Un prânz în Samos

TIPĂREȘTE

Ştiu că pare straniu un asemenea titlu de review, dar, nu, nu vă gânditi că e un review dedicat vreunui restaurant sau vreunei taverne, ci, îmi place, nu-mi place să admit, tot ce-mi amintesc cel mai bine din acea excursie făcută din Kuşadası este o masă copioasă de prânz pe care am luat-o în Vathi, capitala insulei Samos.

Una dintre excursiile opţionale pe care le-am cumpărat din Kuşadası, de la agenţia lui Murat a fost aceasta, în insula Samos, alături de cea de la Efes plus Casa Fecioarei Maria, cea de la Pamukkale şi cea de la parcul acvatic Adaland. A fost aşa, un soi de cadou pentru aniversarea mea iminentă petrecută în acel an pe tărâm turcesc, şi, in acelaşi timp, un soi de curiozitate ce ne îndemna să vizităm o insulă grecească pornind de pe ţărm anatolian, deşi ştiam că în septembrie urma să ne satisfacem pofta de Grecia cu vacanţa din Lefkada.

Auzind că vrem să mergem şi în Samos, după ce ne târguiserăm pentru celelalte trei obţinând nişte reduceri substanţiale la acest pachet, fiind excesiv de amabil până atunci, turcul a început chiar să ne ia la rost, „că de ce vrem în Samos, atâta timp cât în Turcia aveam atâtea să vedem, mai cu seamă ca era prima dată când călcam pe pământ otoman”. Atunci mi-am amintit de veşnica şi eterna rivalitate dintre turci şi greci care s-a lăsat cu insuportabilităţi remarcabile şi de-o parte, şi de alta.

Luându-l cu uşurelul, l-am convins pe turc că noi suntem nişte bieţi turişti care vor să vadă şi să cunoască cât mai mult şi că nu ştiam când se va mai ivi o altă oportunitate. L-am înduplecat pe turc, dar a ţinut să ne spună că excursia constă doar în transport până în portul din Vathi, unde urma să ne petrecem ziua cum ne tăia capul şi la orele 17 trebuia să fim în acelaşi port îmbarcându-ne pentru drumul de întoarcere, fără ghid, fără nimic. Ceea ce a „omis” să ne spună a fost că, la întoarcere, taxa de viză nu mai era acoperită de costul excursiei şi trebuia achitată la intrare pe teritoriul turcesc, în Kuşadası.

Ziua excursiei a sosit şi mi-am dat seama că toţi turcii, asemenea lui Murat, fuseseră foarte convingători, atâta vreme cât în port în Kuşadası, la plecare, mai era doar o familie de români cu copila lor adolescentă. Vasul? O prăpadiţenie de vas mic şi amărât şi cam vechi, că-mi era şi cam teamă (aflasem că totuşi călătoria durează două ore în ciuda distanţei mici) şi cam jenă faţă de alţi călători ce aşteptau să se îmbarce în vase mai moderne. Unde mai puneţi, pe deasupra se numea, culmea! : „Kuşadası Prenses”, adică Prinţesa din Kuşadası.

Croaziera pe mare a fost agreabilă, pe mica ambarcaţiune adunându-se un grup eterogen de călători, aproape cosmopolit: o australiancă globe-trotter cu rucsacul în spinare, câţiva brazilieni, ceva americani şi italieni, neuitând de englezii şi nemţii majoritari. Printre ei, ne număram şi noi, cinci români, mândri că proveneam dintr-o ţară est-europeană, care, uite, avea şi ea reprezentanţi.

Din când în când, la apropierea de vapoare mai mari cu care îşi întretăia drumul, marea se legăna atât de tare, că mă lua cu rău de la stomac. Căldura era destul de greu de suportat, aşa că nu mai puteam suporta încă un disconfort, ţinându-mă tare. Am urmărit cu interes protocolul pe care, ulterior, l-am mai văzut şi cu alte ocazii, conform căruia la jumătatea distanţei, odată intraţi în apele teritoriale ale Greciei, s-a arborat steagul acesteia, deşi vasul era turcesc, la întoarcere, când am intrat în Egeea turcească, asistând la cutuma inversă, arborându-se drapelul cu semilună.

Sosiţi în portul din Vathi, după vămuirea relativ fără probleme, pentru noi cetăţenii europeni care am fost invitaţi la un ghişeu separat, spre mirarea internaţionalilor care erau controlaţi minuţios şi in bagaje, pe lângă cel destul de atent la paşapoarte, program de voieee!

Despre Samos ştiam (mă informasem serios de-acasă) că este o insulă din arhipelagul Sporadelor de Sud, de mărime medie, cam de 460 kmp şi cu o populaţie de vreo 30.000 locuitori, din care mai mult de jumătate trăiesc în capitala omonimă sau Vathi care este şi cel mai de seamă port al insulei.

Ştiaţi, de pildă, că Ion Ghica, fostul nostru prim-ministru de marcă din anii de după Mica Unire, şi-a legat numele definitiv de Samos, fiind vremelnic guvernatorul insulei? Cum s-a intamplat? În timpul revoluţiei de la 1848, a fost trimis de către guvernul român provizoriu ca reprezentant al acestuia la Istanbul, pentru a negocia cu guvernul turc. După înfrângerea revoluţiei, a rămas în exil la Istanbul; ulterior a fost numit de autorităţile turce în funcţia de Bei al Samosului (1853 - 1859), unde a reuşit să stârpească pirateria, în floare în insulă, care afecta în mod serios aprovizionarea pe mare a trupelor ce luptau în războiul Crimeii. La terminarea misiunii sale, în 1859, a primit de la sultanul Abdul-Medjid, conducătorul de atunci al Imperiului Otoman, titlul onorific de Prinţ de Samos. Astăzi el este o personalitate respectată în insulă, deţinând un portret impunător în galeria municipalităţii dedicată celor mai importanţi oameni ce au marcat trecutul insulei, în josul căruia se vede scris in greacă numele său: Ιωάννης Γκίκας. Autorităţile din Samos vorbesc foarte elogios la adresa sa, aprecierile nu contenesc.

Ca orice bucăţică din vechea Eladă, are o istorie de câteva mii de ani (este locuită dinainte de anul 3.000 Î. C.) care, astăzi, se poate admira din Pythagorion şi Heraion, cele două situri arheologice-emblemă, situate spre sud, la distanţă de peste 20 km de Vathi primul şi peste 25 km cel de-al doilea. Pythagorion, care pana in 1955 se numea Tigani, este cel de-al doilea oraş şi port ca importanţă şi locul de naştere al celebrului Pitagora (580 Î. C.) şi al altui matematician (şi astronom): Aristarh (310 Î. C.) cunoscut pentru faptul că a fost primul, înaintea lui Copernic, care a formulat ipoteza heliocentrismului (planetele se rotesc în jurul Soarelui). Heraion a fost unul dintre cele mai impresionante temple ale Greciei arhaice, dedicat zeiţei Hera, fiica lui Cronos şi a Rheei, zeiţa protectoare a căsniciei, a căminului şi a femeilor măritate, precum şi regina zeilor şi a oamenilor...

Am fi vrut şi noi şi ceilalţi români să mergem în oraşul natal al lui Pitagora, cel ce ne-a marcat copilăria cu teorema sa celebră, să cercetăm la faţa locului istorica aşezare. Pe atunci, fie că lucrurile nu funcţionau aşa de bine, fie că noi eram la inceputuri, n-am reuşit să ne deplasam acolo, deşi asta intenţionaserăm încă de-acasă. Interesându-ne, am aflat că exista transport în comun organizat până acolo la ore fixe, însă noi am nimerit între autobuze, următorul ar fi plecat după vreo oră. Aşa, ar fi trebuit sa apelăm la taxi, distanţa depăşind 25 km, iar noi fiind deja cinci persoane am renunţat şi de-o parte şi de alta, neavând curajul de care nu ducem lipsă, în general. Cert este că nu ne-am descurcat, şi de teamă că nu ne-am fi întors în timp util, debutanţi fiind într-ale „scotocelilor”, am rămas în Vathi, unde ne-am plimbat prin oraş, în sus şi-n jos, în port, pe străduţe, la biserici, în parcul oraşului, şi bineînţeles culminând cu masa îmbelşugată de prânz, pe care am preluat-o în titlu.

Samos este celebră şi pentru plajele sale frumoase, pentru podgoriile şi crângurile de măslini, pentru vinurile sale dulci şi cam piperate la preţ. Colindând şi câteva magazine din oraş, am concluzionat că Samos era pe-atunci o insulă cam scumpă pentru buzunarele noastre, până şi suvenirurile cumpărate fuseseră cam costisitoare.

După-amiaza târziu, ne-am înfiinţat în port de unde urma să ne îmbarcăm pe acelaşi vas vechi şi prăpădit care ne ducea în Kuşadası. La întoarcere, colectivul se cam schimbase, aceia care călătoreau pe cont propriu rămăseseră în Samos, de unde plecau către alte insule greceşti, dar ne pricopsiserăm şi cu alte feţe noi, semn că oamenii circulă liber în dorinţa lumească de cunoaştere ce ne caracteriza şi pe noi. Şi călătoria de întoarcere pe mare a fost plăcută, deşi oboseala ne cuprinsese iar, din când în când tangajul ne ridica goluri în stomac, ajungând cu bine în portul din Kuşadası.

În final, să vă spun că prima experientă de călătorie de genul acesta, pendulând între două ţări atât de apropiate doar la propriu (distanţa cea mai mică între ţărmuri, efectivă, fiind de doar 2,5 km) a fost una săracă ce n-a folosit decât la „am văzut şi altceva”? Ar fi inutil pentru că v-aţi dat seama şi singuri, lipsa unui ghid resimţită şi ulterior în toate excursiile similare putând să-i pună pe gânduri serios pe touroperatorii ce ar putea să profite zdravăn din asta. Eventual, debarcarea ar trebui să se facă în Pythagorion, nu în Vathi, şi atunci totul ar putea fi rezolvat. Nu ştiu dacă-i lasă mândria. Câştigul nostru efectiv şi cert a fost acela că, după zile întregi pe pământ musulman, am ajuns la un lăcaş de cult ortodox unde ne-am putut apropia de Dumnezeu printr-o rugăciune cuviincioasă şi ne-am încărcat bateriile pentru urmatoarea săptămână, până soseam acasă.

Daca aveţi ocazia sa călcaţi în Samos, chiar şi pentru o zi, vă îndemn să vedeţi neapărat Heraionul cu Pythagorion, nu le rataţi, căci veţi rămâne cu regretul care mă macină şi pe mine, acela de a nu simţi o pagină importantă din istoria antică a Eladei. Dar ce poate fi mai motivant decât să-mi doresc o întreagă vacanţă în Samos în care să recuperez tot ce n-am putut face şi vedea, şi chiar mai mult poate, decât această neîmplinire din care am rămas, în principal, cu satisfacţia unui dejun memorabil...

---

VIZUALIZĂRI: 5256 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI