Hai-hui prin Tunisia desertica si nu numai

TIPĂREȘTE

Daca pentru nutritionisti omul este ceea ce mananca, pentru globetrotteri omul este ceea ce a vazut, a integrat (in sensul de asimilare) si restituie -apoi celorlalti, asemenea clepsidrei care, o data umpluta, trebuie sa-si deserte prea-plinul, pentru a face loc altui nisip care sa masoare trecerea inexorabila a timpului. La fel si omul, aceasta fragila trestie ganditoare, cum o numea filozoful francez Pascal, dupa ce-a acumulat destule impresii din calatoriile in care l-au plimbat pasii sai prin lume, trebuie sa-si gaseasca ragazul sa le impartaseasca si semenilor lui, imbogatindu-i spiritual ori macar trezindu-le interesul si facandu-i sa viseze frumos la spatii inca neexplorate de ei. Si cum calatorului ii sade bine cu drumul, va invit sa va asezati comod in fata calculatorului si nemaipierzand pretiosul timp, sa purcedeti alaturi de amintirile mele in calatoria de doua zile prin Tunisia.

De la Tunis la Tozeur sunt vreo 600 si ceva de km. si, daca masina cu care plecati la drum nu are aer conditionat, e [vai! ] caldura mare, mon cher si, chiar daca masina e climatizata, cu tot aerul ei conditionat cu tot, tot va veti supraincalzi, astfel incat ar fi preferabil sa stiti dinainte ca, ceea ce veti vedea la capatul acestui drum anevoios va fi meritat cu varf si indesat sa suportati inconvenientele legate de numarul prea mare de grade in termometru.

Noi am plecat din Tunis intr-o zi de vineri, la ora 13, fara ca sotul meu sa-mi destainuie unde avea de gand sa ne duca, pe mine si pe fiica noastra. Ii spusese numai ei si eu eram singura care sa-si exprime nemultumirea ca parcurgeam atata amar de drum pe o caldura inimaginabila de iulie, fara sa am reprezentarea, oricat de vaga, a ceea ce aveam sa descopar la capatul calatoriei noastre. Ma cam nedumerea putin insistenta cu care un colaborator tunisian de-al sotului meu ne apela din sfert in sfert de ora , pentru a ne intreba cam pe unde ne aflam pe traseu, dar n-am dat prea mare importanta acestui lucru.

Ideea era ca trebuia sa ajungem la Tozeur inainte de asfintit, pentru a prinde un apus de soare in desert...

Depre desert citisem in opera lui Pierre Loti, un scriitor francez pe care-l redescopera si francezii azi, fascinati de scrierile lui si mai ales de cea care poarta simplu, numele ''Desertul " (Le desert). El l-a parcurs pe spinarea unor camile, (pe care le schimba dupa ce parcurgea o parte a drumului pe care si-l propusese), acum o suta de ani, cand aparusera deja masinile, si cand ceilalti turistii il depaseau, amuzandu-se de ciudatenia lui, simtindu-se in largul lor, "motorizati" fiind, fara sa inteleaga de ce evita el , in mod special , noile inventii in materie de transport. O facea pentru a-si lua timp si a cunoaste desertul in toate manifestarile lui, cu toate culorile pe care le putea imbraca ,in functie de vreme si cu toata viata ce-i pulsa in nisipuri. Credeti ca expresia "nisipuri miscatoare " s-a ivit chiar din senin? Nicidecum, deoarece, exact asa cum nu te poti scalda de doua ori in apa aceluiasi (pa) rau, la fel nici desertul nu ramane acelasi de la o secunda la alta. Oare, tot intamplator a fost aleasa clepsidra cu nisip drept simbol al trecerii timpului? Fiindca nisipul ”curge”, aidoma timpului, care nu se mai poate recupera niciodata, o data trecut. Morala: Nu pierdeti timpul, castigati timpul citind, instruindu-va, acumuland cat mai multa cunoastere, ori calatorind pur si simplu, fiindca se spune ca o calatorie valoreaza cat lectura unei intregi biblioteci.

Cu conditia sa si vezi, nu doar sa privesti!

Desertul, asa cum l-am perceput eu, a fost pentru mine (ca) o binecuvantare si mi-a creat o stare imediata de beatititudine pe care sotul meu a anticipat-o, zambindu-si in barba, bucuros ca ma vedea fericita. Antropologii explica astfel de stari prin luarea in posesie a spatiului ('s'approprier l'espace', zic ei) si inclin sa le dau dreptate. Cand te vezi in locul acela populat doar de cativa berberi, insotiti de camilele lor si de nisip cat vezi cu ochii, de un colorit aparte, ceva intre galben, orange, ocru, rosu si alte nuante inexprimabile, primul gand care iti vine in minte este ca esti, ca om, vremelnic si nevolnic in comparatie cu maretia desertului si-ti amintesti instantaneu versurile lui Eminescu 'Numai omu-i trecator/ Pe pamant ratacitor '. Atunci ti se pare ca desertul intreg este al tau si numai al tau si ti-ai dori ca timpul sa-si suspende zborul, iar tu sa devii una cu desertul...

Intrucat visam cu ochii deschisi, a trebuit sa ma trezesc rapid, deoarece Farah (colaboratorul tunisian), ne-a oferit, mie si fetei mele, cate un turban autentic sa ne acoperim capetele si, impreuna cu unchiul sau, un berber mai in varsta, ne-au invitat sa ne alegem camilele cu care aveam sa ne indreptam spre granita cu Algeria.

Pot sa va spun ca nu ma gandisem la o astfel de experienta niciodata, dar, pentru ca am fost pusa in fata evenimentului, am urcat in sa, fara sa cunosc "tehnica", astfel incat pentru mine a fost teribil de disconfortanta parcurgerea unei jumatati de ora pe spinarea camilei. Am ajuns in varful dunei de nisip, am lasat camilele sa se odihneasca, Farah a dat niste telefoane de pe mobil, iar eu n-am incetat sa ma uimesc vazand ca reteaua de telefonie avea acoperire chiar si in plin desert.

Pentru intoarcerea la baza dunei, am preferat mersul pe jos, argumentand ca nu vreau s-o suprasolicit pe camila, la care Farah si unchiul sau au replicat, razand, ca ele sunt animale de tractiune, nu se obosesc ele cu una -cu doua. Am rezistat stoic ispitei de a ma urca din nou in sa si, o data ajunse la locul unde lasasem masina, unchiul lui Farah ne-a oferit drept suvenir, mie si fetei mele, cate o papusa lucrata artizanal si cate o floare de desert, pe care le pastram cu sfintenie, fiindca ne-au fost daruite din toata inima.

Asfintitul nu l-am mai prins, din pacate, fiindca exact atunci s-a gasit un nor buclucas care sa-ntunece soarele, minute bune in sir, dar am promis ca vom reveni si anul urmator chiar am revenit.

La Tozeur ne-am cazat la hotelul Phedra, un hotel foarte bun, ca majoritatea hotelurilor din Tozeur, de altfel.

Desertul fusese doar prima etapa a calatoriei noastre, ce-avea sa urmeze a doua zi n-aveam de unde sa stiu, dar, dupa experienta inconfundabila a desertului aveam credinta nestramutata ca ceea ce avea sa urmeze a doua zi n-avea cum sa fie mai prejos. Si-asa a si fost, dar, intrucat m-am molipsit si eu de la ei, orientalii, urmez si eu exemplul Sheherezadei si va promit ca va voi povesti urmarea calatoriei mele la Tozeur intr-un episod viitor.

Pe (cat mai) curand

---

VIZUALIZĂRI: 2502 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI