valea Oltului. Drumul a fost destul de liber iar trecerea prin defileul Oltului este spectaculoasă (în această perioadă nu se închisese încă circulația). GPS ul ne-a ghidat să evităm traseul direct prin stațiunile Călimănești și Căciulata, mergând pe centura Călimănești pe malul drept al Oltului, apoi am ieșit iarăși la E81 în dreptul mânăstirii Turnu.

După ce am străbătut Valea Oltului, am fost îndrumați pe A1 până la Sebeș, după care am făcut dreapta pe o altă autostradă - A3, până în dreptul localității Turda. Am avut o cazare în comuna Săndulești, aflată la 6 Km de Turda, aleasă special ca să putem face și un scurt traseu pe Cheile Turzii. Mai întâi am așteptat să se mai însereze, pentru că afară era foarte cald. Distanța de la cazarea noastră nu era mare, cam 5 Km, am mers până la parcarea cu preț unic - 10 lei - de unde încep diversele trasee care pot fi parcurse în jurul acestor chei.

Noi am ales să explorăm o parte din traseul probabil clasic, cel cu punct roșu, de-a lungul râului Hășdate.

Era totuși și atunci cam cald, noi nu ne-am pus nici adidași - aveam sandale- așa că nu am mers până la capăt, doar vreo 2 Km, apoi am revenit la mașină pe același drum. Traseul nu este deloc greu, erau multe familii cu copii și nu puțini turiști din afara țării, răcoarea oferită de pădure și de vecinătatea cursului de apă fiind binevenite.  

Sper vom reveni în aceste locuri pentru a parcurge mai multe din traseele care sunt bine semnalate și deosebit de frumoase.

A 2‑a zi, după ceva de mâncare și nelipsita cafea, am ieșit iarăși în A3 spre Cluj, după care am părăsit direcția vest și, pe centura orașului Cluj, am început să ne îndreptăm către nord. Utilă tare centura Clujului, mă întreb pe când și pentru București va fi dată în folosință faimoasa A0 (dar cap coadă - nu segmente și sferturi de inel).

Cam o oră și jumate a durat acest tronson de drum, pe unele din porțiuni destul de aglomerat, plin de tiruri și furgonete pentru transport mărfuri.

De la Dej a urmat un drum mult mai interesant, cu diferențe destul de mari de nivel și prin pădure, cu serpentine foarte multe și strânse, care duce de la Dej la Târgu Lăpuș, trecând prin comuna Rohia (adică drumul spre Țara Lăpușului).

Cum traseul spre vestita mănăstire pornea chiar din cel principal, binențeles că am făcut și o abatere pentru a putea vizita mănăstirea.

Drumul de nici 3 km a fost greu de parcurs din cauza stării destul de proaste și a faptului că e prea îngust pentru 2 mașini care vin din sensuri opuse. Până la urmă am reușit să ajungem la parcarea din fața porții și am început vizita.

Am rămas foarte impresionați de acesta mănăstire deosebită, ca și de așezarea ei pe dealul împădurit al Viei, într-un cadru natural cum de puține ori am întâlnit. Menționez că noi doi nu suntem persoane care să mergem permanent la mănăstiri, dar nici nu ratăm vizitarea acestor locașuri monahale atunci când avem ocazia. Nu fac o descriere amănunțită a mănăstirii - țin însă să precizez că pe site-ul AFA sunt colegi de călătorie care descriu cu multe amănunte și deosebit de frumos întâlnirea lor cu acest lăcaș de cult creștin - ortodox.

Voi preciza însă câteva din punctele care pe noi ne-au încântat:

- locația ei, așa cum am menționat la începutul descrierii

- icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni aflată, alături de alte icoane de mare frumusețe, în altarul de la subsol

- chilia și mormântul părintelui Nicolae Steinhardt

- clădirea cu paraclis și biblioteca

- muzeul mănăstirii

- centrul Cultural Monahal 'Nicolae Steinhardt'

După aprox 2 hore, ne-am luat rămas bun de la Mănăstirea Sfânta Ana - Rohia și am reluat drumul spre satul Breb, destinația finală a vacanței noastre maramureșene.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de kemi27 in 12.07.24 18:21:24
Validat / Publicat: 14.07.24 08:26:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CAVNIC. A mai fost în/la: comuna Poienile Izei

VIZUALIZĂRI: 449 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (kemi27); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Mănăstirea Rohia - vedere balcon muzeu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11700 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea 'Sfânta Ana' / Rohia [Rohia]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.15146207809448 sec
    ecranul dvs: 1 x 1