ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.05.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: arges
ÎNSCRIS: 02.09.14
STATUS: JUNIOR
TIMP CITIRE: 3 MIN

Ridicari auto din parcari, in Nisipurile de Aur

TIPĂREȘTE

Buna ziua!

Am plecat si noi in minivacanta de 1 mai... destinatia Sunny Beach Bulgaria!

Ajunsi acolo, dupa un drum bun (exceptand gropiile existente) ne-am cazat la Hotel Neptun Sunny Beach! O cazare exceptionala, curatenie in camera, personal ospitalier, mancarea buna din punctul nostru de vedere (poate exista si alte pareri negative al altor persoane), bauturile fiind in mare parte de la dozatoare si cele specifice zonei-cele de marca se puteau cumpara de la lobby bar. Si cum totul este frumos a trecut repede! Ne-am hotarat ca in drumul nostru spre casa sa mai vizitam si alte statiuni de pe litoralul bulgaresc!

Una dintre statiunile vizitate a fost Nisipurile de Aur! Dupa o plimbare mai lunga ne-am decis sa ramanem sa mancam la o terasa... cea mai proasta decizie pe care am luat-o! Ciorbele comandate de noi erau facute din acelea instant, foarte piperate, fara gust si pline de grasime! Ne-am zis ca daca am dat gres cu ciorba ar tebui sa luam un gratar-acceptabil si acest gratar daca ar fi fost si bine gatit!!!

Dupa un timp ne-am hotarat sa ne continuam drumul catre casa... SURPRIZA GROAZNICA : masina noastra fusese ridicata din parcare!!! Am parcat regulamentar, dupa parerea noastra, nestiind ca marcajele de culoare galbena care indicau parcarea reprezenta o parcare privata! Dupa cateva investigatii am aflat ca masina fusese dusa in parcul de masini "RIVIERA"! Ne prezentam la biroul existent acolo unde ne intampina o persoana lipsita total de bun simt (mesteca la o guma ca si cand ar fi reprezentat un animal... fiecare isi alege ce animal vrea :)), credeti-ma animal este putin spus! Intrebam in engleza cat ne costa sa ne recuperam masina si ne raspunde ca ne costa 60 de leva. Bun! Neavand leva a trebuit sa mergem la 1.5 km sa gasim un schimb valutar sa schimbam banii! Ne intoarcem la acel "functionar" si stupoare: ne cere in final 68 de leva ca ne-au tinut masina la ei in parcare 4 ore si ora costa 2 leva! De aici incepe circul... il intrebam civilizat de ce ne cere atatia bani si ne arata flegmatic panoul cu preturi, desi noi intrebasem costul final total al parcarii si incepe sa vorbeasca in bulgara injuraturi, aruncandu-ne banii pe jos in fata noastra... a trebuit sa ne intoarcem iarasi la schimb valutar sa luam si diferenta de 8 leva (noi schimbasem 60 de leva pt ca atat aveam nevoie). Nervosi am mers sa vorbim cu un domn politist prezent pe acolo, bineinteles ca nu am avut sorti de izbanda... ne -a zis flegmatic sa ne ducem la postul de politie!!!

In final ne este deblocata masina! Pregatindu-ne sa plecam mai intalnim alti romani care aveau aceiasi problema ca si noi! In acest timp mai este adusa o masina inmatriculata in Prahova, am ramas consternati de modalitatea de debarcare a masinii de pe platforma... pur si simplu le arunca ca si cand ar fi nimicuri! In urma modalitatii lor de a arnaja masinile in parcul auto ne-am ales cu capacul de la o roata spart, noi ne consideram norocosi... alte masini nu mai aveau niciun capac intreg! in tot acel parc exista o singura masina inmatriculata in Bulgaria, in rest toate erau masini de la noi din tara!

Lipsa de rspect pentru turisti din partea autoritatilor bulgare! Credeti-ma am plecat dezgustata de politica lor si ospitalitatea lor!

Este pentru prima data dar si pentru ultima data cand o sa mai vizitez Nisipurile...


[fb]
---
Trimis de plimbaret in 04.05.15 14:43:26
Validat / Publicat: 04.05.15 18:40:56

VIZUALIZĂRI: 4422 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2016 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[04.05.15 18:40:23]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "AVERTIZĂRI" (deja existentă pe sait) - rubrică dintr-o secțiune OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

-

Ajunsi acolo, dupa un drum bun (exceptand gropiile existente) ne-am cazat la Hotel Neptun Sunny Beach! O cazare exceptionala, curatenie in camera, personal ospitalier, mancarea buna din punctul nostru de vedere (poate exista si alte pareri negative al altor persoane), bauturile fiind in mare parte de la dozatoare si cele specifice zonei-cele de marca se puteau cumpara de la lobby bar.

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

nicole33
[04.05.15 19:14:57]
»

@plimbaret -

Dupa un timp ne-am hotarat sa ne continuam drumul catre casa... SURPRIZA GROAZNICA : masina noastra fusese ridicata din parcare!!! Am parcat regulamentar, dupa parerea noastra, nestiind ca marcajele de culoare galbena care indicau parcarea reprezenta o parcare privata!

În momentul în care maşina a fost parcată, s-a plătit vreo taxă pe zi/ pe oră? Era parcarea unui hotel?

Este de notorietate faptul că în Nisipuri, ca și în Sunny Beach, parcarea se plătește și uneori destul de mult. Puține sunt hotelurile la care parcarea este gratuită, dar și la acelea recepționerii eliberează niște tichete care se lasă în parbriz. Mașinile fără acele cartonașe în parbriz sunt victime sigure ale hingherilor de mașini.

Din păcate, oriunde în lume, necunoașterea legii nu te absolvă de vina încălcării ei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][10 voturi]
c.cristina
[04.05.15 20:51:50]
»

@nicole33 - nicole 33 cauta ti un serviciu serios nu mai da cu interpretari prin aceste pagini, de ce arunci cu pietre in toti care isi spun parerile, tu esti perfecta?

nicole33
[04.05.15 21:06:04]
»

@c. cristina -

nicole 33 cauta ti un serviciu serios nu mai da cu interpretari prin aceste pagini, de ce arunci cu pietre in toti care isi spun parerile, tu esti perfecta?

Nimeni nu este perfect.

Este o țară liberă, dreptul la opinie este liber, inclusiv pe acest site și mai ales când opinia este argumentată.

johnnyredlabel †
[04.05.15 21:27:22]
»

@nicole33 - Vezi acum de ce-mi place mie Grecia? Acolo, nicăieri n-am avut *surprize* din astea pățite de compatrioții noștri-mai mult sau mai puțin informați-. Una este să parchezi aiurea -n târg și alta este să fii *vânat* -lucru care se întîmplă din plin la vecinii noștri de la sud.

M-am învîrtit și eu prin Kavala vreun sfert de oră ca să parchez, am găsit un așa-zis loc (nu era parcare amenajată) și n-am pățit nimic. Evident, nu m-am apucat să las mașina în stația de autobuz sau în alte locuri pe care le-am *mirosit* că erau periculoase, dar nici nu m-au căutat polițiștii greci cu lumânarea... Despre stațiuni nu are rost să mai vorbesc... acolo parchează oricine oriunde unde găsește un loc liber...

De aceea... Go to Greece

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
nicole33
[04.05.15 21:38:57]
»

@johnnyredlabel -

Nu am uitat discuția purtată cu tine la Predeal, chiar dacă ne aflam pe poziții oarecum diferite.

O avertizare serioasă ar fi fost furtul de mașini dintr-o stațiune bulgărească și nu ridicarea unei mașini parcate neregulamentar. În București recuperarea mașinii ridicate costă mult mai mult.

Și eu am parcat la limită în Salonic, dar am scăpat fără amendă.

Mi-a plăcut și am respectat regula marcajelor care se aplică în Spania: marcaj alb=gratis, albastru=contracost, galben=interzis.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
johnnyredlabel †
[04.05.15 21:42:18]
»

@nicole33 - Pe asta cu marcajele în culori chiar că n-o reținusem... știam doar că la galben este interzis... uite, am aflat un lucru bun!

plimbaretAUTOR REVIEW
[04.05.15 21:56:03]
»

@nicole33: sunt de acord cu toate sfaturile si "apostrofările" primite, dar acolo unde am parcat nu era niciun fel de indicator de parcare interzisa (era la 50 de metri mai departe de locul unde am parcat) sau un indicator care sa indice culorile marcajelor! Cat despre cost nu a fost asta cea mai mare problema ci faptul ca am fost tratați ca si ultimii oameni, fara pic de respect față de turiștii veniti la ei in vacanță!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
nicole33
[04.05.15 22:18:01]
»

@plimbaret -

Chiar nu am vrut să sune ca „apostrofări” cele de mai sus, nu cunosc locul unde ai parcat, dar dacă era parcarea privată a unui hotel ar fi trebuit să iei legătura cu recepția acestuia, iar dacă era o parcare cu plată, la acestea se precizează chiar sub litera P de pe indicatorul de culoare albastră prețul în leva pe oră, trebuia să iei legătura cu parcangiul (mereu apare singur imediat ce ai oprit).

Nu vreau să comentez lipsa de respect față de turiștii veniți în vacanță, însă aceeași situație o întâlnim, din păcate, și în cazul în care polițiștii lor ne opresc în trafic, cu sau fără motiv, încercând să ne mai ciupească de ceva euroi și, cu toate acestea, continuăm să alegem să ne petrecem sărbătorile și concediile la ei, raportul calitate-preț fiind mai favorabil decât la noi, unde lipsa de respect față de turiști este poate chiar mai evidentă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
traian.leuca †
[04.05.15 22:33:09]
»

@johnnyredlabel -

Despre stațiuni nu are rost să mai vorbesc... acolo parchează oricine oriunde unde găsește un loc liber...

Chiar așa? Păi, Ioanina nu este o stațiune turistică? Am căutat o jumătate de oră un loc unde să parchez în condiții legale, fără semne de interzis, fără să blochez activitățile serviciilor de salubritate sau intrările în vreun imobil (și alături de zeci de alte autovehicole) și totuși mi s-au confiscat plăcuțele de înmatriculare.

Modul în care s-a comportat ofițerul de serviciu al poliției mi-a lăsat un gust amar. Asta nu mă împiedică însă să recomand și eu: Go to Greece!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
johnnyredlabel †
[04.05.15 22:40:05]
»

@traian. leuca - Traian, tu ai fost excepția care confirmă regula . Și... dă-mi voie să te contrazic, Ioannina este un oraș, nu o stațiune. Stațiuni sunt Kallithea, Laganas, Sarti, Neos Marmaras, Paleokastritsa, Sidari, Skala Potamia, etc, etc... Ioannina aș așeza-o mai repede pe lângă orașe mai mari sau mai mici cum ar fi Veria, Corfu Town, Argostoli, Zante Town, asta ca să nu zic de Kavala, Patra, Atena sau Salonic. Tu, pur și simplu ai avut ghinion . Dar îmi place atitudinea ta pozitivă

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
plimbaretAUTOR REVIEW
[04.05.15 22:42:23]
»

@nicole33: Nu era parcarea uni hotel si nu am văzut un indicator care sa arate ca este parcare cu plata sau tariful perceput pentru parcare. Cat despre cel care colectează plata pentru parcare nu exista! Am parcat in fata unei clădiri care parea ca nu este folosita de ani... Îmi pare rău ca nu am reținut numele hotelului care era in apropierea parcării!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
traian.leuca †
[04.05.15 22:50:41]
»

@johnnyredlabel - Mda, în iunie, când o să tranzitez câteva din stațiunile turistice din Thassos, o să parchez unde vrea mușchiul meu și dacă mă va lua careva la întrebări o să dau vina pe tine.

Sindrom
[05.05.15 11:37:56]
»

@traian. leuca - Stai linistit ca n-o sa te intrebe nimeni decat daca blochezi drumul si nu se mai poate circula sau faci accident

dianamea
[06.05.15 00:16:34]
»

Pentru a nu avea probleme cu parcarea si intrevederi neplacute cu politistii bulgari, am ales varianta de a merge in minivacanta de 1 mai in Bulgaria cu autocarul. Dar in loc de 5 ore intre Bucuresti si Albena am facut 10 ore, pentru ca: autocarul a plecat cu intarziere de o jumatate de ora, turistii intarziau peste o ora la fiecare popas, soferul nu cunostea traseul si orientandu-se dupa GPS s-a cam ratacit, am fost intarziati in vama pentru ca insotitorii unor copii nu aveau toate actele necesare, adica procuri, cazier, si au fost verificati pe calculator.

AVERTIZARE in ceea ce priveste ridicarea masinilor in Istanbul. Pe strada cu hotelul nu era semn de interdictie si erau parcate langa trotuar mai multe masini la rand. Receptionerul ne-a spus seara ca putem parca in fata hotelului, fara probleme, insa dimineata deja se ridicau masinile cu numar strain, (oare cine i-a anuntat?), asa ca am plecat urgent de sub nasul lor si am gasit o parcare privata, unde am platit 50 eur pe saptamana, negociat de la 70 eur. In Grecia am parcat gratuit pe oriunde am fost.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
elviramvio
[01.07.15 11:14:17]
»

@dianamea -

cu parcarea gratuita in Grecia, ca si in Bulgaria, ai grija. Sunt parcari, in Grecia, care au un indicator maruntel ca poti parca intre orele... dar nu dupa si unele sunt chiar ale politiei.

In Bulgaria la Veliko Tarnovo mare grija, eram odata doar in trecere si vroiam sa cumpar repede ceva, nu eram chiar in zona supercentrala, noroc ca sotul n-a coborat, a si venit cineva sa vada ce are de gand dar a fost civilizat totul vazand ca nu avem de gand sa lasam masina acolo ci doar sa potolim setea.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, nicole33, plimbaret, Sindrom
Alte articole din această RUBRICĂAVERTIZĂRI:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.097192049026489 sec
    ecranul dvs: 1 x 1