Prima zi în Maramu'

TIPĂREȘTE

Păi amu’ dacă promisei aci: vezi impresii respectiv colea: vezi impresii să vă mai plictisesc cu ceva slove despre ce mai făcui eu prin Țara Maramureșului și pe unde-mi plimbai fizicul, n-o hai să le-aștern pe rând.

Stați oleacă să-mi resetez partea ceea din cutia craniană numită ceberel... rebecel... berecel ptiu!... cerebel, că-s după 12 ore de muncă și numai avioane am în creieri.

Așe deci... Păi într-o neață mumoasă a lu’ Florar, ce-mi vine mie a mă mai duce oleacă să văz din nou Cascada Cailor că tare mult mi-o plăcut anul trecut când venii pen’ prima dată pe aceste meleaguri. După ce-mi ridicai fizicul în chișere de cu dimineață ca să prinz în poze răsăritul de soare, după ce imortalizai mieii doamnei Ileana Teleptean, peisajul de prin jurul pensiunii și blănosul uriaș, îmi băui cafeaua alături de gazdă, ca pe undeva în jurul orelor 9 trecute fix să mă arunc în Logan. Dau drumul Ioanei, ea salutându-mă cu același ,,Ați deviat de la traseu ,,.

,,- Stai cu tata bolundo că nici nu băgai cheile în contact! ,,. Îi introduc destinația Borșa ca să-i potolesc glăsciorul și dă-i bătaie. Ies cătinel din curtea pensiunii cu atenție să nu storcesc vreunul din mâciocii ceia albi ai doamnei Ileana, fac dreapta către Sighet ș-apoi la prima răspântie, dreapta din nou către Borșa. Drumul așa și-așa, cu destule porțiuni accidentate. Trec de Oncești, apoi de Nănești, Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Șieu, Bogdan Vodă (nu eu, că nu am cal) când la intrarea în Dragomirești zăresc pe partea stângă a șoselei ascuns la umbra unui dud, una bucată de Logan MCV a Poliției Rutiere având în hubloul din față montat un minunat radar. Din sens opus mie, pe sensul cu mașina poliției un nene călare pe o bicicletă. Deja avusei o presimțire sumbro-tragico-comică ce avea să mi se adeverească. Polițaiul deschide brusc portiera cu gândul de a nu mă rata, exact în momentul în care nenea cu bicicleta trecea pe lângă mașină. Inevitabil nenea cu bicicleta se înfige ca berbecu’ drept în portiera Loganului de poliție sărind din șaua bicicletei drept pe caldarâm. Opresc brusc și pun mâna pe aparatul foto să imortalizez tătă scena dar îmi stopez acțiunea gândindu-mă că te pomeni că scoate polițaiul lanțul bicicletei și mă ia la fezandat. Dau să mă reped către bietul om întins pe caldarâm, moment în care din sens opus mie, un TIR tocmai trecu peste clopul polițistului cei căzu de pe creștetu’ bostanului când se aplecase să-l salte de jos pe accidentat. Tolomacul de polițist se repede la caschetă dându-i drumu’ biciclistului amețit care se prăbușește iar la pământ. Smulg sticla cu apă din buzunarul portierei și mă reped la prăbușit. Îl stropesc cu puțină apă moment în care polițaiul îi cârpește o scatoalcă peste față.

,,- Te simți bine Văsie? Te doare ceva?

- Stai domne’ zic eu, că-i sar omului molarii și după-aia tre’ să-l ducem la stomatolog. ,,

Omu’ săracu’ scoase doar un ,,Îhî ,,sacadat, semn că-i încă pe-astă lume și-mi cere să-i dau să bea oleacă apă. Îi întind sticla pe care omu’ o și bagă-n gură. ,,Stăi nițel bre să-i scot capacul că altfel nu curge zama din ea ,,. În tăt acest timp polițaiul se luă la trântă cu bicicleta omului proptindu-i roata din față cu genunchiul și trăgând de dânsa ca apucatu’ încercând s-o readucă la forma geometrică inițială. Abia îmi mai stăpâneam râsul, așa că fac stânga-mprejur îndreptându-mă spre Loganul meu. Nici n-apuc bine să mă încing cu chinga, că omu’ legii vine lângă geamul deschis al Loganului, îmi trage un salut ostășesc ducând mâna la clop și-mi spune:

,,- Să trăiți, sunt agent Deac Ion. Știți că ați fost filmat și înregistrat de aparatul radar circulând cu 68km/oră în localitate? Vă rog să-mi prezentați actele.

- Da zic, știu că avusei peste cincizecii regulamentari, dar pe onoara-mi că din cauza inerției că-i șoseaua în pantă. ,,

Înmânez omului carnetul de conducere, talonul mașinii, RCA-ul, vinieta și boletinu’.

Mnealui pleacă cu actele-mi, se introduce în Loganul său la umbră și se-apucă de scris procesul-verbal (de ce i-o zice verbal dacă-i așternut pe hârtie, că nici până-n ziua de azi nu aflai?). Și scrie omu’... și scrie, eu bronzându-mă în Loganul meu înfierbântat.

Nu mai suport sauna din Logan și mă duc lângă polițai scoțând portmoneul.

,,- Cât tre’ să contribui, zic?

- 75 de lei în 48 de ore. ,,

Aha zic, scoțând una bucată de foaie albastră cu chipul lui Caragiale pe ea.

,,- Nu-mi dați mie că n-am chitanțieru’ la mine. Plătiți dvs. la primărie, dar și în București mere achitat.

-N-o păi stați oleacă că n-oi pleca acu’ în București să-mi fac donația către stat, că mai am de bântuit ceva zile pe aceste meleaguri.

-Bine, zice el. Uitați eu vă dau doar avertisment și nu-mi dați nimic că nu primesc. ,,

Îmi înmânează omu’ actele, mă bag în sauna Loganului, mă țuc singur că scăpai ieftin și-i dau bice mai departe către Borșa.

Trec și de Săliștea de Sus, trec și de Săcel înfigându-mă în DN 17C, cârmesc apoi la dreapta spre Moisei, trec și de orașul Borșa mai merg ceva km înainte și ajung în stațiunea turistică Borșa căutând clădirea de unde se ia telescaunul. Intru pe un drum vai mama lui înțesat de hârtoape, întreb un nene dacă nu cumva greșii ulița, el zice că nu și s-o țin tăt de-a dreptu’. Pe Ioana o apucă din nou strechea urlând ,,... pe următoarea... și apoi... pe următoarea... recalculare traseu... pe... apoi... mai departe... ,,

Apăs butonu’ de power off al gps-ului oprindu-i glasul și mă concentrez cu ochii cât cepele asupra gropanelor din asfalt.

Întrun final ajung la casa de bilete cu Loganul încă întreg și eu cu neuronii din nou alambicați. În casa de bilete, nimeni. Ei hai, că n-or fi tăți în concediu maternal.

Lângă casa de bilete, o cameră pe care scria bar. Pășesc, înăuntru nimeni în afara câtorva mese rotunde de sticlă la care stăteau la taclale câteva scaune. Pe pereții interiori ai camerei lipite nu mai puțin de 12 foi A4 cu inscripția ,,Fumători ,,. Aha zic, cei care nu fumează își iau apa, sucul, berea sau cafeaua și o servesc pe treptele de la intrare. Deci aci avantaj eu.

La un moment dat, se deschide gemulețul unui ghișeu asemănător celor la care se vând bilete de autobuz și apare o față de femeie mestecând ceva de-ale gurii. Mă apropii și întreb dacă nu-i nimeni la biletele pen’ scaunele suspendate. Dânsa deschide gura eliberându-mi în nări un aer proaspăt de slană cu usturoi de mi se încețoșară ochii.

,,- Păi eu îs, dar până nu se strâng 10 persoane nu dăm drumu’.

- Așe deci. Păi dați-mi și mie o cafea și-o apă plată că s-or mai strânge din cei dornici de plimbatul cu banca pe sârmă. ,,

Face dânsa un espresso rapid, îmi aduce și apa și m-apuc repede de aprins țigara ca să-mi anihilez danful de usturoi ce mi-l dădu gratis tanti. Fumez eu o cafea, beau câteva țigări, îngurgitez și toată apa din sticlă în speranța să mai vină cineva. Nimeni de fapt, pentru care după o juma’ de oră mă decid s-o iau din loc că m-apucă Crăciunu’ pe-aci.

Așa că mă resemnez și o iau înapoi către pensiune dar alegând alt traseu, de la Moisei ținând-o înainte pe DN18 spre Sighetul Marmației, oprind de mai multe ori pentru a-mi îmbăta ochii cu minunatul peisaj. Trec de Vișeu de Sus, apoi de cel de Jos și mergând paralel cu șuvoaiele râului Vișeu, pătrund într-un cadru pitoresc de vis, serpentinele ușoare ale șoselei pătrunzând în inima unei imense păduri de foioase și conifere dătătoare de o binecuvântată răcoare. Încetinesc și deschid toate geamurile Loganului lăsând răcoarea și mirosul pădurii să invadeze habitaclul. La un moment dat, zăresc pe partea dreaptă un indicator pe care sta scris ,,Mânăstirea Izvorul Tămăduirii – 1,7 ,,iar pe partea cealaltă a șoselei un izvor străjuit de o troiță de lemn, cu patru căni lăsate probabil de niște trecători binevoitori. Opresc Loganul pe partea dreaptă, mă slobod din chingă și sar către izvor. Înșfac una din căni, o umplu cu apă și dau peste cap vreo trei gâlgăituri.

Greșeală fatală, deoarece incisivii, caninii, premolarii și molarii îmi îngheță instantaneu iar maxilarul și mandibula se încleștară de parcă erau lipiți cu Poxipol. În gâtlej deja simțeam cum se formau ace de gheață iar stomacul mi se contractase brusc. Mă gândii cum să fac să-mi revin. Să stau cu gura căscată în soare vreo cincișpe minute, mi-era teamă să nu înghit vreo lighioană zburătoare. Să înghit bricheta aprinsă nu mere că rămâneam fără scăpărici și nu mai aveam cu ce-mi aprinde cuiele, așa că lăsai să-mi treacă de la sine.

Mă urc în Logan și mă îndrept după indicator către așezământul monahal situat pe-un deal numit Hera, aproape de localitatea Petrova. Un drum asfaltat cu câteva serpentine, parcă însă prea îngust. Dacă aș fi întâlnit o altă mașină mai cu gabarit ridicat decât al meu Logan, eram nevoiți să dăm cu banu’ sau în bobi de fasole să aflăm care dă înapoi cu spatele, că unul pe lângă celălalt nici o șansă de a trece. Merg cu atenție, când zăresc sfântul lăcaș în toată splendoarea lui dar înconjurat numa’ de schele semn că s-a pus și-aici de vreo restaurare. În același moment însă zăresc și ditamai basculanta urcând către mine. Na belea zic, exact de ce-mi era teamă nu scăpai.

Și-apucă-te Bogdane și învârte la timona Loganului, și dă-i cu spatele și dă-i cu fața, încercând să întorc cei 4,2m lungime ai dânsului într-o lățime a drumului de 3m. Mi-o ieșit pân’ la urmă cu ceva emoții să nu scap în hău cu tăt cu otovehicol și luai calea spre pensiune. Însă la ieșirea în drumul principal, acolo unde-mi blocai dentiția, o femeie cu 6 găletușe pline ochi cu hribi. Cum știam pe cineva care ar fi mâncat numa’ hribi zi de zi și-n sculare și-n culcare, hai să iau.

- Cu cât dai maică căldărușa?

- 200 domnu’.

- Stai că mă ia cu călduri și de-abia ce mă răcorii. Două milioane???

- Nu, 200 de mii adică 20 de lei d-ăia noi.

- Au mama, pă’ tăt scump îi zic, sau s-or găti singuri te pomeni, că de săpat nu, de prășit nu, de plivit nici atât, iar de udat se ocupă Cel de Sus.

- Păi da, da știi mata cât trebi să umbli și să-i cauți? ,,

Nu mai stau la a negocia că mă grăbesc, îmi aleg două căldărușe un pic mai mărișoare decât cele cu smântână de prin magazine, îi întind femeii o hârtie cu chipul lui Aurel Vlaicu, ea îmi golește cele două găletușe întro pungă, mai pune într-ânsa încă vreo 3 hribi cam cât pumnul, mă arunc în Logan și hai mai departe.

La ora 13:48 trecute fix intram pe poarta pensiunii, fiert de căldură ca un rac în zamă proprie. Nu vrui să mai dau drumu’ aerului condiționat cică să fac oareșce economie la carburant că trăim vremuri grele și văz că încet, încet pân’ la Sânt Dimitrie, tare mi-e că se face de doi euroi.

Intru în bucătărie cu punga de hribi în mână mândru de parcă-aș fi cucerit Everestul, la care Măriuca, o frumusețe de fătucă la vreo 25-30 de ani ce-o ajută pe doamna Ileana la gospodărie, îmi ia punga din mână întrebându-mă de unde-i luai. Când îi povestii și-i mai spusei și cât dădui pe ei se puse pe-un râs împreună cu doamna Ileana de nu se mai opreau.

,,- Păi v-o păcălit domnu’ Bogdan.

- N-o păi de-unde să le știu eu valoarea adevărată fata tatii, că la mine în pădure la Băneasa unde sare mâța casa, nu cresc astfel de mănătărci.

- Lăsați că vi le curăț eu, vi le spăl, le punem la scurs și apăi le băgăm la ladă până plecați la București. ,,

Lăsai fata să-și facă treaba că tare pricepută era și mă retrag repede în cameră.

După ce-mi răcorii body-ul preț de-un sfert de ceas sub ploaia dușului, îmi luai aparatul foto ca să-i mai pui ceva pe biscuite (card). Dă-i prin livadă, dă-i prin curte, dă-i prin bucătăria doamnei Ileana, aleargă după mâțocii ăi neastâmparați, ca mai apoi să mă apropii iar de blănosu’ Codruț. Iar îi trag câteva cadre, mă mai apropii oleacă, el începe să dea din evantaiu-i la purtător și mai fac un pas către el cetind cu voce tare ca să mă audă, numele scris pe coteț. Greșală mare de tăt, căci blănosul se ridică pe lăboanțele din spate și pe cele din față mi le proptește drept în piept la doar un deșt de tăietura operației făcute anul trecut. Cum terenul pe care se desfășura acțiunea era înclinat, mă prăbușesc direct și forțat în poziția șezând. Îmi culeg aparatul foto de pe jos, moment în care blănosu’ sare asupră-mi și-mi trage o limbă uriașă pe partea dreaptă a feței de la bărbie până la tâmplă făcându-mă să strâng aparatul în mână și să-l declanșez. Ce-a ieșit se vede-n poză.

După ce dau pilota lățoasă jos de pe mine, mă scutur precum rusnacul după ce a dat tancul peste el și realizez că mândrețea mea de tricou poartă amprenta a trei gheare.

Mă retrag astfel în cameră și după ce-mi fac din nou încă un duș, îmi trag un tricou pe mine, iau zongura de beregată și ies din nou afară nemaibăgându-l în seamă pe blănos care deja luase poziția aceea de ,,cu mine nu se mai joacă nimeni? ,,

Din livadă se simțea venind o mireasmă plăcută de flori și iarbă proaspăt cosită.

Găsesc locul cu iarba cosită, mă întind pe spate privind cerul senin printre ramurile copacilor și-ncep a mângâia încet corzile chitarei întrun cântec ușor...

Și mă las cuprins de gânduri... căci și mâine e o zi...

P. S.

Sper să-mi permiteți să pui și niscaiva poze făcute anul trecut la Cascada Cailor

---

VIZUALIZĂRI: 1767 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI