Eforie Sud – pe urmele Mariei...

TIPĂREȘTE

Când poți vreodată să înțelegi nimicnicia vieții mai mult decât într-o zi de înmormântare?

Când vezi țărâna că se așterne, lopată cu lopată, peste capacul sicriului, acoperă lemnul lăcuit, mânerele metalice aurii, confecționate frumos...

... dust in the wind...

Pentru ce toate astea? Ca să zacă în pământ...

Deja plecase mai toată lumea...

Maria nu era acolo. Acolo erau doar niște rămășițe pământești...

Maria era sus, foarte sus, prin aer, printre noi toți.

Maria n-avea chef să se odihnească în pace. S-a dus la Pongal (vezi impresii) și ne aștepta acolo. Avea pălincă, vin roșu, ciorbă de pește cum n-am mai mâncat ever, salată de varză murată și iahnie de fasole, cozonac și chec.

Ne aștepta pe terasă, cu țigara. Niciodată nu s-a lăsat de țigară, e o bucurie mare pentru ea, un fel de a fi...

La biserică, preotul îi cânta prohodul și ea s-a plictisit. Îi spune lui Zoa:

-Ce stai, fată, aici, ia hai afară la o țigară!

Zoa a auzit dar nicolle s-a dus la țigară... Fix în secunda aia a ieșit să fumeze.

Cum să mai spui că Maria nu-i? Sigur că Maria este aici cu noi. Ne-a spus multe povești pe terasă la Pongal. Ne-a povestit și despre doctorii de la Târgu Mureș din luna august când multă lume merge în concediu și spitalul se confruntă cu o lipsă acută de personal. Atunci, în astfel de perioade mai vin și doctori din rândul drepților să dea o mână de ajutor :)

O să spuneți că sunt nebună. Da, sunt, da-mi place :D! Și genul ăsta de povești îmi place la nebunie. Și pe cât de nebunești par, pe atât de reale sunt :)...

M-am împrietenit cu Maria la înmormântarea ei.

Toată lumea își lua ”la revedere” de la ea și suferea tare. Dan (&Ema) suferea atât încât nu mai vedea în fața ochilor – s-a-ndreptat apoi spre colțul bisericii lovindu-se cu capul de o bârnă din schelă... nu mai știa de el...

Da, Maria e inegalabilă...

Normal că toată lumea o iubește.

În loc de jale și dezastru mi-a oferit o tură bună de treking pe plaja Tuzla, o zi superbă însorită, de decembrie, valuri cu spume, faleză, bolovăniș, miriște uscată, mi-a oferit o noapte pe malul mării, în susurul valurilor, la Capul Turcului (da, Maria a fost mereu îndrăgostită de Turcia, cine o cunoaște, știe), când am intrat în cameră am crezut că a început să plouă, nu, nu era ploaia, era susurul valurilor.

Mi-a dat o masă de suflet, cu bucate delicioase cum nu am mai mâncat.

De luni de zile tânjeam să gust o pălincă veritabilă și un vin roșu cremos. Maria fix asta mi-a dat.

Intenționam să nu merg la masă dar m-au luat pe sus. Nici habar n-am cine – un om cu o mașină – mi-a spus că la ei așa este obiceiul – și asta-i corect, da, așa este obiceiul...

Am ajuns în cameră pe seară. Aveam nevoie de ceva odihnă. Junior îmi spune:

-Uite ce ne-a dat Maria! Sufletul ei a modificat televizorul! Acasă la mine nu am programul minimax și oricum, filmele cu micul meu ponei sunt foarte rare. Și oricum, cred că sufletul lui Maria a modificat televizorul ca să... așa, știi?

Maria nu este din familia mea de suflete.

Pe mine, sincer, mă intimidează. Când îmi trimetea câte un ecou, primul lucru îmi sărea inima din loc apoi mă linișteam după ce citeam. Cuvintele ei eu le percepeam ca pe sentințe.

Are forță multă. Personalitatea sa și popularitatea sa mie îmi părea copleșitoare.

Dar a fost mereu pozitivă cu mine :) și tot este!

Știam ce se petrece cu ea înainte să îmi spună cineva vreodată.

Pe lângă ea mă simțeam mică.

Și cu toate astea, singurul lucru ce-mi venea în minte despre Maria, imaginând că o întâlnesc, era că aș fi privit-o în ochi și i-aș fi spus:

-Tu nu ești bolnavă!

Nu am agreat niciodată complezențele și cu atât mai mult, într-un context atât de măreț pe care Maria îl traversa mi s-ar fi părut o jignire să îi ofer complezențe.

Ne putem juca cu complezențele în contextul unei vieți banale.

Cu Maria nu!

Și nu am avut putere să îi ofer un astfel de scenariu.

Nu, Maria nu a fost bolnavă.

Maria a traversat un scenariu de înălțare care arată cam așa.

Cu toții știm consecințele, ce a produs și ce efecte a avut.

Îmi amintește de Gandhi:

”Testamentul meu este viața mea! ”

Privesc Eforie Sud prin ochii Mariei: aici s-a stabilit, aici a trăit, aici a iubit... aici n-a murit... aici a ales să-și trăiască veșnicia – pe palma asta de pământ de lângă Techirghiol, lângă mare, prin vacanțe, printre turiști, prin eforia și emoția vacanțelor...

Am ales să stau puțin cu ea, în cinstea ei, să-mi plimb ochii prin locuri unde și-a lăsat ea privirea, să îi onorez bucuria vieții.

Îi place foarte mult acest loc, e încântată de tot ce vede, îi este familiar, se simte fericită aici, se simte ocrotită și răsfățată... e un loc bun să trăiești... :) o veșnicie... aș sta aici o veșnicie – parcă îmi vibrează în urechi... :)

S-au legat lucrurile în viața mea așa încât am putut să îi dedic ceva timp deși părea că este cam la limită, în ultimul moment s-a aranjat totul...

Cunosc conexiunea asta peste moarte. Tot toamna asta, pe 7 septembrie a plecat și Lucian, un om cu care am o conexiune specială, dincolo de moarte, tot așa cum Maria are cu multă lume din AFA. Cunosc asta... Nu simt granița dintre lumi și simt în permanență prezența, fără să fie nevoie de vorbe...

La ieșirea din cimitir, Maria mi-a oferit o garoafă frumoasă, superbă. Mă aștepta pe jos, în mijlocul drumului. Roșie, frumoasă, plină de viață...

Am fost cu ea la restaurant, a ajuns tăvălită prin sacoșa de pomană...

Am găsit-o, ajunși în cameră, prin sacoșa de dulciuri – la fel de frumoasă, la fel de roșie, la fel de plină de viață – roșu aprins... un simbol de viață și frumusețe...

Recomand cu tărie:

Brian Weiss – Același suflet, multe trupuri

Michael Newton – Călătoria sufletelor, Destinul sufletelor

Dr. Hammer – opera sa

P. E. Cornellier – Supraviețuirea sufletului și evoluția lui după moarte

---

VIZUALIZĂRI: 908 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI