Ultima noapte albă în Scandinavia - Helsinki, Finlanda

TIPĂREȘTE

Helsinki a fost ultima capitală nordică în care am poposit în cadrul circuitului prin țările scandinave, dar nu cea din urmă, și primul contact l-am avut de pe vasul de croazieră Sijla Symfony cu care am venit de la Stockholm.

După micul dejun luat pe vasul de croazieră am acostat direct în autocar pentru turul de oraș cu ghidul local, tot o româncă, stabilită aici de peste 9 ani, care la fel ca și ceilalți pe care i-am întâlnit era foarte mulțumită de viața ei în Finlanda. Până ne-am urnit din port am aflat câte ceva despre Finlanda și finlandezi.

Cu toate că are o suprafață cu 50% mai mare decât a României, populația Finlandei numără undeva sub 6 milioane de locuitori, deci și aici este o densitate mică pe mp. Este „țara pădurilor” (70% din suprafață este acoperită de păduri) dar și a lacurilor și cu toate că este recunoscută ca „țara celor o mie de lacuri”, în realitate ele sunt undeva spre 190 de mii, lacuri cu suprafață mai mare de 500 mp. Cum o fi să respiri într-un asemenea loc?!

Cel mai mult a fost în uniune cu Suedia și cu Rusia, de aceea orice inscripție este și în suedeză iar suedeza se învață obligatoriu la școală. În uniune însă Finlanda a fost ruda săracă pentru că nu a avut nici un fel de drepturi politice.

Finlandezii au fost foarte săraci. Nu numai cu câteva secole în urmă ci și de curând, după al II-lea război mondial când au pierdut teritorii și aveau de plătit biruri la ruși. Un funcționar rus chiar a venit și a stat la Helsinki ca să se asigure că toate dările sunt plătite. S-a făcut foamea și au mâncat multă vreme pâine făcută din făină din scoarță de copac. De aceea și astăzi au biscuiții aceia tari care au devenit un fel de simbol național. Criza din 2008 i-a afectat și pe ei destul de mult, iar 2016 este primul an când economia este pe plus.

Și aici învățământul este gratuit, inclusiv doctoratul, copiii nu sunt obligați să țină minte nimic, iar tabla înmulțirii se învață în doi ani, nu într-o săptămână ca la noi. Primează respectul față de oameni, serviciile sunt impecabile și se laudă ca fiind o țară aproape fără corupție, pe primul loc în această privință de ani de zile, împreună cu Noua Zeelandă. Finlanda încuranjează condiția de medie, prin urmare nu prea există săraci. Orice om, chiar și o femeie de serviciu își permite o mașină și o casă dacă muncește. Dacă pentru ei nu, pentru noi este un oraș scump, la fel ca toate celelalte nordice. De ex, am aflat că aici chiria pentru o garsonieră mică se ridică la 600 EUR/lună.

Ghida noastră este fericită că a scăpat de stresul din România legat de rezolvarea problemelor de orice fel. Aici nu se deplasează nicăieri, primește acasă orice fel de înștiințare, până și votul îl fac prin corespondență. Comunitatea de români din Helsinki este foarte mică dar se întâlnesc regulat pentru că există un preot român care o dată pe lună vine pe cheltuiala lui de la 20 de km de Helsinki și ține o slujbă pentru ei.

Limba finlandeză este foarte, foarte grea și nu seamănă deloc cea vorbită cu cea scrisă. Cineva care a făcut în țara lui o facultate în finlandeză și vine în Finlanda n-o să înțeleagă ce se vorbește pe stradă. Dar și dacă reușești să o înveți nu întâmpini nici o problemă în găsirea unui loc de muncă.

Au fost/sunt foarte buni în producția de lactate dar odată cu intrarea în UE unele ferme au fost desființate. Fermierilor li s-au dat foarte mulți bani ca să-și închidă afacerile dar a fost foarte greu pentru că Finlanda a fost profund tradiționalistă înainte de aderarea la UE. Până la urmă au intrat în UE dar și-au negociat foarte bine aderarea (printre care și o politică preferențială cu Rusia de unde își iau cărbunele).

Sunt la fel de buni în fructe de pădure și le culeg în special cu asiatici care vin în Finlanda așa cum se duc căpșunarii în Spania. Iar somonul este un preparat prezent peste tot și nu trebuie ratat, iar cel mai bine îl savurați la unul din restaurantele din Port.

Finlandezii mai sunt foarte buni la ceva. Au tradiție în design și arhitectură iar în Helsinki se întâlnesc trei stiluri arhitecturale și încă predomină lemnul. Astfel că nu întâmplător Helsinki a fost capitala designului în 2012 iar în multe magazine găsești lucruri absolut deosebite dar foarte, foarte scumpe. Merită însă să vă clătiți ochii.

Turismul are un aport important în economia Finlandei iar ghida ne spunea că peste 8 milioane de turiști vin anual în Finlanda iar în Helsinki aprox 5 milioane, cei mai mulți veniți cu vase de croazieră. N-am verificat informația asta, dar mie mi s-a părut o cifră cam mare.

Finlandezii sunt mai reci și au nevoie de mult spațiu propriu. Doar când te cunosc foarte bine se mai deschid. Țin foarte mult la intimitate, de aceea nu ai voie să faci fotografii la grădinițe, școli și tot ce înseamnă spații unde ei consideră că trebuie să ai intimitate. Peste tot în astfel de locuri o să vezi aparatul foto barat și o să fii surprins pentru că noi nu suntem obișnuiți cu asta.

Prin partea de nord a Finlandei sunt multe accidente mortale din cauza elanilor care trăiesc în Laponia. Elanii sunt foarte mari și agresivi, trec șoseaua și pot provoca accidente mortale. Există și semne de circulație care atenționează posibila lor apariție.

Apa este foarte bună în Helsinki și este adusă prin cea mai lungă aducțiune de apă din Europa, din lacul Bayane, are 120 de km și este filtrată natural prin această aducțiune.

Moneda oficială este EUR și prețurile ni s-au părut mai accesibile decât în celelalte țări nordice.

În Helsinki clădirile nu sunt atât de impozante pentru că este un oraș relativ nou. A devenit capitala Finlandei pe la începutul sec al 19-lea iar până atunci Turku a îndeplinit acest rol, un oraș care se află la aprox două ore de Helsinki. La început construcțiile erau aproape în întregime din lemn din cauza materiei prime existente din belșug ceea ce a dus la multe incendii iar orașul a fost distrus de mai multe ori.

Helsinki este cunoscut și ca „fiică a Mării Baltice”, este un oraș micuț și cochet, în plină dezvoltare și asta se vede peste tot. Am găsit șantiere și în Copenhaga și în Oslo, mai puțin în Stockholm. Aici însă multe clădiri se renovează, se fac/refac piste pentru bicicliști, iar ghida spunea că Helsinki este într-o perioadă de (re) construcție. Ca și în celelalte locuri însă, dacă nu ești atent la detalii nu-ți dai seama de șantierele lor.

Turul de oras a început cu zona de țărm pe care am văzut-o și de pe vasul de croazieră, de-a lungul căreia am putut admira multe insule frumoase, unele locuite, altele doar cu restaurante, una dintre ele reprezentând sediul clubului de yahting din Helsinki.

Am trecut prin zona cea mai frumoasă și cea mai scumpă din Helsinki, pe lângă cel mai mare parc unde au loc serbări cu grătare și picnic pe care finlandezii îl folosesc în general pentru agrement pe timpul verii, de altfel destul de scurtă în Finlanda. Apropo de agrement, finlandezii au cele mai multe zile de vacanță după francezi, 54 zile libere pe an, iar școala începe undeva spre jumătate lui august.

La fel ca și în celelalte cazuri am trecut cu autocarul pe la toate obiectivele importante și ne-am oprit la cele mai îndepărtate urmând ca centrul să îl facem noi cu piciorul pentru că stăteam acolo.

Am trecut prin mai multe secțiuni de porturi, unde am admirat ambarcațiunile private ale localnicilor, de la cele mai simple până la unele sofisticate. Orice finlandez își permite să își achiziționeze o barcă, este ca bicicleta la noi.

Am admirat faleza cu băncile de lemn unde încă se spală covoarele în apa dulce a Mării Baltice (cu un detergent special similar săpunului de casă în care se pune esență de pin care nu afectează apa mării), am trecut pe lângă o clădire în care funcționează mai multe saune, cea finlandeză fiind la loc de cinste, o construcție cu pereți din lemn, cu o arhitectură modernistă, care are o terasă pe malul mării, loc foarte căutat de finlandezi care vin la saună și apoi ies pe terasa dinspre mare să se răcorească și să bea ceva.

Am poposit apoi în zona industrială care pe mine personal nu m-a impresionat în mod deosebit, dar ghida a ținut să ne vorbească și despre economia Finlandei astfel că am aflat ce industrii sunt importante dar și că agricultura este la loc de cinste, Finlanda fiind exportator de cereale ceea ce nu prea are sens având în vedere clima de acolo. Și totuși exportă orz, secară și rapiță. Multe clădiri industriale din anii 60 au fost renovate și redate circuitului comercial, iar acum sunt clădiri de birouri, restaurante, magazine și hoteluri.

Turul a continuat pe cel mai vechi bulevard din Helsinki care se numește chiar așa, Bulevardi, unde sunt cele mai scumpe case (15,000 EUR/mp). Apropo de asta, în cartierele mai mărginașe găsești case cu 3,000 EUR/mp iar prin oraș 4-8,000 EUR/mp. Tot aici este și Biserica Mică, aproape de piața de vechituri, care încă mai era deschisă, unde finlandezii vin mai degrabă să socializeze decât să vândă ceva.

Am avut apoi o oprire la un obiectiv mai îndepărtat, la care era mai greu să ajungem, Monumentul lui Sibelius, care este un omagiu adus compozitorul lor național (Sibelius este pentru finlandezi așa cum este Enescu pentru românia). Făcut din aprox 600 tuburi de oțel sudate, care cântăresc 24 de tone, construcția seamănă cu o orgă unde finlandezii vin și chiar asta fac, își exersează calitățile artistice. Monumentul a fost făcut de sculptorul finlandez Alto iar țevile de oțel sugerează trunchiurile de mesteceni din pădurile finlandeze. Se află într-un parc cu ieșire la un mic port cu ambarcațiuni private. Lângă monument se află și bustul compozitorului.

Următoarea oprire a fost la Catedrala Luterană din Piața Senatului făcută de țarul Alexandru al II-lea, a cărei statuie domină piața, ambele reprezentând un simbol pentru Helsinki. Această catedrală se vede foarte frumos de pe mare, este albă și a fost primul lucru care ne-a sărit în ochi când orașul a început să se vadă de pe vasul de croazieră. Este impunătoare la exterior, așezată pe o colină și ajungi la ea urcând multe trepte. În interior este destul de sobră, am remarcat orga foarte frumoasă și o pictură, în rest piatră și băncuțe.

Am mers apoi în portul de unde pleacă vapoarele ca să vedem Catedrala Uspenski, biserica ortodoxă finlandeză, așezată și ea pe o colină, una dintre cele mai importante atracții turistice din Helsinki. Aici se află o icoană foarte veche furată acum câțiva ani (de niște români, se spune...) și recuperată după doi ani. O construcție din cărămizi de culoare roșu aprins împreună cu domurile verzi-aurii arată influiențele culturii rusești asupra istoriei finlandeze. Catedrala Uspenski are 13 domuri care îl simbolizează pe Iisus și cei 12 apostoli. Am revenit la ea și a doua zi când ne-am plimbat cu bicicleta. Vis-a-vis de catedrală, în piața Market Square se află și Palatul Prezidențial. În port sunt cele două piețe importante din Helsinki, Senate Square și Market Square.

Ultima oprire din cadrul turului a fost chiar în centrul orașului la Biserica din Stâncă, Temppaliaukio, unică în lume - o biserică modernă, scobită în granit. Înainte să intrăm ghida ne-a spus că găsim înăuntru niște cutii cu pilde și rugăciuni în toate limbile pământului printre care și România și că putem lua de acolo o hârtie-două, dacă dorim. Planurile inițiale ale bisericii au fost contestate de opinia publică și abia peste 30 de ani au fost reluate, însă dimensiunile au fost reduse la un sfert din ce se plănuise inițial. A fost deschisă în 1969, pereții interiori sunt cei originali ai stâncii în care s-a excavat, acoperișul este un dom de sticlă cu 180 de ferestre pe unde pătrunde lumina naturală, nu are clopote dar există niște boxe exterioare care redau sunetul de clopote. Sala are o acustică foarte bună și aici au loc concerte și am admirat o orgă foarte frumoasă și aici.

Aș vrea să menționez că toate bisericile pe care le-am vizitat, inclusiv Monumentul lui Sibelius, au avut intrare gratuită și că în general, în Helsinki nu am plătit nimic pentru ceea ce am văzut.

Turul a continuat pe lângă Operă, o clădire nu foarte aspectuoasă la exterior dar deosebită la interior. Finlandezii sunt iubitori de operă iar biletele se epuizează cu mult înainte, chiar dacă costă peste 100 de EUR. Doamnele vin cu rochii lungi, domnii cu costume, iar în pauze se mănâncă caviar și se bea șampanie. Am văzut apoi Sala de Concerte Finlandia, Teatrul din Helsinki, Muzeul de Istorie, cea mai veche casă (din piatră) din Helsinki, Gara Centrală, Stadionul, Portul cu Hala și Piața de Suveniruri, și am ieșit apoi în Parcul Esplanadi, în centrul orașului flancat pe cele două laterale de cafenele și restaurante. Pe lângă o parte am mai trecut și ulterior în plimbările noastre, iar în Parcul Esplanadi am revenit cu bicicleta.

Am ajuns din nou pe Bulevardul central din Helsinki, Manerheim (în cinstea mareșalului erou din războiul cu rușii) și am primit ultimile recomandări de la ghidă pentru că urma să ne despărțim.

Ne-a făcut recomandări de shopping, pe primul loc fiind magazinele Stockman care aveau reduceri foarte mari în această perioadă (până la 80%), dar și toate magazinele de pe arterele principale. Ne-a reamintit că și aici TVA-ul se returnează la ieșirea din țară dacă cumperi de la magazine Tax Free. Ne-a spus și de HelsinkiCard care costă 44 EUR/zi, 54 pe 2 zile, sau 64 pe 3 zile pentru adulți și la jumătate pentru copii, dar nouă nu ni s-a părut convenabil. Aproape tot ce am văzut a fost gratuit în Helsinki iar de mijloace de transport nu am avut nevoie pentru că am stat central, iar Helsinki este un oraș mic, cu toate grupate în centru, la care ajungi cu ușurință cu piciorul.

Strada comercială principală din Helsinki începe la celebrul centru comercial Stockman și se termină în port, în Piața Senatului și se numește Aleksanterinkatu. Pare complicat dar ghida repeta atât de des numele acesta, pentru că toate drumurile duc la ea, încât a devenit familiar și pentru noi. Aici o să vedeți tot felul de artiști stradali dar altfel decât în alte părți. Am asistat la un spectacol de xilofon și la un recital al unei miniorchestre care parcă, concerta pe scenă. Femeile erau îmbrăcate foarte elegant, chiar și în rochii lungi, de gală, iar bărbații la costum, sau pantalon cu sacou. Deosebite spectacolele pe această Aleksanterinkatu.

Ne-a sugerat să mâncăm în port unde găsim varietăți de pește, la loc de cinste aflându-se somonul. Pentru că noi voiam să încercăm o friptură de ren, ne-a spus că doar la restaurantele mari, nu găsim tot timpul și costă peste 40 de EUR porția. Tot specific Finlandei ne-a spus despre lichiorurile din fructe de pădure, altele (fructe) decât cele pe care le știm noi, cidru, produse cu aromă de lemn dulce dar și despre cartofi, ca fiind un element de bază în mâncărurile tradiționale, lucru verificat ulterior.

După turul de oraș autocarul ne-a dus la hotelul nostru Radisson Blu Royal, situat central și după ce ne-am lăsat bagajele, am ieșit să descoperim orașul la pas. Am mâncat în port, acolo unde ne-a sugerat ghida supă de somon, dreasă, cu mult mărar, bună rău, cu o cafea la 7,5 EUR și hamsii cu cartofi și legume, 7 EUR. Aici, în port, sunt tarabe cu suveniruri și produse tradiționale finlandeze dar și tarabe cu somon la grătar, hamsii, ciorbă de somon, mâncare foarte bună, la prețuri bune. Prețurile în Helsinki ni s-au părut cele mai omenești din cele 4 țări nordice.

Pentru că nu știam dacă vremea nu avea să ne joace vreo festă, am profitat de soarele din ziua aceea și am făcut croaziera pe insula unde se află Fortăreața Suomenlinna, numită și „fortăreața de pe mare” pe care țineam neapărat să o vedem.

Fortăreața Suomenlinna a fost pe vremuri cea mai importantă fortăreață a Mării Baltice și poartă semnele luptelor pentru teritoriu duse de Finlanda, Suedia și Rusia. A fost construită la jumătatea sec. 18 când Finlanda era parte a regatului suedez, pentru a proteja țara de expansiunea rusească de care n-a scăpat până la urmă, fiind cedată Imperiului Rus la începutul anilor 1800. Fortăreața este printre cele mai mari din lume, se află situată pe șase insule, este patrimoniu UNESCO din 1991, iar acum erau acolo lucrări de reconstrucție, ceea ce o va face chiar mai spectaculoasă decât am găsit-o noi. Astăzi este casă pentru familii și artiști, aprox 900 de persoane care locuiesc aici permanent (ghida ne-a spus că prin pliante o să citim despre aprox 800), dar sunt și alte câteva sute de persoane care lucrează în cadrul ei.

Am luat vaporașul din port, de acolo de unde am mâncat care a costat 7 EUR/dus-întors iar plecarea este la fiecare 15 minute pentru că în afară de turiști vapoarele fac și legătura între Helsinki și insula locuită. Sunt 3 stații până acolo, Lonna, Suomenlinna central și King’s Gate. Trebuie coborât la a 2-a stație pentru a vedea și restul insulei, nu numai fortăreața.

Chiar la debarcader, în fața unuia din cela 6 muzee pe care o să le găsiți pe insulă este o hartă care arată traseul care se poate face astfel încât să treci prin aproape toată insula și să te îmbarci pentru întors de la ultima stație King’s Gate. De aici de la a 2-a stație sunt aproximativ 500 de m la dreapta printr-o zonă cu clădiri vechi, cafenele și poduri care fac legătura între insule. Ne-am dus pe lângă mare și ne-am întors pe drumul principal înapoi unde ne-a lăsat barca și am luat-o în direcția opusă, spre fortăreață, cam 1 km, dar noi am făcut un pic mai mult pentru că ne-am tot abătut. Plimbarea pe insulă este o plăcere. Am admirat clădirile istorice rurale de prin zonele Finlandei, reconstruite aici, am intrat în magazine de suveniruri, ne-am bucurat de parc, de rațele de pe pajiști, de golfulețe, am vizitat și biserica de pe insula care a fost ridicată în timpul ocupației rusești și a trecut prin ceva transformări. A fost construită ca biserică protestantă, apoi a fost reconstruită (de fapt i s-au adus niște adăugiri astfel încât a devenit biserică ortodoxă), iar după ce Finlanda și-a câștigat independența au fost demolate acele părți de biserică ortodoxă și a devenit din nou biserică luterană. Acolo, la biserică în poze se poate vedea toată evoluția ei.

Ca să recapitulăm, pe insulă sunt muzee, galerii, restaurante, cafenele, parcuri, golfuri cu plaje, multă verdeață, pajiști întregi în care finlandezii stau pe iarbă sau pe băncuțe, multe gâște, fazani, lac, multe ieșiri la mare, poteci, magazine cu tot felul de suveniruri sau obiecte tradiționale... rezervați-vă ceva timp pentru Suomenlinna, o să fiți încântați. Ne-am îmbarcat pentru întors de la Poarta Regelui (King’s Gate) după 4 ore petrecute pe o insulă superbă.

Până s-au închis magazinele (la ora 21) sesiune de shopping. Ne-am cumpărat salam de ren (98% ren) pe care l-am gustat la ghețarul Briksdal din Norvegia și am zis că nu plecăm din zonă fără el, și câteva lucrușoare de la Stockman de care sunt foarte încântată.

A doua zi după micul dejun am hotărât să închiriem câte o bicicletă și până spre seară când urma să plecăm spre casă să încercăm să descoperim și mai mult din Helsinki în acest mod. Închirierea de biciclete se poate face numai cu cardul și costă 5 EUR/zi cu condiția să o tot schimbi la fiecare 30 de minute, altfel mai plătești penalizări. Și noi am plătit pentru că nu ne-am oprit la fiecare 30 de minute să căutăm o stație să mai schimbăm. Nu că ar fi fost foarte greu, dar ne-a luat valul. Stațiile sunt peste tot, bicicletele sunt galbene. Am plătit cu cardul la hotel, cu ajutorul celor de la recepție, pentru că nu eram convinși că înțelegem foarte bine totul și am primit un pin. Am luat bicicletele de la o stație de lângă noi și am pornit la drum. Când ne opream să mai vedem ceva scoteam antifurtul din ghidon și le legam una de alta sau le lăsam la o stație și luam altele dacă ne depărtam prea mult. Totul este să nu uiți pinul.

Am fost din nou pe Bulevardi, la Muzeul Designului, la Muzeul de Artă Contemporană, la Biserică Sfantul Ioan, cu două turle, foarte frumoasă, iar în port și ne-am plimbat de-a lungul lui până departe, am trecut de pe o insulă pe alta, am intrat în Grădina Botanică și ne-am plimbat pe toate aleile, am fost la Gara Centrală și în jurul ei ne-am plimbat prin Parcul Ateneului și prin cel al Teatrului, amândouă față în față și vecine cu gara, am intrat pe o insulă mică, mică, unde am găsit un restaurant vechi și ne-am oprit pentru frumusețea locului să bem o bere și să mâncăm o înghețată, am trecut iarăși pe lângă bisericile importante și am revenit în portul cu mâncare bună și cu toate că doream să mai schimbăm, nu ne-am îndurat să plecăm din Helsinki fără să mai mâncăm o dată aici.

Grădina Zoologică se află pe una din insulele din jur (Kolkeasaari) dar colegii de grup care au văzut-o au zis că a fost cea mai slabă zoo din câte au văzut vreodată.

Am avut bicicleta închiriată 6,5 ore dar am mers efectiv mai puțin pentru că în acest interval ne-am mai oprit și pe la obiective. Dar a fost o plimbare superbă. Pe ultima sută de metri am alergat către hotelul nostru, am lăsat bicicletele la o stație chiar lângă el și ne-am îmbarcat în autocarul care ne-a dus la aeroport și de-acolo spre casă cu escală la Munchen. Am ajuns în România după miezul nopții.

Vacanța mea în țările nordice s-a încheiat. Am încercat să scriu câte un articol pentru fiecare țară prin care am trecut, dar au fost și multe cazări care or fi dat senzația că tot scriu despre vacanța asta. Sper să nu fi fost prea mult, sper să nu fi plictisit pe cineva, sper să vă fi inspirat și să alegeți partea aceea de lume.

Eu m-aș întoarce și mâine în țările nordice, dacă buzunarul mi-ar permite. Pentru nopțile albe în primul rând, pentru natură și aerul curat, pentru mare, pentru peisaje, pentru fiorduri, pentru super mâncare, pentru arhitectură și designul modern, chiar și pentru climă, care în perioada în care am fost noi a fost ideală pentru plimbare.

Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați urmărit în această excursie pentru că am remarcat că au fost mulți cei care au citit și vă doresc, a nu știu câta oară, să alegeți țările nordice pentru că o să aveți experiențe de neuitat.

---

VIZUALIZĂRI: 6322 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI