Costi, on 07 January 2010 - 11:25 AM, said:
Cum ne pregătim o excursie.
Hai să vă spun părerea mea.
În primul rând, excursiile sunt de două feluri.
1. excursie organizată printr-o agenţie; în acest caz, traseul este prestabilit şi, cu excepţia acelor momente "la dispoziţia excursioniştilor", când organizatorul doar îţi sugerează unde să te duci, în rest totul este deja aranjat.
Dacă ai norocul de un ghid bun, pasionat de ce face, atunci e OK, poţi să te laşi ghidat de el. Totuşi, eu nu vă sfătuiesc să vă bazaţi pe acest lucru, puteţi avea ghinionul unui "ghid" fără nicio pregătire, aşa cum mi s-a întâmplat mie în 2007, când am fost în Italia cu o "ghidă" care nu ştia decât româneşte şi nici măcar nu avea atestat de ghid decât pentru România. Într-o astfel de situaţie, pregătirea excursiei este absolut necesară dinainte, ca să ştii pe unde te duci şi ce să faci. Doar cu o astfel de pregătire prealabilă am ajuns să văd insula Capri, sau să vizitez muzeul Palazzo Vecchio din Florenţa (aici "ghida" ne-a spus că muzeul este închis). La Roma, deşi Capela Sixtină era în program, nu am văzut-o, pentru că era închis, fiind 15 august, Sfânta Maria şi ghida, dar nici firma organizatoare nu ştiau acest lucru. Oricum, aşa am avut timp să vedem pe-ndelete Basilica San Pietro, să urcăm pe cupola ei şi să vizităm muzeul tezaurului şi mormintele papilor.
2. excursie individuală; în acest caz, traseul ţi-l faci singur.
Aici e mai mult de lucru. În primul rând, trebuie să stabileşti mijlocul de transport: avion, tren, autobuz, auto personal, în funcţie de care decurg şi celelalte decizii. Avionul este de preferat, că e mai rapid, dar e mai scump şi, în cazul mai multor opriri, este mai greu să găseşti legăturile optime. Maşina personală este o opţiune în cazul când îţi place să conduci, sau dacă sunt cel puţin doi şoferi.
Apoi, stabileşti traseul şi timpul cât stai într-un anumit loc. Acest timp depinde de ceea ce vrei să vezi, iar asta afli informându-te. Unde? În primul rând pe internet. Dai o căutare pe Google şi capeţi o listă de site-uri de pe care afli ce ar fi de văzut. În general site-urile cele mai bune sunt: wikipedia, site-uri cu imprsiile altora care au mai fost acolo, gen tripadvisor.com, sau amfostacolo.ro, site-uri oficiale ale oraşului, primăriei, sau ale ministerului/agenţiei de turism. În acest fel, te poţi informa cu privire la ce merită mai mult a fi vizitat, cu privire la orar, tarife, mijloace de transport şi modalitate de a ajunge acolo. Poţi găsi şi ghiduri turistice pe care să le descarci, sau să le comanzi (de regulă gratuit) on-line.
Astfel, poţi să estimezi cât trebuie să aloci, ca timp, pentru un anumit oraş/loc de vizitat.
După asta, în funcţie de timpul total şi de bugetul alocat pentru excursie, se mai pot face ajustări ale traseului (scurtarea acestuia, sau adăugarea de noi obiective).
Ultima etapă este rezervarea la hoteluri. De ce spun că asta trebuie să fie ultima etapă? Pentru că dacă ai deja toate celelalte fixate, poţi face rezervări avantajoase.
Oricum, rezervarea este de dorit să o faceţi on-line, de pe site-uri consacrate, care se ocupă cu acest lucru. Eu, de regulă, folosesc booking.com, sau venere.com, dar nu sunt singurele, găseşti şi altele, pur şi simplu introducând în fereastra de căutare de la google sau de la alte portaluri cu motoare de căutare, o expresie de genul "hoteluri în X", X fiind oraşul sau locaţia dorită.
Odată stabilită perioada în care caut cazare într-un anumit loc, mai am de găsit hotelul. Site-urile de care vorbeam au toate facilităţile pentru a găsi ce vrei. Alegi perioada, localitatea (cu o precizie pe care o poţi stabili, între 0 şi 50 km, de regulă) şi ţi se oferă o listă cu posibilităţile. Poţi rafina apoi căutarea, în funcţie de dorinţe, adăugând filtre. De exemplu, pentru că eu prefer deplasarea cu maşina personală, caut întotdeauna să am asigurată parcarea şi dacă hotelul nu are asigurată această facilitate (fie într-o locaţie publică din apropiere, fie în parcarea proprie, gratuit, sau cu plată), renunţ la acel hotel. Un alt filtru pe care îl aplic la căutare este cel al existenţei unei legături internet, de preferat wireless, pentru că eu, dependent de internet fiind, nu pot lăsa o zi fără a "naviga". Oricum, e necesar, ca să vezi starea vremii, sau să afli alte informaţii, de care ai nevoie. Evident, mai am şi alte "pretenţii": baie şi WC în cameră şi nu comune. Acestea sunt cerinţele minime, nu sunt pretenţios. Astfel, obţin o listă, pe care o ordonez în funcţie de preţ şi decid în funcţie de ofertă. Evident că, la acelaşi preţ, aleg hotelul care oferă şi mic dejun, sau este mai aproape de obiectivele turistice, sau are alte avantaje. În general, prefer hotelurile marilor lanţuri de hoteluri, de tip Etap, sau Ibis, pentru că sunt standardizate şi indiferent unde mă duc, ştiu la ce mă aştept. Nu e însă o regulă absolută, mai ales că acoperirea în diferite ţări este destul de inegală. Pentru mine, apropierea de centrul oraşului nu este însă un criteriu strict, deoarece pot merge cu maşina şi să o las la o parcare cu plată de lângă obiectivul vizitat, sau, mai bine, pot folosi mijloacele de transport în comun. Evident, totuşi distanţa trebuie să fie una rezonabilă, nu e de dorit să faci, de exemplu, 2 ore cu metroul până în centrul oraşului. Oricum, gândiţi-vă că, dacă deplasarea înseamnă sub o oră, s-ar putea să merite, pentru că asta se reflectă în preţul mult mai mic, la aceleaşi condiţii, la hotelul ales. De exemplu, un hotel în buricul Parisului costă de vreo trei ori mai mult, la aceleaşi servicii oferite, decât unul aflat pe centura interioară. Cu metroul, faci cel mult o jumătate de oră. Pe de altă parte, în cazul oraşelor mari, apropierea hotelului de un anumit obiectiv turistic însemnă depărtarea de altele, aşa că avantajul este doar aparent.
Oricum, alegerea optimă se obţine prin informare vastă, în legătură cu toate aspectele care intervin.
Avantajul rezervării on-line este acela că este sigură (niciodată nu mi s-a întâmplat vreo încurcătură, dar e bine să luaţi copia rezervării scoasă pe hârtie) şi poţi beneficia de oferte incredibile, la o treime (sau chiar un sfert) din preţul afişat la recepţie. În acest caz, aveţi grijă că odată făcută rezervarea, nu se mai poate renunţa la ea, sau aveţi doar o perioadă scurtă de renunţare, sau dacă renunţaţi vi se reţine un procent din sumă. Citiţi cu atenţie condiţiile (booking.com are şi variantă în română).
Dar, foarte important, pentru rezervare on-line, aveţi nevoie de un card cu posibilitatea de plată internaţională (pentru asta, trebuie să aibă pe dos, acolo unde este şi semnătura titularului, o serie de mai multe cifre, ultima grupă fiind formată din trei sau patru cifre). Nu vă fie teamă de escrocherii cu cardul dv. la astfel de rezervări, ele nu sunt posibile şi tranzacţiile sunt securizate. De altfel, la rezervare nu vi se cere codul pin, ci numai numele titularului, seria cardului şi acea grupă de trei sau patru cifre de pe spatele acestuia. Ca atare, doar banca emitentă poate opera cu aceste date asupra contului dv. Datele în sine nu ajung la hotelul unde faceţi rezervarea, pentru operaţiunile de plată se utilizează o firmă intermediară specializată şi supersecurizată.
Când ajungeţi la hotel, puteţi face plata cu cardul, pentru toate serviciile, inclusiv restaurant (dacă are).
Mă rog, sunt unele excepţii. De exemplu, la hotelul de la Budapesta (Botel Lisa), unde am stat în august 2009, nu am putut plăti cu cardul Budapest Card-ul, pentru că nu hotelul îl vindea, ci doar intermedia această vânzare.
Cam asta este.
Oricum, m-am lungit cu vorba, dar aceste informaţii poate vor fi utile şi altora. Ele vin din experienţa acumulată.
S-auzim de bine!

Buna ziua...imi puteti spune daca stiti ceva de agentia OPTITOUR din Bucuresti daca este serioasa caci doresc sa fac un circuit in Turcia...