ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.07.2012
DE bose
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 30.07.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2007
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Houria Palace - DA

TIPĂREȘTE

În vara anului 2007 am vrut să facem o excursie în Italia cu întoarcere prin Grecia, cu autocarul, biletele fiind achiziţionate cu destul de mult timp înainte, de la o agenţie din Drumul Taberei. Dar cum se întâmplă pe la noi, cu două săptămâni înainte de concediu am fost sunaţi de la agenţie să venim să ne dea banii înapoi pentru că spuneau ei, s-a retras un grup din excursie şi nu se mai întrunea numărul minim de participanţi. Nici azi nu cred treaba asta pentru că era în plină vară. Oricum, ne-am luat banii şi pentru că se întâmpla cu 2 săptămâni înainte de concediu, nu mai puteam lua nicio excursie pentru că rezervarea pentru excursii se încheie cu 30 de zile înainte de plecare. Ne rămâneau ca variante doar sejururile sau varianta last minute. Mare lucru nu am mai găsit în perioada rămasă până la concediu dar activasem mai multe agenţii care ne tot trimiteau oferte.

Până la urmă am fost încântaţi de un last minute în Tunisia, ofertă primită înainte cu 2 zile de plecare. Ne făceau o reducere de 100 de Euro de bilet, urmând să plătim 420 Euro de persoană la hotel de 4 stele cu demipensiune şi bilet de avion cu toate taxele incluse. Pentru luna august asta suna super bine.

Şi iată-ne la avion, dimineaţa la Otopeni. Am zburat cu Tunis Airline, o companie respectabilă cu avioane foarte cochete şi curate. Zborul a fost foarte plăcut şi după ceva mai mult de 2 ore am ajuns şi am aterizat pe aeroportul din staţiunea Monastir.

Acolo totul era extraordinar de bine organizat, am fost aşteptaţi de zeci de ghizi care te îndrumau la autocarul potrivit destinaţiei tale din Tunisia. Autocarele erau cu zecile în parcarea imensă a aeroportului şi a durat puţin până l-am găsit pe cel pe care scria numărul anunţat de ghid la ieşirea din aeroport.

Drumul nu a durat mult pentru că distanţa dintre Monastir şi Port El Kantaoui nu este mare şi după ce am trecut pe la mai multe hoteluri unde au mai coborât din turişti, autocarul a parcat în faţa hotelului nostru Houria Palace.

Houria Palace este un hotel de mărime medie cu 3 etaje dar întins, situat aproape de parcul de distracţii din staţiunea Port El Kantaoui şi de portul de iahturi de aici. Portul este înconjurat de un parc foarte frumos, bine întreţinut şi care ne-a făcut o impresie deosebită. Nici nu şti ce să spui – este port cu parc sau este de fapt un parc cu port de iahturi. Nu degeaba se spune că este cel mai frumos port de iahturi de la Marea Mediterană. Totodată hotelul este apropiat şi de plaja din staţiune, aflată la aproximativ 300 – 350 m.

Hotelul nostru era la vremea aceea clasificat la 4 stele şi jumătate, cel puţin aşa ne-a fost prezentat nouă şi după cum s-au desfăşurat lucrurile, cam ăsta era adevărul.

Primul contact cu recepţia nu a fost chiar foarte plăcut deoarece a durat cam mult până s-au eliberat şi curăţat camerele în care urma să fim cazaţi. Am aşteptat ceva timp la recepţie şi când am urcat la camere am avut surpriza neplăcută să constatăm că mai trebuie să aşteptăm puţin. Până au terminat de aranjat camera am mai stat cam un sfert de oră pe hol timp în care nu am ratat ocazia să facem cunoştinţă cu toţi vecinii noştri, tineri veniţi cu acelaşi autocar, toţi din România.

Aşteptarea acesta a fost singurul moment mai puţin plăcut legat de hotel. Aveam uşor, uşor să descoperim că făcusem alegerea corectă – hotelul era o locaţie excelentă.

Houria Palace are o grămadă de facilităţi iar personalul era foarte amabil. Sala recepţiei este mare dar cam întunecoasă cu canapele mari cu structură de piatră dar cu perne comode. În dreptul canapelelor se găsesc măsuţe mici şi scaune tip fotoliu. La recepţie se găsea şi o casă de schimb valutar şi era indicat să schimbi banii în dinari pentru că pe vremea aceea în Tunisia nu se puteau folosi decât bani autohtoni. Şi cum noi am avut pachet turistic doar cu demipensiune, chiar aveam nevoie de bani. Pe lângă masa de prânz cu care trebuia să ne descurcăm pe cont propriu doream să luăm şi câteva excursii, poate o croazieră şi nu în ultimul rând câteva suveniruri. Chiar lângă recepţie era şi seiful, o cameră cu casete pentru obiectele personale de valoare ale turiştilor, loc unde ne ţineam actele şi o parte din bani. Nu era indicat să laşi nimic de valoare prin camere. Cu toate că era o ţară destul de sigură pentru turişti, nu era indicat nici să umbli prin oraş sau staţiuni cu bani mulţi asupra ta sau cu alte obiecte de valoare. Mai ales dacă doreai să guşti şi din viaţa de noapte din staţiuni dau chiar din oraşul vecin Sousse.

Hotelul avea două piscine exterioare pentru adulţi şi două pentru copii precum şi o piscină pentru adulţi şi una pentru copii în interior. În jurul piscinelor erau platouri acoperite cu gazon, cu multe şezlonguri ferite de soare de umbrele mari, fixe din paie. Unele şezlonguri aveau umbrele clasice, mari, de plajă. În interior, hotelul avea şi Jacuzzi, saună, baie turcească, un centru de fitness, saloane de masaj, salon de înfrumuseţare, sală de jocuri, mese de tenis de masă, loc de joacă pentru copii, club pentru copiii cu vârste între 4 şi 12 ani, discotecă, restaurant, mai multe baruri, câteva magazine şi chiar o sală de conferinţe. Exista şi o parcare şi chiar şi un birou pentru închiriat maşini dar noi venind cu avionul nu am fost interesaţi. Pe timpul zilei şi seara, angajaţii speciali ai hotelului – animatorii – aveau grijă ca atmosfera să fie plăcută prin organizarea a tot felul de activităţi distractive.

Camerele sunt mari, luminoase şi aerisite cu paturi matrimoniale mari pe mijloc. Au televizor cu multe programe dar noi nu ne-am uitat decât poate câteva minute pentru că veneam foarte târziu în cameră. Frigiderul este din acela model mic (până la nivelul mesei). În cameră este o masă cu oglindă destul de mare şi câteva scaune. Lângă pat este o noptieră cu telefon. Mobilierul este de calitate şi în stare foarte bună. Lenjeria de pat este de bună calitate, foarte curată şi aranjată cu mare grijă. Instalaţia de aer condiţionat este din aceea centrală dar care poate fi controlată din cameră şi funcţiona foarte bine.

Baia este mare, spaţioasă, cu cadă şi oglindă din aceea mare cât tot peretele. Ghiuveta, mare şi ea, este instalată pe o masă de marmură de asemenea lungă din perete în perete. Totul străluceşte de curăţenie. În baie este şi uscătorul de păr pe unul dintre pereţi.

Vreau să subliniez faptul că atunci când am fost noi curăţenia în camere se făcea în fiecare zi cu maxim simţ de răspundere. În fiecare zi se schimbau aşternuturile şi prosoapele. Prosoapele erau aranjate sub formă de păsări sau flori şi peste tot dar mai ales în pat găseai petale de trandafir. Nici la turci nu am mai văzut aşa ceva. În fiecare zi camera arăta curată lună.

Oferta de masă a fost doar cu demipensiune dar ne-am bucurat de o masă excelentă, totul fiind foarte bine gătit. Meniul era internaţional influenţat în primul rând de cel mediteranean şi european. Am fost foarte încântaţi şi de dulciuri. La desert aveam şi multe fructe.

Pe timpul şederii noastre acolo am primit şi oferte de petrecere a timpului liber constând în excursii, croaziere sau seri tunisiene. Noi am profitat din plin şi am ales excursia de două zile prin care se făcea turul Tunisiei, excursia la Tunis-Cartagina şi o croazieră pe Marea Meditarană cu ,,corabia piraţilor”. Toate acestea au fost experienţe de neuitat.

Seara atmosfera era întreţinută de animatori. Erau organizate mici spectacole într-o zonă amenajată special în curtea hotelului. Se începea cu discotecă pentru cei mici după care erau câteva momente mai mult sau mai puţin artistice şi în general comice, seara încheindu-se cu o discotecă pentru cei mari. Nu erau organizate spectacole din acelea cu profesionişti ca la turci dar seara trecea în mod plăcut.

Piscinele erau curate şi de mărime medie iar la unul dintre capete apa era mai adâncă. Ce îmi plăcea era faptul că puteai sta la piscină până foarte târziu în noapte. Nu era o oră limită când trebuia să ieşi din piscină. Noi stăteam şi până la 02.00. Era o plăcere să te bălăceşti în miez de noapte. Ziua animatorii conduceau exerciţii aerobice în apă pentru cine era amator. Şi erau foarte mulţi interesaţi de chestia asta mai ales doamnele şi domnişoarele.

Masa de prânz o luam prin staţiune sau mergeam în oraşul Sousse care era foarte aproape. Am găsit acolo un restaurant cu specific rusesc, cu preţuri bune, unde puteam mânca un borş bun, acru. Tunisienii nu prea le au cu ciorbele şi noi românii le cam duceam dorul.

Plaja nu era departe, nu era nici aglomerată, nisipul era destul de fin dar apa nu era la fel de îmbietoare ca în Grecia şi nici măcar ca în Turcia. Aici Marea Mediterană era foarte neagră semănând foarte mult cu apa Mării Negre de la noi de pe litoral. Ceva mai aglomerată mi s-a părut a fi plaja din Sousse.

Plimbările cele mai plăcute le-am făcut în portul staţiunii Port El Kantaoui, aşa cum am mai spus, un frumos port de iahturi unde era şi un parc foarte bine aranjat. În port, chiar pe faleză erau multe baruri şi restaurante cu specific diferit cu preţuri pentru toate buzunarele. Tot acolo erau tot felul de magazine cu suveniruri aşa cum găseşti în toate zonele turistice.

Aici în port se puteau închiria diverse tipuri de ambarcaţiuni şi tot de aici se putea pleca în mici croaziere cu vase tip catamaran sau cu vaporaşe din acelea cu fundul transparent. Dacă doreai să mergi la scufundări, aici era locul potrivit să găseşti un centru specializat în acest fel de îndeletnicire. Şi preţurile erau foarte bune.

Cele şapte nopţi ale sejurului au trecut extrem de repede şi acest lucru ne-a făcut să-i înţelegem pe cei care aveau sejur de 14 zile. Cunoşteam şi noi câţiva. Unii dintre ei erau pentru a doua oară în Tunisia. Când a trebuit să plecăm i-am invidiat puţin. A fost frumos! A meritat!

Nu ştiu astăzi, după aşazisa revoluţie de anul trecut cum mai stau tunisienii cu turismul sau cu siguranţa turiştilor, nu ştiu dacă hotelul Houria Palace mai este în circuitul turistic sau cât de bune şi de calitate mai sunt serviciile oferita de acest hotel, dar ştiu că am rămas cu nişte amintiri minunate şi am trăit o experienţă unică.


[fb]
---
Trimis de bose in 28.07.12 23:25:06
Validat / Publicat: 29.07.12 07:46:40
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TUNISIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2355 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bose); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Holul mare al hotelului Houria Palace. Lifturile sunt impresionante.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 8 PMA (din 8 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

ECOURI la acest review

4 ecouri scrise, până acum

webmaster [28.07.12 23:52:47] »

Un review *foarte* bun, o adevarat placere pentru lecturat, insa cf Regulamentului sunt nevoit sa-i retrag votul site-ului (= PMA std), datorita vechimii mai mari de 3 ani...

bose [29.07.12 00:44:48] »

Cunosc aceste prevederi dar am vrut să aduc informaţii utile şi despre acest hotel pe care eu l-am îndrăgit foarte mult. A fost o experienţă inedită întreaga vizită în Tunisia, una dintre ţările cele mai dezvoltate din Africa.

MCM [29.07.12 11:19:44] »

Felicitari pt vacanta. Uite cum se adevereste zicala: "tot raul spre bine". Si felicitari pt memorie

liviadavidescu CONS. ONORIFIC AFA / TUNISIA [29.07.12 13:41:15] »

@MCM: marturisesc faptul ca am tresarit cand am vazut titlul review-ului... amintirea Tunisiei este inca foarte vie in inima mea... din pacate, review-ul e de pe vremea in care am fost si eu acolo. Speram ca turismul tunisian sa isi revina si sa aflu ca ma pot intoarce acolo in siguranta.

Chiar si asa, remarc amploarea si acuratetea review-ului care merita cu prisosinta aplauze...

Felicitari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bose, liviadavidescu, MCM
Alte impresii din această RUBRICĂHouria Palace Hotel:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047179937362671 sec
    ecranul dvs: 1 x 1