Pe urmele lui Andre Rieu (II)

TIPĂREȘTE

În 2013, prin octombrie, la insistenţele celui mic şi a unor prieteni buni cu un pitic de aceeaşi vârstă, am achiziţionat din nou bilete la concertul lui din luna mai 2014 de la Budapesta.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am avut o surpriză plăcută când cel mic, dus deja pe la operă şi ateneu, teatre şi alte mici activităţi prin muzeele bucureştene (cu Asociaţia Da’DeCe), fără să mi se pară că le preferă maxim lui Scooby-Doo, jocurilor de lego sau plimbărilor cu bicicleta în parc, mi-a cerut în mod explicit să îl duc la un concert al lui Andre Rieu. Trebuia să mă aştept, totuşi, pentru că în deplasările lungi cu maşina cam asta ascultă tot timpul, este singura muzică pe care nu îi mai aud guriţa trăncănind întruna.

Acum, după experienţa costisitoare cu achiziţionarea biletelor de pe site-ul lui, ne-am prins că eventim este varianta cea bună. Am cumpărat bilete doar pentru noi, adulţii, 116 euro fiecare, cea mai bună categorie, iar în ceea ce priveşte copiii care aveau peste 6 ani, am întrebat la eventim România şi la sucursala din Budapesta, dacă este necesar să le cumpărăm bilete. Am primit informaţii contradictorii aşa că nu le-am luat, urmând să ne descurcăm la faţa locului.

Concertul a avut loc la Papp László Sportaréna sau BudapestArena, care arată senzaţional, ca o navetă extraterestră ajunsă din greşeală în estul Europei. Este atât de modernă pentru că vechea clădire Arena Budapest Sport a ars din temelie prin 1999, iar reconstrucţia ei s-a întins până în 2003, în 2004 primind şi actualul nume. Papp László a fost un sportiv de renume, cu lecţii de vioară prin copilărie, cu o viaţă şi o carieră în box care i-au adus celebritatea.

Adresa ei este Stefánia út 2,1143, iar în imediata apropiere sunt staţii de transport public local, linia de metrou 2 stația Puskas Ferenc Stadion, stația de tramvai Puskas Ferenc Stadion, liniile de bus 30 și 95 şi liniile de troleibuze 75 și 80.

Deşi eram cu maşinile, am preferat să venim cu troleibuzul şi să plecăm cu taxiul, pentru că s-a terminat târziu, în jur de ora 23.00 şi nu a mai circulat nimic din ce aveam noi nevoie.

Există o parcare cu taxă dar nu ştiu să vă dau amănunte, arena are un site oficial budapestarena.hu, pe care îl puteţi consulta dacă ştiţi limba sau dacă vreţi să încercaţi un exerciţiu de imaginaţie cu google translate.

Am avut emoţii mari la intrare, eu fiind responsabilă cu introducerea copiilor la concert. La uşile mari erau bariere de trecere, scanai biletul şi pătrundeai înăuntru, sub privirile vigilente ale agenţilor de pază. Mi-am luat copilul, urmată îndeaproape de prietena mea cu al ei şi, după verificarea biletului am încercat să intrăm. Desigur că agentul 007 s-a sesizat imediat, a început să gesticuleze că nu e voie, m-am prevalat rapid, în engleză, că am copilul sub 6 ani şi că îl ţin în braţe, evident că el nu înţelegea engleza şi nici eu maghiara, m-am prefăcut supărată şi nervoasă că atragem atenţia, a chemat în ajutor o domniţă de la protocol, am reprodus spiciul anterior şi, în sfârşit, după 5 minute, eram intrată. Pentru prietena mea a fost mai uşor că se crease deja precedentul.

Personalul de la acces ne-a refuzat intrarea cu aparatul foto şi ne-au îndrumat către un ghişeu unde să îl lăsăm spre păstrare pentru modica sumă de 10000 UHF. Dar, după intrarea în sală, văzând puzderia de paparazzi, ne-am întors şi i-am solicitat banii înapoi, motivând că ne plâng copiii acasă şi că trebuie să plecăm urgent :))

Înainte de a intra în enorma sală, puteai să cumperi de la un stand amenajat special, tot felul de materiale promoţionale cu artistul şi orchestra, broşuri, pliante, dvd-uri, şepci, tricouri, pixuri etc.

Sala de concert este comparabilă cu cea de la Viena, dar fără eleganţa acesteia.

Am avut locuri pe al treilea rând din faţa scenei, aproape că puteam să văd ridurile de expresie ale artiştilor şi, mulţumim providenţei, nu am făcut obiectul unui botez cu zăpadă, ca la Viena.

Cred că atunci, la Budapesta, a fost punctul culminant care l-a determinat pe artist să vină şi în România în 2015, deşi îi trecuse prin cap mai demult o vizită pe la noi. La întrebarea standard privind naţionalitatea celor din sală, s-au auzit, timid, ungurii, dar tonul şi muzica le-au dat românii, am strigat din toţi plămânii ca să înţeleagă că suntem mulţi şi că îl vrem la noi acasă. O conaţională s-a dus la baza scenei şi i-a înmânat un document rulat, prins cu o bentiţă tricoloră, iar el a promis, solemn, la insistenţele noastre, că va veni la Bucureşti cât mai curând (Acum ştiţi cu toţii că s-a ţinut de cuvânt, mai mult decât îşi imagina el însuşi :))

Şi a început concertul, alături de Johann Strauss Orchestra, corul și soliștii săi talentaţi.

Orchestra a pornit de la 12 membri şi se apropie acum de 60, e formată din muzicieni de toate vârstele, entuziaşti, punând tot sufletul în ceea ce fac, sunt o mare familie, se simte asta, am văzut şi un documentar care îi arată când petrec sărbătorile împreună (cântând, desigur).

Toţi zâmbesc, arată bine, costumele lor sunt viu colorate, de epocă, cu bijuterii strălucitoare şi fac o atmosferă ce greu o pot reproduce în cuvinte.

Şi la Viena şi la Budapesta i-am văzut pe soliştii care îl însoţesc permanent:

- Mirusia Louwerse, din Australia, o blondă cârlionţată care a câştigat primul său premiu la 19 ani; mătuşa ei olandeză l-a sunat pe Rieu şi l-a rugat să o asculte pe un website, el a adus-o în faţa lui în 2 zile, iar ea l-a făcut să lăcrimeze interpretând o arie de Mozart. Cântă de toate, de la operă până la musical şi pop, fiind extrem de talentată (Eu cu ea am o pasiune comună, să mâncăm cu prietenii, doar că la ea nu se cunoaşte :)).

- Carmen Monarcha, o latino de prin pădurile amazoniene, fata unei faimoase cântăreţe brazilience şi a unui scriitor portughez, pasionată de muzică şi literatură, cântă la violoncel şi pian. E specializată pe melodii romantice dar şi funcky pop iar publicul adoră stilul ei temperamental care îţi înfierbântă sângele.

- Tenorii de platină, cântăreţi de operă, diferiţi ca stil, statură, coarde vocale dar care alcătuiesc împreună un trio formidabil.

Evident că la Budapesta a făcut spectacol Bella Mavrak, extrem de simpatic şi jovial, mereu zâmbăreţ, a tradus mai tot timpul din engleză pentru publicul maghiar, a încasat palme amicale de la Andre, a mai adăugat câteva faze amuzante la glumele maestrului, astfel că, deşi traducerea trebuia să se termine mai demult, el tot mai vorbea, a făcut un adevărat spectacol. Deşi nu am înţeles nimic din ce a spus, l-am îndrăgit pe loc, pe viaţă.

Mătuşa şi tatăl lui îi proiectaseră o carieră de doctor dar el a renunţat în favoarea uneia artistice.

Se pare că e simpatizat de Andre şi de ceilalţi, pentru că în timpul turneelor fuge la cumpărături în fiecare zi și se întoarce cu haine şi pantofi extravaganţi, pe care le afișează la verificările de sunet, spre amuzamentul întregii orchestre. Să zicem că toată lumea are un Cătălin Botezatu, nu? :) Plus că are şi hobby-uri la fel de trăznite, de exemplu a cântat operă unui trib de canibali din Noua Guinee...

Gary Bennett vine din Tasmania (Australia), a studiat matematica şi fizica apoi şi-a cultivat talentul muzical la National Opera Studio în Londra. Actualmente trăieşte în Germania.

Thomas Greuel este neamţ şi este singurul care a ştiut de la început că va fi cântăreţ, are studii în domeniu şi a cântat la Opera Germană. Are un fiu şi îi place să se plimbe cu tractorul pe domeniul său.

Soliştii se bucură vizibil de actul artistic, zâmbesc, plâng, râd, se încurajează reciproc, o asemenea exteriorizare a trăirilor vezi rar în viaţă. Plăcerea de a cânta expiră prin toţi porii iar spectatorii simt asta şi îi răsplătesc cu o adoraţie pe viaţă. Cel puţin, aşa simt eu, mi se face şi acum pielea găină când mă gândesc la ei.

Ca de fiecare dată, a existat şi o regie inspirată din evenimentele anului în curs precum şi alţi artişti invitaţi. Pe fondul conflictului ruso-ucrainean, a asociat în interpretarea uneia dintre piese, un trio de cântăreţi ruşi cu o solistă de naţionalitate ucraineană, într-o deplină armonie şi înţelegere…culturală.

Publicul era de toate vârstele, de la copii mici, adolescenţi până la seniori, toată lumea s-a bucurat de orele minunate în compania maestrului şi a orchestrei sale.

După cum spuneam, în pauzele dintre piese, Andre vorbeşte, are o voce caldă şi un timbru plăcut, spune glume, istorioare amuzante despre el, familie, lume şi viaţă. Uneori discursul său devine motivaţional, de exemplu mărturiseşte că pasiunea dintre el şi soţie este încă vie tocmai pentru că nu împart mereu canapeaua şi pentru că pleacă foarte des de acasă :)

Mă distrează maxim când declară că „Unii cântă Mozart cu o faţă de zici că sunt morţi”. Ce pot să spun, are perfectă dreptate…

Despre atmosfera din sală am doar câteva cuvinte palide, se cântă în cor, se fredonează, se fluieră (ritmat), se dansează (cot la cot, umăr la umăr sau chiar în doi), se râde mult, se lăcrimează, indiferent de emoţie, se TRĂIESC cu intensitate acele ore, fără să îţi dai seama cum trece timpul.

Spre deosebire de Viena, la Budapesta a durat concertul 3 ore, cu o oră în plus faţă de cele 2 oficiale şi vă asigur că noi, românii, am contribuit din plin la şederea lui prelungită, am aplaudat până ni s-au înroşit mâinile, până şi copiii au rezistat eroic în braţele noastre, fără să se plângă şi cu gura căscată.

Nu pot să închei momentul BudapestArena până nu vă vorbesc despre pauza de jumătate de oră. Dragii mei, artistul este punctual iar când a bătut gongul după cele 30 de minute, s-a şi înfiinţat pe scenă. Evident că jumătate din sală era goală, iar el a făcut semne personalului să îndrepte camerele de luat vederi către căile de acces în sală. A durat încă 15 minute până când a început să cânte, dar în timpul acesta a improvizat, i-a admonestat amical pe cei care veneau agale cu chipsuri şi sucuri, a râs împreună cu cei prezenţi de feţele transfigurate ale întârziaţilor care îşi vedeau chipul pe cele 2 mari monitoare ce încadrează scena, au fost faze foarte comice, ca la camera ascunsă. Sigur că, poate ar fi fost preferabil să fim mai punctuali, ca la Viena…

Spectacolul s-a terminat târziu în noapte dar a meritat fiecare clipă.

Defluirea s-a realizat greu, de aceea am şi pierdut troleibuzul, pentru a ajunge pe strada principală am trecut toţi printr-o pasarelă relativ îngustă, care a sugrumat marea masă de oameni, am parcurs 300m în aproape jumătate de oră.

Să nu vă miraţi că în luna octombrie anul trecut, când a apărut ştirea pe canalele noastre de televiziune că artistul vine în România să anunţe concertul din data de 13 iunie 2015, noi eram deja decişi să mergem din nou, cu băieţelul şi cu tataie din provincie, căruia i-am împuiat capul cu pasiunea noastră pentru olandez. Ce a urmat, este deja istorie, acum ne amuzăm dar atunci am avut multe emoţii.

Având ceva experienţă, exact în ziua când biletele s-au pus în vânzare, am organizat noi un grup de 8 persoane ca să vizionăm spectacolul împreună. Abia după-amiaza am apucat să mă uit pe net, pentru locuri şi era să leşin, în 3 ore se vânduseră toate cele aproximativ 10.000 de bilete pentru concertul din Piaţa Constituţiei şi se puseseră în vânzare altele pentru data de 12 iunie. A durat vreo oră până ne-am regrupat şi când am dat din nou pe eventim.ro se epuizaseră şi astea, mai erau doar câteva bilete la categoria VIP de 864 ron fiecare, plus alte câteva inferioare cu locuri izolate împrăştiate prin toate zonele.

Era imposibil, aproape că renunţasem la idee, când s-au pus în vânzare şi bilete pentru al treilea concert, care se epuizaseră şi astea, în fine, este suficient să vă spun că am prins bilete unii lângă alţii, abia la concertul 4 de joi 11 iunie, inclusiv pentru copii, că de acum au depăşit 7 ani şi e greu să o dai la întors cu ai noştri.

Până la urmă, după cum ştiţi, s-a ajuns la 6 concerte în iunie 2015, s-au bătut toate recordurile mondiale de vânzare, Andre însuşi a fost luat prin surprindere de numărul mare de fani doritori să-i asculte muzica.

Sigur că edilii şi organizatorii s-au gândit să plătim cu vârf şi îndesat acest spectacol, că doar nu mai era nevoie de un city-break pe lângă el, au dublat preţul biletelor faţă de afară, cu 6 categorii de tarife, între 172 şi 864 ron fiecare. S-au vândut şi aşa, că îl iubim mulţi pe maestru!

Cunoscătorii ştiu despre ce e vorba iar cine nu a aflat încă, îl invit să încerce, Andre Rieu şi orchestra lui sunt un adevărat fenomen cultural, de neratat în viaţa asta!

---

VIZUALIZĂRI: 2556 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI