Cum să refuzi o propunere de ieșire la Istanbul?! Imposibil!

TIPĂREȘTE

Luna aprilie se anunța pentru noi a fi destul de „plină”, gândindu-ne la sărbătoarea Paștelui care a „picat” destul de devreme anul acesta, ca mai apoi, în două săptămâni să plecăm în minivacanța cipriotă, antamată de prin decembrie anul trecut. Însă, „colac peste pupăză”, totul a început să se precipite în cea de-a doua zi de Paște, odată cu apelul telefonic al unora dintre bunii noștri prieteni, parteneri de multe vacanțe, care, printre altele discutate, ne-au întrebat ce facem de 1 Mai, mai precis unde mergem. Noi răspundem „Nimic, nicăieri! ”, concentrați pe Cipru. Și atunci, soțul meu, vădit impresionat de un mic videoclip primit chiar atunci pe Instagram despre lovirea de către un cargo sub pavilion maltez a unei vile (yalı) istorice de pe malul asiatic al Istanbulului avariind-o, a lansat marea provocare: „Nu vreți să tragem o fugă la Istanbul, de sâmbătă până marți, că luni va da guvernul liber, oricum? ” La auzul cuvântului Istanbul, ochii au început să-mi sticlească instantaneu, fața să-mi înflorească într-un zâmbet larg și deodată am răspuns eu, pe de-o parte, ceilalți la telefon, aproape la unison: „Da, da! ”, deși pentru mine, salariat nebugetar, luni însemna o zi de concediu, nu una recuperabilă.

Apoi, a început stabilirea detaliilor de transport și cazare: dacă în privința transportului toată lumea a fost de acord să mergem cu autocarul, referitor la cazare au început negocierile în ce parte a orașului să rezervăm, cu ce tip de masă, pe la ce preț. Prietenii noștri aveau deja experiența a trei vacanțe petrecute în Istanbul cu ani în urmă, așa că am purtat discuțiile, cât de cât, în cunoștință de cauză de ambele părți. În câteva ore în care am avut dialoguri ample, fiecare în fața monitorului de acasă deschis pe booking, am rezolvat în cele din urmă problema cazării, găsind un hotel convenabil și cu rating bunicel care ne-a tras banii repede de pe card.

Abia pe urmă, am realizat inconștiența de care dăduserăm dovadă, dar nu mai puteam da înapoi: marți ne întorceam din Cipru și peste trei zile, vineri după-amiază, în aceeași săptămână, la orele 14,30, ne îmbarcam în autocarul ce ne ducea la Istanbul, urmând să „batem” la primele ore ale dimineții de sâmbătă la „Poarta Orientului”. Nu am prea avut timp de nimic, decât să înlocuim hainele din bagaje cu altele și să mai punem la punct ultimele detalii. Prețul biletului Târgoviște-Istanbul a fost ca și acum doi ani și jumătate ani: 160 lei/persoană/sens, condițiile de călătorie similare, în autocar aflându-se turiști care mergeau special la sărbătoarea lalelelor, florile-simbol în Imperiul Otoman, dar cu faimă olandeză, firma de transport organizând o excursie chiar în perioada aleasă și de noi.

De cum am ajuns, am lăsat bagajele la hotel, unde am fost avizați că vom primi camerele abia la orele 14,00 fiindcă nu aveau niciuna liberă, de fapt aveam să înțelegem în curând că Istanbulul fusese luat cu asalt de mii de turiști în minivacanța de 1 Mai, fiindcă era o aglomerație de nedescris peste tot, iar conaționali am întâlnit la tot pasul, semn că, de data aceasta, românii năvăliseră peste turci. :)

Apoi, ne-am început prima zi în metropola întinsă pe două continente cu o plimbare până la Eminönü, unul dintre locurile cu cea mai amplă deschidere, de unde am luat pulsul imensului oraș, ne-am cumpărat de la un automat cartela Istanbulkart care costă 6 TL (lire turcești), totodată încărcând-o cu 44 TL, după introducerea în aparat a unei bancnote de 50 TL. Istanbulkart nu este un card personal, l-am folosit amândoi pe rând, pe parcursul întregii minivacanțe, se reîncarcă oricând cu ce sumă se dorește, oricând se poate verifica soldul de pe acesta la orice automat plasat în stații sau nu, și se poate utiliza pe toate mijloacele de transport public în comun de pe apă sau uscat. O călătorie standard pe uscat, indiferent de mijlocul de transport folosit (autobuz, metrou, tramvai, funicular, tunel) costă 2,60 TL/persoană, una pe apă între 2,60-4,00 TL, spre insule 5,20 TL/persoană), existând reduceri atunci când cardul este folosit succesiv într-un interval de timp mai mic de 120 minute, din ce mi-am dat seama. Mai multe informații aici: istanbultouristpass.com/i ... sportation-card

Ne-am urcat pe un feribot pentru a traversa Bosforul fiindcă ne propuseserăm, în cadrul șederii noastre, o incursiune în partea asiatică, în zona Üsküdar și de acolo să urcăm pe Büyük Çamlıca, cel mai înalt punct din Istanbul (268 m) despre care citisem eu că oferă o priveliște de vis asupra părții de sud a Bosforului și a intrării pe Cornul de Aur (Haliç). Acolo sus, este amenajat un mare parc de unde nu te mai saturi să privești către malul european, pe de-o parte, și spre Insulele Prinților aproape de țărmul asiatic de cealaltă parte, mai ales dacă ai în față o cafea și un cer limpede deasupra.

După ce ne-am încărcat de frumos până și ultima celulă de pe retină, ne-am îndreptat către centrul vechi, de data aceasta, cu Marmaray, linia de metrou ce traversează pe sub Bosfor, până la Sirkeci, punctul terminus al căii ferate europene. Am luat masa la una dintre numeroasele locanda din apropiere, după care ne-am grăbit pașii către hotel să ne luăm în primire camerele rezervate.

După ce ne-am cazat și ne-am familiarizat un pic cu locul, ne-am hotărât să urcăm la cafeneaua Pierre Loti, să privim orașul tot de la înălțime, dar din cu totul alt unghi. Coada enormă la care am stat peste 40 de minute să luăm funicularul de la Eyüp până la cafenea, ne-a determinat să ne întoarcem la picior prin cimitirul Eyüp, după ce ne-am delectat cu imagini panoramice splendide asupra Cornului de Aur până spre podul Galata. Am repetat experienţa „Pierre Loti Café” fiindcă rămăseserăm cu regretul că data trecută vremea înnorată cu picuri de ploaie nu ne-a lăsat să ne desfătăm ochii cu minunata privelişte în toată splendoarea ei.

Seara ne-am petrecut-o în Pera, după ce am traversat la pas podul Galata, am urcat pe străduțele strâmte și întortocheate până la vestitul turn cu acelaşi nume și ne-am amestecat în marea de oameni de pe faimoasa stradă pietonală Istiklal (cu excepția tramvaiului de epocă), un reper de netăgăduit al Istanbulului.

A doua zi, aveam în plan să ajungem în Insulele Prinților (Adalar cum le spun turcii) pentru a aborda cel puțin două dintre insulele mai mari rămase nevizitate, adică Heybeliada, Burgazada sau Kınalıada, având în vedere că pe Büyükada fuseserăm deja în 2015. Ne-am oprit pe Heybeliada unde am petrecut o jumătate de zi minunată (vezi impresii), unde am cutreierat pe coline, pe coastă și pe străduțele micului port, întâlnind zeci de pisici, care de care mai frumoase, soțul meu fiind de părere că ar mai potrivită, pentru fiecare dintre insule, porecla de Pisicaada, o joacă de cuvinte româno-turce care să desemneze o insulă plină de pisici. :)

A doua insulă asupra căreia ne-am hotărât, Burgazada, n-a mai intrat în program, căci feribotul în care ne-am urcat (o cursă specială, după cum ne-am dat seama mai târziu) n-a mai oprit decât în Kadıkoy, pe partea asiatică, și apoi la Eminönü. De acolo, per pedes ne-am propus să ajungem în piața Taksim unde băieții voiau să ajungă să vadă șefii de galerie ai echipelor de fotbal Galatasaray şi Beşiktaş care se întâlneau în faţa presei pentru încheierea pactului de neagresiune în vederea desfăşurării meciului de a doua zi de pe stadionul Türk Telekom Arena (fostul Ali Sami Yen) , al echipei Galatasaray. Apoi, ne-am întors în peninsula istorică, luând mai întâi, funicularul de la Taksim la Kabataș, de unde ne-am transferat într-un tramvai T1 care ne-a dus aproape de hotel.

Debutul celei de-a treia zile, ne-am gândit să-l facem încercând să prindem ultimele lalele de la Festivalul Lalelelor desfășurat în parcul Emirgan, undeva pe partea europeană, dincolo de Rumeli Hisarı și picioarele celui de-ai doilea pod (Fatih). Era ultima zi din aprilie și ultima de festival.

După prânz, ne-am urcat pe feribot cu destinația Burgazada, insulă pe care ne-am petrecut câteva ceasuri bune și unde ne-am simțit ca-ntr-un loc perfect de agrement a cărui tihnă era deranjată doar de zgomotul caleștilor ce treceau în sus și-n jos plimbând mușteriii. Seara ne-a prins în zona zero a Istanbului (Sultanahmet), de altfel foarte aproape de locul nostru de cazare: marele platou central cu Hagia Sofia, Moscheea Albastră, Hipodromul, Fântâna Kaizerului, Obeliscul Egiptean, Coloana Șerpuită, Coloana lui Constantin.

Cea de-a patra zi aveam s-o petrecem doar pe jumătate în metropolă, plecarea fiind stabilită la orele 14,00 din zona Aksaray. Dimineață, după micul dejun, aveam în plan să vizităm Binbirdirek Sarnıcı sau Cisterna cu 1001 Coloane, cea mai veche cisternă cunoscută din Istanbul, dar cea de-a doua ca importanță după Bazilica Cisternă, iar temerea noastră că s-ar putea să fie închisă în ziua de 1 Mai s-a dovedit a fi nefondată, căci publicul era așteptat cu ușile deschise s-o viziteze. Apoi, ne-am îndreptat spre Marea Poartă (Palatul Topkapı) care chiar era închisă la acea oră matinală, intrând apoi la mormintele sultanilor ce-și dorm somnul de veci în spatele Hagiei Sofia, pe care le-am vizitat în premieră.

Timpul trecuse ca nebunul, noi ne-am întors la hotel pentru check-out și pe urmă ne-am îndreptat spre locul de plecare al autocarului, marcând finele unei alte minivacanțe reușite în Istanbul.

În ceea ce privește cursul valutar, am găsit, de data acesta, cea mai slabă liră turcească întâlnită în decursul celor zece ani de când mergem în Turcia, care, fie vorba între noi, ne-a avantajat. Am avut la noi euro pe care i-am schimbat la cursul de 1€=4,8750 TL, de unde rezultă că lira a scăzut sub valoarea unui leu (1 TL≈0,957 lei). Dis-de-dimineață, până să se deschidă casele de schimb, pentru cumpărături urgente, inclusiv Istanbulkart, am retras 100 TL de la bancomat de pe cardul meu de debit, pentru care am primit imediat sms că disponibilul din cont mi s-a diminuat cu 108,84 lei, din care 96,15 lei contravaloarea lirelor şi 12,69 comisionul operaţiunii, aşa cum am văzut pe aplicaţia mobilebanking.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar noi când ajungem în Istanbul suntem adepţii mâncării stradale gen balık ekmek (sandviş cu peşte =10 TL) de la picioarele podului Galata, a covrigilor cu susan (simit=1,25 TL/buc.), a castanelor coapte (7TL/100gr) şi a porumbului copt (4 TL/buc.), a kokoreçului (7 TL/porţia), a sucurilor de rodii (8 TL) sau portocale (4 TL) proaspăt stoarse la presă şi a multor altor chestii care nu îmi vin acum în minte. Aşa ni se pare nouă că gustăm din atmosfera Istanbulului, că-i simţim aroma de oraş oriental care abundă de toate miresmele. Altfel, o masă de prânz la locanda (mic restaurant, cârciumă, ospătărie) cu două ciorbe, două feluri principale cu carne, două deserturi, ayran şi ceai nu se duce la mai mult de 50 TL, ceea ce mi se pare ieftin. În restaurantele cu ştaif, problema se pune altfel, deci se poate mânca şi destul de scump și sofisticat.

Berea Efes la magazinele de cartier unde poate fi găsită, că de găsit nu se găseşte la tot pasul, costă între 8 şi 10 TL/500 ml. Ştiţi, probabil, că alcoolul, chiar într-o formă mai slabă, nu este ieftin în Turcia, nefiind deloc încurajat consumul său.

A mai trecut o minivacanță în Istanbul, unde ne doream să ajungem mai demult, dar n-a fost să fie decât acum. Vremea bună cu soare strălucitor de care am avut parte în toate zilele a contribuit, în primul rând, la reușita minivacanței, apoi aş pune pe locul doi mixul de culturi, civilizaţii, amestecul de oameni de tot felul care fac din Istanbul metropola pestriţă care ne atrage ca un magnet şi ne fascinează la fiecare pas, făcându-l absolut irezistibil.

Vacanța poate fi frumoasă oricum și oricând, și-atunci când este pregătită minuțios cu mult timp înainte, dar și-atunci când lucrurile ies din normal și se petrec într-un ritm amețitor, chestie de noroc! Dacă aveți ocazia, nu pregetați, bucurați-vă de Istanbul!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

youtube

---

VIZUALIZĂRI: 3797 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI