Cetatea Ephesus - civilizatie, cultura, spiritualitate

TIPĂREȘTE

Situată în Asia Mică pe teritoriul Republicii Turcia, mai exact între Izmir și Aydin și în imediata vecinătate a regiunii istorice Selçuk, cetatea Ephesus reprezintă o valoroasă mărturie a unei civilizații străvechi. Când se vorbește despre Efes, inevitabil se amintește de Artemis, Bisericile Sfântului Ioan Evanghelistul și a Fecioarei Maria, locuri aflate la distanțe scurte unele de celelalte, ce reprezintă pentru turiștii din întrega lume puncte de mare atracție.

Sunt locuri de o reală frumusețe nu numai prin valoarea lor istorică, dar și prin faptul că se găsesc într-una dintre cele mai pitorești ținuturi ale Turciei.

La Efes se poate ajunge pe trei căi; prima posibilitate dinspre Izmir, distanța fiind de 74 km (circa o oră cu automobilul) sau prin curse organizate cu microbuzul din oră în oră. A doua posibilitate este de a merge din Kusadasi, distanța fiind de 19 km, iar a treia pe traseul Aydin – Selçuk – Efes (aproximativ 50 km). De oriunde ați veni, drumul este bun iar priveliștile de asemenea sunt frumoase.

Înainte de toate este bine de știut faptul că deși nici până în ziua de astăzi nu se cunoaște cine a fost de fapt primul fondator al orașului, Efesul există încă din anii 2000 înainte de Hristos, fiind pomenit alături de numele zeiței mamă Sibel, denumită mai apoi Artemis. În epoca romanilor cetatea a fost considerată capitală a 500 de orașe. În ea trăiau peste 25000 de locuitori, printre aceștia cei mai talentați artiști și cei mai bogați negustori ai epocii (Efesul a fost supranumit „vistieria Asiei”), orașul devenind un important centru geo-politic, dar și cultural- artistic, religios și comercial. De-a lungulul epocilor istorice Cetatea Ephesus a trecut prin foarte multe transformări aflându-se sub diferite ocupații, cuceriri, însă ruinele pe care noi turiștii de astăzi le putem vizita aparțin de pe vremea romanilor, cea mai importantă înflorire orașul căpătând-o în epoca împăratului Augustus.

Săpăturile arheologice de scoatere la lumină a comorii rămase îngropată timp de sute de ani, au început cu aproape un secol în urmă, iar în ultimii zece ani s-au făcut și lucrări de restaurare pentru ca ceea ce a mai rămas din frumosul oraș de odinioară să poată fi introdus în circuitul turistic.

Ajungând și noi în acest ținut vechi al Anatoliei, am hotărât să-i dedicăm o zi pentru a-l vizita. Astfel, cu un ghid al cetății în mână, am pornit la drum pe vechile „drumuri” ale orașului antic, din care vom puncta succint cele mai importante segmente cu construcțiile reprezentative rămase. Pentru doritori, la intrarea în cetate se pot închiria căști cu înregistrarea în limba maternă a turului cetății.

Intrând în zona destinată vizitării de pe șoseaua care duce la Casa Maicii Domnului, după aproximativ 100 m se pot vedea pe partea dreaptă Băile Termale Varius. Conform unei teorii se crede că aceste băi au fost construite în secolul al II-lea pentru a fi săli de gimnastică, ele fiind prevăzute cu încăperi de lectură, recreere și rezervoare cu apă caldă. Înaintând tot pe partea dreaptă ni se dezvăluie prima dovadă arheologică a vieții cultural – artistice din acea vreme: Teatrul Odeon sau Teatrul Mic (secolul al II-lea după Hristos). A fost conceput și ca sală de concerte cu o capacitate de aproximativ 1500 de spectatori (22 de trepte). Vis a vis de teatru a existat Piața publică municipală – agora și Basilica. Urmează Palatul Municipal – Prytaneion din care s-au mai păstrat câteva coloane alături de care au fost descoperite inscripții și statui reprezentând-o pe zeița Diana (Artemis). În această clădire (construită se pare de Împăratul Augustus) erau dezbătute problemele oficiale ale orașului, fiind și sediul guvernamental. Documentele arată că în fața clădirii era amenajată o frumoasă grădină, iar pe coloanele care se văd și astăzi ardeau făclii ce serveau și la iluminatul public.

Mergând la pas urmează pe partea stângă Templul Domițian, construit în memoria împăratului cu același nume. Clădirea avea două etaje ale căror urme încă se văd pe poarta principală, templul propriu-zis fiind situat la al doilea nivel (la primul nivel erau prăvălii și spații pentru depozitare).

Intrând pe Drumul grădinilor observăm în dreapta Monumentul Memmius decorat cu diferite sculpturi frumoase, după care găsim Poarta lui Heracles. O identificăm prin două coloane foarte frumos sculptate, trecerea printre ele făcându-se acum pe un podeț din lemn.

Înaintând spre centrul orașului întâlnim tot pe partea dreaptă Fântâna lui Traian care a fost construită în cinstea acestuia pe două etaje și având o înălțime de 12 m. Aici au fost descoperite 12 statui reprezentând zeități ca Venus, Saturn, Dionisos și urmașii familiei imperiale. La mică distanță și pe aceeași parte se află Templul Hadrian care a fost restaurat de Împăratul Teodosie în memoria tatălui său care fusese spânzurat nevinovat. În fața acestui templu, pe deal, se pot vedea vilele orașului (locuințele locuitorilor înstăriți).

La capătul Drumului grădinilor, pe partea dreaptă, găsim un complex alcătuit din trei clădiri despărțite de o alee de piatră: pe dreapta aleii Băile Termale Scolastic, iar pe stânga, Casa de Toleranță și Toaleta Publică (Latrinele). Băile Termale au în față statuia decapitată a unei femei medic, cea care le-a reconstruit, pe nume Scolastica. Băile au fost construite pe trei etaje dar în prezent în starea originală se păstrează ultimul etaj. Erau atât băi publice cât și personale, unde unii puteau rămâne și zile în șir. Casa de Toleranță era patronată de zeița Venus iar intrarea în această clădire este simbolizată printr-o urmă de picior săpată în trotuar. În ceea ce privește Toaleta Publică, aceasta s-a păstrat în mare parte, remarcabilă fiind ingeniozitatea romanilor de a creea un sistem de canalizare și de curățare a tronurilor foarte bine pus la punct.

Încă impunătoare, în centru se înalță Biblioteca Celsus, construită în anul 135 după Hristos de către Iulius Caesar în cinstea tatălui său C. Celsus, guvernator al Asiei. În sala bibliotecii se ajunge urcând 9 trepte iar de-o parte și de alta a intrărilor (3 la număr) se găsesc 4 statui ce simbolizează justiția și virtutea. În spatele bibliotecii se află mormântul lui Celsus, sarcofagul decorat cu basoreliefuri (motive cu serpi și statui) este din marmură albă și are 2,5 m lungime. Încă se păstrează motivele sculptate în arcadele nișelor care erau utilizate pe post de rafturi de cărți. În dreapta bibliotecii se află Agora (Piața Mare). Accesul spre această piață se face prin Poarta lui Mazeus și Mithriade (doi sclavi cărora li s-a dat libertatea de către Împăratul Augustus de a sculpta două inscripții în greacă și latină prin care împăratul își exprimă recunoștința față de familie – inscripțiile sunt placate cu aur și bronz).

Din fața bibliotecii se deschide artera principală a orașului, și anume Drumul de marmură. Păstrat foarte bine, acest drum uimește prin sistemul de canalizare cu care a fost dotat pe parcursul celor 4 km lungime. Pe latura stângă s-au păstrat coloane înalte de 8 m, foarte frumos decorate cu frize.

Privind în față pe acest drum se ridică o adevărată capodoperă monumentală a Ephesului: Marele Teatru. Cu o capacitate de 25000 de spectatori, concepută în trei secțiuni a câte 22 de trepte, această construcție se află și în prezent în renovare (se lucrează la partea din stânga). Teatrul a fost construit în trei etape de împărați diferiți (împăratul Nero – secolul I, împăratul Septimus Sevenus – secolul II și împărații Claudius și Traian, ultimii fondatori). Această capodoperă are pentru istoria omenirii o dublă semnificație: una artistică ce se referă la evenimentele muzicale și artistice ce aveau loc pe scena acestui teatru (renumite au fost corurile clasice și orchestra din Efes) și una spirituală prin punerea în lumină a contradicțiile dintre creștinism și idolatrie (a fost locul în care s-au desfășurat dispute între adepții lui Iisus și cei ai zeiței Artemis, dispute la care a participat și Sf. Ap. Pavel care a fost surghiunit și închis în închisoare; după moartea s-a închisoarea i-a purtat numele). Pe colina din spatele teatrului se zăresc rămășițe ale închisorii, iar pe Drumul Portului ce se deschide în fața teatrului au fost construite 4 coloane de dimensiuni monumentale care se presupune că au fost închinate celor 4 Sfinți Evangheliști. Drumul Portului (Arcadian – după numele împăratului Arcadius) este mărginit de coloane care în majoritate s-au păstrat (de ele erau agățate lămpi care iluminau artera) și se întinde pe o lungime de 530 m de la Marele Teatru până în Port. Porțiunea din mijloc este pavată cu marmură, iar în subsol, în urma săpăturilor, s-a descoperit un sistem de canalizare.

Spre capătul Drumului Portului vom găsi alte două edificii importante, și anume Biserica Sfânta Maria (în partea dreaptă) și Băile Termale din Port (în partea stângă). Băile Termale impresionează prin sculpturile deosebite realizate pe blocuri mari de marmură, iar bazinele dreptunghiulare au sculptate capede de bouri și ghirlande de flori. În partea stângă a Teatrului Mare se deschide Drumul Stadionului ce duce la ceea ce a mai rămas din Stadion (poarta acestuia construită din ordinul împăratului Nero). Stadionul a fost conceput pentru o capacitate de 13000 de spectatori și pe el se desfășurau întrecerile cu carele de luptă cu doi cai. În partea de est găsim arena destinată luptelor cu gladiatori, iar pe partea stângă locul în care erau ținute cuștile animalelor folosite la lupte.

În mare, acestea sunt principalele elemente ce s-au scos la suprafață și s-au păstrat din marele oraș Ephesus. Sunt deosebite, încărcate de istorie și stiință și merită să fie vizitate măcar o dată în viață.

Turul a ceea ce a mai rămas din oraș îți poate lua câteva ore bune dacă ești sau nu iubitor de istorie, artă și cultură. Nouă timpul petrecut la ruinele Cetății Ephesus și la Casa Maicii Domnului nu ne-a mai permis să ajungem în orașul istoric Selçuk, dar ne-am promis că vom reveni.

Vizitați Cetatea Ephesus! Cu siguranța merită și nu veți regreta.

Să aveți gânduri bune și concedii tot mai plăcute!

Sursă: ghidul Cetății Ephesus

---

VIZUALIZĂRI: 6607 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI