# CĂLĂTORII CROAŢIA / CROAȚIA - impresii, păreri, recomandări [2 / 6]

Afișate impresii [11 - 20]
Drumul spre Croaţia / Cu maşina în Croatia
  • IULIE, 2018
  • de: madydus [23.07.18]
  • RECOMANDĂ

Cu mașina către Split, Croația

Iată că a sosit și ziua mult așteptată a vacanței pe care aveam să o petrecem anul acesta la Split in Croația. Am plecat dis de dimineață din Ploiești, că nu degeaba se spune că indiferent unde te-ai duce cel mai lung drum e cel din România. Am ajuns după 9 ore la Arad unde ne-am oprit o noapte la Pensiunea Bella aflată la periferia orașului, după care a doua zi am plecat spre Croația. Am ajuns intr-o jumătate de oră la Nădlac in vamă, înarmați cu răbdare la gândul [...] — vezi review
Drumul spre Croaţia / Cu maşina în Croatia
  • MAI, 2018
  • de: Aurici [21.07.18]
  • RECOMANDĂ

Drumul (și nu numai) până în Croația

În vacanța de Rusalii s-a întâmplat să ajungem în Croația. Nu era pe listă, dar nici ceva bătut în cuie nu aveam, așa că ne-am alăturat unor prieteni care găsiseră o vilă cu 4 camere la un preț foarte bun și dacă împărțită la 3 familii (câți erau ei) era foarte convenabil, împărțită la 4 era și mai și. Prin Croația am mai trecut o dată și chiar am avut o noapte de tranzit, dar era ca și cum n-am fost. Întrucât tot ce înseamnă drum în jur de 1000 de [...] — vezi review [+56 poze]
Drumul spre Croaţia / Cu maşina în Croatia

Drum Croatia

Drumul are peisaje superbe dar are si portiuni foarte proaste de carosabil mai ales in Bosnia. Politia din Bosnia m a oprit de 3 ori si mi au cerut si bani cu toate ca nu facusem nimic, au invocat ca am mers cu faza lunga si va am depasit o limitare de 40 km/h ceea ce erau minciuni din partea lor. La vami bulgarii si sarbii m au scotocit in toate bagajele, sub scaune peste tot in masina verificandu mi chiar si seria de caroserie. Am pierdut timp aiurea prin vami cu niste controale [...] — vezi review [+1 poze]
Drumul spre Croaţia / Cu maşina în Croatia
  • AUGUST, 2017
  • de: zlatna [31.08.17]
  • RECOMANDĂ

Traseu Râmnicu Vâlcea - Zadar prin Ungaria

Concediul de anul acesta l-am petrecut în Croația, la Zadar. După ce am stabilit locația, am studiat cu ajutorul google maps, traseele din Rm. Vâlcea spre Zadar. Google îmi dădea două trasee, unul prin Serbia și unul prin Ungaria. L-am ales pe cel prin Ungaria, pentru că doream să facem o oprire intermediară pe malul lacului Balaton. O dată traseul stabilit, am cumpărat harțiile țărilor tranzitate (avem GPS, dar dacă cedează), ne-am interesat de vineteta pentru Ungaria și [...] — vezi review [+24 poze]
Drumul spre Croaţia / Cu maşina în Croatia

Ce mică-i vacanța mare!

“Dacă lumea e o carte, cei ce nu călătoresc îi citesc doar prima pagină. ” Sf. Augustin Noi am citit mai multe pagini luna trecută dar una dintre ele a fost deosebit de dragă, aceea din Belgrad unde, tocmai în Turnul Mileniului, un chip cunoscut și plăcut sufletului nostru ne-a ieșit în cale. Unii poate ați aflat deja, AFA este peste tot în lume așa că ne-am îmbrățișat la înălțime cu draga doamnă AFA, Crismis!! Am făcut câțiva pași împreună, ne-a făcut [...] — vezi review [+14 poze]
Vacanța în Croația / diverse #
  • AUGUST, 2016
  • de: cristic66 [29.08.16]
  • RECOMANDĂ

Din Muntenegru spre Medulin si, apoi, spre Ungaria

In data de 5 august am parasit Muntenegru, dupa un ocol al Kotor-ului, plecand spre Croatia, destinatia Medulin, unde ar fi trebuit sa stam 2 nopti (am ajuns pe cod portocaliu de furtuna, ne-am cazat o noapte, am renuntat la a doua, plecand pe 6 dimineata spre Budapesta). Pe scurt, am iesit din Muntenegru pe la Debeli Brijeg (in ambele vami mi s-au cerut actele masinii iar la iesirea din Mne si cartea verde), am trecut prin Dubrovnik, la Ploce am intrat pe autostrada pe care am parasit-o la [...] — vezi review [+29 poze]
Drumul spre Croaţia / Cu maşina în Croatia
  • IUNIE, 2016
  • de: acris [05.07.16]
  • RECOMANDĂ

Cu masina in Croatia - Insula Rab

Alegand ca destinatie insula Rab din Croatia, doresc sa va impartasesc cateva detalii despre drum. Distanta Bucuresti-Rab este de aproximativ 1200 km, pe care doream sa-i parcurgem in 2 zile, nestiind insa unde ne vom opri. Am plecat din Bucuresti in jurul orei 7:20 am, pe traseul Bucuresti - Craiova - Dobreta Turnu Severin - Veliko Gradiste - Belgrad - Zagreb - Rab. La granita cu Serbia am trecut foarte repede, cu buletinul. Drumul pe clisura este destul de prost, fiind peticit si [...] — vezi review
Vacanța în Croația / diverse #
  • IUNIE, 2014
  • de: liviu49 [18.07.15]
  • RECOMANDĂ

La revedere, Adriatica!

Dupa o noapte petrecuta la vila din Opatija, dupa micul dejun, mai facem o plimbare prin centru, de data aceasta in directia spre Pola (noi asa am invatat la scoala ca se numeste aceasta localitate unde era un mare santier naval) si admiram alte hoteluri construite in vremea Iugoslaviei de pana la al doilea razboi mondial si care seamana cu pozele vazute cu Nisa si Cannes. Revedem si parcul Sveti Jacov pe care il vizitasem aseara si este la fel de frumos si dimineata. Dimineata, chiar daca [...] — vezi review [+24 poze]
Vacanța în Croația / diverse #

CROAŢIA - un tărâm ce-ţi stârneşte dorinţa revederii! (ultima parte)

Una dintre cele mai frumoase ţărmuri din lume ce atrage turiştii inveteraţi prin frumuseţile sale naturale, ale cascadelor din Parcul Naţional Krka şi din arhipelagul Kornati este Coasta Dalmaţiei. Peisajele idilice alături de fuziunile arhitecturale în stil veneţian sau romanic se întind paralel cu Bosnia-Herţegovina până la Republica Muntenegru, în cel mai sudic punct. Traversând podul Maslenica din Golful Kvarner vezi impresii, vilegiaturistul ajunge în ţinutul magic [...] — vezi review [+82 poze]
Vacanța în Croația / diverse #

CROAŢIA - un tărâm ce-ţi stârneşte dorinţa revederii! (Partea a II-a)

Pe lângă frumuseţile naturale variate şi tradiţiile deosebite, Croaţia te atrage cu arta gotică renascentistă de pe coasta dalmată, acolo unde artiştii şi arhitecţii italieni şi-au lăsat amprentele minunate în oraşele în care străzile pornesc din centru precum nişte raze. În acelaşi timp, splendorile culturale ale Imperiului Austro-Ungar se regăsesc în edificii baroce din estul şi centrul ţării - o dovadă încântătoare şi neaşteptată de rafinament a unui stil [...] — vezi review [+23 poze]
    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046231985092163 sec
    ecranul dvs: 1 x 1