Cu masina din Bucuresti la Kusadasi

TIPĂREȘTE

Traseul urmat de mine a fost cel classic si acelasi atat la dus, cat si la intoarcere.

In primul rand vreau sa va spun ca am facut drumul dintr-o bucata, este perfect posibil de facut si nu va alarmati de ce spuneau altii inaintea mea, ca „sa nu faceti prostia sa faceti traseul intr-o singura zi... drumul e in lucru si e greu ca aci meri cu 90 aci cu 60... 30 15... si asa treci de pe o banda pe alta... cateva sute de km”.

La dus am facut aproximativ 15 ore, insa o ora si jumatate am pierdut aiurea in vama BG-TR pentru ca am prins schimb de tura.

La intoarcere am facut fix 13 ore si 2 minute, pana la intrarea in Bucuresti (cartierul Giurgiului).

In al doilea rand, sa va prezint si traseul:

BULGARIA

Bucuresti – Oinacu – Ruse – Razgrad – Targovishte – Omurtag – Kotel – Gradets – Yambol (centura) – Elhovo – Granitovo – Turcia.

La plecare, vinieta am luat-o din Ruse. Nu benzinarie, ci un chiosc care numai cu asa ceva se ocupa, undeva pe bulevardul lung pe care traversezi orasul. Nu am alte date de orientare, era intuneric, nu am stat sa-mi iau repere si ma grabeam. Sa zicem la 3-4 km dupa ce am trecut podul. Am platit 30 lei pentru ca am avut la indemana, insa primeau atat leva cat si euro.

Drumul are, in cea mai mare parte, asfaltul bun, se poate merge cu viteza, pe alocuri sunt si portiuni cu 1,5 benzi pe sens.

Bucata pana la Razgrad este aproape la nivel de E85 de la noi, adica o banda si jumatate pe sens, insa asfaltul e cu denivelari si zgrunturos (zgomot mare la rulare).

Am mers constant tot drumul, nu am vazut lucrari la carosabil, nici utilaje. Plecand din Bucuresti la 2 dimineata, am traversat Bulgaria foarte devreme si probabil si asta m-a ajutat, drumul fiind liber. Masini am inceput sa vad pe la 6-7 dimineata, cand eram deja aproape de turci.

Atentie la vestitele cocoase bulgaresti, din „statiunile” de munte. Eu le-am trecut cu bine pe toate, toate fiind semnalizate cu indicatoare pe margine. Intr-un orasel/sat din acesta am intalnit chiar si 4 cocoase.

Centura Yambolului este terminata, nici urma de cratere.

Probleme sunt undeva pe la Elhovo, unde este o portiune de 3-4 km cu gauri in carosabil. Dar gauri in sensul ca faci jaloane ca sa ocolesti si se merge cu 15-25kmph. Atentie mare, ca portiunea asta nasoala incepe brusc si fix dupa un asfalt aproape perfect.

In vama BG-TR am ajuns la 7 dimineata, insa cum am spus mai sus, am pierdut de-a-n pururea cam o ora si 3 sferturi, pentru ca am prins schimb de tura la bulgari. Dupa ce s-au pus in miscare fratii nostri, formalitatile au durat cam 25 minute. Masina cu care am calatorit este pe firma si a trebuit sa prezint acte suplimentare: imputernicire de la firma in ro-en, tradusa in TR, traducere legalizata si apostilata. Probabil la voi care aveti masina proprietate personala dureaza mai putin. La intoarcere, prin aceeasi vama am trecut in 10 minute si au cerut doar pasaportul meu (al soferului), chemandu-ma chiar pe numele mic.

Am plecat cu rezervorul plin si am completat cu benzina in vama, de la Lukoil. Nu am observat diferente in comportamentul motorului, a tras la fel. Deci Lukoil bun. Benzina undeva pe la 2,5 leva/litru.

Tot in vama am schimbat si primii euro, intai leva pentru benzina si apoi lire, pentru benzina la turci. Pe teritoriul Bulgariei am alimentat o data de 130 leva, la plecare, si a doua oara de 120 leva, la intoarcere, de fiecare data in vama. Tot de la Lukoil am luat si vinieta, 10 leva.

Politie nu am vazut la dus, doar la intoarcere, printr-un satuc de 4 case, pe langa Elhovo. M-au si oprit pentru m-au luat pe radar cu 104 kmph, in localitate. Politistul care m-a oprit, mai tanar, vorbea engleza bine si mi-a povestit cum trebuie acum sa-mi ia carnetul pentru 3 luni, ca sa mergem in oras la sediu sa completam actele, etc etc. Am scapat cu o spaga de 25 euro. Ulterior, prin munti, am mai vazut 2 radare, pe care am reusit sa le evit.

TURCIA

Cum am trecut vama, parca am deschis o usa spre alta lume. Dar sa nu uit, traseul:

Lalapaşa – Edirne – Havsa – Keşan – Gelibolu – Kilitbahir (feribot) – Ҫanakkale – Ayvacık – Edremit – Ayvalıc – Menemen – Izmir (autostrada) – Selçuk – Kuşadası.

Spuneam, cum am intrat in Turcia, a urmat surpriza dupa surpriza (si placute si mai putin placute). Fiind pentru prima data in Turcia, amandoi ne miram de tot ce vedeam.

In primul rand te loveste starea drumurilor turcesti: ce numim noi drum european, la ei este cu 2 benzi pe sens, precum autostrada noastra. Autostrada turceasca a fost iar o surpriza placuta: 3 benzi pe sens plus banda de urgenta.

In al doilea rand, te miri de soferi. Iti trebuie putin timp sa te obisnuiesti cu stilul lor de condus. Schimba benzile fara semnal, ti se baga in fata fara semnal, intra pe sau ies de pe drumul principal fara semnal, ii apuca visarea mergand pe doua benzi. Si nimeni nu claxoneaza, nu da flashuri, nu deschide geamul sa injure. Glumeam cu sotia zicand ca daca maine un turc s-ar teleporta in Bucuresti si ar conduce ca la el acasa, intr-o ora ar ramane fara masina.

Exceptand faza ca nu semnalizeaza, soferii turci merg destul de linistit. Pana si cu BMW seria 5 2013, mai mult de 120 nu mergea. Nu ma laud, dar am depasit tot in drumul meu. Chiar si pe autostrada mai erau 1-2 soferi care se luau dupa mine, insa in cativa kilometri renuntau si reveneau la viteza lor.

La turci intradevar se lucreaza la drumuri si sunt portiuni unde circulatia este rutata pe o singura latura a drumului, trecandu-se de la 2 benzi/sens la 1 banda/sens. Insa nu reprezinta un mare inconvenient pentru ca se poate depasi si se merge cu viteza normala, nicidecum 40-50 kmph.

La intoarcere, cateva din portiunile cu circulatia rutata astfel erau revenite la normal si se vedea asfaltul proaspat turnat. Nici nu apucasera sa faca marcajele.

Operatia de reabilitare a drumurilor a fost iar mare surpriza pentru noi: intrau cu excavatoarele si daramau soseaua pana la 1 metru adancime, nu doar decopertau stratul de asfalt, cum se face la noi. Deci reconstructie de la zero.

In afara de aceste portiuni cu drumul in lucru si serpentinele din munti, tot restul traseului a fost cu minim 2 benzi/sens. Pe autostrada de la Izmir spre Selçuk am mers si cu 160 kmph, restul traseului 120-140 kmph.

Benzina am pus de la doua PO (un dreptunghi rosu cu literele PO albe, iar in interiorul literei O un cap de caine cu limba scoasa), restul numai BP. Din nou, nu am simtit diferente in comportamentul motorului.

Benzina scumpa la turci, 4,71-4,74 lire/litru. Am vazut si statii no-name (gen cum sunt cele de GPL de la noi, cu 1-2 pompe) unde benzina era 3,7-3,9 lire/litru, dar am preferat statiile cu nume cunoscut sau cu cel putin 4 pompe.

Politia prezenta si la datorie. Un radar l-am evitat cu ajutorul colegilor din trafic, iar altul era pe sensul opus si l-am semnalizat eu colegilor, care mi-au multumit. Radarul la turci inseamna: 2 cabluri cu senzori perpendiculare/transversale pe sosea si o masina de politie pe marginea drumului la care vin cele 2 fire; la cateva sute de metri este o a doua masina care te opreste. Chiar am fost oprit, la un filtru, insa cand a venit politistul la geam si am zis amandoi „hello” ne-a facut semn din mana si a zis „go, go”. Nu am pus intrebari si am mers mai departe.

Celebrul sticker HGS. O singura data m-am oprit la un oficiu PTT care era la iesirea de pe autostrada Izmirului spre Selçuk, insa era inchis (sambata, orele 14-15). Un turc care se oprise si el tot pentru sticker m-a lamurit ca-l pot cumpara de la orice oficiu PTT, in termen de 6-7 zile (nu era sigur) de cand treci prin punctul de control. Luni am facut o scurta plimbare prin Kuşadası pentru schimb de euro si achizitie sticker. In primul rand, va recomand sa nu mergeti lunea: coada la banci si coada la posta. Euro am schimbat la un exchange de pe strada, unde era gol, insa curs cu 6 kuruş mai slab decat la banca, iar la posta am stat peste o ora. Atat la posta cat si la banci sunt automate pentru numere de ordine si coada se formeaza dupa aceste numere. Era aglomeratie, insa nu omor. Am vazut oameni care luau biletel cu numar, se uitau ce numar este servit la ghiseu si plecau, revenind peste 30-45 minute. Pentru achizitie sticker se completeaza un mini formular (pe care il iei din PTT) cu datele soferului: nume, serie pasaport, serie permis, clasa automobil (1 Sınıf este pentru auto mici), numar inmatriculare masina. Costa 35 lire. De asemenea, la ghiseu iti mai cere talon si pasaport. Sper ca acest sticker sa poata fi utilizat pe mai multi ani, pentru ca din calculele mele am cheltuit cel mult 10 lire la punctele de control de pe autostrada si intentionam sa mergem si la Istanbul, tot cu masina.

Feribotul Kilitbahir – Ҫanakkale a costat (daca imi aduc bine aminte) la dus 29 lire, la intors 24 lire.

Pentru orientare am folosit aparat GPS dedicat (iGO), cu harti in ultima versiune. Nu am avut nici o problema in urmarea traseului.

---

VIZUALIZĂRI: 10340 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI