Kaunos (Caunus), cetatea antică dintre ape

TIPĂREȘTE

De Kaunos am auzit prima dată acum nouă ani pe când eram în excursia de-o zi ce se făcea din Marmaris în Delta Dalyan vezi impresii. Mai precis de mormintele lyciene de la Kaunos, punct major de atracţie al plimbării cu barca pe canalele din Delta Dalyan care, atunci când ne-au fost arătate de ghidul turc în toată splendoarea lor, maiestuoase, cioplite în peretele de stâncă, acesta a făcut precizarea că „foarte aproape de acestea există și ruinele orașului antic cu același nume”. Imediat l-am întrebat atunci cum se poate ajunge la acestea și mi-a răspuns că, fie din orașul Dalyan se traversează râul cu barca, fie pe șosea, dinspre Marmaris sau Fethiye, pe lângă lacul Köyceğiz. Ne-au rămas întipărite în minte spusele sale și cu ocazia revizitării Marmarisului, ne-am propus să dăm viață mai vechii dorințe, fiindcă tot eram cu mașina.

Din Marmaris până la Kaunos au fost 90 km pe care i-am parcurs în vreo oră și jumătate. Prima parte a drumului, vreo 50 km, a fost lesne de parcurs, fiindcă am mers pe D400 (Marmaris-Fethiye) până în dreptul localității Doğuşbelen. Apoi, am luat-o la dreapta, pe un drum asfaltat, dar mai îngust, extrem de virajat și spectaculos, cu suişuri şi coborâşuri strânse, pe malul lacului Köyceğiz, prin pădurea de pini. Era şi cam pustiu, nu cred să fi văzut decât vreo două-trei maşini pe distanţă de 40 km. Am trecut de staţiunea cu ape sulfuroase, Sultaniye Kaplıcaları (aveam s-o vizităm scurt la întoarcere), apoi drumul a devenit şi mai greoi, până în localitatea Çandır, lângă care ştiam că se află situl antic. Totuşi, am apreciat buna semnalizare, indicatoarele de culoare maro sunt bine plasate şi vizibile, aşa încât n-am folosit deloc GPS-ul.

Ciudat mi s-a părut că, odată ajunși acolo, nu am găsit o parcare în adevăratul sens al cuvântului, dar am lăsat maşina pe marginea şoselei, lângă nişte vânzători ambulanţi de produse locale făcute în casă: sucuri de rodie, portocale, limonadă, toate de la gheaţă, dulceaţă de diverse fructe autohtone, miere, etc. Cel mai surprinzător lucru pentru mine a fost că unul dintre aceştia vorbea engleză fluent, o plăcere să comunici cu el, am aflat că parcarea era undeva în sat, şi de-acolo turiştii sunt aduşi în sit cu shuttle-bas, adică un tractor cu remorcă adaptată cu scaune. ;)

Ca să vă faceţi o idee asupra poziţionării vechii cetăţii şi, în acelaşi timp, să explic şi titlul ales, Kaunos este înconjurat pe trei laturi de apă: de râul Dalyan ce face meandre ample dincolo de cele două acropolis-uri ale cetăţii, iar pe două părţi de apele lacului Sülüklü şi ale deltei Dalyan.

... spune că un rege carian, pe nume Miletos, unul dintrei fiii lui Apollo, a avut împreună cu soția sa, Kyanee, copii gemeni: un băiat care se numea Kaunos și o fată pe care o chema Byblis. De mici, crescând împreună, au ajuns să se îndrăgostească unul de celălalt, nutrind un sentiment reciproc, interzis. Din rodul acestei iubiri ar fi luat naștere un copil, iar la auzul acestei povești neobișnuite, regele s-a înfuriat din cale-afară alugându-l pe Kaunos de pe meleagurile sale. Kaunos, nevoit s-o părăsească pe Byblis, s-a pripășit în aceste ținuturi situate între Lycia și Caria, întemeiind propriul oraș pe care l-a botezat după numele său.

În acest timp, Byblis, profund umilită de tatăl său, află că a fost lăsată de izbeliște și a plâns fără încetare. Distrusă de supărare, nu a putut suporta durerea de a fi fost părăsită și decide să-și pună capăt zilelor aruncându-se din vârful unui deal înalt. Se zice că lacrimile lui Byblis amintesc de labirintul canalelor râului Dalyan de astăzi, cunoscut în antichitate drept Calbys. Totodată, Calbys era considerat granița naturală dintre ținuturile Lyciei și ale Cariei.

Dovezile istorice nu confirmă legenda, dar coboară și demonstrează fondarea cetății Kaunos cam prin secolul al IX-lea Î. C., cu o dezvoltare semnificativă începând cu secolul al V-lea Î. C., până prin anii 500, cu o economie prosperă bazată pe schimburile comerciale, cu drept de a bate monedă proprie. În acest sens, este remarcabilă înflorirea ce a cunoscut-o în timpul domniei lui Mausolus, regele Halikarnassului, vestit în antichitate pentru clădirea-i mortuară monumentală ridicată din timpul vieții, de la care ne-a rămas termenul de mausoleu.

În istoria sa, Kaunos a fost disputat ba de perși, ba de greci care s-au succedat în influenţă în două rânduri fiecare, ba de romani, ba de bizantini, sfârșind prin a fi cucerit de arabi și, mai apoi, de otomani. Se pare, totuși, că inamicul cel mai mare al cetății Kaunos n-a fost niciunul dintre popoarele amintite, ci malaria, o boală cauzată de înțepăturile de țânțari, des întâlnită în zonele mlăștinoase, limitrofe deltei. Aceasta făcea ravagii în rândul locuitorilor care erau recunoscuți de izvoarele istorice ca fiind palizi, cu tenul gălbejit, aproape verzui.

După anii 600, atacurile piraților arabi, ale triburilor turce după anul 1300, au slăbit foarte mult puterea Kaunosului, care începuse să fie părăsit de mulți dintre locuitorii ei nemulțumiți de scăderea comerțului maritim, odată cu înmulțirea musulmanilor pe teritoriul său. Lovitura decisivă, care a determinat declinul cetății, a fost primită din două părți: prima odată cu cucerirea de către otomani a Cariei în secolul al XV-lea, și implicit a Kaunosului și cea de-a doua care a însemnat, practic, prăbușirea, o puternică epidemie de malarie ce a dus la abandonarea orașului pentru totdeauna. La acestea s-au mai adăgat și efectele devastatoare ale viitoarelor cutremure care au distrus construcțiile peste care s-au așternut nisipul, vegetația și... uitarea.

Totul până la mijlocul anilor 1800 când un ofițer britanic de marină, pe nume Richard Hoskyn, l-a descoperit și l-a readus în atenția istoricilor.

Sursă: historicmysteries.com/kau ... cut-tombs-ruins

Cert este că, în vremurile actuale, Kaunos se află cam la opt km depărtare de mare din cauza colmatării în urma aluviunilor depuse în decursul timpului de râul Dalyan a cărui frumoasă deltă este un obiectiv turistic în sine. De unde, în trecut era un oraș înfloritor cu ieșire la mare prin două porturi, acum ruinele sale se află împrăștiate pe suprafață mult mai mică delimitată de canalele navigabile ale râului Dalyan și cele două coline proeminente din areal care constituiau acropolis-urile cetății, una de 152 m înălțime, cealaltă, mai scundă, de circa 50 m deasupra mării.

Am ajuns la Kaunos în cursul unei dimineți, pe la orele 09,30 și ne-am grăbit să intrăm în situl arheologic cu gândul să ne terminăm treaba în vreo două-trei ore, ca să nu ne prindă vipia pe acolo, fiindcă se anunțase o zi caniculară. Luăm bilete: 10 lire turcești/persoană, cerem pliant, nu ni se dă pe motiv că nu există, dar suntem invitați să tragem în poză harta sitului aflată pe un panou lângă noi. Studiem un pic schița și ne facem un plan de bătaie la fața locului. Fiind un oraș construit în terase, ne aflam în partea sa de sus, urmând să „coborâm” spre zona portuară de odinioară, trecând pe o poartă monumentală reconstituită în zilele noastre.

Ne-am hotărât să începem cu zona adiacentă amfiteatrului și după ce vizităm și amfiteatrul, să ne concentrăm pe cea mai dificilă parte: urcușul pe acropolis-ul cel mare, fiindcă, de jos, vedeam niște temerari care se aflau deja în cel mai înalt punct de unde fluturau un steag.

Am trecut în revistă biserica Domed, ridicată în cel mai important punct al orașului în zilele sale de glorie bizantină, clădirea rotundă sau platforma de măsurare a vântului, palaestra, sala de lupte, după care am intrat în amfiteatru, care deși nu se află chiar în cea mai bună stare, este încă funcțional, aici organizându-se spectacole din când în când. Cu o capacitate inițială de 5.000 de persoane, construit în prima perioadă de influență greacă prin cioplire în stânca dealului, amfiteatrul a fost modernizat de romani păstrându-i-se neschimbată frumoasa formă de potcoavă. Amfiteatrul rămâne unul dintre punctele de atracție cele mai de seamă ale cetății Kaunos.

Punctul culminant al vizitei noastre la Kaunos l-a constituit urcușul pe creasta acropolisului (numit Persikon), situat pe o stâncă fortificată cu ziduri bizantine din care se mai pot zări și acum fragmente ici-colo. Ne-am încumetat pieptiș pe o potecă, urmărind un traseu marcat cu o săgeată galbenă, destul de dificil de parcurs, bănuind că din vârf vom avea o perspectivă deosebită. După vreo jumătate de oră de cățărat asiduu, asudați și cam obosiți (eu, în special, că-mi cam tremurau picioarele), am ajuns sus pe o mică platformă calcaroasă cu un suport de steag înfipt în ea, de unde așteptările noastre privind panorama la 360°, ne-au fost cu mult depășite. Imaginile, de acolo, de sus, erau de vis: se vedea superb râul Dalyan șerpuind în drumul său către vărsarea în mare, se deslușea în depărtare chiar și plaja Iztuzu, granița naturală dintre deltă și mare, în zare orașul Dalyan cu casele acoperite cu țiglă roșie și canalele navigabile pe care bărcile se plimbau ca mașinile pe bulevarde și, desigur, de cealaltă parte, tot situl arheologic în splendoarea sa, din care amfiteatrul mi s-a părut cel mai evident, ca o bijuterie. Pe alocuri pe cursul apelor, se puteau observa dalyanar sau capcane folosite pentru a captura peștele, îndeletnicire cunoscută încă din antichitate, de la numele lor provenind și denumirea de astăzi a orașului din apropiere.

După ce ne-am tras sufletele și ne-am mai săturat de priveliștea minunată, ne-am luat inima în dinți la coborâre pe alt traseu marcat, cu săgeată roșie de data aceasta, știind că această operațiune e chiar mai grea decât suișul, în plus existând riscul de a fi alunecat pe pietrele mai mici care se desprindeau cu ușurință când erau călcate.

Ajunși din nou la nivelul orașului de sus, ne hotărâm s-o luăm către partea de jos, renunțând să mai urcăm și pe acropola mică, deși știam că pe aceasta am fi văzut rămășițele templelor dedicate Demetrei sau lui Basileus Kaunios, un zeu „local” la care se închina populația indigenă, sau chiar ruine ale unor bazilici creștine. Aici se afla și un mic fort cunoscut drept Heraklion.

Ieșind pe poartă, am urmat calea de marmură ce ne-a dus în trepte către o altă parte importantă a orașului unde am văzut, pe stânga, mai întâi de o platformă rotundă, artificială, cunoscută drept „terasa templului” care în vremurile de demult domina agora și portul din vecinătate și pe care se găsea un templu cu coloane dorice dedicat lui Zeus Soteros. Lângă acesta se afla templul lui Apollo, un templu sacru datând din prima perioadă elenistică dar la mare căuatre și în perioada romană. Se pare că aceasta era zona templelor, căci în afara acestuia au mai fost descoperite vestigii de sanctuare dedicate altor zeități venerate aici: Afrodita Euploia, Kybele din Caunus (Artemis), Isis și Serapis.

Agora este situată în zona plană din fața lacului Sülüklü și și-a păstrat rolul de loc de întâlnire și socializare atât în eopca greacă, cât și în cea romană. Se pare că era împodobită cu statui de bronz ale diverselor personalități locale, care au fost topite mai târziu, în perioada bizantină. Exista la nord de agora și o galerie cu coloane sau clădirea „I”, denumită așa după forma literei, cu un singur nivel, acoperită, care oferea protecție de vânt și ploaie și se presupune că ar fi fost una de promenadă, judecând după lipsa magazinelor. Ne-au mai atras atenția ruinele unei clădiri ce a aparținut unei persoane de vază a orașului: un guvernator roman pe nume Quintus Vedius Capito căruia i-a fost ridicat un monument, fiind îngropat acolo cu toți membrii familiei sale.

Un alt reper de seamă al Kaunosului era fântâna (nymphaeum), situată și ea lângă agora, a cărei clădire a fost lărgită în fiecare etapă de dominație a orașului. Fântâna era de importanță primordială pentru locuitorii Kaunosului, de aceea în decursul timpului i-au fost adăugate multe elemente arhitecturale care au făcut din ea o reală operă de artă.

La întoarcere, am lăsat special clădirile băilor romane, crezând că ne putem plimba în voie prin încăperile ce alcătuiesc un complex cu adevărat monumental, dar erau închise, fiind într-o stare avansată de degradare, iar pericolul de prăbușire aproape iminent. Am citit că era un loc de întâlnire al multor cetățeni ai orașului veniți în special să socializeze. Romanii dăduseră dimensiuni considerabile clădirilor pentru a impresiona poporul din Kaunos cu realizările imperiului, cert este că dispuneau de camere generoase de frigidarium, caldarium, tepidarium, saună.

Desigur că nu puteam părăsi Kaunosul fără să revedem mormintele construite în stil lycian, despre care se spune că aparțineau unor persoane de vază, chiar regi, și care știam că se află în apropiere. De aceea, după ce ne-am recuperat mașina și am cerut informații de la domnul din parcare, ne-am îndreptat către orașul Dalyan vreo cinci sute de metri, având pe dreapta casele localnicilor dincolo de care se afla cursul râului. Apoi ni s-au dezvăluit în splendoarea lor cele șase morminte uriașe, săpate în stânca muntelui, ale căror fațade seamănă perfect cu partea frontală a templelor elenistice. Ne-am oprit, le-am admirat, le-am fotografiat și apoi ne-am urnit spre Marmaris.

În drum spre Marmaris, ne-am hotărât să intrăm puțin și în stațiunea cu băi de sulf Sultaniye Kaplıcaları să vedem cam despre ce e vorba. În câteva bazine cu ape sulfuroase, se „înghesuiau” cei dornici de tratament, ca de altfel şi în cele cu nămol, am văzut şi sursa de apă curativă lângă care mirosea de te trăznea: izvorul cald ce se scurgea din munte.

Kaunos ne-a impresionat plăcut și ne-am petrecut o jumătate de zi agreabilă în situl arheologic cutreierând prin areal, cercetând vestigiile, urcând și coborând acropola, admirând panorama din vârful acesteia. Deși nu este un sit antic foarte căutat, nefiind chiar la îndemâna turiștilor din marile stațiuni turcești, el poate accesat cu ușurință de cei ce aleg ca destinație de vacanță orașul Dalyan. Kaunos este înscris din 2014 pe lista de aşteptare pentru a fi inclus în patrimoniul UNESCO. Este ofertant pentru cei ce iubesc istoria şi siturile antice, îl recomand, fără îndoială, celor ce au posibilitatea să ajungă la el.

Vă rog, atașați următorul videoclip:

youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2737 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI