Impresii și recomandări [3390 / 3744]

Afișate impresii [33891 - 33900] de CĂLĂTORIE
Biserici, mănăstiri în Oradea și împrejurimi / ORADEA

Mănăstirea Sfintei Cruci - nu trebuie ratata

După cum i-am promis colegei @mariana.olaru, întrun ecou postat aici click aici m-am întors azi la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, pentru a culege impresii noi şi a face poze. Eu, de fapt, AmFostAcolo de mai multe ori, însă niciodată la lumina zilei, precedentele vizite fiind cu prilejul Slujbei de Paşte, aşa că, azi, de fapt am redescoperit acestă locaţie. Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea este o mănăstire foarte tânără, căreia i s-au pus bazele în 1992, sub [...] — vezi review [+75 poze]
Descoperă Țara Oașului / SATU MARE

Tara Oasului, o alta Romanie?

În Aprilie 2010, în drum spre Maramureş, unde am văzut Popasul Sâmbra Oilor din Huta-Certeze, despre care am scris aici, Biserica Ortodoxă Petrova, despre care am scris aici, Cimitirul Vesel de la Săpânţa, despre care am scris aici şi am mâncat bine la Casa Petrovai în Sighetu Marmaţiei, despre care am scris aici am descoperit şi eu ceea ce se cheamă Ţara Oaşului, zonă cu care localnicii se mândresc nevoie mare. Şi, sincer au motive să o facă. Este foarte greu să [...] — vezi review [+10 poze]
Peștera Muierilor [Baia de Fier] / POLOVRAGI / NOVACI
  • APRILIE, 2010
  • de: ms65 [15.06.10]

Pestera Muierilor-Baia de Fier

Ca orice beneficiar al unui miniconcediu oferit de catre sponsorii site-ului nostru nu puteam sa ratez sa vizitez Pestera Muierilor. Dupa ce am vizitat complexul manastiresc Polovragi si am avut nesansa ca pestera cu acelasi nume sa fie inchisa am luat drumul spre pestera Muierilor. Se ajunge foarte repede, se afla pe teritoriul comunei Baia de Fier. Dupa ce am ajuns am inceput sa cautam ghidul si am avut noroc cu inca o pereche ce dorea sa viziteze pestera pt ca altfel nu vroia sa-si ofere [...] — vezi review [+9 poze]
Descoperă Brighton / Brighton

Brighton vibrant si plin de culoare

Brighton este destinatia de vacanta in mare parte ptr londonezi Orasul este frumos, are o faleza mare si un parc de distractii deosebit Pavilionul regesc este o cladire de inspiratie indiana cu interior chinezesc Brighton este distractiv si plin de culoare, fiind un oras tineresc. Este un centru educational important aici isi au sediul o sumedenie de universitati. Este singurul loc in care am vazut o bisericuta ff veche transformata in pub. Banuiesc ca aceasta se poate intampla doar intr-un [...] — vezi review [+7 poze]
Oceanografic Park (Orașul Artelor și Științelor) / VALENCIA

Din nou... Oceanografic

Am citit deja impresiile foarte detaliate postate aici - se pare ca toti am nimerit in aprilie la Oceanografic! Incursiunea noastra in Valencia a fost una de o zi, tocmai pentru acest obiectiv. Pe langa oceanografic am vazut si un film la Hemisferic - (pe ecran mare, ai senzatia ce esti in mijlocul actiunii, primesti si un avertisment inainte - daca te ia cu ameteala sa inchizi ochii). Oceanograficul are doua tuneluri subacvatice - unul cu rechini si unul cu pesti tropicali, foarte [...] — vezi review [+10 poze]
La pas prin Highlands-ul scoţian / HIGHLANDS

Highland

Anul acesta de pasti am aterizat pe taram britanic la Luton dupa un zbor de 3 ore cu Blueair Dupa o ora de asteptare a agentului de la retcar am intrat in posesia masinii, aveam programat un sejur de 10 zile in UK Am plecat in ziua de Pasti din Brighton (acolo avem rude) Dupa un drum de 5 ore respectand limitele de viteza care sunt mai mici ca la noi si calatorind pe autostrazi absolut superbe si intens monitorizate am ajuns la Liverpool (am realizat o descriere in alt review) A doua zi [...] — vezi review [+18 poze]
Mănăstirea Bistrița [Costești, VL] / HOREZU
  • APRILIE, 2010
  • de: ms65 [01.06.10]

Manastirea Bistrita [Costesti] - dupa mai bine de 600 de ani de la ctitorie

Dupa ce am plecat de la Ranca trecand prin Horezu si vizitand manastirea Hurezi urmatorul popas a fost Manastirea Bistrita din Costesti/Valcea. Mânăstirea Bistriţa este o mânăstire de călugăriţe, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pentru mai multe amanunte am sa ma inspir si din brosurile care se pot cumpara din interiorul bisericii. Ctitorie a boierilor Craiovesti aceasta manastire dateaza din jurul anului 1490. In anul 1683 domnitorul Constantin Brancoveanu daruieste manastirii [...] — vezi review [+15 poze]
Mănăstirea Hurezi [Românii de Sus] / HOREZU
  • APRILIE, 2010
  • de: ms65 [01.06.10]

Sfanta Manastirea Hurezi

Dupa ce am petrecut cinci zile de odihna si relaxare in Ranca a venit si clipa cand trebuia sa parasim ospitaliera pensiune Valea Mariei. Am pornit iar drumul pe Transalpina, ajungand in Baia de Fier dupa care ne-am urmat drumul spre Bucuresti (DN67). Dar nu, nu se putea trece chiar asa de repede peste atatea obiective si atractii turistice care ne ieseau in cale... asa ca am oprit mai intai in orasul Horezu. O mai facusem si la ducere spre Ranca dar atunci numai la mesterii care aveau [...] — vezi review [+33 poze]
Biserica Neagră / BRAȘOV
  • APRILIE, 2010
  • de: ms65 [31.05.10]

Biserica Neagra-biserica de stil gotic

Citind impresiile lui creivean despre Biserica Neagra m-am hotarat sa va impartasesc si eu cateva amanunte, mai ales ca am vazut-o si am intrat de mai multe ori in ea... Ultima data am reusit sa ajung in Brasov in aprilie, pe o vreme frumoasa chiar calduroasa. In cele cateva ore libere pe care le-am avut la dispozitie, ca intotdeauna, am tras o fuga in Piata Sfatului, am revazut Biserica Neagra si am strabatut stradutele din jur. Multe magazine, terase, locuri unde poti manca si bea, locuri [...] — vezi review [+14 poze]
Descoperă zona Rânca / RÂNCA
  • APRILIE, 2010
  • de: ms65 [28.05.10]

Rânca, o staţiune în curs de dezvoltare

Nu stiam nimic despre aceasta locatie pana cand nu am avut sansa sa castig premiul oferit de dl. Cornel si generosii nostri sponsori. M-am interesat si asa am aflat de Ranca, Novaci, Baia de Fier... Ranca este o statiune aflata la o altitudine de 1600m, la poalele varfului Papusa in muntii Novaciului din masivul Parang. In momentul in care am intrat in Novaci nici nu ma gandeam ce ma asteapta, adica 18 km pe soseaua Transalpina, cea mai inalta sosea din Romania si cunoscuta si sub numele de [...] — vezi review [+23 poze]
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.98013305664062 sec
    ecranul dvs: 1 x 1