Ioan Raita - [32] reviews GRECIA

JUN-2014 »» Descoperă Nidri și împrejurimile / NIDRI/NYDRI

Lefkada. O destinație turistică încântătoare. (3) Nydri, Dimossari și ... garlic.

Mi-am făcut obiceiul și poate nu numai eu fac asta, ca de fie care dată când plecăm spre o anumită destinație, să cercetez cât se poate de amănunțit harta zonei unde mă voi afla. Desigur fac asta folosind hărțile de pe ”Goolgle” pe care le măresc până la nivelul maxim posibil și apoi intru pe modul ”Earth” și ”Street”. Pot să spun că astfel, am reușit atât pentru stațiunea Argassi din Zakyntos, cât și pentru Sidari” în Korfu, să imi fac o imagine destul [...]  citește review
  • încărcate în [28.11.14]satisfacţie: 98.75%
  • JUN-2014 »» Excursii opționale prin/din Lefkada / #EXCURSII și CĂLĂTORII

    Lefkada. O destinație turistică încântătoare (2) — Turul insulei cu autocarul.

    Prin urmare, am ajuns la destinație dimineața în jurul orei 8.30. Cazarea a mers foarte repede pentru că noi eram prima serie la hotel și nu a trebuit să așteptăm eliberarea camerelor de către un eventual grup anterior, astfel că la ora 9.00 eram deja în camere. După câteva ore de odihnă, la ora 15 am coborât în holul hotelului pentru a ne întâlni ghida, care avea să deservească grupurile din țară, pe perioada șederii lor acolo în vederea stabilirii programului și [...]  citește review
  • încărcate în [20.11.14]satisfacţie: 100.00%
  • JUN-2014 »» Vacanța în Lefkada / #EXCURSII și CĂLĂTORII

    Lefkada. O destinație turistică încântătoare. (1)

    Prima noastră vizită în Grecia a fost în 2011 în Zakynthos la sfârșitul lunii august. Atunci am îndrăgit Grecia și am hotărât să o vizităm cât de des vom putea. Așa se face că am început o ”Greciadă” și în anul următor am vizitat Corfu, apoi în 2013, am revenit în Zakynthos iar de revelion, am fost la Atena. În 2014, adică pentru anul acesta, am ales Lefkada. Pot spune astfel, că am vizitat principalele insule grecești ale Mării Ionice. Între ele se află și [...]  citește review
  • încărcate în [28.10.14]satisfacţie: 93.75%
  • JAN-2014 »» Circuit Grecia / diverse zone #

    Grecia la Vreme de Iarnă. Revelion Atena 2014 (Continuare)

    Etapa a III -a. Drumul spre casă. 03.01.2014. La orele 08.00, toată lumea se află în autocar și pornim la drum. Prima țintă, Delphi. Traseul urmat, a fost pe ruta Atena – Livadia – Aracova – Delphi. Eram încă apăsat de ideia că am pierdut cele mai interesante fotografii făcute pe drumul spre Atena, când unul dintre partenerii de călătorie, căruia îi povestisem incidentul, mi-a propus să introducem cardul cu probleme în aparatul lui de fotografiat și să vedem cum se [...]  citește review
  • încărcate în [22.01.14]satisfacţie: 96.25%
  • JAN-2014 »» Circuit Grecia / diverse zone #

    Grecia la vreme de iarnă. Revelion Atena 2014 (Continuare)

    Etapa a II-a. Atena. Ziua 1. Atena este unul dintre cele mai vechi orașe din lume, nu numai din Grecia. În decursul istoriei sale a fost distrus de mai multe ori fiind refăcut de fiecare dată. În prezent este cel mai mare oraș al țării și se spune că ar avea mai mult de cinci milioane de locuitori, respectiv un sfert din populația țării. Afirmația aparține ghidului grec care ne-a însoțit pe timpul șederii acolo. De asemenea Atena este cel mai important centru economic, [...]  citește review
  • încărcate în [15.01.14]satisfacţie: 97.50%
  • DEC-2013 »» Circuit Grecia / diverse zone #

    Grecia la vreme de iarnă. Revelion Atena 2014.

    După ce o perioadă de timp foarte îndelungată am tăcut, asta pentru că nu aveam ceva important de relatat, iată că a venit vremea să scriu din nou. În cursul lunii octombrie anul trecut, ne-a venit ideea să vizităm Grecia și într-un alt anotimp decât cel călduros. Așa că, după mai multe căutări pe internet ne-am oprit la oferta ”Revelion Atena 2014”, iar pe data de 29.12.2013, la orele 6.30 am pornit la drum din București cu autocarul, traversând Bulgaria pe traseul [...]  citește review
  • încărcate în [10.01.14]satisfacţie: 93.33%
  • JUN-2013 »» Excursii opţionale prin/din Zakynthos / #EXCURSII și CĂLĂTORII

    Zakyntos – Kefalonia și retur, 13 ore.

    Dacă te-ai hotărât să petreci o vacanță în Zakyntos, ar fi bine să nu ratezi excursia de o zi în Kefalonia. Desigur sejurul de numai șapte zile, pe care îl facem prin agențiile de turism este destul de scurt și mai ales atunci când te afli pentru prima oară într-un anume loc, îți este foarte greu să alegi din numărul mare de excursii, de regulă câte una pe zi, pe cea care ar putea oferi cele mai multe satisfacții gusturilor tale de călătorie. Noi am ales excursia [...]  citește review
  • încărcate în [26.06.13]satisfacţie: 95.00%
  • JUN-2013 »» Famissi Eden Hotel / KALAMBAKA [și METEORELE]

    Minisejur la Kalambaka

    Minisejurul la Kalambaca, a fost de fapt, ziua a opta a sejurului pe care l-am avut în Grecia în perioada 03.06. – 13.06.2013, despre care am vorbit în articolul, ”Din nou pe insula Zakyntos”. Așadar, după cele șapte zile petrecute pe insulă, am pornit spre Kalambaka. Ferryboatul care ne ducea înapoi pe continent, a plecat la ora 15.00, din portul Zakyntos, iar la 16.30, am debarcat în portul Killini, de unde ne-am continuat drumul cu autocarul până la Ioanina, unde am ajuns [...]  citește review
  • încărcate în [19.06.13]satisfacţie: 85.00%
  • JUN-2013 »» O zi la Meteore / KALAMBAKA [și METEORELE]

    Regrete și consolare

    După un sejur excelent în Zakyntos, la întoarcere, ne-am oprit la Kalambaka. Am fost cazați la hotelul Famissi Eden. A doua zi ne-am îndreptat spre Meteora, pentru a vizita celebrele mânăstiri. Peisajul și construcțiile din vârful munților sunt impresionante și îmi este foarte greu să descriu sentimentul pe care l-am avut văzându-le. Ajunși acolo, am pornit să intrăm la Marele Meteor. Pe parcurs însă, mi-am dat seama că pentru mine efortul fizic ar fi prea mare, pentru [...]  citește review
  • încărcate în [16.06.13]satisfacţie: 100.00%
  • JUN-2013 »» Noula Studious Hotel / ARGASSI

    Din nou pe insula Zakyntos

    Așa cum mi-am anunțat intenția într-un articol anterior, în perioada 3 – 13 iunie, am fost pentru a doua oară în Zakyntos. De această dată am fost cazați la hotelul Noula Studious. De fapt cred că mai de grabă am putea să îi spunem ”vila” Noula Studious pentru că acest hotel, are numai șaptesprezece camere de cazare, situate în două corpuri de clădiri dispuse în formă de ”L”, în jurul piscinei. Hotelul se află în stațiunea Argassi, la o distanță mică [...]  citește review
  • încărcate în [15.06.13]satisfacţie: 96.67%
  • SEP-2012 »» Angelina Hotel / SIDARI

    Concediu in Corfu la sfarsit de septembrie.

    În 2011, am fost în Corfu în luna septembrie. Am plecat din București în data de 19.09.2012 în jurul orei 18.00 și am ajuns în Sidari la Hotel Angelina unde ne-am cazat, a doua zi în jurul orei 15. Călătoria cu autocarul a fost suportabilă, deși a durat aproape 20 de ore. Pe traseu locurile de popas, au fost aceleași ca pentru destinația Zkyntos, astfel că ne-am bucurat să le revedem și de această dată. Stațiunea Sidari este situată în punctul cel mai nordic al insulei [...]  citește review
  • încărcate în [24.05.13]satisfacţie: 93.33%
  • AUG-2011 »» Agoulos Inn Hotel / ARGASSI

    Zakyntos - Argassi o destinație de concediu pentru toate vârstele

    În 2011 pe 25 august am fost în Grecia pe insula Zakyntos. A fost un concediu minunat. Ne-am odihnit și ne-am distrat excelent. Am locuit la hotel Agoulos Inn de care mi-a plăcut foarte mult. Îșeam din cameră direct pe peluza unde erau șezlongurile de plajă. Apoi coboram în marea care avea o apă deosebit de albastră și tot atât de caldă. Luam masa la restaurantul Green Frog, iar seara mergeam la barul hotelului, sau leneveam până târziu pe un șezlog ascultând frumoasa [...]  citește review
  • încărcate în [19.05.13]satisfacţie: 100.00%
  • Afișate [21-12] din 32 total revs Ioan Raita/ GRECIA
    pagină generată în 0.016898155212402 sec
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]