Sahara aurie - Sahara mult visata

TIPĂREȘTE

DOUZ - MATMATA - Sahara mult visata

In sfarsit ziua mult asteptata…desertul. Azi excursia va dura aproape 13 ore. Debarcam in Gabes, oras industrial reprezentat de fabrici de fosfati, principala ramura in industria Tunisiei. Strabatem Gabes relativ repede, avand ca de obicei prioritate in trafic, tot sa fii turist in Tunisia, esti tratat excelent. Intalnim alt ghid simpatic, mai putin glumet decat cel din capitala, dar excelent inzestrat cu informatii si foarte placut la vorba. Plecam spre Matmata, prima noastra oprire pentru a vedea casele subterane ale trogloditilor-locuitorii cavernelor. Drumul este national, nu este autostrada, 2 benzi pe sens, impecabil asfaltat. Pe masura ce inaintam copacii se raresc pana la disparitia lor completa dupa o ora de inaintat. Raman mici tufisuri si arbusti de maxim 1 m inaltime, dar si acestia cu fiecare km mers se raresc. Vedem si primele camile singuratice pe campuri mai la departare de strada. Peisajul devine selenar, dealuri pietrificate cu aspect de munti, cu grote si piatra sfaramata. Ghidul ne spune ca aici s-a filmat capodopera Razboiul Stelelor. Intr-adevar, dupa ce aflam informatia, ne dam seama de ce aveam senzatia de deja vu. Pe mine ma fascineaza, m-as da jos din autocar si as lua-o pe jos pe un deal.

In Matmata oprim autocarul dar…nu vedem orasul :). Totul este sub pamant. La suprafata nu se vad decat stalpi de curent electric si cateva drumuri prafuite. Niste localnici ne asteapta pentru a le vizita casa. Coboram niste trepte, la o adancime de 4 m sub pamant unde este racoare. Familia respectiva are 3 copii dintre care unul este bebelus si incepe sa urle. Este dus in alta „camera”. In ce consta casa? Se sapa o groapa circulara cu diametrul de 5-7 metri in functie de forta bratelor sau de bugetul pentru achizitionarea lopetilor, ca de excasvator nu poate fi vorba. Apoi pe lungimea cercului rezultat de sapa camere adica dormitoare si bucatarie, ca livingul e considerat in aer liberJ. Astfel ca barbatul pe care il vizitam sapase 4 camere, una pentru el si sotie, celelalte pentru cei trei copii. Ghidul ne explica ca daca mai face un copil, mai sapa o camera, asa ca nu au probleme de spatiu. Bucatarie era dotata cu curent electric, o butelie pentru gaz, ustensile si rafturi. Femeia ne intampina cu un platou cu paine facuta in „casa” adica sub pamant imbibata in ulei de masline incins…Banuiesc ca nu a fost frumos sa refuzam, dar foarte putini s-au incumetat sa guste. Lasa ca le lasam bacsis mai gras ca sa nu se supere ca ne-au primit in casa si nu le-am degustat bucatele alese. Iesim la suprafata si mai facem poze orasului extrem. Mai incolo un pic la vreo 3 km incep sa se vada case albe. Ghidul ne explica ca multi au inceput sa isi paraseasca vechile case subterane si sa isi faca la suprafata, dar spera ca presedintele sa ocroteasca prin lege aceste caz, punct de atractie turistic impresionant.

Continuand drumul spre Douz, incepem sa vedem nisipul. Foarte putin ce-i drept, inca nu poate fi considerat desert in toata regula, insa ariditatea si-a spus cuvantul. Douz este un fost oras intemeiat de colonistii francezi, o oaza plina de palmieri, iar numele il mosteneste de la o unitate de infanterie franceza care stationa aici si care era denumita simplu unitatea 12. Cladirile orasului sunt albe toate, fara exceptie, dar cam scrijelite. Oamenii stau pe trotuare la vorba, in haine tot albe si in eternii papuci. Orasul nu e foarte dezvoltat economic, oamenii sunt chiar destul de saraci, insa mult isi duc traiul de pe urma turistilor care vin sa viziteze desertul. Exista cateva hoteluri dintre care unul de 4 stele. La iesirea din oras trecem printr-o padure dease de palmieri si ne oprim in fata la Sahara’s Gate. Poarta Saharei este un zid cu forme arabesti si cu o poarta inalta in mijloc. Este locul de delimitare a desertului, de aici incolo incepe Sahara, tinutul nisipos intins pe 9 milioane de km2. Sunt 42 de grade la umbra aproape. Intram pe poarta si imi place la nebunie ce vad. In sfarsit sunt in desert, poate m-am intors acasa intr-o alta viata, cert e ca am un feeling indescriptibil. Este foarte frumos, d-abia astept sa ne suim pe camile. Caravana camilelor se apropie de noi si ne luam fiecare camila in primire. Cristi, prietenul nostru, primeste un pui de camila, astfel ca talpile lui ating aproape nisipul fierbinte. Oricum se prajeste tot pe picioare venind in desert in pantaloni scurti si in papuci!? :). Inainte de urcarea pe camila apare un vanzator ambulat de cola, care cerea 3 euro pe o sticluta, dar cumparam apa cu 2 euro. Cu 5 euro imi cumpar si o esarfa care are inclus si montajul pe capul meu sub forma de turban. Ma sui pe camila, iar cand aceasta se ridica eu filmam, era sa cad in cap. Nu am stiut ca se ridica intai cu fundul si nu ma tineam decat cu o mana lejer, iar cu cealalta filmam. Pur si simplu era sa ma arunce in fata. Incepem plimbarea prin desert, sa fii pe o camila mi se pare... inaltator.

In fata noastra numai nisip galben auriu deschis, iar in spate incepem sa lasam in urma oaza Douz. Vantul se inteteste si are efect de foen. Este exact cum ti-ai pune un foen pe fata, arde pur si simplu. Cred ca sunt peste 50 de grade la soare. Deodata apare dintr-un lateral, nu stiu daca aranjat sau nu, un calaret imbracat in negru din cap pana in picioare, calarind un cal mandru.

Se apropie amenintator de Adriana pe care o invita la o plimbare. Adriana era mai in fata la vreo 10 m de mine, asa ca singura solutia in caz ca o urca pe cal, era sa arunc cu camera de luat vederi si sa il nimeresc in turban :). Este refuzat si da pinteni calului disparand in cateva secunde dupa un delusor intr-un nor de praf. La un moment dat era asa de puternic vantul incat nimeni nu mai scoatea o vorba, eram o caravana tacuta. In acel moment s-a destins atmosfera, telefonul meu sunand?! Semnalul era full si tocmai eram apelat de un prieten...

Cele 40 de minute de plimbare au trecut extrem de repede. Ne-am intors la Sahara’s Gate, unde eu cu Cristi am inchiriat doua buggy-car-uri pentru un mic concurs ca intre barbati. 5 euro pentru o tura lunga in cerc pe un traseu relativ prestabilit, in sensul ca urmareai urmele de roti ale altora dinainte. Bineinteles ca am invins fara drept de apel :), dar a fost o experienta interesanta sa conduci un buggy prin desert. Traseul a fost in mare parte plat, asa ca nu am sarit cu masinuta.

La cateva minute de poarta Saharei eram asteptati la cel mai rasarit hotel de pe aici de 4 stele.

Ne-au intampinat formatii cu muzica traditionala, care asteptau clasicul bacsis tunisian. Cred ca este tara in care dai cele mai multe bacsisuri, dar oamenii sunt minunati si merita. Hotelul are interioare placate numai cu marmura, iar curtea interioara este splendida. Dominata de o piscina foarte mare cu forma neregulata, traversata de un mini pod, curtea este inverzita cu palmieri. Am luat loc la o masa pentru a lua pranzul pus la pachet de pe nava si am comandat beri tunisiene. Gust de bere, ce sa zic, la 40 de grade, orice bere rece era excelenta. Hotelul de 2 etaje, era vopsit in culoarea desertului. Nu stiu cum este in camere, dar chiar daca esti intr-o oaza, poti sta o saptamana numai in curtea interioara cu piscina la plaja si relaxare.

In Douz mai oprim la un magazin mai maricel pentru suveniruri de unde cumparam florile desertului, admiram poarta orasului care seamana pana aproape de identic cu Sahara’s gate si admiram masinile ponosite si vechi ale localnicilor. Localnici pe care ii gasim tot in fata caselor, stand in slapi la o vorba. Si fara femei, am uitat sa precizez, peste tot numai barbati afara.

Plecam inapoi cu autocarul si mai avem o singura oprire pe drum pentru a vedea o instalatie arhaica de captare a apei din subteran. Apa era trecuta prin mai multe culoare tip labirint pentru a o purifica si in final ajungea potabila.

Pana la vas mai admiram odata peisajele selenare pe inserat si incheiem o zi extrem de obositoare, extrem de frumoasa, o zi pe care o sa o tin minte mereu si o zi care avea sa fie declarata cea mai frumoasa a croazierei.

www.bloggo.ro - povestiri de vacanta

---

VIZUALIZĂRI: 1958 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI