mobile WEB  #  #CĂLĂTORII [ORIENTUL MIJLOCIU]V9 vers. DESKTOP
[versiune pt dispozitive mobile]
Descoperind Israelul

Israel, un vis din adolescenta

a fost acolo: alinafulg
  • DIN: Oţelu Roşu [CS]
  • în FEB-2019
  • CASETA TEHNICĂ

    SCURTĂTURI:

    Imi doream foarte mult să ajung în Israel, era un vis de-al meu încă din adolescență, dacă cineva mă întreba unde aș dori să merg dacă s-ar putea (era încă perioada comunismului), îi răspundeam invariabil Israel. Cred că pentru această călătorie m-am documentat cel mai mult, poate și pentru că îmi făcea plăcere să citesc si să înțeleg de ce Ierusalimul este așa de important pentru toate cele trei mari religii ale lumii. A existat inca o tentativă de a merge in Israel, în mai anul trecut, am renunțat desi biletele de avion erau cumparate, in acea perioadă erau mari revolte datorate mutării ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim iar eu eram praf după curentul tras pe un bus turistic din Budapesta. Desi aveam tocmite alte sejururi inca de la inceputul anului 2019, am decis să profitam de biletele de avion ieftine spre Israel si să zburam cu operatorul low cost cu avioane roz ce are zboruri si din Timisoara. După ce am achitat biletele am constat că mie si sotului ne expirau pasapoartele in aprilie si a fost nevoie sa ne facem altele noi deoarece pasaportul trebuie să fie valabil incă cel puţin 6 luni de la data prevăzută pentru intrarea în Israel.

    După un zbor de aproximativ trei ore, am pus piciorul pe pământul Sfânt unde am avut parte de acel mult discutat interviu care a durat câteva minute, au dorit să vadă daca avem bilet de întoarcere și au cerut rezervarile făcute pentru cazări, cazări pe care noi le-am luat prin Booking com. Am primit permis de sedere pentru trei luni, acele tichete de culoare albastruie unde este trecută data intrarii in Israel și data până la care poti rămâne. Tichetele acestea trebuie păstrate tot timpul călătoriei alături de pașaport deoarece pot exista controale la care ți se va cere să te legitimezi. Era zi de sabat, sâmbăta, si cum pe la ora 10 dimineata eram trecuti de controlul de securitate, am schimbat 100 dolari la o casa de schimb din aeroportul Ben Gurion, comisionul fiind de 15%, deci un curs care nu era avantajos, am schimbat doar atat cât să avem secheli pentru transport.

    Pentru că vizita noastră a fost una scurtă de numai patru zile, am făcut un plan încă de acasă despre ce și cum vom vizita în prima zi, si am stabilit ca de la aeroport să ajungem cu un sherut in Ierusalim in autogara arăbescă HaNevi’im Terminal aflată în apropierea Portii Damascului și de acolo să luăm autobuzul 231 spre Betleem. Am coborât cu scarile rulante și am gasit sheruturile parcate in apropierea aeroportului, cost 67 NIS (secheli) de persoană, pentru că după cum știti de sabat nu circulă mijloacele de transport in comun. Exista totusi un avantaj daca mergi cu sherutul, îi dai soferului adresa la care vrei sa ajungi in Ierusalim si acolo te va lasa, noi pentru ca am ajuns prea devreme, ora 11, iar cazarea se facea dupa ora 14 am ales sa mergem in autogara arăbească si apoi de acolo in Betleem. Daca nu ajungeti de sabat puteti profita de alte mijloace de transport mai ieftine spre Ierusalim, trenul sau autobuzul. Trenul face aproximativ 30 minute si va trebuie un card numit Rav Card pe care veti incarca banii pentru costul calatoriei, cardul poate fi luat din aeroport sau din diferite puncte din oras semnalizate corespunzator, are culoare verde deschis iar costul lui este de 5 NIS (cardul anonim) si poate fi incarcat cu diferite sume de bani. Exista si un Rav Card personal pentru care nu se mai platesc 5 NIS dar necesita numele persoanei, codul de identificare si fotografia.

    Nu v-am povestit că în avionul ce ne purta spre pămâtul Sfânt, întâmplarea a făcut ca în spatele meu pe scaun, să fie domnul J (o să-i spun domnul J cand voi povesti despre acesta) din Arad, care era la cea de a doua vizita in Israel, prima fiind facută cu grupul dar acum era singur, pe cont propriu. Cum dorea să ajungă și in Betleem dar nu avea curajul să meargă, i-am spus planul nostru și ni s-a alăturat. În sherut ne aflam patru români, trei italieni si o franțuzoaică ce locuia de ceva vreme in Israel, râdeam că este grupul latinilor. Calatoria a durat aproximativ o ora, noi am coborat ultimii in autogara arăbeasca aflata in apropierea Portii Damascului. Ierusalimul ne-a intampinat relativ pustiu in zi de sabat, doar localnicii imbracati in strae de sarbatoare ieseau in evidenta, un adevarat spectacol. Sabatul în cel mai sfant oras de pe pamant este luat mult mai in serios decat in oricare oras din Israel.

    Dar ce este sabatul? Este ziua sfanta de odihna a evreilor instituita de religia iudaica si dureaza de vineri dupa asfintitul soarelui si până sâmbătă seara la aparitia a trei stele pe cer, acum sa nu credeti ca se uita toata lumea dupa stele, cred ca este stabilita exact ora la care se termina deoarece am vazut ca pe la ora 20 sambata au inceput sa circule mijloacele de transport in comun. De sabat nu sunt deschise magazinele si restaurantele evreiesti si asa cum am spus nu circula mijloacele de transport in comun, dar sigur nu veti suferi de sete sau de foame si nici de epuizare nu veti fi doborati deoarece sunt deschise magazinele arabilor si se poate circula cu sherutul sau cu unele taxiuri. M-am amuzat cand am aflat ca la hoteluri de sabat circula un lift programat sa se opreasca la fiecare etaj pentru ca sa nu se munceasca apasand butonul liftului.

    Din autogara araba am luat autobuzul 231 care are o frecvență destul de bună, până am plătit biletul 6,8 Nis de persoană la șofer, și ne-am ocupat locurile, alte autobuze cu acelasi număr care erau pline au plecat deja din autogară. În autobuz mai erau cativa italieni, îi auzeam cum vorbeau în spatele meu, restul arabi printre care cativa copii si trei femei ce aveau capul acoperit cu văl. Autobuzul a oprit in cateva statii din Ierusalim, și-a continuat drumul peste dealuri, urcând si coborând, in departare se zarea zidul ce desparte Israelul de West Bank (teritoriul la vest de Iordan) sau Cisiordania. Ne apropiam de Betleem...

    Citeşte şi continuarea aici
    Articol încărcat de alinafulg in [14.05.2019 / 21:28:43]

    [validat & publicat in 14.05.19 / 22:06:40]

  • VIZUALIZĂRI: 1006
  • Foto atașate (se deschid în pg nouă)

    + 6 alte poze Vezi pozele

    EVIDENTIAȚI IMPRESIILE UTILE!
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std)    35100 PMA (din 40 voturi) show/hide
    NOTĂ: Datorită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    VOTEAZĂ ŞI TU!

    F.UTIL/F.BUNUTIL/BUNNU-MI PLACE

  • Ai fost acolo? - Scrie impresii / Incarcă foto
  • Dorești să întrebi/discuți ceva referitor la impresiile încărcate de "alinafulg"? - folosește rubrica Ecouri (de mai jos)
  • 6 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE / ARATĂ ecourile

    ECOURI SCRISE LA ACEST ARTICOL:
    viorica » mesaj pers
    [15.05.19 - 14:11:55]

       @alinafulg: votat cu mult drag! Aștept continuarea...


    ungureanica » mesaj pers
    [15.05.19 - 15:39:43]

       Nu am apucat să povestim prea mult despre excursia asta, așa că așteptam cu nerăbdare articolele. Foarte fain. Vă salutăm cu drag!


    alinafulg » mesaj pers
    [15.05.19 - 17:25:35]

       @ungureanica: Multumesc pentru apreciere si ecou, si noi va salutam cu drag.


    alinafulg » mesaj pers
    [15.05.19 - 17:28:40]

       @viorica: Ma misc mai greu cu scrisu din lipsa de timp, dar promit ca o scriu. Astept impresiile tale din Egipt, nu am uitat. Salutari cu drag.


    roth » mesaj pers
    [15.05.19 - 22:42:26]

       @alinafulg: O placere sa citesc articole noi despre Israel, o tara in care am fost de multe ori, mereu singura sau cu grup organizat de mine si in care voi revenii cu multa placere oricand.

       Ati ales bine sa nu pierdeti timpul si sa mergeti la Bethleem imediat de la aeroport.

       Felicitari pentru vacanta.


    alinafulg » mesaj pers
    [15.05.19 - 23:11:37]

       @roth: Multumesc pentru ecou. Israelul m-a cucerit si deja planuiesc sa ma intorc acolo. Cred ca rezonam cu locurile la fel cum rezonam cu oamenii, a fost dragoste la prima vedere. Vacante frumoase!


    6 ecouri scrise până acum la acest articol. ASCUNDE ECOURILE

    Alte impresii din această destinaţie:
    VEZI toate impresiile scrise despre această destinaţie
    TOP

    versiunea DESKTOP (non-mobile) # HOME (mobile)

    pagină generată in 0.050096988678 sec