ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.11.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
TIMP CITIRE: 3 MIN

Sâmbătă 14 noiembrie, AmFostAcolo la TTR

TIPĂREȘTE

Sâmbătă 14.11, pe la 12 trecute fix am aterizat (de ce s-o fi zicând aşa că doar am mers perpedes apostolorum?) la standul AFA de la Târgu de Turism organizat în pavilionul C2 al Romexpo. L-am găsit destul de uşor şi amplasarea lui este destul de bună în raport cu intrarea în pavilion. Două lucruri de remarcat şi de felicitat: un afiş mare pe care se scria că se distribuie gratuit 100 de tastaturi cu diacritice în cadrul campaniei ˝Scrie corect româneşte˝, o acţiune de mare merit. Cât am stat noi s-au înregistrat câţiva useri noi care au şi plecat cu tastaturile acasă.

Al doilea lucru de observat era că pe măsuţă erau fursecuri, bomboane, prăjituri pentru vizitatori. Nu că ar fi fost cine ştie ce valoare dar platourile au fost golite de trecători, care nici măcar nu schiţau că i-ar interesa ceva. Ruşinică! Standuri mari ale agenţiilor de renume nu ofereau nimic altceva decât pliante, probabil aveau experienţă cu oamenii profitori şi prost crescuţi.

Chiar la intrare ne-a văzut soţia lui Crima (corect cred că se spune Crimei) care, după pupăturile de rigoare ne-a condus la stand. Cât despre Crima, am fost puţin confuză aflând că lumea îi spune Vasile. Ori, cu nume de Vasile S îl ştiam pe userul înalt, cu mustaţă care ne-a delectat cu serialul despre Mexic. Cât despre soţie - a lui Vasile alias Crima, nu a lui Vasile cel cu Mexicul o cheamă Elisav, ca anagramă la Vasile. Cred că v-am zăpăcit. Şi eu; mi-a fost destul de greu să pricep.

Erau acolo Cornel, Dragoş, Pepsi, Ariciu (oare de ce o persoană atât de lipicioasă se dă că ar avea ţepi?), Le Maitre, o tânără care aştepta o tastatură şi un tânăr, probabil un user care făcea formele. Să mă ierte dacă cineva nu a fost enumerat. Am fost puţini, ca de altfel vizitatorii din tot târgul. Poate timpul frumos a gonit oamenii din Bucureşti, poate amatorii de turism au venit pe fugă zilele trecute ca să prindă ocazia cea mare, în orice caz comparativ cu ediţiile precedente deşi era sâmbătă, au fost mai puţini vizitatori.

Câteva clipe am stat de vorbă cu Irinad care-şi începuse turul standurilor iar la ieşire i-am întâlnit pe MSND şi soţia. Am făcut şi noi turul câtorva standuri, am luat pliante şi ne-am interesat de excursii pentru seniori. La revenire la stand, Elisav mi-a cedat locul pe scaun, pentru care îi mulţumesc. Deşi puţini, mi-a făcut mare plăcere să-i întâlnesc pe aceşti tineri frumoşi din AFA.

Dragoş, nu-ţi mai spune moş că eşti cu mult mai tânăr decât fie-mea care e încă tânără! Cornel, cu toată agitaţia pe care o incumbă ţinerea unui stand de turism şi-a găsit timp să vorbească cu mine dar în special cu soţul meu care nefiind user era puţin mai stingher.

Am plecat spre casă ca după o vizită în familie în care eu, în calitate de cea mai în vârstă mătuşă mi-am văzut nepoţii. Cum era şi tare frumos afară şi totul strălucea în lumina soarelui mi-am dat seama cum revederea cu prietenii dragi îţi aduce o mare bucurie sufletească.Toţi avem nevoie de aceste mici bucurii. Ovidiu şi Dragoş au făcut poze şi tare i-aş ruga să le posteze ca probă martor că toţi amfostacolo.

Vă aduceţi aminte de Scarlett O´Hara? Ea spunea ˝şi mâine va fi o zi˝. Vă zic şi eu că şi mâine mai puteţi merge la standul AFA nr. 38 din C2, aproape de ieşirea spre C4.


[fb]
---
Trimis de Michi in 14.11.15 18:54:13
Validat / Publicat: 15.11.15 02:50:58

VIZUALIZĂRI: 1181 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Aştept pozele profesioniştilor!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2044 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

buterfly*
[15.11.15 12:14:21]
»

Mama Michi, din pacate anul acesta nu v-am prins la targ, dar trag nadejde ca in curand ne vom revedea!

MichiAUTOR REVIEW
[15.11.15 12:17:08]
»

@buterfly -Cu siguranţă. Mai e puţin până la marea întâlneală din fe-martie.

nicole33
[15.11.15 12:29:25]
»

@Michi -

Nici eu nu v-am mai prins la târg, dar am gustat din saleurile făcute de dumneavoastră. Foarte bune. Noroc că le-a luat @crima repede din fața mea că nu rezistam ispitei de a le termina.

webmaster
[15.11.15 13:43:33]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Din viața comunității AmFostAcolo, DE LA LUME ADUNATE" (deja existentă pe sait) - rubrică dintr-o secțiune OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

-

Voturile acordate au fost transformate "automat", cu această ocazie, în voturi simbolice

roth
[15.11.15 21:36:55]
»

Mama Michi, o placere sa vad ca ati fost la stand AFA si ati petrecut clipe frumoase cu cei aflati acolo.

Vine ea primavara si cu siguranta o sa ne revedem la o frumoasa intalnire.

Dan&Ema
[16.11.15 09:55:21]
»

Sarut mana,

Imi pare rau ca nici de asta nu ne-am intersectat drumurile desi iar am fost... aproape. Eu am fost vineri pe la stand, pe dupa amiaza, cu intentia de a reveni si sambata, dar alte prioritati nedoriote, ne-au schimbat planurile de a reveni si sambata la standul AFA.

Dar, data viitoare...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
buterfly*, Dan&Ema, Eugenia55*, Michi, roth
Alte articole din această RUBRICĂDin viața comunității AmFostAcolo:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.036623954772949 sec
    ecranul dvs: 1 x 1