ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.02.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Timişoara
ÎNSCRIS: 22.11.17
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
OCT-2017
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Excursie la delfinii roz cu Khanom Tour

TIPĂREȘTE URM de aici

De cand am auzit de Khanom si ai sai delfini roz, mi-am dorit tare mult sa-i pot vedea. Acesta a fost si principalul motiv pentru care am mers in Khanom.

Inca de dinainte de a ajunge in Khanom, am rasfoit internetul si am dat peste compania Khanom Tour cu reviewuri foarte bune pe Trip Advisor si cu un site bine pus la punct. Asa ca am decis sa-i contactez. Mi-a raspuns foarte prompt Kai, mi-a dat toate informatiile pe care le-am cerut iar engleza lui era foarte buna. Mi-a explicat ca au 2 tipuri de excursii la delfinii roz: cu barca mare de 6 persoane sau cu barca mica de 4 persoane. Mi-a placut idea de limitare la un numar mic de persoane, nu ca excursiile din Krabi cu cate 20 persoane inghesuite intr-o barca. Dar apoi am realizat ca suntem doar noi doi si Khanom este destul de pustiu in octombrie. L-am rugat pe Kai sa ne treaca pe lista pentru una dintre cele 2 zile cand puteam face excursia si sa ne anunte daca mai gaseau alte persone interesate.

Cu o zi inainte de a ajunge in Khanom i-am scris din nou la Kai, dar din pacate tot n-aveu alte persoane interesate de excursie. Am decis sa facem excursia oricum (adica sa platim pretul a 4 persoane) si i-am scris la Kai ca in ziua cand ajungem in Khanom o sa trecem pe la sediu sa platim excursia. In ziua in care am ajuns in Khanom, imediat dupa ce ne-am luat camera in primire, am pornit wifi-ul… si surpriza, aveam email de la Kai cum ca erau alte 2 persoane interesate de excursie pentru ziua urmatoare. Am fost super incantati, asa ca am luat o sticla de apa la noi si am pornit spre oras. Cum era ora pranzului, canicula mare, numai noi mergeam pe jos pe strada spre oras. Distanta era mai mare decat am crezut si caldura la fel. Pe la jumatatea drumului am avut noroc cu doamna norvegianca (de care am mai povestit) care ne-a luat cu masina si ne-a dus pana in oras. Ne-a lasat la statia de mini-bus unde am verificat orarul si apoi am luat-o spre sediul Khanom Tour. Am intrat inauntru si ne-a intampinat o fata. M-a intrebat de nume si s-a prezentat ca fiind Kai. De ce oare am crezut in tot acest timp ca Kai este barbat?! Vorbea o engleza perfecta si ne-a explicat cum v-a decurge excursia a doua zi. Am platit, am luat foicica si ne-am vazut de drum.

Costul excursiei a fost 1200 baht / persoana (aprox 30 euro), dar toate informatiile le pe puteti gasi si pe siteul lor, foarte bine structurat.

A doua zi la 8 dimineata eram in fata camerei, asteptand sa incepem excursia. Masina a venit la 8:10 fiindca ii preluase deja pe ceilalti 2 pasageri, un cuplu tanar de canadieni simpatici. Soferul, care ne-a fost si ghid, un localnic pe la 60 de ani, ne-a salutat specific in tailandeza si apoi in engleza si ne-a poftit in spatele masinii. Era o camioneta din aceea cu banghete deschise in spate. Drumul cu masina a fost intotdeauna amuzant, datorita vitezei, saream in sus la fiecare groapa. Dar a fost si foarte fain pentru ca am putut admira indeaproape peisajul local.

Am ajuns intr-un port micut unde am asteptat barca sa ne ia. Ghidul s-a prezentat ca fiind Khun Dang si ne-a spus cateva cuvinte despre zona in care ne aflam si itinerariu. Barcagiul a venit cu o barca micuta de lemn, tipic tailandeza. Dupa ce ne-am pus toti 6 vestele de salvare (inclusive ghidul) ne-am urcat in barca de lemn. Am inteles ca senzatia seamana cu mersul pe elefanti (nu suntem amatori de asa ceva), dar senzataia de a fi atat de aproape de apa este foarte interesanta. Barca mica de lemn avea motor si spre surprinderea noastra ne-am miscat destul de repede.

Pe drum am admirat peisajul stancos si am ascultat explicatiile ghidului. Noi l-am denumit domul Zen, fiindca avea un calm incredibil in gesturi si vorbe. Cu parul alb si mustata, aducea cu un bunicut simpatic (cu mister Miyagi pentru cei care stiti filmul Karate Kid). A fost cel mai fain ghid din toate excursiile pe care le-am facut in Asia. Mi s-a parut un om pasionat de cea ce face, isi aprecia propria cultura si incerca s-o impartaseasca cu turistii. Iar asta nu insemna doar sa duca strainii la locurile turistice, ci sa ofere si explicatii, sa-i faca sa inteleaga de ce lucrurile sunt asa cum sunt. Ne-a povestit si explicat o groaza de lucruri despre cultura tailandeza, despre obiceiurile locului si chiar despre el.

Prima oprire a fost micul golf in care se gaseau delfinii roz. Ne-a explicat ca acolo exista o colonie de delfinii pe care o monitorizeaza in permanenta. La momentul respectiv mai erau vreo 40 de delfinii cand in urma cu cativa ani erau sute. Totul a inceput cu cativa ani in urma cand Khun Dang si-a lasat meseria de inginer (ne-a zis ca se ocupa cu instalatiile de apa, tragea tevi in orasele din zona) si a dus primii turisti cu kaiacele sa vada delfinii. De aici a pornit totul. Apoi si-a luat barca si a inceput sa duca turistii. A invatat engleza tot de la turisti veniti. Iar dupa modelul lui s-au apucat si alti localnici sa vina cu barcile. Cum numarul delfiniilor a scazut, au facut un “acord de conservare” prin care in golful in care apar delfinii nu se mai pescuieste, astfel incat sa fie hrana suficienta ca delfinii sa stea aici in permanenta.

In timp ce ne povestea toate acestea am vazut mai multe barci cu diferiti turisti venind in golf. Cred ca aici am vazut mai multi turisti ca in tot Khanomul! Barcile mergeau in toate directiile in cautarea delfinilor, dar delfinii nu erau niciunde. Am oprit motorul barcii si am ramas sa asteptam. Unele barci cu turisii lor galagiosi si-au vazut de drum. Atele inca mai veneau. Noi am ramas sa asteptam, iar cand ne-am pierdut speranta ca o sa avem noroc, iata ca s-au aratat. Am vazut in departare ceva la suprafata apei. Am pornit incet spre zona respectiva, cu motorul incet. Khun Dang ne-a explicat ca delfinii ies o data la 5 minute pentru a respira. Am asteptat urmatoare iesire cu ochii atintiti in toate directiile. Delfinul a iesit din nou. Din pacate toate barcile prezente alergau spre zona respectiva. Unele dintre ele cu motorul turat la maxim pentru a ajunge cat mai repede la delfini spre amuzamentul turistlor. Khun Dang a bolborosit ceva in tailandeza cu barcagiul si apoi ne-a explicat in engleza ca nu toti ghizii respecta acordul. In mod normal nu au voie sa mearga cu motorul la maxim in golful cu delfini. Delfinii sunt sensibili la zgomote si se sperie sau mai grav se pot accidenta de elicea motorului daca sunt prea aproape. Am mai stat cateva minute sa privim delfinii. Unele barci se apropiau atat de tare incat am cezut ca trec peste ei si ii lovesc. Noi i-am privit mai de la distanta. Mi s-a parut oarecum trist cum toate barcile alergau si se ingamadeau spre locul in care se vedeau delfinii si toti turistii scoteau strigate de fericire cand ii vedeau, aratau cu degetele si stateau cu aparatele atintite pentru pozele perfecte. Recunosc ca si eu am plecat de acasa cu gandul ca voi face poze cu delfinii indeaproape, asa cum se vad pe internet... de parca delfinii ar sta la pozat pentru toata lumea. Si recunosc ca am fost usor dezamagita sa observ ca delfinii pe care ii vedeam la distanta nu erau chiar roz cum ma asteptam. Erau mai mult gri. Am primit o explicatie si pentru acest fapt. Puii se nasc gri si pe masura ce ajung la maturitate se fac roz. Ce vedeam noi in larg, ne-a explicat Khun Dang, era o femela tanara (se recunosc cumva dupa inotatoare parca).

Am fost prima barca care ajuns in golf si ultima care a plecat. Si chiar daca nu am vazut indeaproape delfinii, si chiar daca nu erau chiar roz, am plecat cu un sentiment frumos din golful cu delfinii. Am invatat o lectie de acolo!

Am plecat mai departe, oprindu-ne sa vedem din larg Pancake Rock. Sunt niste formatiuni stancoase ca au aspect de clatite astezate una peste alta, de unde si numele. In relitate dateaza din vremea preistorica cand magma vulcanica s-a racit in formele respective. Sunt aproape unice in lume, doar In Noua Zeelenada mai pot fi vazute.

A doua oprire a fost la un templu budist. Templul se afla pe o stanca in mijlocul marii. Bineinteles, Khun Dang ne-a spus si povestea locului. Lui Luang Pu Thuad, un calugur budist ce a trait acum 500 de ani si despre care se spune ca putea transforma apa sarata in apa dulce, ii era dedicat templul. Marturie sta chiar stanca pe care se afla acest templu, deoarce la baza ei se afla o gura de apa proaspata, care bulbuceste in apa marii. Dupa catvae trepte ne-am descaltat si am urcat pe platforma unde se afla statuia celebrului calugur. Ghidul ne-a mai spus cateva cuvinte despre cultura si religia lor. Ne-a invatat si cum sa spunem o rugaciune si sa ne inchinam. Ne-a explicat ca rugaciunea nu este depre credinta religiosa si despre multumire, iar faptul ca spui multumesc pentru lucrurile pe care le ai iti adduce pace si liniste in suflet. El multumeste pentru ca e sanatos si pentru ca am putut vedea delfinii iar clientii lui sunt multumiti. Cu totii, cele 5 persoane, am spus o rugaciune, adica cateva cuvinte de multumire in tailandeza, noi repetand dupa Kuhn Dang. Apoi ne-am apropiat fruntea de pamant si ne-am ridicat sa sunam la clopot de 10 ori. A fost o experienta foarte placuta, m-am simtit mai aproape de a intelege religia lor, m-am bucurat de explicatiile oferite si am coborat mai senina de pe stanca. Intre timp au mai venit si alte barci cu turisti. La acestia ghidul nu a urcat cu ei, ii astepta la barca. Nu s-au descaltat sus la templu, au facut cateva poze si au plecat… pacat. Pacat cand istoria si semnificatia unui loc poate fi atat de interesanta si de frumoasa, trebuie doar sa ai persoana potrivita sa-ti explice.

Am parasit apoi zona marii, trecand pe langa un sat pescaresc si introcandu-ne la tarm la locul de plecare. Aici am facut pauza de masa, la unul din restaurantele de pe plaja. Era un local simplu si autohton, unde mancare inclusa in excursie, comandata de Khun Dang cuprindea feluri de mancare autohtone: omleta, supa de peste, orez cu curry de pui, apa, suc si fructe la final. Aici am mancat pentru prima data papaya.

Cu burtile pline am plecat spre a doua parte a excursiei. Dupa un drum printre arbori de cauciuc si cocotieri, prima oprire a fost la Fish Spa. Este un Fish Spa natural, intr-o padure, pe marginea unui rau. Aici era plin de localnici si tailandezi ce de relaxau si se amuzau cu picioarele in apa. Lumea ne-a facut loc imediat si ne-am asezat si noi pe marginea apei, pe locurile amenajate simplu si dragut. Toti ochii erau atantinti pe noi, cred ca eram singurii europeni de pe acolo. Am bagat picioarele in apa racoroasa si pestii nu au intarziat sa apara. Sa nu credeti ca sunt pesti din aceaia micuti de prin Fish Spa-urile de oras. Aici erau pesti in toate regula, unii mai mari ca palma mea. Iar senzatia era de super gadaliala, abia puteam sa-mi tin picioarele in apa. Am petrecut aici cateva minute amuzante si relaxante. O micuta fata tailandeza s-a asezat langa mine si nu-si mai desprindea ochii. La un momentat dat m-a atins usor pe mana, ca si cum mangai un pui de pisic… ha ha. M-a servit si cu ceva chipsuri din punga ce-o avea, desi nu vorbea engleza… a fost tare draguta.

Dupa relaxarea cu pestii am plecat spre ultima oprire din excursie, pestera Khao Wangtong. Aici ne-am echipat cu casa de protectie si lanterna si am urcat cele peste 100 de scari pana la intrarea in pestere. Pe post de ghid, khun Dang a luat un baietel localnic de vreo 7 ani, tare simpatic. Tatal lui era jos inainte de urcarea in pestera si apparent se cunosteau. Micutul baietel se strecura in pestera si mergea fara probleme. Noi eram mai impiedicati si mai transpirati. La fel si KhunnDang, se vede ca avea o varsta. Si in pestera am primit numeroase explicatii. KhunnDang ii spunea baietelului in tailandeza si acesta incerca sa ne spuna in engleza. Cand nu stia ceva, Kuhn Dang spune in engleza iar baietelul repeat dupa el ca la scoala. Era metoda lui de a-l invata engleza. Pestera a fost foarte frumoasa, cu diferite stalactite si stalagmite. Am mers pup in unele locuri si am vazut chiar si lilieci. Incapera centrala era foarte mare si frumoasa, avea o formatiune ce aducea cu o miniatura a Pamukkale din Turcia. Era singura zona ingradita deoarce, ne-a explicat Khun Dang, turistii s-au tot urcat cu picioarele si formatiunea s-ai pierdut culoarea, innegrindu-se. Acuma au ingadit zona, pentru ca in timp sa poata sa revina la culoarea initiala. Am mai vazut formatiuni in forma de dinozaur sau Mos Craciun, si apoi ne-au lasat sa gasim singuri drumul spre iesire. A fost o experienta foarta frumoasa datorita in mare parte micului ghid simpatic. La iesire din pestera eram transpirati de zici ca am iesit de la sauna, si ne-am tras sufletul in locul de popas special amenajat, admirand peisajul. Am facut cateva poze, iar Khun Dang i-a dat micului ghid 100 baht. Ne-a explicat ca toti oameni ce vin cu el si il ajuta in excursii primesc bani. Astfel ii tine motivati, motivati sa invete engleza si sa comunice cu turistii, ducand traditia mai departe. La coborare am facut o donatie si ne-am semnat intr-un caietel. A fost singurul loc in care am simiti ca merita din plin acea donatie, care conform explicatiilor, ajunge la localnicii care ingrijesc acel loc.

Si astfel s-a incheiat ziua noastra de excursie. O excursie minunata cu Khanom Tour. O sa ma repet, dar cred ca merita spus, a fost cea mai faina excursie facuta in Asia si aici includ Bangkok, Ao Nang si Bali.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de r-Uca in 08.02.18 20:09:45
Validat / Publicat: 08.02.18 21:03:15
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în THAILANDA

VIZUALIZĂRI: 1044 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (r-Uca); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Pancake Rock
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

krisstinna
[09.02.18 13:52:36]
»

Draga mea, citind articolul am trecut prin diferite stări.

Super poveste, super povestit, parcă am fost cu tine acolo

Excelenta excursie, felicitări pentru alegerea făcută!

Și eu am crezut că acel Kai e un el

In ceea ce privește zgomotul bărcilor la fel am pățit in Zakynthos când așteptam broscuțele minunate. Unora nu le pasă, așa sunt ei.

Mulțumesc pentru că mi-ai încântat ochii și simțurile!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
r-UcaAUTOR REVIEW
[09.02.18 15:38:27]
»

@krisstinna:

Ma bucur ca ti-a placut povestioara, sper ca n-ai fost prea dezamagita de pozele mele cu delfinii roz

Multumesc mult pentru cuvintele minunate, le apreciez!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
r-Uca
Alte impresii din această RUBRICĂThailanda, altfel - la Khanom:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064028978347778 sec
    ecranul dvs: 1 x 1