Câteva impresii din Budapesta

TIPĂREȘTE

Budapesta, capitala Ungariei, unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa, atât după părerea mea, cât şi după spusele altora. Am trecut prin Budapesta de mai multe ori, de fiecare dată în grabă, fiind cu familia, în excursie organizată, în drum spre Viena. Dar s-a ivit “ocazia”, dacă o pot numi aşa, să ajung în acest oraş într-o delegaţie de 3 zile, cu serviciul.

Pentru că aveam nevoie de mobilitate în oraş, firma la care lucrez mi-a pus la dispoziţie o maşină. Nu am avut însă problema parcării pentru că totul a fost asigurat, atât la hotel cât şi la firma unde trebuia să lucrez.

Pentru cei care ajung în Budapesta cu maşina personală, este bine de ştiut că în acest oraş se percepe o taxă de parcare între orele 8:00 şi 18:00, în zilele lucrătoare. Parcarea este în schimb gratuită sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbătoare legală. Biletele de parcare se pot achiziţiona atunci când parcaţi, de la automatele de bilete aflate pe trotuare, în dreptul parcărilor. Dar nu este suficient să plătiţi, biletul trebuie pus în maşină, la vedere, pentru a fi uşor găsit de cei care controlează parcările. Perioada maximă de parcare este între 3 şi 4 ore, deşi există câteva sectoare din Budapesta care nu impun restricţii de timp. Nu ai voie să greşeşti pentru că la întoarcere găseşti fie roţile blocate, fie poliţia care te aşteaptă, fie un bileţel în geam cu amenda. Am stat de vorbă cu oameni care aşteptau să le fie deblocate roţile sau să plătească amendă pentru a putea pleca.

Când am ajuns, vremea era frumoasă, nici frig nici cald, lucru care m-a bucurat pentru că prima zi am avut program liber ales, trebuia să mă prezint la muncă abia a doua zi dimineaţă. Deşi nu aveam mult timp la dispoziţie pentru că seara se lăsa în curând şi trebuia să mă şi odihnesc pentru a doua zi, am ieşit prin oraş.

Am trecut pe Vaci Utca, bulevardul care a fost vreme îndelungată locul unde locuitorii Budapestei, cei mai bogaţi şi celebri, işi cheltuiau banii. Eu doar m-am plimbat, m-am uitat, nu aveam în plan să cumpăr ceva. Însă erau foarte mulţi turişti care se aflau acolo numai pentru asta, să găsească şi să cumpere amintiri şi cadouri pentru cei dragi.

Am fost să văd Bazilica Sfântului Ştefan care se află pe malul stâng al Dunării, aproape de podul cu lanţuri şi de clădirea Parlamentului din Budapesta. Această biserica este dedicată primului rege creştin al Ungariei, Sfântul Ştefan şi este cea mai mare din Budapesta. Construcţia acestei biserici a durat mai mult de 50 de ani însă ungurii se mândresc cu ea, mai ales că aici se află cea mai mare comoară a lor, mâna dreaptă mumificată a primului lor rege creştin. Se poate urca pe terasa acestei biserici iar priveliştea oferită asupra Budapestei se promite a fi absolut minunată.

Probabil toată lumea a auzit de Podul cu lanţuri din Budapesta. Mie îmi plac foarte mult oraşele străbătute de ape peste care sunt poduri, mi se pare că acestea aduc un farmec aparte oraşelor respective. Acelaşi sentiment l-am avut şi în privinţa Budapestei. Dintre toate podurile din oraş, Podul cu Lanţuri îmi place cel mai mult. El face legătura între Buda şi Pesta, trecând prin kilometrul 0 al oraşului, Piaţa Adam Clark, şi a fost primul pod permanent peste Dunăre din oras. Oferă (după părerea mea) cea mai bună privelişte asupra Dunării şi a clădirii Parlamentului, mai ales noaptea când, datorită luminilor aprinse, totul devine feeric. Podul cu lanţuri are două benzi de circulaţie rutieră şi trotuare pentru pietoni şi biciclişti, pe ambele sensuri. Nu se poate să fii acolo şi să nu-l traversezi la pas!

Despre Clădirea Parlamentului nu cred că mai este ceva de spus ce nu s-a spus deja. Este o clădire care mie personal îmi place foarte mult, îmi inspiră putere şi autoritate – nu ştiu de ce dar e atât de impunătoare încât asta simt când mă aflu în faţa ei. Şi ziua este superbă, dar noaptea, când este luminată şi se reflectă în apă, este absolut un vis să stai să o priveşti. Mai ceva ca un palat din poveşti!

Un lucru care m-a surprins în mod plăcut a fost ospitalitatea oamenilor cu care am intrat în contact, şi aici nu mă refer la cei cu care am lucrat: şi la hotel, şi la terase sau restaurante unde am băut o cafea sau am mâncat, toţi s-au purtat neaşteptat de frumos, unii chiar au încercat să rupă câteva cuvinte în română după ce au aflat de unde sunt. Nu mă aşteptam la asta din partea tuturor, pentru că în trecut am avut şi mici neplăceri.

Una peste alta, îmbinând utilul cu plăcutul, am petrecut câteva ore agreabile acolo, fascinat fiind de frumuseţea acestui oraş vecin.

---

VIZUALIZĂRI: 2728 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI