ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.06.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 21.06.14
STATUS: PARTENER
TIMP CITIRE: 8 MIN

Cum a influențat AFA viața unui adolescent

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Orice început a fost greu. Altminteri, nici acesta nu pare să fie mai prejos. Coborâm și urcăm, ne ridicăm și o luăm de la capăt, totul în pofida timpului suprem. Încep această filozofare prin a mă prezenta. Cine sunt eu? De ce sunt aici? Oricât de greu mi-ar fi, niciodată nu o să pot da un răspuns concret. Sufletul meu, acaparat inițial de o răzvrătire timidă, iese acum la lumină datorită momentelor frumoase, oamenii frumoși care m-au cunoscut și m-au făcut să mă simt alt om. Presupun că, unii, sunteți într-o ceață densă iar alții, mai senini, v-ați dat seama cam ce aș dori să relatez și să transmit prin intermediul acestui articol. Nu vă mai țin în suspans, nu că nu mi-ar plăcea să vă aflați într-o atmosferă palpitantă alături de aceste gânduri frumoase care urmează a fi spuse dar parcă nici nu mai pot tensiona momentul până la infinit. Scopul este, de fapt, impresia pe care mi-a dat-o acest site, oamenii care îl alcătuiesc de care, involuntar, m-am atașat foarte mult. În continuare sper să fiu diferit, să îmi aștern vorbele despre voi (da, voi!), useri virtual, oameni faini în realitate.

De la începutul activității mele pe site, cam pe la sfârșitul verii lui 2014, m-a atras o formă și un contur luminos al întregului ambalaj ce stătea sub egida “Am fost acolo”. Ce-i drept, primul meu pas aici a început, ca tot omul, cu impresiile dintr-o vacanță, atunci, din Albena – în caz că le-ați ratat, le găsiți aici respectiv aici. Pe vremea aceea, am descoperit că, eu – inadaptatul site-ului, eram apreciat de un număr mai mare de useri, mult peste așteptările mele, debutând cu un Mini Ghid. În timp, din inadaptat, am trecut printr-un proces de adaptare care s-a concretizat în omul ferchezuit și pedant din ziua de astăzi. Spun om deși vârsta inculpatului de față a stârnit multe controverse, mai ales că în caseta tehnică era scris, de fiecare dată, familie cu copii. @papone, primul care a început să aibă neclarități în privința celor scrise de mine, m-a ambiționat oarecum. M-a făcut să mă simt și mai superior deși dânsul are cu de două ori mai multe primăveri față de ale mele și o poziție net superioară în ierarhia AFA. Generic andreieu sau A.C. în realitate – subsemnatul – situat binișor cu două luni înaintea majoratului, mă prezint simplu, drept un adolescent meticulos, atras de web design și grafică publicitară iar de 2 ani și de turism grație acestui site. Nu o să mai completez cu cine știe ce caracterizări personale demne de un adevărat CV, las totul la latitudinea voastră, vă las să vă conturați o impresie generală a inegalabilului andreiEU. Am decis să mă implic în tot felul de uși deschise, de a le răspunde celor ce aveau nevoie de recomandări din zonele pe care le vizitasem anterior, chiar dacă răspunsul era derizoriu sau perfect. Ulterior am descoperit oameni minunați, oameni care mi-au deschis ușile către o fervoare pe care am reușit să o capăt pe parcurs și de care sunt foarte mândru, oameni pe care vreau să îi descriu mai elaborat, oameni pentru care sper că respectul pe care l-am dispus a intrat acolo unde trebuie, în locul cel mai greu de pătruns, inima. De multe ori m-am întrebat dacă sunt mezinul acestui site, dacă mai există cineva care, la vârsta de 18 ani să elaboreze astfel de relatări și să primească atât de multe laude din partea voastră, așa cum am interceput din fiecare cuvințel rostit la adresa mea. Sincer, aș fi foarte impresionat dacă răspunsul ar fi unul pozitiv și sper ca administratorii să evalueze această situație doar pentru simpla mea curiozitate care cu siguranță o să mă macine ușor dar plăcut. Totodată, este o onoare pe care o port cu greu dar cu mândrie. Începând de astăzi, sper ca impresia pe care o să v-o las cu prilejul următoarelor articole, să fie net superioară celor de anul trecut, când, recunosc, de multe ori, am fentat logica existențială, creându-se contradicții asupra timpilor inadecvați pe care i-am folosit.

Pe parcursul anilor, foarte puțini la număr, m-am lipit de foarte mulți useri. O mare parte, votanți receptivi, alții parțial dar toți într-o grămadă pe care nu am decât să o apreciez solemn. Datorită vouă, site-ul Am fost acolo a devenit pentru mine o prioritate, un combatant chiar împotriva rețelelor de socializare. În fiecare zi, prima pagină web pe care o vizitez este site-ul AFA pentru a vedea noutățile, ce impresii de călătorie sau de cazare s-au mai postat în caz că nu le primesc automat prin mail. A devenit o obișnuință pe care vreau să o păstrez cu rigurozitate. Acestea fiind spuse, o să vă descriu, pe câțiva dintre voi, cei pe care nu am cum să vă scot din minte, oricât de mare ar fi delay-ul din capul meu.

@Zoazore – Zoa a fost prima de care m-am lipit prin prisma ambițiilor pe care mi le-a afișat cu fiecare ocazie, încă de la primul articol, a fost mereu omul potrivit la momentul potrivit, a știut să binedispună orice împrejurare, fie ea și infimă. Zoa nu a scăpat niciun moment în a mă vota, a încercat să fie mereu prima deși de câteva ori nu a reușit. Cu de trei ori mai multe primăveri decât mine, cu de trei ori mai multă experiență, cu de trei ori mai multe vechime, Zoa va rămâne mereu în mintea mea chiar dacă numele ei îmi dădea ceva bătăi de cap la început. Zoa, nu am uitat de submarinul tău de la Primasol dar sper să îl găsești și să ni-l prezinți și la întoarcerea de la Dobrotisa! :D

@tm67bru – Pe scurt timbru, cum îmi place să-l numesc, este cel care nu a ratat niciun ecou sau răspuns de-al meu (bine, în proporție de 95% :)), m-a votat maxim de fiecare dată, exact cum face cu fiecare dintre noi deoarece este prezent peste tot, oriunde și oricând! Respect tm67bru și aștept cu nerăbdare un nou articol!

@nicole33 – Portocalie cum o știu de fel, a fost și este cea care, indirect, m-a ambiționat să ofer răspunsuri, să îmi doresc cu îndârjire să ajut alți turiști cu informații esențiale. Nicole m-a atras prin felul ei de a fi, prin informațiile foarte clare pe care le oferă cu o promptitudine debordantă, reprezentând, în opinia mea, un ghid excepțional. Nu mai este o noutate că datorită soluțiilor rapide pe care le dispune în orice împrejurare, Nicole a ajuns consilier onorific afa pe mai multe destinații turistice. Keep it go, Nicole!

@papone – Ei bine, papone este, așa cum am spus și mai sus, cel care m-a făcut să demonstrez și mai multe, deși el nu știe asta. Totodată, incertitudinile pe care i le-am creat cu privire, mai de seamă, asupra unui articol de-al meu, m-a activat, dacă pot spune așa, în corectarea și reliefarea scrisului pentru a dispune de articole multe mai bune, corecte și de ce nu, de elită.

@vega06 – Prietenul bun la nevoie se cunoaște. Într-un cuvânt, vega06. El m-a făcut să râd, m-a făcut să îi descopăr aventurile amuzante și pline de suspans, am râs împreună și o vom face în continuare, a știut să își proporționeze articolele astfel că, raportul lectură/aventură/amuzament este într-o alură incredibilă. Măi vega, poate îți pun ăștia raportul calitate/preț pe ici colo, așa mai dai jos din calorii, că tare te mai plângi cu fiecare ocazie! =)) Vezi că te urmăresc!

@alinaro – Alina este cea pe care o apreciez pentru stilul propriu de redactare, nemaiîntâlnit momentan la niciun alt user. Concret, citind impresiile Alinei, mă transpun în cele relatate, parcă le trăiesc pe pielea mea! Le pot cataloga ca impresii live dar prin cuvinte! Felicitări, Alina!

Mai sunt foarte mulți useri pe care îi apreciez pentru toată munca depusă, printre care îi amintesc pe @mprofeanu, @Michi, @AZE, @ Anilu, @crismis, @tata123 sau @mireille. Toți îmi sunteți dragi, vă stimez în primul rând pentru faptul că diferența de vârstă dintre noi este în unele cazuri, pe plus, în altele, de trei-patru ori mai mare. Am reușit să strâng 110 prieteni iar lista va continua, promit! Încă odată vă mulțumesc pentru sprijinul acordat, pentru aprecieri, gândurile frumoase dar și pentru ambiționări. Am reușit să trec de la statutul de GOLD la cel PREMIUM doar prin răspunsuri, am atins nivelul de elită la articolul Viva a la carte doar cu ajutorul vostru! În continuare o să vă las să degustați un nou set de impresii, aproximez că în 1 săptămână o să puteți începe a le savura iar eu, închei prin aceleași mulțumiri pe care le-am afișat pe parcursul aceste filozofări și mă bucur că fac parte dintr-un grup frumos pe care l-aș considera, în termeni academici, un monolit! Mulțumesc mult, prieteni! :)

Vacanțe perfecte vă doresc!


[fb]
---
Trimis de andreieu in 23.06.16 18:35:23
Validat / Publicat: 23.06.16 19:50:03

VIZUALIZĂRI: 2051 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

30 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22078 PMA (din 81 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

30 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[23.06.16 18:48:02]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Carmen Ion
[23.06.16 20:12:11]
»

@andreieu - Stimate adolescent, ma bucur enorm de cele citite aici, asa cum ma bucura contributia tuturor tinerilor de pe AFA, prea putini la numar, din pacate.

Tatal meu avea o vorba: in viata ramai cu familia, cartile si calatoriile. Pasiunea care ne uneste pe cei ce postam pe acest site nu are limite de varsta, caci asa cum subliniam in articolul dedeicat Intalnirii anuale AFA de la Cincis, intre cel mai varstnic si cel mai tanar participant la intrunire diferenta a fost de 60 DE ANI!

Cum - cu totul intamplator - cei 60 de ani reprezinta si varsta pe care tocmai am implinit-o, apreciez cu atat mai mult sinceritatea vorbelor tale. Si imi permit un sfat: continua sa traiesti frumos, sa visezi si sa calatoresti toata viata!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][11 voturi]
crismis
[23.06.16 20:21:28]
»

@andreieu: Uau!

... Măi, andreiTU! Știi cum ești? Ex-tra-or-di-nar! Pe mine, una, m-ai atins la coarda sensibilă!

... Îmi voi aminti deseori de o zi nu prea îndepărtată, una dintr-o serie de multe altele în care parcă Dumnezeu iți umple sacul să vadă cât poți duce... În poșta mea electronică (pe care nici nu-mi venea s-o mai deschid, cine știe ce balaur cu 7 capete se mai ițește de acolo!) mă aștepta un ecou la unul din articolele mele mai vechi (vacanță?! ce-o fi aia?! am fost eu vreodată în vacanță?! am și scris despre ea?!!!). Cuvinte calde, liniștitoare, încurajatoare... Deși conținutul lor nu avea nicio legătură cu starea mea actuală, am simțit că ele îmi șopteau printre rânduri : "va fi bine!... " N-am exagerat când ți-am răspuns că a fost cel mai frumos ecou pe care l-am primit.

Recunosc că până atunci nu te remarcasem. Am intrat curioasă pe contul tău și am realizat că de fapt iți citisem unele impresii. Le-am citit și pe celelalte, cu tot cu ecouri. Am fost surprinsă de vârsta ta, adică de raportul vârstă / inteligență. Nu prea mult, am și eu 2 copii (iar ei au prieteni) care mă surprind deseori in același mod. Știu că va fi bine! Adică nu doar pt mine și ai mei, pt țara asta atat de hulită! Cu tineri ca voi, va fi bine!

Păstrează drumul drept! Cu bine, Andrei!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
Michi
[23.06.16 20:54:30]
»

Sunt pur şi simplu uluită de puritatea şi maturitatea ta (contradicţie în termeni, nu?). Să-ţi ţină Dumnezeu această pasiune cât mai mulţi ani de aici încolo, sigur vor apărea şi alte provocări din cauza cărora ai să uiţi tot ce a însemnat AFA pentru tine dar până atunci rămâi ca un mărgăritar printre noi.

ANILU
[23.06.16 21:16:50]
»

@andreieu: Am citit articolul tău cu emoție. Sunt impresionată de toate cuvintele frumoase scrise la adresa noastră a userilor mai vechi aici pe AFA sau mai în vârstă ca ani.

Din cele scrise dai dovadă de mult bun simț dar și de multa inteligență.

Sper ca peste ani să pot citi și să mă plimb alături de tine aici pe AFA.

Aștept cu interes articolele tale despre plimbările sau vacanțele viitoare.

Cât de curând vei deveni major, La mulți ani și să faci în viață tot ceea ce îți place.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
mprofeanu
[23.06.16 21:43:52]
»

@andreieu - Am citit articolele tale care impresionează prin modul cum sunt scrise dar mai ales prin pasiunea ta pentru excursii, prin modul de a selecta ceea ce vezi și prin dorința de a împărtăși aceste lucruri. Este o pasiune pe viață, care nu dispare, chiar dacă apar și alte provocări revii mereu la ea. Mulțumesc că exiști și că poți fi o pildă pentru AFAiști!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
zlatna
[23.06.16 22:21:06]
»

@andreieu - Emotionant articol draga pustiule (nu te supara ca iti zic asa). Ma bucur ca de saptamana aceasta sunt si eu pe lista ta de prieteni. Multi dintre cei pe care i-ai nominalizat tu, m-au ajutat si pe mine de cand scriu, mai serios pe acest site.

Astept ,cu nerabdare sa citesc povestiri din vacantele tale.

Mult respect din partea mea ,pentru acest articol dar mai ales pentru tine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Floryn81
[23.06.16 22:52:10]
»

@andreieu - Mă alătur și eu celorlalți care au redactat deja ecouri cu sufletul la un articol scris de către tine tot cu sufletul. Mă bucur că ai descoperit pasiunea pentru turism de la o vârstă la care alți adolescenți au cu totul alte preocupări, multe dintre ele nefiind deloc benefice lor.

Maturitatea de care dai dovadă te va ajuta, cu siguranță, să străbați cu bine întortocheatele poteci ale vieții, așa că eu îți doresc să faci întotdeauna alegeri inspirate.

În ceea ce privește contribuția ta pe AFA, aștept cu interes viitoarele tale articole!

Îți doresc o vară excelentă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Dan&Ema
[23.06.16 23:02:09]
»

Ma bucur ca te-am cunoscut mai bine, AndreiEU! Ai realmente talent in asezarea slovelor si cubsigiranta intri acum in galeria prieteniloe mei AFA, dar ai stabilit deja un record. Esti cel mai june dintre ei!

Eu sau noi suntem Denisa (5), Emi (11), Ema (nu se spune) si Dan (47). Si calatorim mult. Eu sunt un fan al acestui site si intru zilnic pe AFA pote tot anul sa fie vreo 10 - 20 zile cand nu dau buna ziua AFA! Cateva din cele 10-20 zile s-au consumat zilele trecute datorita unei schimbari importante in familie care ne-a consumat realmente 24 din 24. Ieri am reluat scrisul, astazi cititul si de luni sper sa revin ca prezenta zilnica si sa ne intalnim cat mai des pe aici dar si in realitate. Pentru ca anul trecut firav si anul acesta mai serios am cunoscut si vreo 100 de fete (a se citi fetze, scuze) membri AFA, ba am organizat si o vizita la muzeu sau am raspuns prezent la invitatiile altora. Iar marea intalnirea a fost pentru mine (noi) intalnirea de la Cincis unde am trait spiritul AFA si m-am indragostit din nou la varsta mea. De AFA bineinteles!

La cat mai multe postari si intalniri tinere prieten talentat!

Cu drag, Dan

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
Floria
[23.06.16 23:08:49]
»

Andrei, toamna trecută când căutam un hotel la mare la vecinii bulgari am citit şi recitit impresiile tale despre HVD VIVA. Deşi mie îmi plac hotelurile pe plajă, una din micile plăceri ale vieţii mele este să privesc marea din balcon, am mers pe mâna ta şi am ales VIVA. Pentru că băiatul meu se hotărâse să mă însoţească în vacanţă, au fost extrem de preţioase impresiile unui tânăr apropiat de vârsta lui. Aprecierile lui... au fost identice cu ale tale!

Mă bucur din tot sufletul că te simţi bine printre noi şi îţi doresc să găseşti drumul care te va face fericit, sau măcar mulţumit în viaţă!

Cu drag,

Floria

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][8 voturi]
elviramvio
[23.06.16 23:14:28]
»

@andreieu -

Deci am avut dreptate ca aici pe AFA conflictul dintre generatii este un mit. Tu esti dovada. Ma bucur ca un boboc inforeste aici si sper sa pot calatori virtual cu tine pe toata planeta. Sa ai drum drept in viata si sa reusesti sa-ti pastrezi sufletul frumos!

Aurici
[24.06.16 11:24:08]
»

@andreieu - Dragă Andrei, am doi copii mai mari decât tine și câteodată îmi reproșez că am greșit pe undeva pentru că sunt prea cuminței pentru jungla în care trăim. Doar câteodată, pentru că în general cred că bunul simț face casă bună cu toate timpurile și cu toate junglele. Din cauza timidității băiatul a trecut prin toate fazele posibile de rocker rebel, dar pentru că l-am lăsat în pace și nu am încercat să-i trasez direcția bună, așa cum consideram eu, totul este istorie, parcă nici n-ar fi fost. Iar fata este tot ce și-ar putea dori un părinte. Îmi plac prietenii lor și știu că și ei ne plac pe noi, ceea ce era foarte, foarte important. Cum am mai spus o dată pe aici niciodată nu folosesc expresia „pe vremea mea... ”, tocmai pentru că nu cred că vreo generație a fost buricul târgului, ci fiecare și-a trăit doar vremurile, care au evoluat de la o generație la alta, așa cum este firesc. Îmi placi și tu foarte mult și îți doresc să tragi după tine cât poți de mult din generația ta. Ai cuvintele la tine și dacă ai și atitudinea, ai putea să faci treabă foarte bună, lucru de care nu mă îndoiesc. Viitorul îți/vă aparține. Baftă în tot ceea ce vei întreprinde și un drum cât mai ușor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
papone
[24.06.16 12:03:26]
»

@andreieu: Mai AndreiTU, daca tot m-ai menționat primul... Așa cum probabil ți-ai dat seama, @papone are simțurile foarte ok si are fler. Iar simplul fapt ca a comentat la vreun review înseamnă ca cele scrise au contat nitel pentru el, ala considerat cârcotașul site-ului. Faptul ca cele scrise de acest @papone te-au ambiționat nu face decât sa il bucure, sa știi - ești unul dintre putinii de pe aici care nu il cunosc si nu s-au supărat in urma comentariilor lui deloc la locul lor de multe ori.

Cat privește rangul de pe AFA, sa știi ca la peste suta de prieteni pe care o ai o să-l depășești pe papone asta foarte repede - eu te rog doar un lucru: nu te axa pe cantitate si pastreaza-ti calitatea.

Si inca ceva: papone asta nu suporta un lucru pe aici: sa i se adreseze cineva la persoana a doua!

Keep going, ca sa nu zic walking - încă n-ai voie sa bei, macar din punct de vedere legal

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
alinaro
[24.06.16 13:13:12]
»

@andreieu - Dragă Andrei, să știi că m-ai topit de tot cu reviewul tăul. Au spus colegii mai sus cam tot ce aș fi vrut să spun și eu, nu mai repet. Atâta doar: mă văd în tine, acum douăzeci de ani (cum naiba or fi trecut? sau doar s-au făcut că au trecut și eu de fapt tot 18 am... ?). Educație, energie, sensibilitate, drag de frumos, etc... Le ai pe toate.

Cât despre rândurile pe care mi le-ai adresat direct, ce să mai zic... astfel de gânduri au stat la baza noilor mei proiecte luate mai în serios anul trecut și care trag nădejde să avanseze în următoarele luni și mai mult. Îți mulțumesc din suflet, mă datorez sufletelor ca tine.

Să ai o vară și o viață minunată!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
vega06
[24.06.16 20:26:14]
»

@andreitu -

Mai prietene AndreiTu... Vad ca acu’ multa lume iti spune asa . Da’ io am fost primul cu nickname-ul asta, trebuie sa recunosti faptul. Ma simt plagiat fara mila

Io ce pot sa mai adaug la aceasta auto biografie de pe AFA ? Doar ca ai inceput cu dreptul si da-i inainte ca-i de bine

Nu ai avut pana acu’ decat 6 review-uri (fara prezentul) toate cu SuperBonus dintre care 3 selectate mini-ghiduri si bașca mai ai si un ZuperBonus. Deci nu pot decat sa te plagiez si sa-ti zic si io “Keep it go” si in continuare go faraway without limits !

Merci pentru nominalizare si gandurile bune la adresa-mi si te asigur ca sunt reciproce, ca si urmarirea declarata aci in fata natiunii. Cum zice poetul si parafrazand : Urmarit vei fi in toate far-a prinde chiar de veste

Aaa... Si vezi ca io nu m-am plans ever de ceva extra calorii. Nu stiu de unde-ai scos-o p’asta, da’ la mine chiar nu-i cazul

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
andreieuAUTOR REVIEW
[24.06.16 22:11:55]
»

Carmen Ion - Într-adevăr, tinerii nu reprezintă un procent major din totalul contribuitorilor pe AFA. Uite, de exemplu, le-am adus la cunoștință colegilor de liceu existența site-ului și spre uimirea mea, abia din a doua încercare de a rememora amintiri din trecut, au bâlbâit “Ăăă, da, parcă îl știu, l-am folosit cândva pentru o vacanță” … și cam atât. Aceași situație este des întâlnită și la cei cu scaun la cap unde, hai să zic așa, o simplă aruncare a unui ochi pe AFA este suficientă. Multă sănătate, viață lungă, mulțumesc pentru sfaturi, o să țin cont de ele!

@crismis – Măăăăi crismis, știi cum ești? Fe-no-me-na-lă! Mă bucur că am reușit să te ung la suflet dar pe căldura asta se topește și ungerea de pe suflet. Niciodată nu este prea târziu, e bine că totuși m-ai scos de pe statutul de necunoscut. Să-ți trăiască copii și să te bucuri de ei! Mulțumesc pentru îndrumări!

@Michi – Sincer, și eu sunt uluit mai ales că nu mă așteptam să primesc atât de multe laude... poate sunt prea modest. Sfatul dvs. este foarte prețios și voi încerca să rămân printre voi! Vă mulțumesc frumos, mama Michi! Sănătate multe și viață veșnică!

@ANILU – Eu cum mă pot simți când 14 oameni minunați îmi scriu cu atâta ardoare? Parcă ați construit o întreagă echipă de fotbal, cu tot cu trei rezerve! Ce să vezi, antrenorul, cine să fie? Legat de laude, ce pot să mai rostesc, să mai grăiesc... doar că la rândul meu, sper, să mă plimb nu numai pe AFA, ci pe străzile și colțurile lumii, peste câțiva ani! Mulțumesc frumos pentru urări! Numai bine!

@mprofeanu – Stimată doamnă, mă bucur că din puținul meu am reușit să vă trezesc astfel de impresii! Pasiunea pentru turism a fost, este și va fi!

@zlatna – Sunt un puști, bine, mai major Mă bucur pentru îndrăznirea de care dispuneți și promit să nu (vă) dezamăgesc!

@Crazy_Mouse – Sufletul este prima picătură ce trebuie adăugată într-un ocean iar oceanul reprezintă fiecare articol. Mulțumesc pentru vorbele frumoase și sper să nu vă dezamăgesc!

@Dan&Ema - Mă bucur că te-am (v-am) cunoscut. E o mare plăcere să descopăr cât mai mulți împătimiți ai vacanțelor care dă se potrivească mănușă cu gândirea și raționamenul meu. Nu spun nu întâlnirilor anuale AFA dar știi cum e, bacul vine, facultatea bate la ușă, viitorul e aproape. Acum câteva săptămâni am urmărit înregistrările întâlnirilor AFA, din pură curiozitate. Toți sunteți minunați! Îți mulțumesc pentru laude, Dan!

@Floria – Mă bucur să aud vorbele tale și că am fost un factor decisiv în petrecerea unei vacanțe, mai ales la Viva! Citisem în zilele trecute cum că Viva este situat pe locul 6 în top 20 cele mai bune hoteluri din Bulgaria, alături de nume grele. Altminteri, toate HVD-urile (Club Bor din Sunny Beach, Miramar din Obzor și Viva Club din Nisipuri) din Bulgaria sunt în acest top grație profesionalismului de care dau dovadă. De fiecare dată o să mă simt relaxat și binedispus într-o comunitate că AFA!

@elviramvio – Dezmințirea unui mit este și mai neașteptată pentru mine. Sper să mai existe și alții ca mine, să ne mărim comunitatea și să avem aceiași oameni frumoși, darnici și înțelepți!

@Aurici - Întotdeauna drumul cel bun va trona! Mulțumesc pentru gânduri! Bumai bine!

@papone - Nu aveam de ce să mă supăr. Am mers pe o premisă bine stabilită: de la cei superiori înveți și tot de la ei ajungi sus! Mulțumesc pentru sfaturi!

@alinaro - Tu ai fost specială și nimeni nu poate nega asta! Baftă multă cu noile tale planuri, de abia aștept o nouă serie de articole "live"

@vega06 – Fix tu te-ai nimerit ultimul! Nu am cum să fiu atât de filozof cu tine, nu de alta dar am atâtea glume să-ți spun încât adorm necontenit. Văd că mi-ai făcut deja bilanțul, nu te-ai putut abține Poet sau nu, academician sau nu dar AFA-ist sigur DA! Te salută andreiEU! Aaa, și era să uit! Gândește-te că ești sus pe tron dacă te tot plagiază colegii!

Pentru toți, nu am decât motive de mulțumire duse până la infinit! Nu mă așteptam să fiți în număr atât de mare, cu atât de multe vorbe calde și care să mă ungă atât de mult la suflet! Numai bine, oameni faini și frumoși!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
papone
[24.06.16 22:16:29]
»

@andreieu -

@papone - Nu aveam de ce să mă supăr. Am mers pe o premisă bine stabilită: de la cei superiori înveţi şi tot de la ei ajungi sus! Mulţumesc pentru sfaturi!

Lasa peria jos, ca nu e cazul cu mine Vorbim mai multe la o bere... peste doua luni

balasa violeta
[24.06.16 23:58:08]
»

@andreieu - am venit cu zuperbonusul... felicitari, o viata frumoasa, plina de calatorii!

andreieuAUTOR REVIEW
[25.06.16 13:30:54]
»

@balasa violeta - Mulțumesc mult pentru ZB! O vară și o viață perfectă și dumneavoastră!

mishu
[25.06.16 22:56:32]
»

Cum ultimele zile au fost foarte incarcate am ajuns si eu in sfarsit la acest articol al tau. L-am citit pentru ca m-a frapat titlul, deoarece asa cum spunea cineva mai sus, sunt destul de putin tineri pe acest site.

Recunosc cinstit cred ca nici pe baietii mei nu i-as vedea pe aici, sunt mult prea grabiti.

Nu pot decat sa-ti apreciez maturitatea, cat despre restul aprecierilor au facut-o ceilalti useri mai bine decat as face-o eu si daca as mai face-o si eu cine stie ce cornite ti-ar creste vazand ca in continuare esti laudat.

Deci vorba lui Ionica Umblaretul - Keep walking

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
andreieuAUTOR REVIEW
[25.06.16 23:52:38]
»

@mishu - E bine când totul se termină cu bine, vorba vine!

cine stie ce cornite ti-ar creste vazand ca in continuare esti laudat

Nu vreau să pară pompos dar nici pe departe nu m-aș vedea cu cornițe pentru că Halloween-ul este abia în octombrie iar vorbele amintite reprezintă doar un ferm suflu către noi experiențe virtuale pe AFA dar și o mentalitate mai bogată în realitate!

Mulțam' fain pentru prezență, mishule!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
roth
[28.06.16 15:34:53]
»

Interesanta fisa autobiografica, mult sentiment, mult uman ceea ce nu prea gasesti la tineri in ziua de azi. Nu au rabdare, vor sa arda etape, uita ca pentru a construi ceva solid e nevoie de timp si pasi mici.

Mi-a placut ce am citit, mi-a placut firul ecourilor si DA voi citi si celelalte rw-uri scrise...

Recunosc ca Zozo mi-a povestit de un pusti din Ploiesti care scrie grozav, recunosc ca nu am reusit sa aprofundez informatia... dar cand trebuie sa se intample se intampla.

Acum te-am gasit, o sa fiu cu ochiul pe tine... de unul mai am nevoie la liber cine stie ce mai zaresc.

Vacante frumoase si sa "cresti fain odata cu AFA"

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
andreieuAUTOR REVIEW
[28.06.16 16:30:58]
»

@roth - Mă bucur foarte mult pentru atitudinea perplexă pe care am reușit să v-o creez!

Zoa este o fană declarată și chiar mă surpinde voința și dedicarea ei de a da mai departe informații subtile, fie ele și despre utilizatori. Nu-i bai că de abia acum m-ați descoperit, vorba aceea: Vezi ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să și primești!

O zi și o vară perfectă, dragă @roth!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
printesa82
[28.06.16 22:29:48]
»

Bravo Andrei! Ai scris un articol fenomenal . O vara frumoasa iti doresc!

andreieuAUTOR REVIEW
[28.06.16 22:36:44]
»

@printesa82: Mulțumesc mult! Urările sunt reciproce

adynutza26
[29.06.16 14:10:05]
»

@andreieu - Recunosc ca si pe mine tot titlul m-a facut sa-ti deschid reviewul. Am si eu 2 fetite, mai au pana la varsta majoratului, dar mi-as dori foarte mult sa iti calce pe urme:un vocabular demn de persoane cu mult mai inaintate in varsta, o prezenta de spirit absolut impresionanta si o capacitate descriptiva incredibila! Sper sa duci mai departe spiritul AFA si de ce nu, sa devii un webmaster al site-ului. Pentru ca in mod cert detii capacitatea de a ajunge unde vrei tu, ramane doar sa iti urez "Mult noroc in viata" si nu uita sa traiesti fiecare clipa cu acelasi entuziasm pe care il simt presarat printre randurile tale!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
andreieuAUTOR REVIEW
[29.06.16 14:45:22]
»

@adynutza26: Mă simt de-a dreptul onorat pentru o astfel de considerație! Sper ca și fetele dumneavoastră să ajungă măcar până aici, să încerce și într-un final apoteotic, să reușească performanțe sesizabile!

Vocabularul, recunosc, l-am căpătat din dorința de a oferi o gamă largă de valori, un orizont cât mai vast cu putință, care mă va ajuta la bacalaureat și nu numai. În schimb, prezența de spirit rămâne înnăscută și cu care mă bucur că sunt plăcut de voi!

Spiritul AFA va merge mai departe, purtat pe aripi de toți mezinii site-ului, nu numai de mine Până acum nu cred că am demonstrat cine știe ce, "grosul" urmează de săptămâna viitoare, cu rușinea unor restanțe de anul trecut!

Vă mulțumesc solemn pentru rândurile și gândurile frumoase! O viață frumoasă să avem!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Dana2008
[01.07.16 11:48:57]
»

Foarte emotionant articolul! Felicitari penru calea pe care ai ales-o si prieteniile pe care le legi cu membrii comunitatii! Ca si tine, eu imi incep ziua cu consultarea paginii AFA. Sunt foarte multe povesti frumoase si haioase si de asemenea multe informatii utile si nouati, zone si locuri despre care nici nu ai cum sa auzi, o cascada mai dosita...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Zoazore
[01.07.16 14:32:04]
»

@andreieu - Ooofff, parca citesc scrisoarea unui copil pentru mama lui! M-ai emotionat pana la lacrimi!

Si eu cred ca esti mezinul AFA.Dar nu spera sa fii menajat pentru asta! Cel putin de @papone si de mine! Mai baiete, ce sa-ti faca Zoa daca esti talentat? Io, saracan de mine, n-am facut decat sa citesc si sa comentez! Ca acum:

M-a făcut să mă simt şi mai superior deşi dânsul are cu de două ori mai multe primăveri...

= Mai superior NU exista!

Stii ca eu am uitat de submarin?

Peste doua luni abia vei fi major... Uff, pot intra usor la coruptie de minori, dar te-am corupt la bine. Yesss!

Mergi mai departe, ca mergi bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
adri-nico
[12.09.16 19:40:20]
»

M-a pus naiba sa iau o pauza si nu ma mai pot dezlipi de ceea ce ai scris tu! Si cit de sensibil... si cit de corect!

Am si eu copii de virsta ta, un pic mai maricei, dar nu i-as vedea scriind texte. Ei nici macar nu-mi vorbesc in propozitii.

Te felicit inca o data! Te vom cunoaste la urmatoarea intilnire?

Cred ca au trecut alea doua lui care te desparteau de o halba cu bere... S-a intimplat?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
18 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, adynutza26, alinaro, andreieu, ANILU, Aurici, balasa violeta, crismis, Dan&Ema, Dana2008, elviramvio, Floria, Michi, mishu, mprofeanu, printesa82, zlatna, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări de suflet (mai puţin turistice):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069216012954712 sec
    ecranul dvs: 1 x 1