Un hotel de suflet

TIPĂREȘTE

Impresie generală: Deși a trecut ceva timp de atunci, cred că acest oraș și mai ales acest hotel merită ceva mai multă atenție. De aceea am hotărât să sparg gheața și să vă stârnesc curiozitatea pentru această destinație. Hotelul Houston din Ankara este singurul loc din lume în care am avut sentimentul că întreg personalul era acolo pentru a mă face să mă simt bine. Serviciul este impecabil de la bellboy și până la managerul hotelului. Am fost aici din Februarie până în Mai 2009, după ce în Ianuarie am stat la Hotelul King care este un alt hotel bun din aceeași gamă de preț cca 50 euro/noapte dar serviciile și poziția nu suferă comparație.

Locație: Hotelul este amplasat cum nu se poate mai bine, în imediata vecinătate a străzii Tunali Hilmi, principala arteră comercială a Ankarei. De la hotel, pe o rază de 15-20 de minute pe jos, poți vizita cam tot ce este de văzut în zona centrală. Dacă mergi în dreapta pe Tunali ajungi (trecând pe lângă Universitate) la cea mai mare moshee din Ankara, Kocatepe, iar în stânga până în “dorobanțiul” Ankarei, în zona parcului Kugulu și ceva mai jos după Hotelul Hilton se găsește mallul Karum.

Camerele au exact dimensiunea potrivită, nici prea mari nici prea mici și ca un aspect inedit, sunt dotate cu fereastră interioară spre baie (vezi poza). Nu am înțeles inițial care este rostul acesteia. Primul gând a fost că rolul ferestrei este de a permite o indiscreție când face duș cadâna din dotare. Dar dacă n-ai cadână cu tine ce te faci? Am aflat mai pe seară de ce era nevoie de acea fereastră. Scopul ei nu era de a privi din cameră în baie (aici trebuie făcut semn de dojană cu degetul) ci în sens invers, din baie în cameră. Sonorul televizorului este conectat la instalația audio a băii. Drept urmare, cum poți rata o baie în jacuzzi, cu un vin bun alături și privind la televizor un meci Galatasaray-Fenerbahce? E drept că n-am înțeles mare lucru din comentariul în limba turcă, dar meciul a fost grozav. Fereastra interioară are în dotare și jaluzele, în caz că simțiți nevoia de intimitate. Patul este mare, foarte confortabil și dotat cu o mulțime de perne de toate formele și dimensiunile. Mi-a dat puțin de furcă panoul de comandă de la capul patului, dar într-un final l-am dovedit. Și încă ceva, hotelul nu are cameriste ci cameriști, care se întrec în a-ți face șederea cât mai plăcută. De la ei am învățat cum se scoate dopul unei sticle de vin cu un holzșurub și un patent. Deși cred că era mai simplu cu un tirbușon. Băieții sunt foarte atenți, harnici și discreți. Dacă se întâmplă să te întâlnești cu vreunul pe holuri, imediat se lipesc de perete pentru ați face loc, se înclină și îți urează să ai o zi bună. Zilnic găseam în cameră câte o mică surpriză, o farfurie cu fructe, un bol cu mix de alune sau câteva prăjiturele. Răsfăț total.

Micul dejun și Restaurantul au fost de poveste. Micul dejun se servește într-o sală specială la mezanin, în sistem bufet suedez fiind extrem de bogat și variat. Chiar și pentru o lungă ședere, îți poți face tot felul de combinații ca să eviți monotonia. În restaurant, fiecare farfurie era un tablou, adevărată simfonie de culori și arome. Am să postez câteva “dishuri” (sic!) cu zgârcenie, ca să nu se supere admin. Chelnerii sunt cu ochii pe tine ca pe butelie. Ridici o sprânceană și băiatul este deja lângă tine pregătit să ia notițe. Aici am învățat ce este un Fettuccini Alfredo di Mare, care mi-a dat dependență fiind foarte populară în Ankara, dar așa paste gustoase n-am mai găsit nici la mama lor în Italia. Și cum tot s-a aflat la bucătărie că au un român rătăcit la masă, mi-au servit din partea casei “ciorbă românească”. Nu prea aducea cu ce mâncăm noi acasă, dar am apreciat gestul.

Sala de fitness, saună și masaj: După atâta răsfăț gastronomic, m-am gândit că n-ar fi rău să ader la programul “dă burta jos” motiv pentru care am vizitat zilnic sala de fitness. Are cam tot ce-ți trebuie și nota bene, n-am prins-o aglomerată niciodată. N-am apelat la saună și masaj, în schimb alergările de dimineață în împrejurimile hotelului sunt o bună ocazie să observi cum orașul se trezește la viață.

Internet: Este disponibil atât wireless cât și prin cablu și se mișcă foarte bine. Aveți la dispoziție în cadrul hotelului și un business center dotat cu tot ce trebuie. Nu știu dacă am avut un regim special, însă nu am fost taxat de câte ori am vizitat centrul pentru a-mi face rezervări la avion și tipări boarding-passuri, ori a tipări ocazional ceva corespondență.

Interesant mi s-a părut faptul că era interzis fumatul în tot hotelul, mai puțin în cameră. Oare de ce? Răspunsul a fost că legea interzice fumatul în spații publice, ori camera ta de hotel este un spațiu privat. Logic, nu? Aceeași regulă se aplica și prin ministere, în birourile care nu aveau relații cu publicul. Cum a trecut ceva timp de atunci, nu știu dacă mai este valabil și acum.

Surprize, surprize: Într-una din zile, revenind la hotel am fost informat de la recepție că managerul dorește să mă vadă în biroul său peste 15 min. Aoleu, da’ ce-am făcut? Mutrița recepționerei mi-a transmis mesajul, în traducere liberă, “mucles și executarea”. La ora anunțată m-am prezentat la recepție și am fost condus în biroul somptuos. Aici erau aliniați câțiva chelneri și cameriști, care în frunte cu managerul mi-au cântat “Happy Birthday”. Am primit un tort de ciocolată și o frumoasă cutie învelită în catifea roșie care îmbrățișa o superbă farfurie din vestita ceramică de Iznik. Da, era ziua mea. Nu m-am plâns pentru utilizarea neautorizată a datelor personale și am lăcrimat puțin de emoție. La întoarcerea în cameră am observat că pe pat aveam un bilețel cu Happy Birthday To You, un coș cu fructe și un buchet de trandafiri.

De neapreciat: La colțul străzii era un MacDonalds, acest Iuda al bucătăriei tradiționale, care m-a făcut să-mi vând sufletul gurmand pentru 30 de arginți. Pardon, lire turcești.

Sfaturi practice: să luați de la recepție cartea de vizită a hotelului (pentru a arăta adresa la taximetriști) și harta orașului, foarte utilă pentru plimbări prin centru. Când cereți cafea, precizați că doriți espresso, altfel riscați să primiți cafea solubilă (și nu numai aici). Din păcate în Ankara cu mare greutate mai găsești o „cafea turcească” iar despre “cafea la nisip” nici nu mai vorbesc. În schimb se bea mult ceai... : P.

Cam atât despre hotel că-i spațiul (sau timpul) cu porția. Despre Ankara, măreața capitală a Turciei, și obiceiurile locale altă dată la altă secțiune. vezi impresii

Cadâna despre care am vorbit mai sus se găsește aici (pentru ilustrație muzicală, că altfel vrabia mălai visează): http://www.youtube.com/watch?v=JhCqeippX6A

---

VIZUALIZĂRI: 1915 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI