ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.07.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 23.06.12
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2012
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 4 ani si 10 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 138 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 13 MIN

Am fost acolo si noi...

TIPĂREȘTE

Am stat mult si m-am gandit cum mi-as putea prezenta impresiile intr-un mod cat mai obiectiv cu putinta si ce titlu as putea sa gasesc review-ului meu, astfel incat sa nu deranjeze pe nimeni, dar in acelasi timp sa exprime cat mai corect realitatea “din teren” si chintesenta sejurului nostru de 7 zile de la Delphin Imperial, care tocmai s-a incheiat in dimineata aceasta!

Asa ca voi incepe cu inceputul…

Printr-un concurs de imprejurari, anul acesta ni s-a ivit oportunitatea petrecerii unei saptamani in Antalya, alaturi de prietenii nostri care mai fusesera inca de 2 ori in lantul Delphin Resorts. Ei ne-au povestit cu incantare despre cat de mult le-a placut aceasta varianta de vacanta si ne-au asigurat ca nu vom avea motive sa nu ne simtim si noi la fel!!!

Zis si facut!

Cu vreo luna si jumatate inainte am inceput sa ma documentez si sa ma pregatesc sufleteste pentru o vacanta altfel decat cea cu care eram obisnuiti noi, de vreo 6 ani incoace, pe litoralul grecesc…

A sosit si ziua plecarii!

Era aglomeratie mare la aeroport (cozi interminabile - cred ca urmau sa decoleze vreo 10 avioane in ora respectiva), de abia am ajuns la terminal in momentul imbarcarii… Desi fac parte din categoria celor care prefera sa mearga chiar si pana la capatul pamantului cu un mijloc de transport rutier, avand teama de calatoriile cu avionul, trebuie sa recunosc cu mana pe inima ca Antalya este o destinatie ideala de vacanta pentru cei ca mine, deoarece intr-o ora si 15min de zbor efectiv, am ajuns la destinatie. Acolo am fost “imbarcati” rapid in autocarele “tour operatorului”, in care reprezentanta agentiei ne-a facut “instructajul” corespunzator, prezentandu-ne cateva date generale despre zona turistica a Antalyei, cateva denumiri in limba turca si atentionari speciale de vacanta (temperaturi ridicate, sofatul haotic al turcilor, pt care culoarea rosie a semaforului nu inseamna prea multe etc), precum si cele 3 traditii turcesti:

1) Hamam-ul (baia turceasca);

2) Negocierea preturilor (pana la 70% din cele prezentate la prima strigare);

3) Bacsisul.

Plina de optimism si cu “temele” facute de acasa (prin amabilitatea celor care si-au postat aici review-urile si ecourile de pana atunci si carora le multumesc inca o data si pe aceasta cale!!!), am intrat in hotelul pe care-l “vazusem” deja cu ochii mintii de sute de ori in pozele postate pe site-urile de specialitate…

Nu ai cum sa nu fii impresionat de Delphin Imperial, inca din Lobby! Arhitectii si designerii de interior nu au facut rabat nici de la imaginatie, nici de la calitate si nici de la bunul gust… Totul parea perfect!!!

Si totusi, aceasta imagine grandioasa a fost “patata” inca de la intrare de catre… conationalii nostri care, abia coborati din autocar, s-au repezit ca hienele asupra “mesei de bun venit” plina cu fursecuri, rahat, limonada, vin, sampanie si shake-uri…

Ce cazare? Ce receptie? Ce grija a bagajelor sau a copiilor mici? Las’ca e timp pentru toate, important e sa se faca “paguba”, desi cu 30 min inainte abia terminasera de mancat si baut in avion…

Cazarea: ghinion de “nesansa”???

La receptie ne-au luat asa repede in primire, incat sotul meu a predat pasaportele fara hartia de 20 eur din interiorul lor… Atunci, poate si din superstitie, am presimtit ca lucrurile nu vor merge chiar asa cum as fi trebuit sa mearga!

Era ora 9:30 si ne-au spus ca abia la 14 ne vom putea lua camerele in primire, dar ca putem manca ceva la “Late Breakfast”. Ceea ce am si facut (mai mult pentru a ne familiariza cu restaurantul), dupa care am luat-o incetisor spre ponton, unde am baut cate un suc/bere/cocktail (in functie de preferinte). La ora 11 am revenit la receptie si … surpriza: camera prietenilor nostri era gata! Sa fi fost oare din cauza faptului ca erau clienti fideli ai lantului Delphin???

Ma rog…

In jurul orei 14:30 am fost anuntati ca este gata si camera noastra!

Am intrat obositi si nerabdatori in 1074 si…stupoare: era o camera tripla, fara SW (desi platisem pentru Superior Family Room, Sea Side View) ! Am coborat de urgenta la receptie, spunand ca este o greseala si i-am aratat voucherul. Le-am spus ca ni se confirmase rezervarea cu 3 zile inainte, iar justificarea lor a fost una uluitoare: “nu mai avem nici-o camera French+French libera si, daca doriti, va mai dam un pat pliant! ” Le-am explicat ca nu de un pat in plus aveam noi nevoie, ci de spatiu suficient pentru 4 persoane!!! Si i-am rugat sa-mi explice atunci pentru ce am platit 2900 eur, daca am primit o camera pentru care prietenii nostri au dat cu aproape 1000 eur mai putin??? Un superior al celor de la receptie mi-a explicat ca de fapt camera are sea view (desi din ea vedeam doar intrarea de la Diva), nu l-am mai contrazis, i-am spus ca nu tin asa de mult la treaba asta, dar la dreptul de a avea o camera cu 2 paturi duble ASA CUM AM PLATIT nu renunt!!! Receptionerul mi-a promis ca a doua zi ne va muta intr-o astfel de camera (ceea ce s-a si intamplat…) si ca va fi ceva deosebit (si chiar a fost) !

Eu nu am mai fost pana anul acesta pe litoralul turcesc, dar vin eu si va intreb, cu multa umilinta: este oare normal sa se intample asa ceva la un astfel de hotel de 5*???

Camera

Este inutil sa mai vin si eu descrieri ale camerei sau inventarieri ale ei… Daca veti observa ca nu i-am acordat nota maxima este numai din cauza faptului ca vreau sa fiu extrem de corecta si sa va spun ca nu pot acorda nota 10 unei camere care are AC-ul cu termostatul nefunctionabil (in camera tripla termostatul era ok), instalatia de stingere a incendiilor neizolata (doar tija intr-o gaura din tavan), iar in baie mirosea puternic a canalizare. Tin sa precizez: NU SUNT LUCRURI CARE NE AU DERANJAT!!! Dar consider ca nu sunt nici lucruri normale intr-o locatie de 5 stele!

In rest, “Sea View”-ul iti taia respiratia in fiecare dimineata (a meritat toti banii!!), in cabina de dus incapeam si toti 4 daca vroiam :), cu AC-ul ne-am descurcat, pt ca aveam 2 cartele magnetice, asa ca-l lasam in functiune cat timp eram plecati si aveam racoare pana a doua zi! Chiar am fost uimiti de cat de bine era izolat hotelul, de dormeam noaptea inveliti cu pilote si nici zgomotul de afara nu se auzea suparator!

L-am “testat” chiar si la CUTREMUR :) asa, ca de BUN VENIT (vad ca la 5,6 grade pe Richter a rezistat) ! Chiar faceam haz de necaz, zicand ca s-a cutremurat pana si pamantul cand am ajuns noi acolo! Si daca or sa ma mai supere mult, o sa le mai “trimit” inca un unul “mic”!

Curatenia a fost facuta zilnic, lenjeria schimbata doar o singura data intr-o saptamana (in 2 zile ne-au modelat odata niste lebede si o data niste fundite). Minibarul se aproviziona exact cand ne era somnul mai dulce, adica intre orele 3-4 dupa amiaza… Dar asta nu a fost un motiv de suparare! Si nici faptul ca desi le-am lasat ambalajul gelului de dus gol in cada, nu ni l-au mai inlocuit timp de 3 zile, ci ne tot lasau recipiente din acelea mici cu “hair conditioner” (la un moment dat se adunasera vreo 12 buc). Vreau sa cred ca totul s-a datorat faptului ca nu stiau ce contin, din cauza faptului ca nu stiau limba engleza!

Ideea principala este ca PERSONALUL NU FACEA FATA NUMARULUI MARE DE TURISTI!!! Si cu asta cred ca am spus totul!

Oamenii aia chiar muncesc si nu stau o clipa! Am in minte imaginea unui ospatar din restaurant, pe care curgeau apele de atata agitatie si care, la un moment dat, s-a ascuns dupa un stalp, s-a lasat pe vine (pbb de frica sa nu-l vada vreun supervisor) si a baut rapid o sticla cu apa rece, ca sa-si mai revina!

Bucataria si conditiile de servit masa

Restaurantul principal a fost astfel conceput incat sa fie intr-o permanenta forfoteala. Recomand sa va duceti la masa la inceput de “program”, mai ales la pranz, cand intervalul de servit masa este destul de scurt (13:00-14:30), iar lumea este si infometata si disperata si agitata si infierbantata de la prea mult soare, incat un simplu dejun poate deveni o adevarata aventura! Si aici voi aduce in discutie un alt “caz” in care o romanca a alunecat in dreptul mesei alese si a inceput sa faca un scandal monstru, ca “Ce e asta? Ce e asta? E o tona de apa aici!!! ” Hai sa fim seriosi… “Copiii” aia care serveau pe la mese nu aveau nici-o vina ca e ea “cascata” si nu se uita pe unde merge!!! Sau sa va povestesc despre romanca “neaosa”, care si-a bagat capul (a se citi “parul”) in recipientul cu supa pentru tot hotelul, ca sa vada cum miroase??? Sau poate de cea casatorita si cu doi copii mici dupa ea care venea la masa imbracata doar cu un voal transparent, ca sa se vada toti nurii prin bluza ei???

Credeti-ma, am vazut atatea lucruri dezgustatoare acolo, de am inceput sa ma intreb daca nu cumva am gresit locatia si am nimerit la Mamaia, intr-un hotel de prost crescuti, de snobi si de fitosi!

Restaurantele acelea erau atat de elegante, cu muzica ambientala si niste decoruri atat de speciale, incat trebuia sa fii chiar “de la tara” ca sa le “murdaresti” cu tinute sau comportamente de cioban!!!

Ospatarii au fost intotdeauna foarte atenti, simpatici si foarte mari iubitori de copii! Ii vedeam robotind de la 6 dimineta, iar unii dintre ei, dupa ora de inchidere, mai participau si la programul artistic prezentat in Amfiteatru.

Restaurantele “a la carte”

AGLOMERATIA este cuvantul care face legea la Delphin Imperial in sezonul de varf!!!

Pentru o programare facuta la restaurantele “a la carte” trebuia sa te asezi frumusel la coada in fata acelui monitor (de cele mai multe ori chiar inainte de ora 9) si cu putin noroc reuseai sa-ti faci rezervarea la restaurantul dorit.

Noi am fost la HELEN (bucatarie greceasca) si la DA VINCI (Meat & Wine) si nu ma pot declara extrem de incantata… Prima oara am asteptat 10 min in mijlocul incaperii sa ne aseze la o masa, iar a doua oara 20 min pe holul din fata intrarii, desi nu aveau decat o masa ocupata… Nu aveau mesele pregatite pt cate persoane eram, doar un singur chelner stia un pic de engleza (dar sa nu-l fi pus sa explice preparatul ca nu stia despre ce e vorba), ceilalti aveau ca specialitate sa incurce comenzile, vinul ni-l puneam singuri, muzica live iok (cum spun turcii) samd…

Asta e! Nu am facut caz din asta! Ne-am bucurat de 2 cine linistite, fara agitatia de sus, de la “autoservire”. Va recomand vinul rose foarte bine racit, mielul si pestele preparat in pergament de la HELEN si antricotul de vita si penne-le Bolognese de la DA VINCI.

Plaja si marea

Nu va pot spune nimic legat de piscine si barurile din jurul lor, pentru ca eu sunt o mare iubitoare de plaja si mare!

In jurul orei 9 dimineata, gaseam locuri pe cel de-al 4-lea rand de sezlonguri (deoarece cel de-al 3-lea era neacoperit). Daca pana acum nu intelegeam rostul “umbrarelor” acelora de pe plaja, ei bine aici am inteles care e rolul lor!!! La ora la care ne duceam pe plaja erau 35-36 grade, iar nisipul ardea ca focul (are granulatie mai mare, iar pietricelele din el se comporta ca o plita, frigandu-ne pe talpi, de aceea trebuia sa ne ducem la apa incaltati). Nu se putea sta direct in soare, ci la umbra, oricata ambitie as fi avut sa ma bronzez normal.

Daca ti se facea sete cumva, pofta in cui pana la ora 10! Ori veneai cu apa din sala de mese, ori te milogeai de baietii de pe pontoon sa-ti ofere o sticla de apa si nu vreun suc sau altceva. Aceeasi problema o aveam si in camera: deoarece aprovizionarea minibarului se facea tarziu, eram nevoiti sa plecam din restaurant fiecare cu sticla lui de apa. Eu nu prea ma omor dupa apa, dar trebuie sa va spun ca acolo beam litri intregi pe zi, atat noi cat si fetele! Simteai ca te deshidratezi!

Sezlongurile erau unul langa celalalt, tot timpul era cineva care facea curatenie si singura “distractie” de pe plaja era un baiat care impingea la caruciorul cu bauturi si apa. In 7 zile nu am avut parte de nici-un fel de animatie (fara jocuri pe plaja, fara foc de tabara, fara artificii cum au avut parte turistii din luna iunie) sau sa vina cineva sa te serveasca cu ceva cum am auzit ca se intampla pe la alte hoteluri (fructe, limonada, sucuri…). Daca vrei inghetata, te duci pana la barul din apropierea hotelului, asta daca ai noroc sa te nimeresti intr-o zi cu program de la 10-18, caci in general programul la inghetata era de la 12:00 la15:30, exact cand era majoritatea in hotel…

Marea avea o apa deosebit de calda si de limpede! Pacat ca se adancea destul de brusc (dupa primii 2 m depasea inaltimea unui copil de 5-6 ani) si era destul de departe de sezlonguri, deci nici nu puteai sa-ti lasi lucrurile acolo pt o baie si nici sa-ti lasi copiii nesupravegheati!

Si ca sa va povestesc inca ceva din categoria “Mare-i gradina Ta, Doamne! ”, am zis ca nu voi mai pune niciodata mana pe dusurile de pe plaja (cu apa carora ne curatam de sare si de nisip) dupa ce am vazut o baba cum se spala de zor in slip si mai punea mana pe dus si iar se mai spala bine in slip (scuzati-mi vulgaritatea, dar numai amintindu-mi scena, ma aprind toata) ! Pbb ca nu mai avea femeia rabdare pana in camera!

Internetul

Oameni buni, ori am fost eu ghinionista seriei, ori nu stiu ce sa mai zic… In camera nu stiu daca am prins semnal 10-15 min in tot sejurul (Imperial_20,21) !!! Si-l asteptam cu orele in fiecare dupa-amiaza, pana se trezeau fetele din somn!

Mai repede prindeam la plaja (Imperial_12) si la receptie (Imperial_15). Dar feresca sfantul sa-ti doresti sa incarci vreo poza ca s-o transmiti pe mail, caci mai bine iti blestemai zilele! Aveam 3 telefoane cu noi (cele mai cunoscute 3 marci de pe piata), tableta si laptop, deci credeti-ma ca am incercat de pe toate sa ma conectez fara nici-un rezultat! Drept pt care, am dat 2 eur si mi-am luat 30 min de net adevarat, in sala de bowling, asa ca mi-am facut damblaua macar la capitolul asta.

Distractie si relaxare

De distractie si relaxare trebuie sa recunosc ca nu prea am avut parte… Obisnuita cu linistea, izolarea si racoarea din insulele grecesti, aici am fost izbita puternic de aglomeratia de nedescris!

Din cauza caldurilor prea puternice a trebuit sa renuntam la croaziera, iar spectacolul Fire of Anatolia se termina la ora 1 noaptea, asa ca a fost exclus, avand in vedere ca eram insotiti de 2 copii mici. Cu shopping-ul, iar am lasat-o balta deoarece la mall-ul de langa hotel se practicau niste scoruri de te durea capul, majoritatea produselor insa fiind fake-uri (dar nu-i nimic, ca am recuperate in duty free-ul din aeroport, la plecare :)).

In schimb am fost curioasa sa vad care-i treaba cu “Hamam”-ul lor (sau baia turceasca) si trebuie sa recunosc ca am fost placut impresionata! Timp de o ora si jumatate am avut parte de sauna, peeling, baie cu spuma, masaj si la sfarsit masca, proceduri care le recomand din tot sufletul doamnelor care nu prea se rasfata cu astfel de obiceiuri! Meritam si noi din cand in cand ceva numai pentru noi (iar treaba asta se face in primele doua zile, pentru a pregati pielea pentru un bronz frumos) !

Prietenii nostrii au inchiriat o masina de la hotel, asa ca au dat o fuga pana in Antalya (oras), iar a doua zi au fost la cascada… Avem niste poze foarte frumoase de acolo!

Fetele s-au distrat la maxim in resort si cred ca, pana la urma, asta a fost cel mai important castig!!! Fie ca au “pictat” cu nisip (am dat 15 eur pt lucrarile ambelor fete, dar au meritat banii, dandu-ni-le acasa frumos ambalate), fie ca s-au “tamponat” cu masinutele in Luna Park (care-si inchidea “obloanele” la ora 22 fix) sau s-au dat pe toboganele specifice varstelor lor, ele s-au simtit de minune! Noi in schimb ne-am simtit sufocati!!! La piscina bebelusilor era o zarva de nedescris: 100 de tanci intr-o caldare, 200 de parinti pe langa, fiecare urla pe limba lui, dupa primele 2 zile am zis ca ma intorc acasa!!! Ca sa nu mai spun ca fetitei prietenilor nostri i-a cazut palaria in piscina si in cateva minute i-a fost furata... Aseara, de exemplu am gasit 2 farfurii si cartofi prajiti imprastiati intr-una din trambulinele din locul de joaca pentru copii!

In Amfiteatru era alta aglomeratie de nedescris! Erai mare norocos daca prindeai vreun scaun, chiar daca pe scena prestatia era de cele mai multe ori jalnica (cand nu erau concursuri de infasurat cu hartie igienica, echipa de animatie incerca sa ne dreseze cu nu stiu ce dans copilaresc) ! Romanasii nostri gasisera si rezolvarea: mutau bancutele de pe aleea principala in amfiteatru!

Cea mai frumoasa insa a fost Seara Turceasca!!!

A fost prima oara cand TRADITIONALUL a triumfat in fata ARTIFICIALULUI, pornind de la primirea deosebita pe care ne-au facut-o la cina (cu cate un pahar de rachiu turcesc, un fel de ouzo grecesc), pana la bucatele traditionale (preparate din oaie) si programul artistic!!! A fost prima oara cand am vazut si eu in complex turcoaice preparand placinte din acelea traditionale.

Si Mojito Party a fost interesant, deoarece au montat o scena langa piscina principala, cu muzica live si animatoare. Nu am avut parte de seara pescareasca… Poate data viitoare! :)

Ce Relax Pool fara copii??? Nu exista!! Copiii erau peste tot! Si pe buna dreptate, unde sa-i lase bietii parinti? Majoritatea erau familii cu cate 2-3 copii, iar cand veneau si araboaicele cu cate 5-6 atunci sa te tii!

Nu vreau sa fiu rautacioasa, departe de mine asta, dar faceti si voi un calcul: 9 etaje x 98 camere/etaj (majoritatea family room), plus camerele de la Laguna!!! Dupa parerea mea in Resort eram un minim de 3000 de suflete! Too much!!! Nu m-a deranjat nici zgomotul de flex de la 4 dupa-amiaza, nici faptul ca au mai amplasat inca un display care sa ne arate temperaturile de peste 40 de grade sau ca turcoaicele planteaza flori prin curte, dar AGLOMERATIA greu de descris in cuvinte si CALDURA exagerata (ce devenea suportabila abia dupa ora 6 dupa-amiaza) mi-au pus capac! Motiv pentru care nu-mi voi mai dori asa curand o astfel de vacanta (cel putin nu in aceeasi locatie si nu in lunile iulie-august) !

Concluzia mea este ca Delphin Imperial a fost SUPRADIMENSIONAT la capitolul cazare si SUBDIMENSIONAT din punct de vedere al spatiului (gradina, locuri la piscine, spatii de joaca, spatii de relaxare, restaurante samd). La un grad de ocupare de 100% nu face fata, ceea ce duce la un grad destul de ridicat de disconfort al turistului!

Daca sunteti prieteni cu temperaturile ridicate, zgomotul, aglomeratia, piscina si barurile, daca va plac luxul si muntii de mancare, atunci Delphin Imperial este destinatia ideala!!! Daca insa va doriti o locatie mai linistita in care sa nu fie nevoie sa lupti in continuu pt ocuparea unui loc la masa sau la piscina sau sa alergi sa-ti iei felul 1,2, 3 sau sa astepti ca mai aduca farfurii de la spalat sau sa se prajeasca aripioarele ca s-au terminat si alta carne nu mai e pana seara (app, am observat ca cinele sunt mult mai bogate decat lunch-urile), atunci ar fi bine sa mai studiezi oferta si sa te indrepti spre alte locatii! Pentru unii dintre noi luxul, muntii de mancare si dormitul cu orele in camera nu inseamna un sejur reusit!

Cum a mai spus cineva mai devreme, Dumnezeu ne-a creat diferiti! Si nu trebuie sa ne judecam unii pe altii pentru asta! Exista loc sub soare pentru toata lumea si e bine sa invatam cate ceva din fiecare experienta traita, fie ca ne place sau nu!

Delphin Imperial…am fost acolo si noi…

Urmati voi!!!

Asa ca va doresc din tot sufletul sejururi cat mai reusite!


[fb]
---
Trimis de @alinuta in 16.07.12 21:02:42
Validat / Publicat: 16.07.12 22:09:40
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Istanbul
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7586 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (@alinuta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
INFO membrii AmFostAcolo beneficiază de preţuri particulare pentru vacanţa în această destinaţie - negociate direct cu tour-operatorii.PREȚURI PREȚURI
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Cam asta era "sea view-ul" de care "beneficia" prima camera pe care am primit-o la DI...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27650 PMA (din 30 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 138.35 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    24 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [16.07.12 21:45:55]
    »

    Excelente impresii pentru debutul pe AmFostAcolo.ro, structurate foarte util si cu multe informatii proaspete.

    Multumim pentru review, te asteptam si cu alte impresii din vacantele tale trecute sau viitoare.

    Bine te-ai atasat comunitatii!

    marian.dascalu
    [16.07.12 23:23:52]
    »

    Cam bun, dar cum spuneai, bine ca suntem diferiti!

    Sa vezi cum e ala din Alanya!

    @alinutaAUTOR REVIEW
    [17.07.12 07:32:36]
    »

    @webmaster: Multumesc frumos pentru incurajari!

    M-am gandit ca un review cat se poate de obiectiv poate fi folositor celor ca noi, care urmeaza sa-si petreaca concediul pentru prima oara pe litoralul turcesc, in aceasta locatie. E bine de stiut la ce ne putem astepta de la o anumita destinatie, pentru a nu ne intoarce dezamagiti de dezechilibrul care poate aparea uneori intre "poze" si "realitate"!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    @alinutaAUTOR REVIEW
    [17.07.12 07:48:47]
    »

    @marian. dascalu: Nu am inteles la care anume din aspecte te-ai referit cand ai zis "cam bun" si nici continuarea remarcii tale...

    Daca te refereai cumva la Delphin Botanik, prietenii nostri tocmai pe acesta ni l-au ridicat in slavi si ne-au povestit cu lux de amanunte cate de bine s-au simtit acolo anul trecut, de nu le mai venea sa plece! Au confirmat faptul ca, desi nu arata la fel de luxos si nou ca DI, clipele petrecute acolo au fost de vis si nici pomeneala de calcat in picioare sau intrat cu carucioarele in tine pe holurile hotelului!

    Pana la urma, este o chestiune de gust, iar gusturile nu se discuta! Ei ar fi acordat DI-lui note cu cel putin un punct mai mici decat ale mele, facand comparatii cu celelalte 3 locatii in care au mai fost in anii trecuti pe litoralul turcesc

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    marian.dascalu
    [17.07.12 21:39:28]
    »

    @@alinuta: Scuze daca am fost inteles gresit.

    Ma refeream la Delphin Deluxe.

    Apreciez ca foarte bun review-ul dvs., doar ca am alta scara de valori.

    Va doresc sa aveti numai vacante placute!

    Cu stima!

    @alinutaAUTOR REVIEW
    [17.07.12 22:20:43]
    »

    @marian. dascalu: Pai tot de o alta scara de valori vorbeam si eu in review...

    Probabil asta a fost si motivul din cauza caruia nu m-am putut adapta deloc sistemului UAI, oricat de mult m-am straduit! Am platit prea scump (si la propriu si la figurat) faptul ca mi-am "tradat" locul de suflet din Grecia (unde merg de 6 veri si in care intr-adevar ma simt relaxata si libera sa fac ce vreau, fara a ma calca nimeni in picioare) ca sa mai repet greseala asta si in viitor!

    Si eu va urez sa aveti parte de vacante asa cum vi le doriti!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    luckhass
    [17.07.12 22:44:09]
    »

    @@alinuta:

    Bine ati revenit, dca pot spune asa sau, dupa cele citite, bine ca ati revenit.

    Pe masura ce citeam cele scrise de tine am dat din nou pagina de la inceput sa vad de nu cumva este despre alt hotel. Cu stupoare pot spuneca nu-mi inchipuiam ca ar putea sa fie asa, nu-mi venea sa cred. Imi pare nespus de rau de problemele avute (cazare, miros baie, gel dus, etc) dar sunt cu totul de acord cu concluzia ta: supradimensionat la cazare si subdimensionat la servicii. Este adevarat ca pe noi ne-a ajutat enorm perioada in care am fost, sincer, cu o zi inainte de plecare cam incepusem sa simtim inghesuiala plus, dupa cum am spus si eu, prezenta compatriotilor nostri. Cred ca PLIN SEZON nu este o alegere inspirata din doua puncte de vedere: 1. pret mare

    2. aglomeratie mare.

    Anii trecuti am ales cam aceeasi perioada, sfarsitul lunii iunie si cel mult primele zile din iulie. Cred ca de aceea noi nu ne-am confruntat cu problemele acestea, nu ma intelege gresit, ma bucur ca noi nu le-am avut, nu ca voi le-ati avut. Pacat ca prima experienta a voastra a fost asa de amara dar, poate daca schimbati perioada, va fi mai bine. In rest, bine ati revenit, bine ca sunteti ok, asta e tot ce conteaza!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    @alinutaAUTOR REVIEW
    [18.07.12 13:08:52]
    »

    @luckhass: Bine v-am gasit!

    Stiu! Nici mie nu mi-a venit sa cred asa ceva, fiind prima oara cand mi se intampla sa-mi doresc sa ma intorc cat mai repede acasa! Tin sa precizez ca pozele au fost facute ori pana in orele 7-8 dimineata ori la amiaza ori in jurul orei 19:00, cand ramaneam fff putini pe plaja si era f. placut sa profitam de putina liniste!

    Abia cu 2 zile inainte de plecare mi-am adus aminte ca aveam la mine un stick mp3 player si uite asa am putut face abstractie de zgomotul si agitatia din jur, ascultand niste selectii de muzica pe care o am de prin 2004.

    Consider ca Turcia inseamna mult mai mult de atat!!! Drept pentru care am sa ma ambitionez sa gasesc o destinatie care sa se potriveasca mult mai bine nevoilor familiei noastre, in care sa beneficiem din plin de traditiile locale, sa cunoastem oameni si locuri noi si sa avem mai multa libertate de miscare!

    Iti multumesc inca o data pentru ajutor!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    luckhass
    [18.07.12 18:51:12]
    »

    @@alinuta:

    Am mai vorbit astazi cu cate cineva si am ramas la concluzia ca full sezon a fost problema, adica intr-adevar nu au facut fata afluxului mare de turisti dar parerea mea este ca nu in plin sezon ar trebui sa mergeti deoarece peste tot sunt aceleasi probleme.

    gioko
    [22.07.12 14:50:12]
    »

    @@alinuta: Citindu-ti reviewul nu pot retine decat o singura concluzie: nu ti-a placut deloc... iar resortul e un mare fas vis-a-vis de pretul platit. Tocmai de aceea cred ca ai gresit in primul rand titlul reviewului, ... iar apoi faptul ca ai fost la UAI... si nu in ultimul rand perioada sejurului. Resepect insa ideea ca nu toti suntem la fel si avem pareri si asteptari diferite.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    @alinutaAUTOR REVIEW
    [22.07.12 19:42:29]
    »

    @gioko: Eeeeeei, hai sa nu exageram cu "deloc"-ul asta!! Cred ca mi-am exprimat foarte clar lucrurile care mi-au placut cu adevarat (si care ne-au ajutat sa nu se transforme totul intr-un fiasco), cat si lucrurile care m-au deranjat si peste care nu am putut trece cu vederea (si anume aglomeratia si caldura excesiva) !

    Daca nu am postat poze si cu noi ca si personaje, asta nu inseamnna ca titlul review-ului este gresit sau neadevarat. DA, Am fost acolo si noi... , ca si multi altii de pe aici! Dar doar atat! Simplu, sec si la obiect, fara nici-un comentariu in plus! A fost o experienta de viata pe care o voi lua ca atare... Consider ca orice sut in "dos" va reprezenta candva un pas inainte!

    Cat despre "mare fas" sau daca a fost sau nu UAI, nu stiu ce sa zic... Asta numai voi puteti concluziona, din ceea ce ati citit pana acum! Nu ma pot pronunta, pt ca nu am mai fost in astfel de locatii in Turcia, ci in alte destinatii, asa ca nu ar fi corect din partea mea sa fac comparatii!

    Despre perioada, iar nu am prea multe de comentat! Este aceeasi in care ne petrecem concediul de ani si ani de zile, dar nu m-am gandit nici-o clipa ca pot exista diferente asa de mari de clima, mai ales intre 2 tari vecine!

    Sa zicem ca asta a fost "vacanta copiilor", care s-au distrat pe cinste acolo, asa ca L-as mania pe Dumnezeu daca as spune ca a fost o catastrofa! Cat despre noi, vom astepta sfarsitul verii, cand ne-am rezervat cateva zile in insula noastra de suflet, unde vom avea parte de multa relaxare, plimbari, plaja, mare, peisaje de vis, muzica buna si muuuuult snorkeling!

    Numai bine tuturor!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    best_m
    [23.07.12 15:50:31]
    »

    Un review destul de bun. Eu gasesc mult mai util un astfel de review decat unul 100% laudativ pentru ca poti privi lucrurile si din alta perperctiva. Poti trage unele concluzii de aici.

    Una dintre ele este in mod clar: perioada. Nu te duci in Turcia-Antalya in iulie-august. Nu se poate compara Grecia cu Turcia in aceasta perioada, decat la vreme si eventual la apa.

    Si pentru ca veni vorba de Grecia, ne poti spune unde anume ai fost in ultimii ani?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    gioko
    [23.07.12 16:22:27]
    »

    @@alinuta:

    Exact cum zice si best m, spune-ne si noua unde anume ai fost in Grecia de a fost atat de superb? Multumiri anticipate.

    @alinutaAUTOR REVIEW
    [23.07.12 16:30:36]
    »

    @best_m: Multumesc frumos pentru incurajari! A fost pentru prima oara cand am scris un "review" in adevaratul sens al cuvantului, in ultimele 6 veri contribuind pe un alt forum, cu infirmatii stricte si la obiect (raspunsuri la intrebarile celor care cereau lamuriri legate de destinatia respectiva), precum si cu cate o "povestioara" in imagini la fiecare intoarcere acasa. A fost mijlocul meu de a-i ajuta pe cei care plecau pentru prima oara acolo (si aveau nevoie de ele) si, in acelasi timp, de a ma apara e "sacalii" care abia asteptau sa te prinda in "off-side"!

    Poate ca nu as fi scris nimic nici aici sau doar as fi punctat cateva aspecte mai importante, daca nu intampinam acolo problemele enumerate mai sus.

    Am avut un an foarte greu si, sincer, am ales pentru prima oara aceasta varianta de vacanta tocmai pentru ca mi-am dorit pentru prima oara un pic de "rasfat", dupa atata munca si probleme... Dar sa ma duc la UAI si sa nu te intrebe nimeni "de sanatate" pe plaja, iar daca vroiai un suc sau un cocktail sa te duci la "mama naibii" si sa-ti iei singur, in conditiile in care pana si pe litoralul romanesc (unde nu am mai fost de vreo 4 ani) am vazut aseara ca e suficient sa apesi pe nu stiu ce buton sub umbreluta, ca-ti si vine racoritoarea la masuta, ei bine, nu mi s-a parut un lucru normal!

    In Grecia noi mergem in Thassos din 2007, si chiar daca dau 8 eur pe un cocktail, 3 eur pe un frappe sau 1,5 pe o apa plata, macar cei de la beach bar vin sa te intrebe la sezlong ce ai dori sa servesti, fara a fi nevoie sa pierdem timpul de pomana cu drumurile sau cu aranjatul papucilor si a costumului de baie pe noi. Repet, situatia aceasta se intampla numai pe plaja, la piscine existand fetele acelea pe role care iti luau comanda... Eu nici acum nu am inteles de unde si pana unde "discriminarea" asta, ca si cum noi, iubitorii de nisip si mare am fi fost niste "proscrisi" si "obligati" intr-un fel sa devenim "fani" ai piscinelor daca ne doream astfel de servicii!!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    @alinutaAUTOR REVIEW
    [23.07.12 17:12:45]
    »

    @gioko: Stii cum se spune: De gustibus non est disputandum ! Ceea ce noua ni se pare superb si relaxant, altora li se pare comun si plictisitor! Am fost acolo acum cativa ani cu sora mea si familia ei si, chiar daca suntem "facute" de aceeasi mama, ea nu a fost asa de incantata ca noi ...

    Pana la urma, concediul ideal este acela care se potriveste cel mai bine familiei tale!!!

    Iar pentru noi este...

    ... acela in care te trezesti dimineata si savurezi o cafea pe terasa imensa a apartamentului (departe de luxul de la DI), in timp ce-ti desfeti privirea cu marea linistita ca un lac si silueta Athos-ului in departare,

    ... acela in care cele 20 de umbrelute amplasate pe plaja hotelului sunt suficient de departate una de cealalta astfel incat sa nu stai tot timpul cu grija ca vecinul de sezlog bulgar sau sarb sta cu nasul in "dosul" tau,

    ... acela in care daca te plictisesti de plaja, sui familia in masina si vizitezi un sat imbatranit de vreme, un lac sau o cascada ferite de privirile curiosilor, o piscina naturala sau o plaja de marmura sau te sui pe un munte si contempli insula de pe "acoperisul" ei,

    ... acela in care vorbesti cu oameni simpli despre lume si viata si care te asteapta cu bratele deschise sa le treci pragul si anul urmator,

    ... acela in care iti alegi ca loc de "luat" pranzul o taverna de pe malul marii, cu scaune saracacioase si mese modeste, dar cu gradina plina de muscate si de leandri si cu zgomot de valuri sau muzica greceasca autentica pe fundal sonor,

    ... acela in care "te iei la intrecere" cu bancurile de pesti si descoperi cu proprii tai ochi o flora si o fauna marina despre care nici nu stiai ca exista sau pe care le-ai vazut numai in carti sau documentare tv, uitand cu orele de tine cand te apuci de snorkeling-uiala ,

    ... acela in care pe feribot, la intoarcere, te intrebi nostalgic daca oare vei mai ajunge vreodata pe insula aceea?

    si lista ar putea continua, dar deja cred ca o dau in off-topic si nu cred ca este permis acest lucru aici!

    Asa cum am amintit si in review, am fost impresionata in mod placut de apa marii din Antalya, putand-o compara la capitolele temperatura, salinitate si claritate cu cea a Egee-ei, lipsindu-i doar nuanta de smarald!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    danilee
    [23.07.12 18:03:21]
    »

    Sunt de acord ca nu e cum ne asteptam. Am fost si la Delphin Deluxe, iar azi ne-am intors de la Delphin Imperial si desi am mai fost de 4 ori in Turcia la diferite hoteluri... ne-a lasat un gust amar din pacate. Hotel frumos, personal foarte amabil, insa o murdarie de nedescris. Probabil ca nu fac fata la marea de turisti grosolani, nesimtiti care se ingramadesc peste tot si lasa o mizerie de nedescris pe unde umbla.

    Am insa o intrebare daca imi este permis: unde ati fost in Grecia? S-ar putea sa va cer informatii mai multe pe mail? Nu cred ca ne vom mai intoarce la sistemul UAI de la turci.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    @alinutaAUTOR REVIEW
    [23.07.12 18:37:50]
    »

    @danilee: Buna! Imi pare rau ca ati avut parte de aceeasi "soarta" ca a noastra!

    Probabil ca, din pacate, odata cu cresterea afluxului de turisti, lucrurile s-au inrautatit din ce in ce mai tare la DI, daca spui ca ai avut parte chiar si de "murdarie de nedescris" (ceea ce la noi nu a fost cazul...). Si am sa pun toate acestea pe seama aglomeratiei si a "calitatii" indoielnice a unora dintre turisti! Am stat si m-am gandit ca poate, din dorinta de a-si promova cat mai mult hotelul, au apelat la fel si fel de "pachete promotionale", permitand astfel accesul tuturor acolo! Nu stiu ce sa zic...

    Discutiile despre Grecia cred ca trebuie purtate in alta parte, pentru a nu-i plictisi pe cei care vor sa afle lucruri noi despre DI... Poti folosi functia de "Trimite mesaj pers", accesand usercard-ul celui cu care vrei sa comunici (apasand, de ex, pe "caseta" @alinuta). Iti voi raspunde acolo la orice intrebare legata de acest subiect (atat cu "bune", cat si cu "rele") pt ca imi face o deosebita placere sa vorbesc despre acesta

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    gioko
    [23.07.12 20:20:48]
    »

    @@alinuta:

    Buna din nou,

    Desi am intrebat DOAR unde anume ai fost in Grecia (ca sa stim si noi muritorii unde exista raiul), ai tinut mortis (off topic bine-nteles) sa-mi explici si de ce anume ti-a placut acolo. Din pacate motivele tale de placere sunt asa cum ai anticipat si tu, total neinteresante si lipsite de sens pentru mine si multi altii. Nu impartasesc nici sa ma trezesc dimineata pe terasa sngur sa-mi beau cafeaua, nici sa vad locuri invechite de timp, nici sa vad muntele in fundalul marii (doar suntem la mare... nu la munte), nu-mi place sa nu ma bucur de luxul unui hotel in dauna unor taverne soioase si saracacioase, nu-mi place nici sa fiu inconjurat de doar 20 de umbrele pe plaja (ador agitatia)... si as putea sa insir inca multe alte lucruri care m-ar deranja, insa asa cum ai spus si tu un sejur e relaxant doar daca se potriveste familiei fiecaruia. Remarca mea la reviewul tau a fost facuta in ideea ca ti-ai gresit titlul acestuia intrucat din cele relatate nu reiesea decat ca nu ti-a placut mai nimic. Acum am inteles si de ce... practic ca sa folosesc o comparatie plastica (citind cum te-i simtit tu prima oara la UAI) e ca si cum m-ai pune pe mine iubitor de muzica dance... sa descriu cat de frumoasa este o melodie rock. Am sa inchei in final cu o intrebare: cum ai putut oare sa compari Turcia cu Grecia... pt. ca e ca si cum ai compara un Mercedes cu o Skoda?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    @alinutaAUTOR REVIEW
    [23.07.12 21:22:41]
    »

    @gioko: Ai dreptate! Maaaaare greseala!!!

    Si... scuze pt off-topic! Probabil ca m-a cam "luat valul" (chiar daca stiu ca "inot" si nu am inteles "nuanta" intrebarii tale... A fost fara intentie, incercand doar sa imi argumentez alegerea! Nu imi este rusine absolut deloc cu preferintele mele si nici nu-i condamn pe ceilalti pentru preferintele lor!! Este normal sa fie asa...

    Aaaa, si mai e un lucru: sunt fff sincera cand spun ca va doresc tuturor numai vacante foarte frumoase, indiferent de destinatiile sau variantele de sejur alese!

    L. E. Ca sfat: celor care se stiu alergici in vreun fel sau altul sau au pielea foarte sensibila, le recomand sa-si strecoare in bagaj si un unguent cu hidrocortizon, pentru ca exista probabilitate ca pielea dvs sa reactioneze negativ in contact cu bratara de la DI. Din pacate sunt patita si la capitolul asta...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    luckhass
    [23.07.12 22:58:04]
    »

    @@alinuta: Uite, vezi, pe masura ce ne afundam in plin sezon totul devine de nerecunoscut. Dupa cum spuneam si alta data, Antalya este varful turismului in Turcia dar nu full sezon. Oricum full sezon parerea mea este ca nu face bine in nici o tara, oricum este probabilitatea cea mai mare "sa te calci pe cap" decat in perioadele alese cu grija, sa prinzi exact inceputul sezonului cand pleci. Nu de alta dar si bani mai multi si servicii scazute. Nu ca le iau eu apararea celor de la DI dar, daca te uiti la hotelul acesta si vezi cat de mare este iti dai seama cate suflete sunt acolo si ce probleme pot apare, neintentionate, asa ca e normal sa fie si nemultumiri. Din ce spui tu alinuta despre placerile tale din Grecia imi dau seama ca nu aveai ce cauta la DI in acea perioada, ti se potrivea perioada noastra. Daca citesti postarile mele celelalte ai sa vezi ca am ales aproximativ aceeasi perioada in fiecare an, imediat dupa ce copii au luat vacanta.

    Un sfat in concluzie, evitati full sezonul ca nu e bun decat daca sunteti fani aglomeratie!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    @alinutaAUTOR REVIEW
    [24.07.12 08:26:26]
    »

    @luckhass: Stai linistit, ca le-am citit!

    Pentru a-ti face o parere cat de cat pertinenta despre un anumit lucru este bine sa te documentezi din mai multe surse, atat pro cat si contra, pt ca adevarul va fi intotdeauna la mijloc!

    Pe mine, una, m-a intrigat foarte mult experienta mea de la DI, deoarece nu am inteles de ce nu am reusit sa ma simt ok acolo, in conditiile in care sunt o persoana foarte usor adaptabila la orice fel de conditii! Motiv pentru care, in saptamana care tocmai a trecut, am tot facut "sapaturi" si am gasit multe locatii de pe litoralul turcesc care sa se apropie foarte mult de ceea ce ni s-ar fi potrivit noua, chiar daca sunt in sistem UAI (resorturi cu doar 2-300 de camere in loc de 1000, mai mult spatiu, verdeata si liniste, mai multe posibilitati de distractie, plaja mai intima si cu intrare lina in mare pentru copii samd).

    Asa ca sunt ferm hotarata ca si in anii viitori, daca vom fi sanatosi, sa ne rezervam tot doua sejururi/an, unul la inceput de sezon (imediat cum iau copiii vacanta) pt relaxare si odihna si unul la sfarsit de sezon (in septembrie) pt distractia si incarcarea bateriilor copiilor pentru un nou an scolar! Asa vom impaca pe toata lumea, pt ca trebuie sa recunosc ca fetele mele au cam prins gustul toboganelor de acolo!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    laura29
    [03.08.12 08:10:01]
    »

    si eu am ales ca destinatie de vacanta anul acesta delphin imperial. ma deranjeaza ca voi fi obligata sa port acea bratata tot sejurul. nu sunt obisnuita cu asa ceva. pot sa refuz purtarea ei? ce motiv pot sa invoc?

    @alinutaAUTOR REVIEW
    [03.08.12 08:45:53]
    »

    @laura29: Daca vrei sa beneficiezi de toate avantajele sistemului UAI, nu cred ca poti renunta la bratara! Au oameni "de paza" imprastiati peste tot (inclusiv la intrarea in restaurant), care tocmai cu asta se ocupa, cu "depistarea intrusilor", pentru ca se mai obisnuieste (din curiozitate!) sa mai vina turisti si din alte parti, plimbandu-se pe malul marii, dar care nu sunt lasati sa intre in resort.

    NU trebuie sa te sperie purtarea acestei bratari, doar ca trebuie sa-ti "formezi" un obicei in a o muta tot timpul pe incheietura mainii! Caldura fiind excesiva in perioada asta, pielea nu mai respira cum trebuie daca este "blocata" de plasticul acela, iar apoi, in contact cu apa foarte sarata a marii, pot aparea uneori neplaceri in cazul persoanelor mai sensibile. Dar doar atat!

    Simpla deterioarare sau pierdere a acestei bratari te costa 100 eur! Asa ca nu se merita discutiile inutile pt 7 zile de sejur!

    Concediu placut!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    luckhass
    [04.08.12 12:37:01]
    »

    @laura29:

    Problema este in a constientiza copii ca este necesara sau obligatorie. Daca pleci din resort, cand te intorci, la principalul punct de acces te verifica in primul rand la bratara. Nu cred ca vrei sa nu o ai... Am avut o experienta cat de cat similara prin aceea ca avand initial rezervare la Delphin Palace am schimbat resortul la DI si managerul de la DP ne-a spus ca putem oricand sa vanim la DP in timpul sejurului. Intr-o seara am hotarat sa mergem la DP in vizita si la intrarea in resort cei de la paza ne-au intrebat ce dorim, le-am aratat bratarile de la DI si au spus ca nu sunt valabile dar vazand cartea de acces a managerului ne-au lasat sa intram. Altfel, nu aveam acces nici macar ca eram cazati in lantul Delphin, asa ca, acestea sunt regulile, asa facem.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    @alinuta, best_m, danilee, gioko, laura29, luckhass, marian.dascalu
    Alte impresii din această RUBRICĂDelphin Imperial Hotel:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064077138900757 sec
    ecranul dvs: 1 x 1