Tag Archives: mesaj

AmFostAcolo vă invită la… o plimbare cu Jonathan Legg de la Discovery

Pe scurt, pentru cine nu ştie deja: Jonathan Legg este realizatorul emisiunii Road Less Traveled difuzată de posturile de televiziune Discovery Channel şi National Geographic, emisiune care se bucură de un adevărat succes mai ales în Statele Unite, aflându-se deja la al treilea sezon.

Cu Jonathan ne-am întâlnit într-o zi noroasă de noiembrie, imediat după Halloween. Pe străzi încă zăreai la tot pasul fantome, vrăjitoare şi dovleci, deşi se apropia doar ora prânzului. Plănuiam să mergem la Muzeul Satului. N-a fost să fie… vremea chiar nu a ţinut cu noi. Aşa că am stabilit întâlnirea în cele din urmă în Centrul Vechi al Bucureştiului, la “o cafea de vorbă” urmată de o plimbare lejeră.

Aveam ceva emoţii, pregătiţi fiind de o apariţie cu fiţe de vedetă. Da’ de unde! Zâmbetul larg şi privirea deschisă ne-au dat imediat de înţeles cu cine aveam de a face. Jonathan este exact aşa cum sunt călătoriile prezentate în emisiunea lui… altfel şi totuşi atât de simple. Nu are aere, acceptă deschis discuţiile şi împărtăşeşte cu generozitate din aventurile lui turistice.

Poate profilul lui turistic nu se potriveşte chiar oricui, dar avem multe de învăţat de la el. Pasiunea sa pentru călătorii este incredibilă şi măcar regulile de bază privitoare la ce ar trebui să însemne o călătorie pentru fiecare dintre noi, merită avute în vedere.

A stat mult de vorbă cu noi şi înclin să cred că i-a făcut plăcere. Altfel nu ar fi stat atât. Se vede clar că, dincolo de interviurile pe care le acordă în mod normal unor publicaţii sau emisiuni, cel mai mult îi place să stea de vorbă cu oameni care au aceeaşi pasiune cu el: călătoriile. Despre aceşti oameni crede că îl înţeleg cu adevărat. Şi are dreptate…

L-am întrebat în primul rând dacă ştie ce este “AmFostAcolo”. A râs puţin încurcat. Auzise doar că este “cel mai tare website de călătorii din România”. Atât. Mai era nevoie să ştie şi altceva?

În zilele următoare vă vom detalia discuţia cu Jonathan,  întreg interviul, dar o vom face în episoade, treptat, pentru că subiectele atinse au fost numeroase. În plus, ar fi păcat să tăiem, să trunchiem, ca să prezentăm totul într-un singur material. De asemenea, vă vom povesti pe unde a fost, ce consideră el că este cu adevărat important pentru un turist şi vă vom prezenta fotografii din aventurile lui, fotografii puse la dispoziţie în exclusivitate pentru AFA.

Între timp, puteţi afla mai multe despre Jonathan Legg, accesând pagina lui de Facebook, pagina de Facebook a emisiunii sale, The Road Less Traveled, şi pagina lui de Twitter.

 

Highlight… în deschidere… Jonathan Legg despre România

 

IMG_2752
La plimbare prin Centrul Vechi al Bucureştiului.

AFA: Îţi place România?

Jonathan: Da, o iubesc!!! Sunt aici pentru a doua oară. Prima dată am fost acum 10 ani şi am petrecut toată luna iunie cu parapanta în zona Braşovului.

 AFA: De ce îţi place atât de mult România? Exceptând fetele…

Jonathan:  (râde...) Sincer… Femeile sunt foarte frumoase dar ce m-a frapat pe mine la  România încă de la prima vizită a fost faptul că atunci era într-adevăr “off the path”. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Ştii, în centrul Braşovului nu erau atât de mulţi turişti, iar atunci, pe vremea aceea, puteai ateriza cu parapanta chiar în Piaţa Oraşului, lucru pe care nu-l puteai face nicăieri în altă parte. Deci asta mi-a plăcut în primul rând, era cumva în afara locurilor umblate, era mai puţin cunoscută, iar asta este specialitatea mea. Desigur, lucrurile s-au mai schimbat de atunci, turismul a luat avânt…

Celălalt lucru care m-a uimit a fost ospitalitatea oamenilor. Am cunoscut mulţi oameni, în treacăt, care însă m-au invitat în casele lor, de exemplu o familie pe care am întâlnit-o într-un tren, doar am întrebat dacă acela era trenul bun, dacă mergea spre Sighişoara…

AFA: Erai singur? În România?

Jonathan: Da, de ce nu?

AFA: Ştii, despre România turiştii străini cred, în mare parte, că nu este un loc foarte sigur.

Jonathan: A fost un singur moment, odată, când eram pe motocicletă vizitam nişte castele şi am trecut prin câteva sate şi erau acolo câţiva localnici, care mi-au dat aşa, un fior, am simţit o vibraţie negativă din partea lor, dar… eu eram pe motocicletă, ei erau pe jos, aşa că… ce puteau să-mi facă? Aveam un avantaj clar în faţa lor… (râde…). A fost singura dată în România când m-am simţit într-un fel ameninţat…

Va urma…

[shareB]