Cetatea Selcuk si Mormantul Sf. Ioan

TIPĂREȘTE

Cu siguranta toti cei care au trecut prin Selcuk au putut admira zidurile cetatii din varful colinei, inaltandu-se semete peste cladirile din oras.

Ramanand cu ochii lipiti de zidurile tacute, nu am zarit indicatorul spre satul Sirince, care se gaseste in dreptul cetatii, astfel ca am urmat drumul si am ajuns in alte locuri. In prima zi cand am fost in Sirince ne-a prins o ploaie torentiala si nu ne-am putut da jos din masina. Am aflat intre timp ca in cetate se gaseste Mormantul Sf. Ioan, prin urmare ne-am dorit tot mai mult sa intram in cetate!

Am revenit a doua zi. La intoarcerea din satul Sirince am oprit din nou la Cetate - Cetatea Ayasuluk – dar fiind in jur de 19. 30 era inchisa. Am intalnit aici cativa turci, care ne-au propus sa ne arate cetatea, chiar daca e inchisa, spunandu-ne ca stiu ei un drum pe unde putem intra sa ne plimbam printre ruine. Ne cereau 40 lire turcesti. Nu ne-am lasat amagiti si i-am refuzat frumos. Cu tot refuzul ne-au urat ‘’Good luck! ’’ si ne-au dat si un mic ochisor norocos, ca suvenir. Am fost nevoiti sa revenim pentru a treia oara. Intrarea este de 5 lire, copiii gratis, am primit si aici un pliant cu informatii, in engleza.

Curiosi, am pasit pe meleagurile unde a trait si a murit Sf. Ioan Evanghelistul, cel mai tanar si cel mai iubit dintre cei 12 Apostoli. A fost singurul dintre ei care a asistat la rastignirea lui Isus pe cruce. Acesta, inainte sa moara, i-a spus Sf. Ioan: ‘’Ioan, aceasta este mama ta! ’’, iar mamei sale, Fecioara Maria, i-a spus: ‘’Mama, acesta este fiul tau! ’’. Primind-o in grija pe Maica Domnului, cand a fost exilat in Efes a adus-o pe aceasta cu el, avand mereu grija de Ea. Ultimii ani din cei 100 sau peste 100 pe care i-a trait (am gasit mai multe variante, de la 98 la 126 ani), i-a petrecut aici, in aceasta biserica, unde a scris a patra Evanghelie a Noului Testament si aici a si murit. Biserica lui a fost ruinata, iar in loc, Imparatul Iustinian a construit o biserica si mai mare, avand o lungime de 110 m, cu 6 cupole mari si 5 mici, impodobita cu fresce si mozaicuri. Biserica a fost ridicata chiar peste Mormantul Sf. Ioan, iar ceea ce se poate vedea azi sunt ruinele acestei biserici.

Cetatea Selcuk are doua ziduri de fortificare, unul chiar in varful dealului, inconjurand un castel, loc important de refugiu pentru oamenii din regiune, dar acesta nu se poate vizita, fiind inchis pentru excavari si restaurari. Cetatea are inca un zid, cel exterior. Intre cele doua s-a construit Biserica Sf. Ioan.

Se spune ca din mormantul lui iesea mana, o pulbere alba, cu proprietati vindecatoare, cu care credinciosii se ungeau pe corp, vindecandu-se de boli. Acest lucru se intampla in fiecare an, pe data de 8 mai, motiv pentru care se faceau si se fac si azi pelerinaje la Mormantul Sf. Ioan, din pacate, putini turisti sunt romani, poate fiindca locul e mai putin cunoscut. Nici chiar in excursiile optionale nu e prinsa o vizita la Mormantul Sf. Ioan, doar la excursia in Efes se pomeneste despre acesta. Mana iesea mereu pana cand Efesul a fost cucerit si credinciosii alungati din acele locuri. Se spune ca azi, anumite persoane, cu credinta mare, pot simti mirosul acestei pulberi vindecatoare, care se ridica peste ruine in data de 8 mai.

Intram in Cetate prin Poarta Urmaririi, cu intrare in bolta, impunatoare si aproape intacta. Am facut fotografii zidurilor exterioare, ruinate, dar cand am ajuns acasa si le-am vizualizat, am gasit una foarte interesanta: reflexia razelor de soare in obiectiv, suprapusa peste imaginea zidurilor, a dat ca rezultat o inima aurie! Voi atasa si aceasta poza.

Ne plimbam printre aceste ruine si admiram ceea ce a fost candva frumoasa biserica.

In stanga sunt multe coloane si o intrare in bolta, ele faceau parte din Atrium, a carui frumusete se poate inca vedea. Trecand pe langa o mica gradina de cactusi, am ajuns la drumul care duce la castel, dar acesta era inchis. Aici am putut admira o macheta a Bisericii Sf. Ioan, asa cum arata ea. A fost construita cu piese aduse din Efes: o parte moale (caramizi), una tare (pietre), care sa dea rezistenta.

Nu prea sunt explicatii pentru ceea ce vedem, eu am incercat sa asociez fotografiile pe care le am cu explicatiile din pliant.

Ajungem la Baptisteriu, lacasul sfant unde erau botezati micutii copilasi. Baptisteriul era un fel de piscina mica, in forma de cheie, avand trei trepte de fiecare parte. In Anatolia, erau doar doua baptisterii de acest fel. In jurul bazinului erau mai multe incaperi, toate aveau deschidere spre el. Mica piscina continea apa sfintita, care se folosea la ceremonie.

In continuare vedem ruinele unui altar, care era decorat cu mozaic si fresce, dupa care ajungem la o mica biserica cu acoperis de lemn. Prin grilaj putem observa trei fresce, bine conservate, cea din mijloc fiind a lui Isus, cea din dreapta a Sf. Ioan iar cea din stanga a Sf. Timotei.

In sfarsit, ajungem si la Mormantul Sf. Ioan, acoperit de o placa mare de marmura alba, avand in fiecare colt cate o coloana inalta. El se gaseste sub cupola centrala, neatins de vreme. O perioada, Sf. Ioan a rivalizat cu zeita Artemis, al carei templu se gasea la baza dealului unde este Biserica Sf. Ioan. Din acest templu grandios, una din cele 7 minuni ale lumii, nu a ramas decat o coloana. Dar, pe cat de distrus a fost Templul Zeitei Artemis, pe atat de bine pastrat este Mormantul Sf. Ioan.

Aici, pe aceste meleaguri, el a facut multe minuni, prin care a atras la crestinism foarte multi necredinciosi. Toti au ajuns, incet, incet, sa-l iubeasca.

Intr-o zi, cand a stiut ca-i venise sorocul, si-a pus ucenicii sa-i sape o groapa si s-a pus in ea. Si-a luat ramas bun de la prietenii sai, apoi s-a acoperit cu pamant pana la genunchi. S-a oprit, si-a sarutat din nou ucenicii, le-a dat ultimele sfaturi, apoi au pus pamant pana la gat. A fost acoperit apoi complet si Apostolul Ioan si-a dat duhul. Acest lucru s-a intamplat in 26 septembrie, data la care este pomenit in calendarul ortodox.

Cum nimanui nu-i venea sa creada ce se intamplase, s-au pus sa-l dezgroape, dar nu au mai gasit nimic, decat acea pulbere alba, mana, al carei miros s-a intins peste tot Efesul. Se spune ca de aici se trage si denumirea orasului, Aya Soluk, care in limba turca inseamna ‘Respiratie Sfanta’, denumire avuta pana in 1914, cand denumirea a fost inlocuita cu Selcuk. Anumite legende ale Evului Mediu spun ca un miros tamaduior se ridica in centrul bisericii si forma o cruce.

Intre aceste ruine ale maretei biserici, sta intreg doar Mormantul Sf. Ioan, marturie dupa mii de ani.

Se spune ca in aceasta biserica erau puturi sfinte. Izvoarele tamaduitoare curgeau in apropierea mormantului Sf. Ioan si erau de nepretuit pentru pelerinii din acea vreme. Plecand de langa Mormant, chiar am trecut pe langa o frumoasa fantana din piatra, iar mai incolo am vazut ceva ce parea sa fi fost candva doua fantani arteziene. Nu stiu daca e vorba de apele tamaduitoare despre care se vorbea, dar acum izvoarele sunt secate...

Se crede ca biserica ridicata peste Mormantul Sf. Ioan are forma de cruce pentru a respecta forma mormantului Apostolului. Am citit undeva ca aceasta biserica, daca ar fi recladita, din punct de vedere al marimii, ar fi a saptea din lume.

Efesul are foarte multe repere biblice, iar Mormantul Sf. Ioan este cel mai important. Apostolul Ioan a fost cel mai iubit de catre Isus si de aici, de langa mormantul lui, avem panorama asupra celorlalte repere biblice. Astfel, in fata, se zareste dealul care adaposteste orasul antic Efes, crestinat de Apostoli, ceva mai incolo se zareste Muntele Privighetorii, unde se gaseste Casa Fecioarei Maria, retrasa sa-si planga durerea dupa rastignirea lui Isus, pe un alt munte, care se poate zari la capatul Aleii Arcadelor din orasul antic se gaseste inchisoarea unde a fost intemnitat Apostolul Pavel, iar pe un alt munte, in apropiere, am inteles ca ar fi si Mormantul Evanghelistului Luca! Un reporter a scris despre acest loc ca reprezinta “o biblie vie”, pe care aici, la Mormantul Sf. Ioan, ‘o avem sub ochii nostri! ’

Sunt locuri foarte importante, unde au trait acesti Sfinti si unde au lasat numeroase insemne ale trecerii lor pe aceste meleaguri.

Si aici, ca si la Casa Fecioarei Maria, am fost profund impresionata, sentimentele sunt greu de descris, iar atunci cand imi amintesc de Mormantul Sf. Ioan, in minte am un singur gand, care cred ca spune mult despre ceea ce simt: ‘Am fost acolo! ’

---

VIZUALIZĂRI: 8854 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI