Tag Archives: turism pe îndelete

Călătoreşte-te încet!

Acum, că s-a numărat cel de-al un miliardulea turist la nivel internaţional, după ce citim prin ştirile internaţionale că Parisul are noi legături aeriene cu Grecia, Luxemburg, Qatar şi China, că Czech Airlines va avea noi zboruri la Florenţa, Munchen, Zurich şi în Rusia, iar Brittish spre Zagreb, Hanovra dar şi Coreea, că noi curse de croazieră vor pleca din Malta, Portsmouth şi Genova, iar în anul 2013 se previzionează peste 3 miliarde de pasageri în aer, să stăm şi cugetăm.

Turismul e o industrie gigantică din care facem parte cu toţii şi care ne atinge pe toţi, fie că suntem călătorii propriu-zişi, fie că tragem avantajele sau ponoasele trecerii altor călători prin oraşul, ţara, zona noastră de baştină. Dar în iureşul şi graba acestui turism, să ne amintim că vacanţele au scopul să ne relaxeze, răsfeţe, deconecteze în opoziţie cu monotonia sau efortul de zi cu zi, să nu uităm că plecăm în concediu să ne simţim bine, nu ca să ne întoarcem şi mai obosiţi.

Aşadar, vă propun să acordaţi puţină atenţie unui curent născut de mai bine de 10 ani şi care continuă să suscite interes şi să ne pună pe gânduri din ce în ce mai mult: Mişcarea Slow. E vorba despre Slow food, Slow cities, Slow living şi, desigur, Slow travel. Într-un cuvânt, încetişor! Italienii, care au inventat acest concept, au resimţit primii şi au şi declarat lumii întregi, că graba nu le prieşte şi preferă pe îndelete. Să mănânce, să trăiască, să relaţioneze, să perceapă lumea. Curentul s-a răspândit uşor. A făcut adepţi în toată Europa, apoi în lume. Sunt azi peste 40 de oraşe în diferite ţări care şi-au declarat statutul de slow city, îndeplinind cu mândrie anumite criterii stricte de trafic redus, populaţie nu mai mare de 50.000 locuitori, aglomerări puţine, zgomot redus, etc. La noi s-ar putea traduce cu celebra zicere „încet, încetişor şi pe loc” atribuită traiului domol. N-am avea noi oare oraşe care s-ar potrivi conceptului, în care nimic nu se face în grabă şi superficial, ci totul pe îndelete şi bătrâneşte? Oho, şi încă prea multe! Dar să nu deviem de la subiectul turismului.

Există deja în lume alternativa vacanţelor slow – cazare în gazde, camere de oaspeţi, case de închiriat pe perioade de cel puţin o săptămână, unde turistul încearcă să se simtă ca acasă şi se insinuează în viaţa comunităţii respective încercând să o înţeleagă, face cumpărături, găteşte, se plimbă în împrejurimi fără să bifeze obiective ultra cunoscute şi trasee celebre. Pur şi simplu trăieşte şi se bucură de zilele de relaxare, departe de rutina de-acasă.

La vremea bilanţurilor şi-a planurilor de călătorie, să luăm în calcul şi această variantă, zic.

 

[shareB]

 

.