mihaelavoicu - [3] reviews săptămâna 16 / 2018

OCT-2017 »» Descoperă Ravenna / RAVENNA / ITALIA

Mausoleul lui Theodoric din Ravenna

Când spunem barbari, ne gândim la niște popoare necivilizate, greu de stăpânit și care, așa cum zice Istoria, au distrus Imperiul Roman. Și tot Istoria este cea care ne spune cât de ”civilizați ” erau romanii, de vreme ce, practicau și ovaționau luptele de gladiatori, intrând în delir la vederea șuvoaielor de sânge ce se scurgea din arenă. No, că bine le-au făcut! Și totuși, a existat un rege barbar care nu a fost străin de cultură și nici indiferent la artă și [...]  citește review
  • încărcate în [21.04.18]satisfacţie: 100.00%
  • APR-2018IS+ »» Casa Memorială Cezar Petrescu / BUȘTENI / ROMÂNIA

    La pas prin juma* de Bușteni, spre Casa Memorială Cezar Petrescu

    AmFostAcolo, am fost la Bușteni într-o zi însorită din acest april, imediat după ieșirea din ”hibernare”. Așa vine vorba! Nu a fost tocmai o hibernare, mai ales după deplasarea la Alba, unde am cunoscut o parte din membrii AFA. Dar oricum, am ieșit din iarnă! Împreună cu grupul de colegi de la Cercul de goblen, am plecat la drum cu un R, nu cu IR, care a mers foarte bine, nu a fost aglomerat, un tren comod și foarte curat. Mergea până la Brașov. Am avut o vreme superbă, [...]  citește review
  • încărcate în [18.04.18]satisfacţie: 100.00%
  • APR-2018 »» (Alte) Biserici, mănăstiri în Bușteni / BUȘTENI / ROMÂNIA

    Biserica Domnească Nașterea Maicii Domnului din Bușteni

    AmFostAcolo. În ziua de Izvorul Tămăduirii am alergat la gară unde aveam întâlnire cu colegele de la Cercul de goblen pentru a merge într-o mică plimbare până la Bușteni unde avem organizată la Centrul Cultural Aurel Stroe din localitate, o frumoasă expoziție de goblen cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, dar și cu intenția de a lua apă de la biserica din localitate. Masivul Bucegi ne-a întâmpinat cu petece de zăpadă și cu un larg surâs, bucuros de soarele ce-l [...]  citește review
  • încărcate în [16.04.18]satisfacţie: 100.00%
  • 3 total revs mihaelavoicu/ SĂPTĂMÂNA 16.2018
    pagină generată în 0.011286020278931 sec
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]